1 Iunie, ziua adulților
Atunci cînd omenirea a decis cîndva, în prima parte a secolului XX, să aleagă o zi anuală dedicată copilului, decizia a fost strîns legată de scopuri nobile: protecția copilului și a drepturilor lui, analize serioase privind abuzurile la care sînt supuși copiii pe întreg globul, identificarea unor soluții pentru a-i scoate din medii defavorizate (sărăcie, război, calamități), pentru a le oferi o viață mai bună. Sigur, lucrurile s-au schimbat de atunci: s-a stabilit că pe 1 iunie sau pe 20 noiembrie (zi aleasă de Națiunile Unite) nu ne mai gîndim numai la copiii nefericiți, ci și la cei fericiți, răsfățați de soartă. Foarte bine. Era evident, pe de altă parte, că, odată cu această decizie, a intrat pe fir spiritul antreprenorial, astfel încît, de atunci, în toate statele care-și sărbătoresc copiii s-au ițit tarabe și mall-uri ticsite de afaceri făcute în numele și „de dragul“ copilului. Încă nici asta nu ar fi atît de rău: în fond, cu cît avem mai mulți copii veseli, cu părinți iubitori și cheltuitori prin preajma lor, cu atît scopul inițiatorilor acestui demers e mai aproape de intenția inițială.
De cîte ori văd, însă, cum este sărbătorit 1 Iunie în România, mi se pare că, deși „Grădina Maicii Domnului“ e mare, mulți i-au cam sărit gardul: „gardul“ bunei cuviințe, al educației și bunului gust, al normalității înseși. Cîteva exemple, culese de la principalele televiziuni autohtone.
● În primul rînd, din felul cum s-au desfășurat programele zilei, s-ar zice că nu avem copii care se confruntă cu sărăcia și cu tot felul de abuzuri. Au fost și -mici excepții, cînd s-a vorbit despre unele familii nevoiașe și despre eventuale programe sociale, dar cam expeditiv și la ore de minimă audiență. În rest, pentru televiziunile noastre, nu există, la noi, copii cu părinți plecați în străinătate, nu există drumuri de kilometri noroioși pînă la școală, nu există minori care trebuie să‑și dedice ore întregi muncii fizice grele în gospodării.
● Kitsch-ul a fost, adesea, greu de digerat. Ideea pe care par să o fi avut televiziunile despre cum ar trebui sărbătoriți cei mici este un nonsens: sclipici abundent, regie îndoielnică, scenarii haotice. Mai întîi, producătorii de emisiuni s-au gîndit că vor da lovitura inversînd rolurile: adulții au fost transformați în copii și, ați ghicit, copiii în adulți. Distracție mare! Părinți ghiduși și obosiți de soare ori de indicații regizorale, dudui care pînă mai ieri făceau strip-tease la ore de maximă audiență, dar, pentru 1 Iunie, au primit costume de zîne perverse, fericite să cocheteze cu tinerii frumușei din platoul de filmare, și copii interpretînd (fals) muzici de inimă albastră, cu mișcări lascive și rochițe de club de noapte. La una dintre televiziuni am văzut chiar maneliști, maneliști adevărați, cîntînd înconjurați de o mînă de fetițe îmbrăcate (sau, mai curînd, dezbrăcate) în niște petice care se străduiau, fără noroc, să păstreze cît de cît totul în limitele decenței. Dacă un adult ar păstra în arhiva personală astfel de „spectacole“ pentru copii, ar ridica mari semne de întrebare cu privire la moralitatea lui.
● O altă idee genială a producătorilor a fost aceea ca, de Ziua Copiilor, să-i punem pe copii la treabă: au muncit ca niște vedete de showbiz de revelion. Au dansat, au cîntat, au fost personajele principale ale unor spectacole lungi și obositoare. Să nu uităm că îi punem să facă același lucru și de Ziua Mamei, și de Crăciun, și de Paște.
● Și, în sfîrșit, „emblema“ care guvernează întreaga forfotă de 1 Iunie e construită pe ideea că vîrsta copilăriei nu este o vîrstă, cu drepturile și limitele ei specifice, o etapă firească în evoluția omului, ci o virtute în sine, un „ideal“. Drept care o mulțime de voci drăgălașe sînt pregătite, clipă de clipă, să azvîrle în public cu clișee dulci, însiropate: „copiii sînt rostul nostru“, „să fii copil înseamnă să fii centrul universului“, „joaca de-a copilăria“ (titlu de emisiune dedicat, în mod evident, adulților, din moment ce copiii nu se joacă de-a copilăria, ci o trăiesc, pur și simplu), „copilăria ca vis fermecat“, „copiii simt ce e e bine și ce e rău“, „copiii sînt mai buni ca noi“ etc.
În fine, spuneam că ziua aceasta ar trebui să fie despre drepturile lor și obligațiile noastre. Despre milioanele de copii din întreaga lume și miile de la noi, care muncesc, adesea, cot la cot cu cei mari. Despre ce poate face statul român pentru copiii săi, fie ei fericiți, dar mai ales nefericiți. Ar trebui, dar nu este.
P.S. Felicit televiziunea Digi24! O combinație fericită de reportaje despre jocuri, amintiri din copilărie, copii extraordinari, probleme sociale și educație.
Maria Iordănescu este psiholog.
