Un colaj de gospel-uri cinice
● L’Rain, I Killed Your Dog, Mexican Summer, 2023.
Încă de la început, din 2017, anul debutului discografic cu un album eponim, L’Rain – Taja Cheek, dacă e să-i cităm certificatul de naștere; L’Rain este un pseudonim artistic care-o omagiază pe mama ei, Lorraine, dispărută în același an 2017, chiar înainte de lansarea primului LP – a vrut ca muzica să nu-i sune într-un mod subsumabil unui gen formatat. Să spunem soul sau să spunem R&B, sau să spunem jazz. Sau orice altceva. Nu, sunetul muzicii ei, dincolo de enervanta și evaziva etichetă de „experimental”, se revendică mai degrabă de la un impuls spiritual – ca gen în sine, un fel de contorsiune și confesiune pop a unui întreg continent de muzici afro-americane adunate sub numele de spirituals, cîndva soundtrack-ul acompaniator al sclaviei, al muncii pe plantație, al pierderii cuiva apropiat, al emancipării.
Fatigue, cel de-al doilea disc L’Rain, manufacturat și lansat în 2021 de label-ul independent newyorkez Mexican Summer, fortifica atunci senzația asta: „You were wasting away, my God, / I’m making my way down south. / I was born naked into this world, / You never let me see you cry, / Gave you nothing inside of time. / Maybe that’s what ends your life, / Fought my demons until you were old, / Maybe ’cause you love me, / Thinking ’bout it lately, / Future poison-blooded little babies”. „Blame Me” este pînă la urmă cea mai cursivă și intimă repriză de pe o operă cu multe scene, multe intervenții field recording, multe turnuri, multe texturi, balansate discursiv, precum cîntecele din ariile spirituals, între suferință și speranță. Obsesiile tematice ale primul disc L’Rain erau transferate pe cel de-al doilea: „Albumul acesta este o explorare a contradicției emoțiilor umane. De exemplu, îndrăzneala bucuriei în urma unei suferințe, dezamăgirea în fața unei realizări. Dispersia acestei suprapuneri de emoții poate fi surprinzătoare, tonifiantă, dar și descurajantă. Ea se întîmplă în fiecare moment, tot timpul, fără ca să recunoaștem amestecul dezordonat de sentimente care coexistă în noi. Cu atît mai mult în cazul persoanelor de culoare sau al oricăror persoane marginalizate, care, în fața violenței și a discriminării, nu au prea mult timp pentru a procesa – trecem de multe ori pe lîngă ele, continuîndu-ne munca și viețile”, spunea ea în 2021, într-un interviu acordat platformei Something Curated.
Pe I Killed Your Dog, albumul lansat în toamna lui 2023 de aceeași casă de discuri din Brooklyn, Taja Cheek nu schimbă placa, dar picură mai mult cinism decît de obicei. „Our Funeral” e un opener grăitor – ceva se termină încă de la început în acest lamento cu saxofon și voce procesată. Poate o viață, poate o iubire, poate o eră începută cu „I Wanna Be Your Dog”, propulsată de Iggy și The Stooges prin 1969, și răsturnată de vorbele astea: „Like a dead girl with shades on, / Propped up by captors, / I’m fine. / I’ve got no one to talk to, / It’s all my fault, I know” („Pet Rock”). Și de o mantră minimalistă care poate repeta la infinit patru cuvinte: „I killed your dog”.
Paul Breazu este jurnalist.
