Filiera basarabeană
● Dora Gaitanovici, Descîntec, Universal Music România, 2022.
● Mădălina Pavăl, Roiesc, Asphalt Tango Records, 2022.
Nu cred că am dus vreodată lipsă de dive în cultura noastră pop – înainte de ’90, Angela Similea ori Corina Chiriac dominau preferințele și colecțiile de discuri Electrecord, dominație de gen ce s-a păstrat și în anii ’90 (generația Loredana Groza/Mădălina Manole), iar mai tîrziu și prin ce a rămas din generația Pro (Delia), eventual completat cu unele resuscitări (Marina Voica). N-am stat rău cu reprezentativitatea, dar nu eram tocmai racordați la restul planetei – Angela Similea n-a fost din același film cu Madonna, nici măcar cu scena euro-disco, nici André nu duceau cu gîndul la Spice Girls; în schimb, între Dora Gaitanovici și Billie Eilish distanța – conceptuală, de formă, de fond – mi se pare (tot) mai mică, chiar cînd se cîntă în românește. Mi le pot imagina pe scena unui același festival interesat de fenomene „glocale” și diversitate.
Surprinde și resursa folclorică – anii ’90 au exploatat-o oportunist (Party in Transylvania), pînă la o reabilitare bruscă și pe un palier larg – avîndu-i la o extremă pe Grigore Leșe, la cealaltă pe Subcarpați. Folclorul nostru a redevenit cool și cult. Cîndva, tot pe fundația folclorului se impuneau Phoenix, iar respectiva rețetă a inovării se recontextualizează pentru o nouă epocă și o nouă generație.
Grupul folk-rock al Dorei Gaitanovici surprinde prin curajul și versatilitatea cu care atacă din toate părțile – protagonista nu s-a mulțumit cu un efemer succes la spectatorii de televiziune, ci pe album schimbă radical genul, cu ajutorul unor instrumentiști ce ar putea deveni noua Școală a Vedetelor: Dani Bușoi (chitară), Dante (chitară), Dimitrie Milea (bas), Denis Costache (vioară), Codruț Bulfan (tobe). Avem în sfîrșit în rock-ul românesc o vioară care nu pare inspirată de „Cotton Eye Joe” și un flaut care creează suspiciunea că tinerii ar fi tras cu ochiul la Ian Anderson; dacă nu trupa, măcar părinții membrilor acesteia – proiectul e prea bine pus la punct ca să fie inițiativa spontană a unei găști de tineri loviți de o idee trăsnită la prima bere pe care au avut voie să o bea fără supraveghere. Sub aspect liric par inspirați de amintirile vreunui bacalaureat recent („Meșterul Manole”, „Miorița” ș.a.m.d.), însă compoziția și interpretarea sînt suficient de închegate încît să-i poată propulsa drept lideri de generație.
Tot din folclor își trage seva artistică și bucovineanca Mădălina Pavăl, co-autoare a coloanei sonore pentru premiatul documentar România sălbatică, ceva mai versată în această surprinzătoare modă post-folk. După un debut conceput în jurul obsesiei românești pentru doină și dor, cu noul album propune ceva mai expansiv. Rock-ul e mai discret aici, dar nu lipsește, oarecum deghizat în instrumentele analogice ale unei mini-orchestre recrutate de producătorul-acordeonist Alexei Țurcan. Albumul are chiar anvergura unei opere rock, însă reformatată pentru spațiul liric și structura mai împrăștiată a prelucrării folclorice.
Un rol-cheie în ambele albume îl are filiera basarabeană despre care am mai spus că dirijează evoluția în hopuri și heirupuri a scenei pop-rock românești; le recunosc merite și timișorenilor, dar avangarda lor e egoistă, în timp ce basarabenii contribuie frecvent din culise la succesul altora. Dora Gaitanovici a avut parte de sprijinul Irinei Rimes după succesul de la Vocea României (deși cu trupa face cu totul altceva, a asimilat ceva prestație și prestanță de la mentor); iar designerul sonor al Mădălinei Pavăl e Alexei Țurcan, un vizionar orchestrator format în Travka, recunoscut și pentru ajutorul dat în trecut unor materiale Subcarpați, Luna Amară, Robin and the Backstabbers.
Aron Biro este autorul blog-ului https://aronbiro.blogspot.com.
