Beatleși și Stoneși în 2023
● The Rolling Stones, Hackney Diamonds, Polydor Records, 2023.
● The Beatles, „Now and Then“, Apple Music, 2023.
S-a potrivit cum nu se putea mai bine. Întîi, pe 20 octombrie, Polydor Records lansa cel de-al 26-lea album al inepuizabilei formații The Rolling Stones, după o pauză discografică foarte-foarte lungă – 16 ani. Nu că asta ar fi ceva nemaipomenit pentru un grup muzical pornit la drum în 1962, deci acum 61 de ani, nu-i așa?! Apoi, ca prin farmec, pe 2 noiembrie, Apple Music împingea pe piață un nou single The Beatles, „Now and Then“ pe numele lui, în fapt un fel de restaurare mediată de Inteligența Artificială a unui demo neterminat și imposibil de refăcut cu mijloacele studioului lui John Lennon din 1977 – an cînd grupul din Liverpool era doar o dulce sau, eventual, amară amintire –, cvasicompletat ulterior de intervențiile celorlalți trei membri ai legendarului cvartet britanic. Asta a fost o coincidență (sau nu!) de-a dreptul hazlie, să trăim pe viu filmul (pop-)antagonic șaizecist. Spirite înalte s-au inflamat, s-au arătat florete simbolice, iar Facebook-ul, teritoriul predilect al boomer-ilor și X-erilor, s-a înecat în lacrimi emoționale. Dar dacă reificarea AI a schiței lui Lennon e mai degrabă un joc de deturnare a realului, de recompunere post deep fake a unui obiect, dar și a unor ființe din trecut, LP-ul Stoneșilor, botezat Hackney Diamonds – formulă argotică ce desemnează resturile unei ferestre sparte în urma unui gest violent –, este un item care se vede nevoit să se susțină tocmai prin apelul la o realitate foarte concretă, prin demonstrația de vitalitate și relevanță în raport cu prezentul, iar nu cu un trecut regenerabil prin intervenția tehnologiei.
The Rolling Stones este o formație în (plină) activitate, niciodată întreruptă, niciodată scurtcircuitată de ego-urile supraexpandate ale componenților – bine, exagerez, poate cîndva pe la sfîrșitul anilor ’80, Mick Jagger și Keith Richards au avut cîte ceva de spus unul despre celălalt, dar lucrurile n-au luat-o razna de tot –, niciodată supusă recosmetizărilor artificiale. Iar HD chiar asta vrea să fie: TRS sună pur și simplu a TRS în toată banalitatea cu rotunjimi neînțepătoare a muzicii ei actuale. Blues-ul e blues, dar merge prea mult pe mijlocul drumului, chitara lui Richards sună prea optim, vocea lui Jagger nu are nici măcar o volută a vîrstei reale, de parcă ea însăși ar fi restaurată de AI, colaborările aduc plusurile predictibile – ai acolo vocea lui Lady Gaga, pianul lui Elton John, clapele lui Stevie Wonder, basul lui Bill Wyman și, surpriză, al lui Paul McCartney, ba chiar și tobele defunctului Charlie Watts, venite din sesiuni de înregistrare mai vechi. Hackney Diamonds vrea să ne spună că e nefisurabil, că formația însăși, dincolo de pierderea lui Watts, funcționează ireproșabil. Dincolo, ceea ce n-au reușit McCartney, Harrison și Starr în 1995, anul primei încercări de remixare a demo-ului lui Lennon pentru proiectul The Beatles Anthology, a reușit tehnologia AI folosită de regizorul Peter Jackson pentru realizarea filmului The Beatles: Get Back. „Now and Then” – „ultimul cîntec al formației The Beatles”, cum l-a indexat campania de marketing – are un aer vag distopic. În fond, nimeni, nici măcar o instanță AI, n-ar putea să certifice faptul că este o piesă a The Beatles.
Paul Breazu este jurnalist.
