Ce nu știm că nu știm

Într-un interviu acordat Ziarului de Cluj acum ceva vreme, un fost ministru al Educației, unul dintre cei mai buni miniștri ai României postdecembriste, afirma următoarele: „Acești digital natives care au, datorită interacțiunii lor cotidiene cu mijloacele de informare, internetul, jocuri de calculator, telefoanele mobile – astea sînt activități cotidiene, de la 3 ani încep – această interacțiune cotidiană cu genul ăsta de mijloace îi face să înceapă să aibă preferințe, predispoziții.  Preferă informația multimedia față de informația text, de ce? Totul e multimedia, Internetul tot e multimedia! Ei vor multimedia, tu le dai numai text. Și vrei să fie mulțumiți. Apoi, preferă informația pe care s-o poată accesa oricînd. Ei vor să-și downloadeze oricînd orice, școlile nu au dezvoltată componenta asta de e-learning. (...). Altă chestie: informație care să fie personalizată! Uitați-vă că toți își personalizează imediat totul: conturi de rețele sociale, celularul, tot, tot timpul își personalizează. Or, acolo (la școală, n.m., MI) nu e nimic personalizat. Totul e standard, nu poți să personalizezi nimic, să ai un proiect, să spui: OK, din informația asta, uite ce am făcut eu! Îmi apreciați această personalizare? Nu! La noi e: ai rezolvat asta, da, OK. N-ai rezolvat, pa!“

Domnul ministru pune în discuție un subiect fierbinte, azi: digitalizarea. Un subiect pe care se pare că noi, adulții care îi ghidează pe copii și adolescenți, nu îl „stăpînim“ prea bine, după cum arată forfota din ultimul timp în jurul datelor personale, protecție, privat, luptă pentru putere etc. Este adevărat, copiii și adolescenții de azi sînt oameni ai timpului lor: conectați de mici la internet, la informații și evenimente care curg cu o viteză dificil de gestionat chiar și pentru un adult, la o lume virtuală mai colorată vizual și auditiv decît cea reală. Pare aproape hilar să încerci să îi seduci cu pagini de hîrtie colorate palid, care se citesc într-un ritm soporific. Dl ministru propune ca materialele didactice să țină pasul cu vremurile. Nimic nu poate părea mai firesc, dacă pariem strict pe efectul prielnic al digitalizării. Adevărul este, însă, că nu știm încă nimic despre efectele în timp ale acestui fenomen asupra copiilor, tinerilor: nu știm cum vor arăta generațiile crescute cu degetele pe tastatură și cu ochii pe ecrane, sensibile doar la culori violente, acțiuni gîfîite, sunete stridente. Adevărul este că de-abia acum începem să ghicim capcanele internetului, să aproximăm efectele, bune sau rele, ale rețelelor de socializare sau manipulare, să încercăm să ne descotorosim de imixtiunea agresivă, în viețile noastre, a intereselor mari, private. Pe scurt, de-abia începem alfabetizarea. Nu sînt, răspicat, împotriva digitalizării rapide a educației. Dar mă întreb dacă știm bine de ce, cu cine, cînd și în ce condiții e bine s-o facem. Mai apoi, un copil care începe să mînuiască tableta sau telefonul mobil de la 3 ani o face pentru că adulții din jurul lui îl încurajează prin propriul exemplu, sau prin ofertă directă. Nu este opțiunea lui, ci a noastră, a celor mari. Învață, deci, să aibă preferințe pentru informație rapidă, internet la îndemînă, răspuns imediat. O fi bine, o fi rău? Încă nu știm să măsurăm efectele pe termen mediu și lung, de aceea nu m-aș grăbi să construiesc un model de educație pe un scenariu încă volatil. Și, nu în ultimul rînd, e adevărat, adolescenții, tinerii au tendința de a-și personaliza intensiv interacțiunea cu internetul: profiluri, pagini de socializare, display-ul mobilului etc. Dar nu e asta, în fond, tocmai o reacție promptă de apărare împotriva uniformizării agresive pe care o propune chiar internetul? Tinerii se mișcă în aceleași grupuri de amici și de informații, între aceleași emoticoane și trucuri photoshop, în același vocabular minimalist și gesticulație monotonă. Informație personalizată într-o lume digitalizată? Nu e deloc simplu, cum pare la prima vedere: este o întrebare la al cărei răspuns va trebui să mai muncim un pic.

Îi dau dreptate dlui ministru: manualele noastre sînt osificate, vin din timpuri care au pierit de mult și nu mai pot fi de folos unui elev al zilelor noastre. Dar cred că drumul spre digitalizare trebuie făcut prudent: încă avem de aflat traseele optime. Încă avem de pus busola corect pe harta infinită a internetului.

Maria Iordănescu este psiholog.