Liniștea
Lipsa device-urilor depre care vorbeam în articolul precedent era unul dintre motivele unei ciudate (pentru vremurile de azi) liniști pe care o simțeai în casele vremii (anii 1970). De fapt, nici n-o simțeai, pentru că erai atît de obișnuit cu ea încît n-o mai băgai în seamă.
Dimineața, într-adevăr, mai ales cînd eram la bunicii mei, existau cîteva zgomote care te puteau trezi, de altă natură decît cele de azi. Televizorul nu mergea non-stop, dacă se poate în fiecare cameră, inclusiv în bucătărie, cum am văzut că se mai întîmplă în zilele noastre (din motivele cunoscute deja, nu era program și n-aveai cum să ai atîtea televizoare). Exista, într-adevăr, radioul, care putea fi ascultat cu noaptea-n cap și al cărui sunet caracteristic nu era vreo linie melodică duioasă, ci un hîrîit. Hîrîitul care însoțea, aproape inevitabil, Europa Liberă – post clandestin pe care bunicii mei se străduiau, cu răbdare, să-l prindă în fiecare dimineață.
Semnalul începerii unei noi zile, de fapt, cam ăsta era: deschiderea largă a geamului din camera cu bătrînul radio și comentariile de la Europa Liberă însoțite de păcănituri. Așa știam că a început o nouă zi, cu strălucirile și imperfecțiunile ei. Sunetul radioului nu era, însă, singurul care-mi însoțea trezirea la bunici. De la bucătărie veneau o serie de alte zgomote, sănătoase: cel mai pregnant era al bătătorului cărnii pentru șnițele. Bufniturile repetate în a căror cadență deschideam ochii erau liniștitoare. Sunetul lor sec era puternic, dar nu într-atît încît să strice armonia zilei care prindea contur. Dimpotrivă, era o garanție că lucrurile sînt la locurile lor. Că ritualul aproape veșnicului fel de mîncare cu care bunica mea ne încînta zilele continua. Felul era, desigur, șnițel cu cartofi prăjiți.
Nu doar bufnetul bătătorului venea din bucătărie. Cel care mă scula la propriu din pat era sfîrîitul oului în tigaie. Un sunet mai discret și de scurtă durată. Și totuși, urechile mele semi-ciulite între somn și trezie îl percepeau. Împreună cu un altul, care mai tîrziu a dispărut: clinchetul linguriței în cana de lapte cu cacao.
Spun că a dispărut pentru că am crescut și am început să-mi generez singură zgomotele începutului de zi. Pe unele dintre ele. Altele au rămas ori au fost înlocuite de unele noi. A apărut zbîrnîitul rîșniței noi, electrice, despre care am mai povestit. Și, uneori, sunetul glasurilor ciripind într-o conversație animată: chiar dimineața devreme, bunica mea primea vizite. Locul de primire era bucătăria: acolo nu era doar spațiu suficient, ci și unul în care-și aveau loc și rost „micile” vicii de supraviețuire: cafeaua și fumatul. Acolo se putea deschide geamul, se putea trece granița nescrisă, dar bine delimitată, dintre interior și exerior, putea fi lăsat să se strecoare înăuntru un neastîmpărat aer de libertate.
Și, pe fundalul fumului eliberator și al aburilor așijderea, se puteau face confidențe. Se povesteau vieți. Chiar dacă era vorba de unele dramatice, chiar tragice. Căci acesta era un alt murmur pe care-l auzeam, prin ușile întredeschise, din bucătăria bunicii mele: cel al conversațiilor esențiale. Mă trezeau, de destule ori, cuvinte tăioase și neașteptate. Bunica mea avea niște protejate, prietene ori chiar rude cu probleme serioase. Unele, chiar psihice. Fuseseră internate în spital, pe motive psihiatrice. Bolile psihice, pe atunci, erau privite cu suspiciune și etichetate negativ. Oamenii vremii, cei mai mulți dintre ei, de fapt, habar n-aveau despre ce era vorba și nici nu se străduiau să înțeleagă. Știau doar să calomnieze și să atace. Bunica mea a avut un fel de înțelegere a diferențelor avant la lettre. Poate și din cauza singurătății ei și a unei tendințe proprii către fragilitate nervoasă. Cert e că avea răbdare să asculte poveștile de multe ori îngrozitoare, presărate cu scene forte, chiar pe viață și pe moarte, ale prietenelor și rudelor ei suferind de afecțiuni psihice.
Și eu odată cu ea, prin cele două uși întredeschise: cea de la bucătărie și cea de la hol. Hol care forma un fel de tunel spre o altă lume.
Dar despre asta într-un articol viitor.
