Pălării și paltoane

Publicat în Dilema Veche nr. 1020 din 26 octombrie – 2 noiembrie 2023
image

Pe lîngă pantofii cărămizii, îmi mai amintesc și niște ghete din antilopă albastre, cu un bot între rotund și pătrat. Destul de greu de închis, cu capse metalice prin care băgai șirturile: cu grijă, să nu scapi vreuna. 

La ele cred că am ținut mai mult decît la respectivii pantofi. Pur și simplu, mi se păreau perfecte. Le-am iubit, dacă se poate spune așa ceva legat de niște ghete. Aveam chiar o perie specială pentru antilopă cu care învățasem să le întrețin. Mă responsabilizaseră.

Dar, în afară de ghete, trebuia să mă acopăr și-n restul corpului cînd sosea vremea rea. Nici asta nu era ușor. Noroc că mama și cu mine, cea de pe la 12-13 ani, începuserăm să avem aceleași măsuri. Așa că o parte din hainele ei erau reciclate către mine. 

Erau, da, haine din alte epoci, dar nici una dintre ele nu era urîtă. Ghetele albastre sînt un exemplu. Dar și destule rochii cu care mergeam la petreceri. Multe dintre ele proveneau din perioada mini. Erau chiar sexy (deși pe atunci nici nu auzisem de cuvîntul ăsta) și neașteptate. Erau ceea ce astăzi s-ar numi vintage sau retro. Aduceau o nuanță proaspătă, deși aparent prăfuită, din vremuri nu chiar uitate. În culori despre care nici nu mai știam că există. Diferite de eleganța standard de la petrecerile de atunci: fuste din catifea de la Fondul Plastic și bluze de cele mai multe ori albe, eventual cu volane. 

Dar dincolo de garderoba destinată petrecerilor era cea uzuală, de zi cu zi. Cea fără de care nu puteai înfrunta frigul, vîntul și zloata. Cînd venea vremea cu adevărat rea de toamnă, cea umedă și gata să te smulgă din picioare, începea o îngrijorare. Simțeai, fără să-l poți exprima exact, un mic fior rece. O înțepătură, cam amorțită, dar totuși prezentă, a nevoii de supraviețuire care se activa cu această ocazie. Realitatea din jur nu mai era, brusc, lină și prietenoasă, ci un fel de cursă cu obstacole pe care trebuia să le înfrunți. 

Așa că o făceai, deja tradițional, în felul următor: scormoneai prin dulapuri. Așa găseai, de pildă, o pălărie veche, croșetată. Pe care, la o primă și rapidă scanare, nu ai fi considerat-o frumoasă. Ci, sincer vorbind, puțin caraghioasă și demodată. Dar apoi, dacă te uitai mai bine la ea, dacă-i admirai bejul curajos, ochiurile îndrăznețe și borurile cam căzute pe care le numeai, mărinimos, șic, o puteai găsi haioasă. Și chiar o puteai purta. 

Ceea ce am și făcut, à la longue, cu un sentiment de mîndrie de familie, amestecat cu rușine. În anumite momente, cînd nu se putea altfel, o țineam pe cap, prefăcîndu-mă că nu sînt eu sub ea. Pierzîndu-mă prin vînturile și rafalele ploilor, pitindu-mă în ceața de toamnă. În altele, însă, cînd mă apropiam de civilizație, de zona școlii mele și a colegilor mei, mi-o scoteam. Dar nici atunci nu era chiar ușor. Pentru că un sentiment de vinovăție mă copleșea: nu puteam să mă dezic cu totul de o asemenea moștenire de familie. Așa că, deși nu o puteam lăsa pe cap, sentimentul de jenă fiind mai puternic decît cel de vinovăție, o țineam, totuși, în mînă, la semivedere, ca măcar de formă să defilez cu ea. 

Pălăria nu venea singură din bătrînul dulap. Ci, dacă-mi amintesc bine, cu un fular asortat. Și cu un palton negru, care fusese al mamei mele. Care era foarte frumos, chiar mie mi se părea așa de-adevăratelea. Avea ceva nobil în negritudinea lui fără pată. Era din stofă, cu nasturi. Nu chiar otova, ci puțin pe corp, cu o sugestie de siluetă. Nu venea fix pe corp, pentru că mi-era puțin mare, dar nici nu arătam chiar precum copilul din poezia lui Coșbuc ( „Iarna pe uliță”), cu haine de pomană. 

Era paltonul ideal, cu care puteai ieși și înfrunta, fără frică, orice intemperii.

poate o vedeta sa parieze online fara sa fie recunoscuta jpg
Poate o vedetă să parieze online fără să fie recunoscută?
Pentru vedetele din România, telefoanele fanilor fac parte din viața de zi cu zi. O plimbare prin mall ajunge pe Instagram, o cină la restaurant devine subiect pentru site-urile mondene, iar o vizită într-o agenție stradală poate apărea pe rețelele sociale înainte de fluierul final
dilemaveche winner jpg
Fascinația lucrurilor gratuite: de ce o ofertă ne poate schimba decizia de cumpărare
Un produs oferit cadou, transportul gratuit sau o lună de abonament fără costuri pot influența rapid decizia unui consumator.
dilemaveche 888 jpg
Norocul, între superstiție și probabilitate: de ce continuăm să credem în numere norocoase
Unii oameni evită numărul 13, alții aleg mereu cifra 7 sau consideră anumite date favorabile pentru decizii importante. Credința în numere norocoase există în numeroase culturi și continuă să influențeze comportamentul oamenilor, chiar și într-o societate în care matematica și statistica sunt...
historia(1) jpg
Între ecrane și conversație: locul șemineului în ritualurile unei seri acasă
Într-o seară obișnuită, sufrageria poate găzdui mai multe lumi care nu se întâlnesc. Cineva urmărește un film, altcineva răspunde la mesaje, iar o a treia persoană caută, fără prea mult succes, începutul unei conversații. Nimeni nu este neapărat nepoliticos.
imagine principala png
Tehnici tradiționale de prelucrare a lemnului, redescoperite la Festivalul internațional DRANICA din Sighetu Marmației
Dacă întrebi un meșter care lucrează cu lemnul cum alegi un arbore bun pentru șindrilă, fii pregătit să ai timp să îl asculți. Vei auzi o poveste întreagă. Îți va spune pe ce versant a crescut, în ce perioadă a fost tăiat, ce vârstă avea, de ce l-a ales și așa mai departe.
imagine principala jpg
Divertismentul digital după 2030: cum ar putea evolua platformele online în următorii ani
Ținând cont de viteza spectaculoasă de evoluție a tehnologiei, cu impact direct asupra divertismentului digital, a anticipa cum va arăta acest sector peste mai mulți ani este o provocare deloc simplă chiar și pentru specialiștii din industria de entertainment.
e1940afd872dd2b58aab38a6da3183985c jpg
Hygge în stil românesc: 7 idei pentru o casă caldă și primitoare toamna
Toamna se întunecă mai devreme, temperaturile scad și petreci tot mai mult timp acasă. E momentul perfect să transformi livingul, dormitorul sau bucătăria în locuri în care chiar îți face plăcere să stai. Și nu ai nevoie de renovări sau de un buget mare
WhatsApp Image 2026 10 15 at 10 37 29 (1) jpeg
De ce merită să-ți traduci cartea într-o altă limbă
Să scrii o carte durează luni sau ani. Să o publici presupune alte câteva etape, de la editare și corectură până la copertă, tipar sau distribuție. După toate acestea, traducerea poate părea un lux pe care îl lași pentru mai târziu.
1790680973 KE7j jpg
Cultura organizațională se vede și în mobilierul de conducere
Se vede cultura organizațională și în mobilierul de conducere sau e doar o chestiune de gust? Data viitoare când intri într-o companie, fă un exercițiu simplu: uită-te la scaune.
spatiu de lucru jpg
Ordinea materială ca formă de gândire: despre organizarea spațiilor de lucru
Există încăperi în care lucrurile par așezate fără o regulă și totuși cineva știe imediat unde să găsească orice obiect. Există și spații impecabile în care fiecare căutare începe cu o întrebare. Între aceste două situații se află o diferență care nu ține doar de estetică.
pexels artbovich 6980564 jpg
Bucătăria modulară, pas cu pas: cum o compui fără să greșești
O bucătărie modulară se compune ca un joc de cuburi: alegi modulele, le așezi unul lângă altul și obții exact frontul care îți trebuie.
GettyImages 1311472388 jpg
De la economii la finanțare: rolul contului bancar în accesarea creditelor
Drumul de la economisire la finanțare nu începe în momentul în care completezi o cerere de credit.
Dilemaveche ro jpg
Accesul la produse financiare se mută online: cont bancar, credite și carduri
Accesul la produse financiare se mută tot mai mult din sucursale în aplicații și platforme web.
sos bolognese png
De ce sosul bolognese nu se face niciodată în grabă și de ce merită așteptarea
Un ragù bolognese bun nu se construiește din grabă, ci din timp, tehnică și echilibru. De la sofrito până la rolul vinului și al laptelui, diferența dintre o simplă pastă cu sos de carne și un bolognese autentic stă în felul în care fiecare ingredient este tratat.
GettyImages 1281297414 jpg
Vacanțele din septembrie: cum plătești inteligent în țară și în străinătate
Plata inteligentă în vacanțele din septembrie presupune utilizarea instrumentelor bancare digitale pentru a evita comisioanele nefavorabile de schimb valutar, taxele neprevăzute la ATM și riscurile de securitate asociate numerarului
Dilemaveche ro jpg
Bankingul viitorului: cont online, credit și card de credit în câteva clickuri
Îți amintești vremurile în care deschiderea unui cont bancar înseamnă o dimineață întreagă pierdută la ghișeu, cu rând, cu formulare completate de mână și cu o programare stabilită cu două săptămâni în avans?
Articol Dilema jpg
Cum te ajută aplicațiile bancare să gestionezi mai bine cheltuielile din sezonul de toamnă
Aplicațiile bancare pot ajuta la gestionarea cheltuielilor de toamnă prin trei tipuri de funcții: urmărirea tranzacțiilor, organizarea banilor pe obiective și controlul plăților.
DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.

Parteneri

anvelope iarna mediafax
Anvelopele nu sunt singura grijă a șoferilor la venirea iernii. Ce verificări trebuie făcute înainte de sezonul rece
Pregătirea mașinii pentru iarnă nu înseamnă doar schimbarea anvelopelor. Șoferii trebuie să verifice bateria, frânele, antigelul și instalația de iluminare, iar toate aceste operațiuni pot aduce cheltuieli suplimentare.
Design fără titlu (5) png
Cursa pentru ultima șansă de la Asia Express, plină de obstacole! Cine a ajuns primul la Irina Fodor
Concurenții de la Asia Express au trecut prin probe dificile și probleme cu transportul în cursa pentru ultima șansă. Gabi și Alexuc au ajuns primii la Irina Fodor.
Alexandru Vișinescu
5 noiembrie: 8 ani de când a murit Alexandru Vișinescu, primul torționar comunist condamnat. Cum şi-a petrecut ultimele zile
De la descoperirea Complotului prafului de pușcă, în 1605, la nașterea lui Mihail Sadoveanu și dispariția lui Adrian Păunescu, ziua de 5 noiembrie reunește evenimente politice și repere din istoria literaturii, teatrului, cinematografiei și muzicii.
image png
Prăjitura care se prepară fără cântar! Desertul „12 linguri” este pufos, delicios, necesită ingrediente simple și se prepară rapid!
Rețeta „12 linguri” este una dintre cele mai simple variante de desert pe care le poți pregăti acasă. Nu ai nevoie de cântar, iar dacă adaugi fructe proaspete, obții un preparat fraged, aromat și perfect pentru întreaga familie.
Horoscop 6 12 mai, foto Shutterstock jpg
Horoscop joi, 5 noiembrie. Berbecii sunt încurajați să riște, iar Taurii își negociază relația
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de joi, 5 noiembrie.
bloc explozie rahova facebook ciprian ciucu jpg
S-a aflat cine sunt vinovații pentru explozia din Rahova. La ce concluzii au ajuns procurorii
Cine răspunde pentru explozia din Rahova, în care au murit patru oameni. Procurorii au stabilit cine sunt vinovații
Design fără titlu (8) png
Simona Radiș se mărită! Leontin Nuțescu a cerut-o în căsătorie la Sydney
Simona Radiș a fost cerută în căsătorie de Leontin Nuțescu la Sydney, cu Opera celebră în fundal. Campioana a spus „DA” după aproape trei ani de relație.
Iarna la munte FOTO Oprea jpg
Unde poți merge în România de 1 Decembrie 2026. Sejururi de la 660 de lei de persoană
Sfârșitul lunii noiembrie aduce patru zile libere consecutive pentru angajații care au program obișnuit de luni până vineri. Mini-vacanța de 1 Decembrie începe sâmbătă, 28 noiembrie, și ține până marți, 1 decembrie 2026. La un click distanță găsești prețuri și servicii pentru toate buzunarele.
cisterna cu acid sulfuric rasturnata pe a1 (1) png
O cisternă cu acid sulfuric s-a răsturnat pe autostrada A1. Șoferul a fost descarcerat
O cisternă încărcată cu acid sulfuric s-a răsturnat miercuri, 4 noiembrie, pe autostrada A1, la kilometrul 297, pe sensul Sebeș–Sibiu. Șoferul a fost extras de pompieri, iar circulația pe sensul respectiv este în continuare blocată.