Din lumea (fără religie şi şcoală) a copiilor

Publicat în Dilema Veche nr. 582 din 9-15 aprilie 2015
Din lumea (fără religie şi şcoală) a copiilor jpeg

Cu cîteva primăveri în urmă, pe vremea cînd nepoţelul meu Tudor avea doar 5 ani, am fost împreună cu el într-un parc, unde aproape toată după-amiaza s-a jucat cu o energie debordantă. Nu am reuşit să-l desprind din tot acel univers de leagăne, tobogane, balansoare, chirăieli şi urmăriri ca-n filme decît cînd se înserase binişor. Era, dacă îmi aduc bine aminte, prima seară din acel an în care se simţea cu adevărat aerul primăverii, cerul era senin, plin de stele, iar strada aproape pustie.  Mergeam pe jos, către casă, cînd Tudorel (care de la plecarea din parc nu scosese o vorbă, probabil din cauza oboselii, mă gîndeam eu) se opreşte brusc în mijlocul trotuarului şi spune, pe un ton aproape neinteligibil, ca pentru el: „Noaptea… cîntă un cînteţel…“. „Cine cîntă, mă?“, întreb eu nedumerit. „Noaptea asta“, zice el, de data asta mult mai tare şi arătînd spre cer, „cîntă un cînteţel pentru oameni, nu vezi?“ Nu, nu vedeam şi nici nu auzeam nimic, dar am răspuns automat, uimit şi bîlbîit, că da, e un cîntecel frumos… Este probabil şi motivul pentru care, după ce m-a privit în ochi cu un fel de dezamăgire, Tudorel a revenit, pentru tot restul drumului către casă, la tăcerea lui meditativă, în ciuda încercărilor mele de a dezvolta ideea, cu întrebări (prosteşti), gen: „Dar cum e cîntecul ăsta?“, „Poţi să mi-l cînţi şi mie?“, întrebări care nu dovedeau, de fapt, decît că nu auzisem nimic şi că spusesem o minciună. Acasă totul a revenit la normal, Tudorel a devenit la fel de comunicativ şi de activ cum îl ştiam, fără nici o urmă de supărare faţă de mine, numai că eu am rămas cu regretul că, în loc să încerc, la modul cel mai serios, să aud muzica aceea despre care mi-a vorbit pe drum sau să recunosc pur şi simplu că nu auzisem nimic, am dat un răspuns convenţional, automat, stupid, care a blocat ceea ce ar fi putut fi o comunicare extrem de interesantă. 

Îmi mai amintesc că, tot în perioada aceea (poate un an sau doi mai tîrziu), am mai făcut cîteva plimbări împreună cu el prin oraş, în timpul cărora se întîmpla ca, în afara discuţiilor coerente, cu întrebări şi răspunsuri concrete, să declanşeze spontan, din senin, fără nici o legătură cu contextul şi fără să aştepte răspuns, dar privindu-mă cu un zîmbet inteligent, mirat şi parcă îngăduitor în acelaşi timp, un adevărat torent de întrebări fără sfîrşit: „De ce oameni? de ce maşini? de ce asfalt? de ce pămînt? de ce străzi? de ce blocuri? de ce copaci?…“. „De ce“-ul era ataşat instantaneu la orice obiect pe care îi cădeau ochii, ca şi cum privirea lui s-ar fi împiedicat de toate acele obiecte ca de nişte obstacole inutile, fără sens, aşezate acolo într-un spaţiu care ar fi trebuit să fie curat, gol, liber, ca spaţiul cosmic sau ca eternitatea… Sigur, la aceste mici deliruri eu marşam, încurajîndu-l cu torente similare: „De ce magazine? de ce troleibuze? de ce furnici? de ce avioane? de ce ţînţari…“, ceea ce crea o stare de haos, de care rîdeam cu poftă amîndoi. Era un fel de concurs în care pierdea cel care nu mai găsea nici un „de ce“. Dar în timp ce rîdeam, mirarea lui mi se părea cumva justificată… 

Mai recent, chiar vara trecută, am surprins o discuţie foarte animată între doi copii, de condiţie bună, în vîrstă de 7-8 ani, care călătoreau împreună cu părinţii în trenul Suceava – Bucureşti. Vorbeau despre diverse performanţe personale: cît de sus s-a cocoţat unul în copac, cum a sărit altul în apă de pe un pietroi, cum a căzut la fotbal şi şi-a scrîntit glezna, dar nu a plîns deloc etc. La un moment dat, după o pauză de gîndire, unul dintre ei spune foarte serios: „Dacă te urci pînă la Dumnezeu şi-ţi dai drumul de-acolo nu păţeşti nimic“. Celălalt părea să înţeleagă foarte bine despre ce e vorba şi l-a aprobat cu toată convingerea, şi chiar cu un zîmbet admirativ. Deşi pînă în acel moment al discuţiei nici ei şi nici părinţii nu făcuseră nici un fel de referire la Dumnezeu sau la divinitate. După aceea au tăcut amîndoi, privind îndelung pe geam. Restul drumului aproape că nu au mai vorbit deloc. 

Sigur că viteza nebună a vieţii contemporane nu ne permite să comunicăm cu copiii noştri cum şi cît am dori, dar cred că, înainte de a decide asupra unei probleme atît de sensibile cum este transferarea către nişte străini a responsabilităţii privind instruirea propriului copil în chestiuni religioase, ar trebui poate să dăm mai multă atenţie legăturii

pe care copilul o are, încă de la naştere, cu divinitatea. Nu cred că există vreun părinte care să nu fi fost surprins de anumite observaţii sau comportamente ale copilului său care dovedesc clar că o astfel de legătură există – la intensitate maximă în prima copilărie, pentru ca apoi să se estompeze treptat, ajungînd ca la maturitate să dispară în totalitate, pentru a fi înlocuită cu o altfel de legătură, instituţională, convenţională, sugerată,

şi nu simţită.

În fond, ce vrem să transmitem atunci cînd îi cerem copilului nostru „Trezeşte-te la realitate!“? Oare nu recunoaştem, tocmai prin ceea ce spunem, că, în afară de realitatea noastră, a adulţilor, mai există o altă realitate, poate chiar mai multe? Nu asta încearcă, de fapt, să ne reamintească poeţii?  

Foto: Shkumbin Sanja

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cînd v-ați simțit singuri ultima dată?
Te poți simți însingurat într-o mare de oameni, dacă relațiile cu ei nu sînt potrivite.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum se pleca în State în anii ’90?
Astfel, exemplele pot continua, căci românul, odată ajuns cetăţean american, face tot posibilul să-şi uite limba şi obiceiurile, dar năravurile şi le păstrează.
E cool să postești jpeg
Vînzătorul nostru, stăpînul nostru
Rămîne însă o întrebare: politețea, grija, respectul sînt oare condiționate de bani sau derivă din calitatea umană?
p 20 jpg
Incultură religioasă şi incultură universitară
Numeroasele miniaturi ilustrative preiau, alături de modele musulmane, imagistică de tip budist chinez şi creştin bizantin.
Theodor Pallady jpeg
Un iluminist evreu în Țara Românească
Cronica relațiilor dintre români și evrei a fost uneori armonioasă, alteori convulsivă și tragică, în funcție de contexte sociale, dinamici ideologice și evoluții geopolitice inevitabil fluctuante.
index jpeg 3 webp
Cîtă nefericire în urbea lui Bucur!
La noi, aici, în București și în anul de grație 2023, sub ce pictăm oamenii sfîșiați, absurd, de haite, pe cîmpurile năpădite de buruieni ale unui oraș care agonizează fără să o știe?
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Cehoaica Vera Czernak n-a mai suportat infidelitățile soțului ei, așa că într-o zi a decis să se arunce de la balcon. A căzut exact peste soțul ei care tocmai se întorcea acasă. El a murit, ea a supraviețuit.
Cea mai bună parte din noi jpeg
„Ei fac din noapte ziuă ş-a zilei ochi închid”
După ce vorbeam, mă culcam la loc. Nu i-am zis niciodată, dar se pare că știa. Mai tare decît cronotipul (și decît majoritatea lucrurilor) rămîne iubirea, se pare.
Zizi și neantul jpeg
Dimineți de iarnă
Mă făcea să simt că pămîntul nu-mi fuge de sub picioare. Că lucrurile pot avea sens și pot fi la locurile lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
La munca de jos
Oare n-ar trebui, la vîrsta lor, să plece în niște excursii ca să vadă lumea, să-și cumpere autorulote cum fac pensionarii din Germania, să-și petreacă revelioanele prin insule cu o climă mai blîndă?
E cool să postești jpeg
Bătaia e ruptă de rai – chipuri ale răului
Grăitoare pentru acest comportament defensiv este, de altfel, și zicala românească „Bătaia e ruptă din rai”, în fapt, o legitimare a violenței.
p 20 WC jpg
Democrația și Biserica în secolul XXI
Așa cum participarea demos-ului la viața cetății e însăși democrația, participarea laicatului la viața Bisericii e însuși creștinismul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Benedict al XVI-lea
Aproape intactă mi-a rămas, după zece ani, amintirea ultimei slujbe pe care a prezidat-o la San Pietro, în Miercurea Cenușii.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La știrile TV, imagini dintr-un supermarket și apoi opinia unei fete de la carne, despre cum mai merge vînzarea acum, după ce s-a încheiat iureșul sărbătorilor: „E foarte scăzută un picuț“. (D. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Comoara e pretutindeni
Încerc să împing frica mult în fundul rucsacului, undeva între sacul de dormit și polarul de rezervă, amintindu-mi că o să fie vocală, dar n-o s-o las să conducă.
Zizi și neantul jpeg
Tache și cenușiul
Interesant e că pînă și în amintitrile mele culoarea paltonului său a rămas incertă: uneori mi-l amintesc gri, alteori negru.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cabana Caraiman
Nicăieri nu am simțit un munte mai sălbatic decît la cabana Caraiman, simți hăul, abruptul, aproape de tine țopăie caprele negre.
E cool să postești jpeg
Seducția pesimismului
Seducția pesimismului e mare. Abandonul e mai facil decît lupta.
p 20 WC jpg
André Scrima şi „cerurile lumii”
A interoga şi alte tradiţii spirituale decît cea proprie, a percepe relaţia lor cu „cerul” să nu aibă oare nici o legătură cu credinţa, nici o legătură cu Dumnezeu? Să vedem.
Theodor Pallady jpeg
Nevoia unei revoluții a bunului-simț
Creștinii cu scaun la cap sînt primii care au datoria de a se delimita de această grotescă mistificare, chiar dacă au de ce să deteste fandoseala elucubrantă a taberei adverse.
index jpeg 3 webp
Dorință pentru 2023
Ar putea fi arhitecții convingători în a spune că putem salva natura începînd cu oamenii care suferă?
p 24 A  Damian IMG 4760 jpg
Cu ochii-n 3,14
● În a treia zi a acestui an, Greta Thunberg a împlinit 20 de ani. Și ce dacă? (S. V.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Zile din viața noastră
Spunea recent cineva din jurul meu că, în tinerețe, zilele trec repede, iar anii se duc greu.
Zizi și neantul jpeg
Timpul de dinainte
Ce ne-ar fi scos din sărite, probabil, altădată, atunci ne bucura. Sau măcar ne amuza. Nimeni nu voia să fie nici Scrooge, nici Grinch.

Adevarul.ro

image
Tatăl care și-a violat fiul cu retard mental: „Trebuie să aibă și el viaţă sexuală. Nu poate rămâne virgin”
Motivarea hotărârii prin care bărbatul din Zlatna a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru două infracţiuni de viol, victima fiind fiul său cu retard mental, arată o situație cutremurătoare
image
image
Când au elevii vacanță în februarie, în funcție de județ. Harta cu toate informațiile
La decizia inspectoratelor şcolare judeţene şi al municipiului Bucureşti, următoarea vacanţă a elevilor, de o săptămână, va fi programată undeva în perioada 6 - 26 februarie, dar nu pentru toată lumea la fel.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.