Murim

Elvira GROZA
Publicat în Dilema Veche nr. 834 din 13 - 19 februarie 2020
Murim jpeg

Cam pe la cinci ani am aflat că murim. Am aflat pentru că a murit vecinul nostru Aurel Avram, naşul părinţilor mei, care chiar din ziua îngropării l-a bîntuit pe taică-meu. Taică-meu ne povestea cum fostul lui naş venea la gardul din faţa casei, avea mîinile prinse în pieptarul cu care a fost îngropat, şi de acolo îl striga pe nume, cu o voce clară şi tristă, pînă cînd ieșea afară. Cînd taică-meu apărea, îl privea mustrător, apoi dădea din cap a mîhnire şi spunea de fiecare dată: „Ah, finule, m-ai dus!“. Şi avea dreptate, fiindcă taică-meu fusese printre cei care duseseră la groapă, pe umeri, sicriul. Tatăl meu ne spunea despre vizitele fostului său naş în aceeaşi tonalitate şi situîndu-le pe acelaşi nivel cu ale altor vecini, nemorţi, ba încă foarte vii și enervanți. Şi totuşi, în mintea mea de atunci ceva s-a întîmplat pentru că am înţeles că moartea e un eveniment, am ştiut, de fapt am simţit, chiar că e evenimentul-limită. Ştiu că a fost aşa pentru că de la întîmplarea cu vecinul mort care tot venea la gard am început să sufăr pentru iminenta despărţire de cei dragi mie care vor muri.

Moartea a devenit singurul meu gînd, orice făceam îmi era prezent gîndul morții, iar noaptea mă frămîntam fără să pot adormi, mereu pe aceeaşi temă. Moartea îmi devenise mai prezentă ca viaţa, toate conversațiile pe care le aveam cu părinţii sau bunicii erau despre cum şi de ce murim. Aşa că am aflat că se moare de bătrîneţe, deci bunicul va fi primul, mi-am spus eu. Însă, privind spre bunicul, înalt şi vînjos, mi-era greu să cred că i se poate întîmpla lui primul. Apoi, mama mi-a spus că oamenii se pot îmbolnăvi şi mor şi dacă sînt mai tineri. Atunci mi-a fost clar cine va muri prima dată: bunica. Bunica a fost mereu bolnăvicioasă, ba chiar am auzit-o plîngîndu-se uneori că va muri şi că măcar aşa scapă de necazuri. Din clipa aceea am privit-o altfel pe bunica, ca pe cineva de care în următorul moment te desparţi definitiv. O copleşeam ziua cu atenţiile şi cuminţenia mea, iar noaptea stăteam să mă rog să nu moară, ci să se în-tîmple ceva care să facă să murim toţi deodată. Aşa mi se părea că e normal. Cîţiva ani m-am tot rugat să nu moară bunica, am avut multe coşmaruri, dar nu am renunţat. Iar ceea ce s-a întîmplat, ca urmare a rugilor mele, credeam eu, întrece orice închipuire.

Pur şi simplu, mi-au fost împlinite rugăciunile şi rugăminţile, căci nu mă adresam doar cerului. La scurt timp după ce am început să merg la școală, am aflat că s-a descoperit soluţia care să elimine suferinţa despărţirii definitive de cei dragi. Soluţia era bomba atomică, prin a cărei explozie urma să murim toţi odată. La şcoală trebuia să desenăm şi să scriem lozinci care combăteau bomba, eu nu am putut fi de acord, dar nici nu am putut spune nimănui motivele mele. Nu puteam pentru că mi se păreau evidente. Pentru mine, bomba atomică era răspunsul unor îndelungi şi răbdătoare rugi, era cea mai fericită descoperire pentru că nu concepeam o cruzime mai mare decît să-ţi fie luaţi cei dragi, rînd pe rînd, prin moartea definitivă. Pentru mine, bomba atomică aducea moartea simultană, deci era binefacerea totală. Deci bunica nu va muri prima şi, doar ea, nu va fi nevoită să mai apară seara la gard privindu-ne cu jind, ci vom muri împreună. Era doar o chestiune de timp pînă se va produce explozia.

Bunica s-a îmbolnăvit grav, iar eu între timp am crescut şi am înţeles cum e cu bombele, cu despărţirile şi cu revenirile. Dar tot îmi era dragă bunica, aşa că mergeam să-i citesc şi să stau cu ea seara. Am asistat neputincioasă aproape doi ani la chinurile ei, pur şi simplu nu putea să moară. Iar mie nu-mi ieşea din cap cît de mult mă rugasem în copilărie să nu moară bunica vreodată. Acum trebuia să-mi doresc invers, însă nu puteam.

Zizi și neantul jpeg
Mama și vremurile
La școală ne puneau mereu să scriem compuneri despre Mama. S-o descriem, s-o poetizăm, să-i dedicăm ode. De 8 Martie, să-i facem flori din hîrtie creponată. În „Puiul”, „Fefeleaga” sau „La Vulturi”, să-i studiem ipostazele tragice. La desen, să-i facem portretul în culori calde.
„Vorbește cu Angela”, „Pîine şi Mîine”, „Piese pentru Zîmbete” jpeg
Despre școală și personaje din copilărie
La vîrsta aia diferența se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă jpeg
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă
Perioadele pre-totalitare vin însoţite de isterie, agresivitate dezlănţuită, bezmetică.
Viață de cîine jpeg
Viață de cîine
În 30 de ani de exil, niciodată, pe unde am lucrat, nu am mai pus întrebări străine meseriei.
Reverii pascale jpeg
Reverii pascale
La primele ore ale dimineţii am mers să revăd cimitirul părăsit.
Izolare și context jpeg
Izolare și context
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale.
Ziduri jpeg
Ziduri
Poate profesorii noii ere ar trebui să fie cei care te învață empatia, esența ta umană, cei care te ajută să-i găsești cu adevărat pe ceilalți.
Viața de dincolo de convenții jpeg
Viața de dincolo de convenții
Fetița mea e acum preadolescentă și încerc cît pot să nu proiectez  în ea nici un ideal, fizic sau de orice alt fel.
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul adevărat jpeg
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul-adevărat
Jurnalistul, anume cel serios, trăiește într-o permanentă îndoială în materie de ceea ce are de publicat.
Vaccin și homeschooling jpeg
Să ne amuzăm cu Othello
Sigur, privit azi, felul acelor ani de a face umor pare candid, cu totul nespectaculos, o joacă de copii cu peruci, costume și decoruri fanate. Dar, repet, publicul larg se amuza.
Totul e deschis… jpeg
Totul e deschis…
Pentru unii, pleiada de orientări sexuale diverse, precum și discursul explicit despre sexualitate (cu scene așijderea) pot fi șocante.
Vaccin și homeschooling jpeg
Talent, aplauze și pe urmă?
Printre concurenți sînt mulți copii. Foarte înzestrați și curajoși: un grup de instrumentiști format din copii cu deficiențe de vedere, o tînără de cincisprezece ani care, pentru a-și împlini visul de a deveni balerină, a preferat să-i fie amputat piciorul afectat de cancer osos și înlocuit cu proteză, decît să-i fie imobilizat de bucăți de metal...
Evadări în lumea mică jpeg
Evadări în lumea mică
Bunicii mei nu erau complet rupți de realitate, în sensul că bunicul meu se ținea, mereu, cît de informat se putea pe vremea în care fake news-urile erau politică oficială (da, n-am descoperit noi, acum, America) – asculta BBC-ul și Europa Liberă pe un foarte vechi radio, din cele ce pot fi văzute acum doar în cîteva palide încercări de muzee ale vremurilor de atunci.
Vaccin și homeschooling jpeg
1 Iunie, ziua adulților
De cîte ori văd, însă, cum este sărbătorit 1 Iunie în România, mi se pare că, deși „Grădina Maicii Domnului“ e mare, mulți i-au cam sărit gardul.
Aniversări tradiționale jpeg
Întîlniri și așteptări
Te duceai la locul întîlnirii, cuminte. De multe ori, la ceas, la Universitate. Te așezai într-un colț, să nu bați prea tare la ochi, și așteptai tăcut. Pe lîngă tine se mai foiau și alții care practicau același sport.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce nu știm că nu știm
Domnul ministru pune în discuție un subiect fierbinte, azi: digitalizarea.
Cine mai scrie de mînă jpeg
Cine mai scrie de mînă
Nu pot spune că-mi plăcea caligrafia, ba dimpotrivă, mi se părea o plictiseală, dar cred că n-a fost cu totul așa.
Vaccin și homeschooling jpeg
Manualele, inutile?
Este evident, pentru oricine e preocupat de starea educației, că școala are nevoie mai mult ca oricînd de profesori „calificați“, „formați“, „educați“.
Treceri jpeg
Treceri
În urma trecerilor ratate au rămas, cum spuneam, teancuri-teancuri de amintiri.
Trăim o nouă cultură jpeg
Meleagris ocellata
Am întîlnit-o în oraş. În Piaţa Rahova.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce este educația? Vă rog urgent
Sînt lungi și multe discuțiile despre (in)utilitatea temelor pentru acasă.
Aniversări tradiționale jpeg
La conferințe
În facultate am fost o studentă bună, aș putea spune.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.