O paradă de sunete
● Róisín Murphy, Hit Parade, Ninja Tune, 2023.
„C’mon move, I’m ready now, / C’mon, I’m really ready now, / C’mon, I’m ready like Rock Steady Freddy, / C’mon / Let’s have it” – prologul ăsta, „What Not to Do”, pare mai degrabă un remix al piesei unei cîntărețe numite Róisín Murphy. La urma urmei, Murphy însăși pare varianta remixată a unei stele pop douămiiste cu același nume, pe care, pînă la urmă, America n-a prea iubit-o. Vă mai amintiți: „Your data, my data, / The chromosomes match / Exact as in matter, / A matter of fact, / These amaranth feelings, / A cognitive state, / Need the love object / To reciprocate, / When I think that I’m over you, / I’m overpowered”? Era vremea cînd o flamboaiantă Róisín devenea, culmea, invizibilă deși îmbrăcată în capa-mozaic-tablă-de-șah făcută de Sandra Backlund – era, parcă, un fel de personaj dintr-un balet de Oskar Schlemmer, pornit să se confunde/confrunte cu lumea într-un double-decker londonez. A trecut totuși niște timp de-atunci, în care Murphy și-a văzut de viață cu o grație foarte-foarte normală: a resimțit și ea cutremurul de la major-ul cu care semnase, EMI, a făcut copii, a mai dispărut din peisaj à la Kate Bush, a mai reapărut, a scos un EP în italiană, cîteva albume minunate și deloc egolatre, s-a mutat pe Ibiza și s-a lăsat apucată și ea, ca noi toți, de nostalgia după cultura rave nouăzecistă – cine a urmărit-o pe rețelele de socializare în timpul pandemiei știe ce spun. Cu Róisín Machine, LP-ul din 2020, a mers pînă-ntr-acolo încît ni i-a băgat pe Kant, Baudrillard, J.G. Ballard și Mark Fisher într-o mașină de tocat din care a scos un technopop chiar tonifiant.
Mă întorc la senzația de care vorbeam la început – muzica-ei-ca-remix-al-muzicii-ei, Róisín-remixată-de-Róisín. Totul începe să capete sens dacă o asculți pe Murphy undeva, de exemplu în revista The Fader: „Îmi întoarce toate cîntecele pe dos. Să zicem că lucrez o piesă în Ableton, i-o trimit, o încarcă în Ableton-ul de pe computerul lui și peste noapte face două cîntece din ce i-am trimis eu. Se poate întîmpla orice cu un producător precum Koze”. Koze este Stefan Kozalla, un DJ și producător din Hamburg, trecut pînă acum de la hip-hop la electro, de la electro la house, de la house la techno și înapoi, omul pe care Murphy l-a angajat să-i producă cel mai nou album. Iar dexteritatea asta relaxată a germanului a reușit să capteze și proceseze în arhitectura eclectică a LP-ului o Róisín Murphy cu totul nouă. Hit Parade, lansat la începutul lui septembrie de label-ul independent britanic Ninja Tune, și-a găsit poziția corectă între personalitatea lui Kozalla, un producător versat, cu simțul umorului și al muzicii, și exuberanța performativă a artistei irlandeze. Din această întîlnire a ieșit, după vreo șase ani, o operă inegală, dar total adictivă, pe care ciocnirile astea dintre genuri și trucurile vocale – nicicînd n-a fost mai procesată vocea lui Murphy, și nicicînd n-a fost atît de soul – o fac plauzibilă și acasă, și la club, și la bîlci.
Paul Breazu este jurnalist.
