Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor

28 aprilie 2026

Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?

DilemaVeche jpg

Delimitarea dintre nevoi și dorințe, de exemplu, devine din ce în ce mai greu de realizat în momentul în care suntem expuși la trenduri, în ritmul amețitor în care acestea se schimbă. Strategiile de marketing care funcționează sunt cele care stârnesc nevoi acolo unde în mod natural ar fi doar dorințe. Nu este nimic în neregulă în a-ți dori haine mai frumoase sau mai noi, dar poate deveni o problemă de control când se confundă cu nevoia de a avea un șifonier plin. Un păr vopsit blond este o dorință, dar de câte ori nu devine o nevoie, de exemplu pentru a masca firele albe, pentru că trendurile spun că semnele de îmbătrânire trebuie mai degrabă ascunse decât a fi acceptate.

Consumul de social media este dictat, în aceeași măsură de trendurile actuale ale societății. Cât de necesară, e real, conexiunea permanentă cu tot ce se întâmplă pe glob? Oare să fi ajuns în punctul în care există prea multe informații? Prea multe opinii despre ce este corect și greșit, la modă sau învechit, sănătos sau nerecomandat? Să luam exemplul îngrijirii corpului. Nevoie de hidratare, pentru ten, este una reală, pentru că altfel pot apărea senzații de disconfort (senzația de piele uscată, care ține, e neplăcută și poate cauza chiar și mâncărimi sau iritații). Dar nevoie de a hidrata tenul cu 3 serumuri diferite și 2 creme faciale e posibil să nu mai fie una la fel de reală, ci să fie dictată de trenduri. Aici intervine alegerea. Da, avem nevoie de o pastă de dinți bună, asta este evident, pentru că sănătatea orală e importantă. Putem alege o pastă de dinți fără fluor dacă discutăm cu medicul dentist și acesta consideră că e potrivită nevoilor noastre, dacă este folosită pentru copii (pentru ei este nociv), dacă vrem să ducem un stil de viață cât mai natural, eliminând substanțele chimice acolo unde se poate. Alegerea informată și docomentată este una plină de discernământ. Dar a folosi o pastă de dinți fără fluor pentru că este în tendințe poate avea efectele opuse. Unele persoane au nevoie de această componentă, dacă au dinții predispuși la carii sau dacă suferă de deminelarizări. Trendurile nu țin cont de nevoile specifice, ci ar putea fi considerate recomandări pentru mase. Doar că individual, pot fi nepotrivite, chiar dăunătoare.

Aceste exemple simpliste sunt doar mici frânturi din noua realitate care începe să se asemene din ce în ce mai mult cu serialul de ficțiune Black Mirror. Ceea ce era fix asta – ficțiune – în urmă cu 15 ani, când a fost lansat, acum face parte din realitatea noastră. Obiceiuri de consum dictate de ecrane, nevoie specifice inventate de influenceri, coșuri de cumpărături umplute de trenduri. Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor? Nu există un răspuns în procente, dar există un cuvânt care poate face diferența: alegerea. Aceasta vine din asumarea unor dorințe (care da, pot fi și cele 3 serumuri și 2 loțiuni, sau pasta de dinți recomandată de content creator) fără ca acestea să fie transformate în necesități, iar aceasta se traduce în echilibru, atât de necesar în această eră a consumului pe care o trăim.

imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.

Parteneri

banner  Rebecca Toma Insula Iubirii jpg
Rebecca Toma, cea mai tânără ispită de la „Insula Iubirii”, dezvăluiri despre experiența din Thailanda: „Mi-a fost puțin teamă”
Rebecca Toma, una dintre ispitele feminine din sezonul 10 al emisiunii „Insula Iubirii”, a vorbit despre experiența trăită în Thailanda, despre provocările rolului de ispită și despre relațiile pe care le-a construit în timpul filmărilor. Tânăra a povestit cum a fost să participe la show și de ce a
andreea banica instagram jpg
Andreea Bănică s-a pus serios pe gătit. S-a lăudat cu trei feluri de mâncare, dar a ajuns la patru. Ce bunătăți a pregătit artista
Andreea Bănică a petrecut ziua în bucătărie și le-a arătat fanilor ce a pregătit pentru masă. Artista a publicat pe Instagram mai multe videoclipuri cu preparatele sale, de la varză a la Cluj și ficăței cu ceapă, până la piept de pui cu usturoi și somon cu broccoli.
placinta cu varza jpg
Plăcintă cu varză, un preparat aromat pentru întreaga familie
Plăcinta cu varză este o alegere gustoasă pentru zilele în care ai poftă de ceva simplu și sățios. Aromată și ușor de savurat, este potrivită atât caldă, cât și rece, acasă sau la pachet.
presedintele ucrainei volodimir Zelenski jpg
Zelenski anunță posibile negocieri trilaterale cu rușii și americanii până pe 10 noiembrie. Kremlinul exclude participarea europenilor
Ucraina se așteaptă ca reprezentanții săi să participe, alături de delegațiile Statelor Unite și Rusiei, la o nouă rundă de negocieri tehnice privind încheierea războiului, programată la Abu Dhabi până în jurul datei de 10 noiembrie.
Gina Pistol si Smiley jpg
Gina Pistol a făcut o mărturisire neașteptată: „Nu aș fi mers la MasterChef”. Emisiunea la care ar fi concurat: „Nu scăpa Smiley prea ușor de mine”
Deși este una dintre figurile emblematice ale emisiunii „MasterChef”, Gina Pistol spune că, dacă ar fi fost în postura de concurent, nu ar fi ales show-ul culinar, ci una dintre competițiile de divertisment de la Pro TV, potrivit Click!
image png
De ce o așteaptă pisica Iuliei Albu în fiecare dimineață lângă aparatul de cafea. Ritualul amuzant care se repetă zi de zi
Iulia Albu le-a arătat urmăritorilor săi un moment amuzant din rutina de dimineață, care o are în prim-plan pe pisica sa. De fiecare dată când vedeta se pregătește să își facă cafeaua, animalul de companie apare imediat în apropierea aparatului și așteaptă răbdător.
Laura Codruta Kovesi FOTO EPA-EFE
Laura Codruța Kövesi, avertisment dur la final de mandat: „Parchetul European va fi distrus treptat, tocmai pentru că își face treaba”
Laura Codruța Kövesi avertizează că independența și credibilitatea instituției riscă să fie afectate de finanțarea insuficientă, întârzierile administrative și presiunile politice.
Mobilizare pe Autostrada Unirii A8 Foto: Horațiu Cosma/FB
O autostradă așteptată de zeci de ani este din nou amânată. Contractul de aproape 4 miliarde de lei pentru un important tronson din A8 a fost suspendat
Curtea de Apel București a decis suspendarea executării contractului pentru tronsonul Lețcani-Iași al Autostrăzii A8, într-o hotărâre fără precedent pronunțată în urma unei contestații în anulare, o cale extraordinară de atac
image png
Băiețelul Andreei Popescu a făcut dezastru în camera surorii sale. Cum a reacționat influencerița când a văzut ce s-a întâmplat
Andreea Popescu a trecut recent printr-un moment neașteptat în noua locuință în care s-a mutat alături de cei trei copii ai săi.