⬆
Iaromira POPOVICI

Ritualuri (pre)școlare
Cu atît mai mult dacă știai că, după întreaga poveste, urma, mai de fiecare dată, mersul la cofetărie.

Imagini blurate din clasa întîi
„Revolta” se manifesta, de fapt, doar în jurul cozii.

Școli, sfîrșituri, începuturi
Data de 15 septembrie (căci atunci începeau școlile pe vremea aceea, era bătut în cuie) avea, pentru mine, și o altă semnificație: era ziua mamei mele.

Umbreluțe și plutiri
Băiețelul a crescut și s-a ajuns în etapa în care nu mai avea chef să se dea cu mine în ceva.

Filme marine
Cred că atunci mitologia Zînei Mării a fost înlocuită, pe nesimțite, cu una mai de consum.

Plutire și pai
În halatul meu cu pitici, cocoțată pe scaunul rotitor, trăgeam încet din pai și mă legănam.

Castele de nisip
Mama nu făcea lucrurile la întîmplare și nu mă lăsa nici pe mine să le fac așa.

Valuri
Noroc că nu eram prea departe de mal și că, totuși, în cele din urmă, am ieșit, nu mai știu cum.

Alte mituri marine
Așa cum simțeam aceeași libertate, poate chiar mai acut, cînd dădeam cîte o fugă pînă la 2 Mai.

La mare
Simțeam, chiar cu mintea mea de copil, că e altceva. Că, într-o lume plină de granițe, găsisem necuprinsul.

Ivirea pe lume
Poate nu cuvintele astea erau cele care mi s-au ițit în minte, dar senzația era cu siguranță asta: una, chiar dacă exuberantă, deloc ușoară.

Maternitate
Iar ochii îndreptați, de fapt, inocent, dintr-o uimire legitimă asupra mea, nu făceau decît să-mi accentueze aceste întrebări și, de fapt, temeri.

(Pre)Maternitate
La un moment dat, pe la 20 spre 30 de ani, am simțit un soi de „chemare” a maternității.

Lucruri interzise: părul
Coafurile femeilor, în anii 1970-1980, nu erau atît de direct cenzurate.

Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.

Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.

Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.

Pe geam
Geamul meu din Giurgiului doar dusese mai departe, pe scurtă durată, mitul Zînei Mării, jucîndu-se cu privirea mea.

Liniștea
Bolile psihice, pe atunci, erau privite cu suspiciune și etichetate negativ.

Ustensile și device-uri
Rîșnița cea nouă a intrat firesc în circuit, dar nu a marcat neapărat trecerea la o nouă eră în bucătăria bunicii mele.

De Paște, în familie
Spun că nu eram fix ca-n filmele Disney, pentru că nu ne adunam chiar cu toții, de sărbători, la una din mesele uriașe.

Ploi
Eram, se poate spune, invincibilă cu armura asta de plastic: torentele și bulboanele nu mă puteau doborî.

Stradale
Uneori, mai ales cînd e frumos afară, strada e pur și simplu bucurie. Te plimbi și te bucuri, fără să ai vreun motiv anume. Sau avîndu-le, de fapt, pe toate.

Parcul Tineretului
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el.

Mărțișoare
Originale și înduioșătoare în hidoșenia lor. Ba, de destule ori, chiar în frumusețea lor.

Cei mai frumoși ghiocei
Pe scurt, erau cei mai frumoși și mai zdraveni ghiocei posibili.

Iubire
Ei sînt doar începutul cel mai explicit al unei liste care a tot continuat.

Primăvară și sărbători
În timp ce lumea de atunci își răcea gura în dezbateri intense, industria de Sf. Valentin înflorea.

Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.

Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.

Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

La tarabe
Și din hamburgerii ăștia te puteai înfrupta cu mult înainte ca picior de McDonald’s să fi fost pus în România.

Moși, daruri, tradiții
Moș Nicolae e primul din seria Moșilor de iarnă de la noi.

Alte stradale
Dar astăzi strada, în general, a devenit mai agresivă. Poate la fel de plină ca-n anii ’90, dar într-un alt mod.

Diverse, stradale…
Omniprezenți, pe vremea de atunci, în orele de lucru, erau cerșetorii și cei care sufereau de boli psihice.

Obiecte și dispariții
Țin minte că pe ultimele le-am văzut cam atunci cînd s-a născut copilul meu. Atunci au fost, la propriu, obiecte de trusou.

Călătoria prin orașul-pădure
Paltoanele noastre cu siguranță erau: parcă ne camuflau, ne făceau să ne pitim în peisaj. Într-un fel, așa ne simțeam în siguranță.

De-ale Scufiței Roșii
De asta, amintirea perioadei de „Scufiță Roșie” devine una idilică.

Albu și Costică
De data asta, însă, ne-am hotărît să nu-l lăsăm baltă pe Costică. Așa că am plecat, mai departe, în căutarea lui.

Strada și cîinii
Erau, însă, și avantaje ale situației: vrînd-nevrînd, te vedeai nevoit să dai dovadă de bravură. Erai obligat – aveai, n-aveai chef – să înfrunți „fiara” față-n față, să treci pe lîngă ea cool, ca și cum de nimic nu ți-ar fi păsat. Pe scurt, învățai să fii curajos, măcar puțin.

Natură și vin
Licoarea rozalie din cazanul din curte a rămas, pentru mine, un semn al libertății în vremuri în care aceasta era zdravăn îngrădită.

Balonzaid
Odată intrată în grupul de școlari și protejată de el, din potențială Scufiță Roșie deveneai pitic.

Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.