Parcul Tineretului
Nu am fost niciodată o mare fană a ieșitului în parc, ca atare. Nu mi-au plăcut niciodată duminicile în care te îmbraci frumos, cu tot familionul, și ieși la promenadă. În care bați, în pas corect, aleile reglementar pavate și măturate, înconjurate de flori prea frumoase și exact atît de îngrijite cît te-ai fi așteptat.
Ceea ce nu-nseamnă că nu mi-am petrecut destul timp prin parcuri, în special prin Parcul Tineretului, și a fost, de fiecare dată, o experiență. Dar trecerile și adăstările mele pe acolo nu au fost promenade în sensul clasic, ci alt fel de expediții, în general.
Îmi aduc aminte de Parcul Tineretului înainte de a fi cu adevărat amenajat, cînd bunicii mei s-au mutat pe o stradă de case care dădea chiar spre acesta. Cred că erau, pe atunci, doar cîteva leagăne și tobogane ruginite. Nimic din atmosfera fancyși fercheșă de mai tîrziu. Dar și așa, deși știam că înainte fuseseră acolo Cociocul și o groapă de gunoi, și că în parc se afla vechiul crematoriu, tot îmi plăcea să merg acolo. Mi-era drag să mă dau în bărcuțele care scîrțîiau și să mă urc invers pe tobogan.
Pentru că parcul ăsta era intim legat de bunicii mei. Așa cum fusese, cînd eram și mai mică și ei stătuseră de cealaltă parte a Căii Șerban Vodă, Parcul Carol. Toată viața mea din perioada de atunci se învîrtise în jurul Parcului Carol (Libertății), de la plimbările în cărucior la cele pe tricicletă și la drumurile spre mătușa mea din vremea aceea, care stătea în zona 11 Iunie. După un timp, după ce bunicii mei s-au mutat în casa lor de pe cealaltă parte a bulevardului, totul a migrat în Parcul Tineretului. Începînd cu drumul meu spre școală.
Spre Școala nr. 79 de azi, care se află pe Cuza Vodă, prin zona restaurantului Budapesta de atunci și a bulevardului Cantemir, școala generală a Liceului „Creangă“. La început, mergeam prin parc cu bunicul meu. Pîndeau pericolele pe acolo, pe la tot pasul, mi se adusese la cunoștință. Aveam o familie serioasă, conștiincioasă și responsabilă, căreia îi păsa de mine și care mă creștea prea bine, prea după reguli. Știam că n-am voie să intru-n vorbă cu oamenii străini, criminalii pedofili din filme n-ar fi avut nici o șansă cu mine, nici nu i-aș fi băgat în seamă, darămite să mă las impresionată de șmecheriile lor.
Așa că în privința parcului știam că trebuie să țin drumul drept, tot înainte, și să nu fac nimic care să aducă, măcar de departe, cu aiurelile Scufiței Roșii. Mai știam că prin parc se pot ivi, de prin tufișuri, exhibiționiști. Ceea ce, de altfel, s-a dovedit adevărat. Dar, pregătită fiind, îi ocoleam ori mă îndepărtam de ei. Ba mai mult, avînd școala protestatară a mamei mele în spate, le strigam că, dacă nu pleacă, chem Poliția (Miliția).
Așa mi-am dat seama că nu sînt, de fapt, chiar atît de neajutorată și că pot stăpîni, totuși, teritoriul parcului care, inițial, îmi păruse nemărginit și amenințător. Circulau diverse povești despre parc, cu copii răpiți și violați. Un băiat mai mare de pe strada bunicilor mei era cumva privit ca un erou prin cartier pentru că trecuse printr-o asemenea întîmplare și scăpase. Totuși, chipul ăsta al parcului fusese, în timp, îmblînzit, de reprizele din jocului „Săgețile” pe care-l practicam în el.
Era un fel de „fațea” în mișcare, pe alergate, o „fațea” pentru copiii un pic mai mari și mai independenți. Se formau două echipe: una de „ascunzători”, sau de urmăriți, și alta de urmăritori. Cea dintîi echipă își lua un avans și fugea să se ascundă într-un loc îndepărtat, lăsînd niște semne cu creta pentru căutători. Exista o arie delimitată pentru întreaga poveste: în ce ne privește, era strada bunicilor mei și apoi un fel de primă zonă din Parcul Tineretului, cea mai apropiată de casele noastre. Dar era destul de largă, cuprindea cîteva alei, petice de iarbă și tufișuri. Aveai loc să te ascunzi și să pîndești.
Așa am început să ne apropriem teritoriul parcului, colțișor cu colțișor și tufiș cu tufiș, și să nu ne mai temem de el. (De altfel, în paralel începuserăm deja să-l luăm în stăpînire prin drumurile cu bicicletele.)
Și altele despre parc în articolul viitor.
