BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei

4 iunie 2026
BRAT jpg

Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea automată (machine-readable), prin intermediul solutiilor controlate de marile companii de tehnologie, a consimțământului utilizatorilor de prelucrare a datelor cu caracter personal.

Susținem cu tărie eliminarea reglementării incluse în forma actuală a Digital Omnibus VII care prevede preluarea controlului asupra modului de gestionare a permisiunilor utilizatorilor de către browsere şi sisteme de operare și gestionarea automată a acestora. Considerăm că simpla excepție în aplicarea acestei prevederi pentru mass‑media nu acoperă adecvat ecosistemul care susține existența presei online, punând în pericol principala sursă de venit care asigură baza financiară a presei din UE.

Consiliul European a respins deja o propunere similară în timpul negocierilor privind Regulamentul ePrivacy, având în vedere faptul ca predarea controlului asupra permisiunilor utilizatorilor către browsere și sisteme de operare ar submina relația directă a editorilor cu cititorii lor. O astfel de schimbare ar avea consecințe semnificative asupra modelului de finanțare al presei, diminuând capacitatea editorilor de a genera venituri proprii și de a susține activitățile jurnalistice de interes public. Independența editorială este strâns legată de existența unor surse sustenabile de finanțare, iar orice măsură care le afectează trebuie evaluată cu maximă atenție. În acest context, orice reglementare privind consimțământul și utilizarea cookie-urilor ar trebui să fie fundamentată pe o analiză completă a impactului economic, social și democratic și să asigure un echilibru adecvat între protecția vieții private, libertatea presei, libertatea de exprimare, accesul publicului la informație și competitivitatea ecosistemului digital european.

În acest cadru, ca asociație ce reprezintă peste 150 de membri ai industriei de media și publicitate, BRAT atrage atenția că protejarea mecanismelor de măsurare a audienței și a dreptului editorilor de a controla utilizarea datelor generate de propriile publicații sunt condiții esențiale pentru sustenabilitatea economică a presei și pentru menținerea unui ecosistem media independent și competitiv.

În forma actuală, prevederile propuse prin Digital Omnibus VII sporesc riscul ca editorii să piardă controlul asupra modului în care datele lor de audiență sunt colectate, utilizate și valorificate de terți, în special atunci când măsurarea audienței este realizată prin sisteme private oferite de marile platforme tehnologice (Big Tech) în baza unor condiții standard impuse unilateral. Aceste prevederi pot facilita reutilizarea datelor generate de publicații în condiții insuficient transparente și fără un control efectiv din partea editorilor, diminuând astfel capacitatea acestora de a monetiza conținutul jurnalistic de calitate și de a-și susține activitatea editorială.

Pe termen lung, slăbirea capacității economice a organizațiilor de presă afectează nu doar viabilitatea afacerilor media, ci și pluralismul informațional, independența editorială și accesul cetățenilor la informații de interes public. Din această perspectivă, reglementări care transferă valoarea datelor și controlul asupra acestora către intermediari dominanți riscă să producă efecte contrare obiectivelor democratice pe care Uniunea Europeană urmărește să le protejeze.

În lumina rolului esențial pe care jurnalismul independent îl joacă într-o societate democratică, editorii de presă nu ar trebui să fie supuși unor obligații care afectează capacitatea acestora de a-și susține activitatea editorială prin modele economice viabile. În acest context, obligațiile referitoare la refuzul cererilor de consimțământ, prevăzute în ultimul paragraf al art. 5(3) din Directiva ePrivacy și prezente in forma actuala a Digital Omnibus VII, constituie o obligatie suplimentară care nu este adaptată modelului economic al editorilor, punând în pericol sustenabilitatea economică a acestora.

 În opinia BRAT, furnizorii de servicii media nu ar trebui să fie supuși unor obligatii suplimentare față de cerința ca orice consimțământ obținut să fie liber exprimat în sensul GDPR. Totodată, susținem menținerea excepției de la obligația obținerii consimțământului pentru afișarea și măsurarea performanței publicității contextuale, respectiv a publicității afișate exclusiv pe baza conținutului imediat accesat de utilizator, fără utilizarea unor mecanisme complexe de profilare comportamentală. O asemenea abordare contribuie atât la protejarea vieții private a utilizatorilor, cât și la dezvoltarea unor modele de monetizare mai puțin dependente de marile platforme digitale și de practicile de colectare a datelor. În același timp, aceasta sprijină sustenabilitatea serviciilor online finanțate prin publicitate și consolidează autonomia economică a editorilor de presă..

BRAT considera că editorii trebuie să păstreze controlul operațional și decizional asupra datelor publicului lor pentru a-și susține sustenabilitatea financiară și independența economică, propunerile de amendare a textului curent al Digital Omnibus fiind formulate în sensul urmăririi acestui obiectiv.

În consecință, BRAT solicită reprezentanților statului român, a factorilor de decizie la nivel național și european, să adopte o abordare precaută, bazată pe o evaluare de impact solidă, care să protejeze ecosistemul presei și să garanteze că reglementările privind consimțământul, cookie‑urile și măsurarea audienței nu vor eroda relația editorilor cu publicul și sustenabilitatea financiară a jurnalismului independent. În mod concret, sustinem eliminarea prevederii privind gestionarea automată și machine-readable a consimțământului din Digital Omnibus și păstrarea unor excepții și clarificări care protejează activitățile legitime ale editorilor.

Despre BRAT

Asociația Biroul Român de Audit Transmedia este organizația din industria media și publicitate care are ca obiectiv stabilirea de metode și standarde comune privind modalitatea de măsurare a indicatorilor de performanță ai produselor media.

BRAT sprijină industria de media și publicitate prin studii strategice și tactice utilizate în elaborarea strategiilor de media și comunicare, precum și în procesul de achiziție de media. BRAT măsoară transparent și obiectiv audiența mediului online (SATI), a presei scrise (SNA și Auditul Tirajelor), precum și panotajul (SAO). De asemenea, BRAT realizează studiul de consum și strategie media (FOCUS) și monitorizează investițiile în publicitate în 5 medii (MIP): online, presă scrisă, panotaj static si digital, radio și influencer marketing.

imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.

Parteneri

banner  Rebecca Toma Insula Iubirii jpg
Rebecca Toma, cea mai tânără ispită de la „Insula Iubirii”, dezvăluiri despre experiența din Thailanda: „Mi-a fost puțin teamă”
Rebecca Toma, una dintre ispitele feminine din sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii”, a vorbit despre experiența trăită în Thailanda, despre provocările rolului de ispită și despre relațiile pe care le-a construit în timpul filmărilor. Tânăra a povestit cum a fost să participe la show și de ce a
andreea banica instagram jpg
Andreea Bănică s-a pus serios pe gătit. S-a lăudat cu trei feluri de mâncare, dar a ajuns la patru. Ce bunătăți a pregătit artista
Andreea Bănică a petrecut ziua în bucătărie și le-a arătat fanilor ce a pregătit pentru masă. Artista a publicat pe Instagram mai multe videoclipuri cu preparatele sale, de la varză a la Cluj și ficăței cu ceapă, până la piept de pui cu usturoi și somon cu broccoli.
placinta cu varza jpg
Plăcintă cu varză, un preparat aromat pentru întreaga familie
Plăcinta cu varză este o alegere gustoasă pentru zilele în care ai poftă de ceva simplu și sățios. Aromată și ușor de savurat, este potrivită atât caldă, cât și rece, acasă sau la pachet.
presedintele ucrainei volodimir Zelenski jpg
Zelenski anunță posibile negocieri trilaterale cu rușii și americanii până pe 10 noiembrie. Kremlinul exclude participarea europenilor
Ucraina se așteaptă ca reprezentanții săi să participe, alături de delegațiile Statelor Unite și Rusiei, la o nouă rundă de negocieri tehnice privind încheierea războiului, programată la Abu Dhabi până în jurul datei de 10 noiembrie.
Gina Pistol si Smiley jpg
Gina Pistol a făcut o mărturisire neașteptată: „Nu aș fi mers la MasterChef”. Emisiunea la care ar fi concurat: „Nu scăpa Smiley prea ușor de mine”
Deși este una dintre figurile emblematice ale emisiunii „MasterChef”, Gina Pistol spune că, dacă ar fi fost în postura de concurent, nu ar fi ales show-ul culinar, ci una dintre competițiile de divertisment de la Pro TV, potrivit Click!
image png
De ce o așteaptă pisica Iuliei Albu în fiecare dimineață lângă aparatul de cafea. Ritualul amuzant care se repetă zi de zi
Iulia Albu le-a arătat urmăritorilor săi un moment amuzant din rutina de dimineață, care o are în prim-plan pe pisica sa. De fiecare dată când vedeta se pregătește să își facă cafeaua, animalul de companie apare imediat în apropierea aparatului și așteaptă răbdător.
Laura Codruta Kovesi FOTO EPA-EFE
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
Laura Codruța Kövesi avertizează că independența și credibilitatea instituției riscă să fie afectate de finanțarea insuficientă, întârzierile administrative și presiunile politice.
Mobilizare pe Autostrada Unirii A8 Foto: Horațiu Cosma/FB
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Curtea de Apel București a decis suspendarea executării contractului pentru tronsonul Lețcani-Iași al Autostrăzii A8, într-o hotărâre fără precedent pronunțată în urma unei contestații în anulare, o cale extraordinară de atac
image png
Băiețelul Andreei Popescu a făcut dezastru în camera surorii sale. Cum a reacționat influencerița când a văzut ce s-a întâmplat
Andreea Popescu a trecut recent printr-un moment neașteptat în noua locuință în care s-a mutat alături de cei trei copii ai săi.