Treceri

Publicat în Dilema Veche nr. 708 din 14-20 septembrie 2017
Treceri jpeg

Nu am fost niciodată bună la treceri. La nici un fel de treceri: fie că era vorba de unele simple, de la o acțiune la alta, fie de altele mai complicate, afective, de la un tip de interacțiune personală la alta, de la un anumit tip de realitate la alta. Ca să nu mai vorbim de cele absolut radicale, de la un loc la altul, de la un timp la altul, ba chiar  de la o persoană la alta. Am fost și sînt genul de persoană, să zicem, simplă pe care, dacă o așezi pe un făgaș, se străduiește să-l înțeleagă și să-i urmeze cursul, aproape afundîndu-se în el cu putințe limitate de ieșire. Abia învățînd regulile respectivului făgaș, abia obișnuindu-se cu un mod de viețuire. De pildă, dacă mă obișnuiesc, să zicem, să scriu la un anumit birou, într-o anumită casă, cu anumiți oameni în jur, și fac asta cîteva zile la rînd, mi‑e greu, cel puțin un timp, să mai trec la altceva. Precum șoricelul de sub nu știu care pat din nu știu care sat, de-abia îmi depășesc frica de nu știu care pisică ce m‑ar putea pîndi, la o adică, și mi-ar răvăși cu greu dobînditele tabieturi.

Da, știu, în lumea noastră imprevizibilă și în mișcare, oamenii trec ușor de la una la alta, se practică multitasking-ul. Mamele cu copii -mici, unele, cel puțin, de pildă, sînt și fabuloase femei de carieră, și dive în același timp. Alții semeni de-ai noștri se împart între întîlnirile de afaceri și hobby-urile lor de succes, precum gătitul, grădinăritul, mersul la sală etc. Între timp, sînt și părinți tot de succes, cetățeni remarcabili care militează pentru una sau alta și, de ce nu, studioși ai diverselor domenii noi și călători.

Am exagerat, voit, lista de mai sus. Îmi aduc însă aminte, cu un fior, și nu unul pozitiv, de vremea în care copilul meu era mic și eu încercam cu disperare să fiu și altceva în afară de mamă. Cu cît era mai mult de făcut acasă, cu atît mai tare mă încrîncenam să fac și alte lucruri care, pe vremea aceea, din perspectiva unei case cu pamperși, piureuri și otite, puteau părea complicate. Mă încrîncenam să plec pe teren prin locuri cît mai îndepărtate și cu drumuri cît mai desfundate, unde părea că lumea se putea schimba mai ușor – lumea de acolo avea o aparență mai fragilă, mai neașezată și, ca atare, era un mai bun prilej pentru viziuni romantico-militanto-semănătoriste. Mă înscriam la tot soiul de masterate și doctorate, nu neapărat pentru că voiam să le termin, ci pentru că-mi plăcea ca, pe-nserat, să asist la prelegeri docte de studii culturale sau antropologie, să aud cum s-a mai schimbat definiția identității sau ce înseamnă postcolonialism. Nu știu cum, deși nu aveam timp, în mod real, să-mi fac toate temele pe care ceilalți colegi cu adevărat studioși reușeau să și le ducă la bun sfîrșit, eram bucuroasă să aud ce mai mișcă pe lume, să simt cum mi se învîrt (chiar scîrțîind) rotițele, în loc să stau doar acasă, uitîndu-mă pe geamul în spatele căruia aproape niciodată nu se întîmpla nimic, așteptînd să mai treacă o zi.

Partea frumoasă era, de fapt, că printre aceste așteptări și conversații metafizice cu bonele (care au fost, de fapt, cele mai bune prietene ale mele) îmi retrăiam molcom viața odată cu cea a copilului meu. Momentele în care o retrăiam de-a dreptul, lăsîndu-mă în voia imaginației și fericirilor vîrstei lui, erau de-a dreptul înălțătoare. Dar ca să ajungi la ele trebuia să fii în stare să-ți elimini toate frustrările de om mare. Toată zgura lucrurilor începute și neterminate, pe care diversele treceri nereușite le lăsaseră în expectativă, în suspans, plutind undeva, imponderabile.

Căci rezultatele trecerilor mele ratate erau, la modul concret, dosare și dosărașe cu studii, cărți trase la xerox și proiecte începute și neterminate, evident, în care mă aruncasem cu capul înainte. Vinovățiile în ambele sensuri, dinspre maternitate spre ambițiile studioase și invers, nu erau decît niște pietre de moară care făceau din mine o ființă incertă și ambiguă, care nu știa, în sinea ei, cărui strat îi aparține. Tot soiul de binevoitori din jur îmi spuneau că sînt o mamă exagerată, că s-o las mai moale. Alții îmi recomandau studii tot mai alambicate și fabuloase cariere universitare. Dar habar nu aveau că eu abia îmi duceam trecerile și vinovățiile, fără să știu exact ce mai sînt.

În urma trecerilor ratate au rămas, cum spuneam, teancuri-teancuri de amintiri. Trecerilor din perioada maternității mele li s-au adăugat cele din copilăria mea, din familia mea, cele legate de părinți și bunici. Cînd îmi reiau, din cînd în cînd, în stăpînire diverse spații în care mă învîrt, și scormonesc fie prin caietele și desenele copilului meu, fie prin cărțile propriei mele copilării, prin hainele mamei mele sau prin hîrtiile tatălui meu, prin pozele și icoanele bunicilor, sînt obligată să performez multe treceri una după alta, ca-ntr-un montagne russe. Cărora nici nu mai am timp să le urmăresc efectele. Dar, cumva, printr-un sucit principiu revers, mai multe treceri laolaltă au un efect pozitiv, funcționează ca o terapie prin trecere extremă.

Zizi și neantul jpeg
Mama și vremurile
La școală ne puneau mereu să scriem compuneri despre Mama. S-o descriem, s-o poetizăm, să-i dedicăm ode. De 8 Martie, să-i facem flori din hîrtie creponată. În „Puiul”, „Fefeleaga” sau „La Vulturi”, să-i studiem ipostazele tragice. La desen, să-i facem portretul în culori calde.
„Vorbește cu Angela”, „Pîine şi Mîine”, „Piese pentru Zîmbete” jpeg
Despre școală și personaje din copilărie
La vîrsta aia diferența se măsoară nu în ani, ci în ani-lumină.
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă jpeg
De la „Muntele vrăjit” la cîmpia stearpă
Perioadele pre-totalitare vin însoţite de isterie, agresivitate dezlănţuită, bezmetică.
Viață de cîine jpeg
Viață de cîine
În 30 de ani de exil, niciodată, pe unde am lucrat, nu am mai pus întrebări străine meseriei.
Reverii pascale jpeg
Reverii pascale
La primele ore ale dimineţii am mers să revăd cimitirul părăsit.
Izolare și context jpeg
Izolare și context
Pandemia a invadat planeta într-un context care agravează lucrurile, pe fondul pesimismului economiei globale.
Ziduri jpeg
Ziduri
Poate profesorii noii ere ar trebui să fie cei care te învață empatia, esența ta umană, cei care te ajută să-i găsești cu adevărat pe ceilalți.
Viața de dincolo de convenții jpeg
Viața de dincolo de convenții
Fetița mea e acum preadolescentă și încerc cît pot să nu proiectez  în ea nici un ideal, fizic sau de orice alt fel.
Murim jpeg
Murim
Moartea a devenit singurul meu gînd, orice făceam îmi era prezent gîndul morții, iar noaptea mă frămîntam fără să pot adormi, mereu pe aceeaşi temă.
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul adevărat jpeg
Îndoielile jurnaliștilor, sursele și adevărul-adevărat
Jurnalistul, anume cel serios, trăiește într-o permanentă îndoială în materie de ceea ce are de publicat.
Vaccin și homeschooling jpeg
Să ne amuzăm cu Othello
Sigur, privit azi, felul acelor ani de a face umor pare candid, cu totul nespectaculos, o joacă de copii cu peruci, costume și decoruri fanate. Dar, repet, publicul larg se amuza.
Totul e deschis… jpeg
Totul e deschis…
Pentru unii, pleiada de orientări sexuale diverse, precum și discursul explicit despre sexualitate (cu scene așijderea) pot fi șocante.
Vaccin și homeschooling jpeg
Talent, aplauze și pe urmă?
Printre concurenți sînt mulți copii. Foarte înzestrați și curajoși: un grup de instrumentiști format din copii cu deficiențe de vedere, o tînără de cincisprezece ani care, pentru a-și împlini visul de a deveni balerină, a preferat să-i fie amputat piciorul afectat de cancer osos și înlocuit cu proteză, decît să-i fie imobilizat de bucăți de metal...
Evadări în lumea mică jpeg
Evadări în lumea mică
Bunicii mei nu erau complet rupți de realitate, în sensul că bunicul meu se ținea, mereu, cît de informat se putea pe vremea în care fake news-urile erau politică oficială (da, n-am descoperit noi, acum, America) – asculta BBC-ul și Europa Liberă pe un foarte vechi radio, din cele ce pot fi văzute acum doar în cîteva palide încercări de muzee ale vremurilor de atunci.
Vaccin și homeschooling jpeg
1 Iunie, ziua adulților
De cîte ori văd, însă, cum este sărbătorit 1 Iunie în România, mi se pare că, deși „Grădina Maicii Domnului“ e mare, mulți i-au cam sărit gardul.
Aniversări tradiționale jpeg
Întîlniri și așteptări
Te duceai la locul întîlnirii, cuminte. De multe ori, la ceas, la Universitate. Te așezai într-un colț, să nu bați prea tare la ochi, și așteptai tăcut. Pe lîngă tine se mai foiau și alții care practicau același sport.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce nu știm că nu știm
Domnul ministru pune în discuție un subiect fierbinte, azi: digitalizarea.
Cine mai scrie de mînă jpeg
Cine mai scrie de mînă
Nu pot spune că-mi plăcea caligrafia, ba dimpotrivă, mi se părea o plictiseală, dar cred că n-a fost cu totul așa.
Vaccin și homeschooling jpeg
Manualele, inutile?
Este evident, pentru oricine e preocupat de starea educației, că școala are nevoie mai mult ca oricînd de profesori „calificați“, „formați“, „educați“.
Treceri jpeg
Treceri
În urma trecerilor ratate au rămas, cum spuneam, teancuri-teancuri de amintiri.
Trăim o nouă cultură jpeg
Meleagris ocellata
Am întîlnit-o în oraş. În Piaţa Rahova.
Vaccin și homeschooling jpeg
Ce este educația? Vă rog urgent
Sînt lungi și multe discuțiile despre (in)utilitatea temelor pentru acasă.
Aniversări tradiționale jpeg
La conferințe
În facultate am fost o studentă bună, aș putea spune.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.