O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
În 1581, Suveranul Uniunii Polono-Lituaniene (Regele Poloniei și Ducele Lituaniei) și principe al Transilvaniei, Ștefan Bathory, eliberează Diploma de fondare pentru Academia Claudiopolitana. Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării, cu dreptul de a conferi titlurile universitare de baccalaureus, magister și doctor,în cele două facultăți – de Filozofie, urmată de Teologie –, cu predare în limba latină. Suveranul Pontif a fost solicitat să sprijine organizarea universității. Ca urmare a rivalității dintre Ștefan Bathory și împăratul „Sfîntului Imperiu Roman” cu privire la Transilvania, Papa a găsit soluția ca instituția să fie organizată de iezuiți (Academia Claudiopolitana Societatis Jesu), funcționînd pe baza Ratio Studiorum (regulamentul de organizare a instituțiilor de învățămînt iezuite). Academia Claudiopolitana era bine integrată în rețeaua academică a vremii, mai ales în rețeaua universităților iezuite, profesorii proveneau din țări străine fiind germani, italieni, maghiari sau polonezi, iar studenții circulau frecvent în această rețea academică a vremii, situația în care diverse niveluri ale studiilor erau absolvite în universități diferite fiind destul de întîlnită. Primul rector a fost Jakub Wujek, un iezuit polonez, filolog, care anterior fusese rector la Vilnius.
Claudiopolis era numele latin al Clujului medieval, iar numele instituției de învățămînt superior, Academie sau Universitate, varia în funcție de modificarea legilor în relație cu condițiile legate de numărul de facultăți sau de complexitatea gradelor universitare conferite. Însă, în ambele cazuri, fie Academie, fie Universitate, era vorba despre o instituție de învățămînt superior universitar care avea dreptul de a conferi titlurile universitare de baccalaureus, magister și doctor.
Academia Claudiopolitana va evolua de-a lungul istoriei ajungînd să fie astăzi Universitatea „Babeș-Bolyai“ (UBB). Au existat și întreruperi și refondări, așa cum s-a întîmplat și în cazul altor universități istorice ale Europei, cu anvergură mai mare sau mai mică, cum sînt cele din Praga, Paris, Vilnius, Viena etc. Academia Claudiopolitana, a cărei limbă oficială era latina, a devenit Universitas Claudiopolitana cînd a început să confere sistematic titlurile de doctor și/sau cînd s-au mai adăugat două facultăți, cea de Drept în 1774 și cea de Medicină în 1776, introducîndu-se pe lîngă limba latină și limba germană. A fost, apoi, Universitatea maghiară din Cluj, Universitatea Românească din Cluj, Universitatea „Victor Babeș“ (în limba română) și Universitatea „Bolyai“ (în limba maghiară) și a ajuns să fie Universitatea „Babeș-Bolyai“, cu trei limbi academice oficiale, într-un profil multicultural care onorează istoria universității și a Transilvaniei: romînă, maghiară și germană. Academia Claudiopolitana și Universitas Claudiopolitana au funcționat pînă în 1773, cînd are loc desființarea Ordinului Iezuit urmare a Diplomei din 1581, iar apoi Universitas Claudiopolitana a devenit o universitate imperială de stat. Universitatea Maghiară din Cluj încorporează în 1872 instituțiile de învățămînt superior derivate din Universitas Claudiopolitana (preluîndu-i și infrastructura academică) pentru ca, în 1919, să fie transformată de Regele Ferdinand I în Universitatea Românească din Cluj (cu preluarea infrastructurii academice a universității maghiare). Succesorul ei legal este, astăzi, Universitatea „Babeș-Bolyai“ (UBB). Cea mai veche clădire în care funcționează astăzi UBB, ca un semn al acestei continuități istorice seculare, și în care a funcționat în trecut și Universitas Claudiopolitana, este clădirea „Convictului Nobiliar”, construită în 1735.
Avem înregistrări în rapoartele anuale iezuite încă din 1585, care atestă faptul că s-au făcut cursuri de nivel superior în facultățile de Filozofie și Teologie. De asemenea, avem dovezi că s-au conferit titluri academice din 1713 pentru baccalaureus, 1714 pentru magister și 1715 pentru doctorat (inclusiv pentru un nobil român pe nume Petrus Sebessi). Și totuși, o oarecare neîmplinire în documentarea acestei istorii fascinante resimțeam. Deși toate aceste dovezi există, nu se descoperise încă nici o diplomă universitară propriu-zisă. Practica de atunci nu impunea duplicate, titlurile se înregistrau la universitate (și avem aceste înregistrări), iar diploma se dădea absolventului, care mergea cu ea în lume, ceea ce face ca asemenea diplome să fie greu de identificat. Sentimentul acesta de neîmplinire s-a transformat, însă, într-unul de mare bucurie în luna iunie a anului 2023. Printr-o întîmplare demnă de un text publicat în Dilema veche, muzeograful UBB, dr. Lukács József, are o discuție informală cu dl Birtalan István, masterand UBB la Istorie, căruia i se confesează în legătură cu această neîmplinire. În timpul discuției, masterandul își amintește că a văzut o posibilă diplomă universitară veche printre paginile unui volum aflat în Arhiva de Colecție din Gheorgheni (Harghita), filială a Arhivei Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. O găsise întîmplător în timp ce se documenta pentru lucrarea de licență. Documentul la care s-a referit masterandul a fost identificat și analizat de dr. Lukács József. În urma analizei, muzeograful UBB a putut formula următoarele concluzii:
1) Diploma a fost emisă în 1768, de Facultatea de Filozofie a Universitas Claudiopolitana și întărită cu sigiliul faculății.
2) Diploma a fost acordată lui Josephus Szabó S.J., care și-a finalizat studiile de filozofie și a obținut titlul de magistru în filozofie la Universitas Claudiopolitana în 1768. După desființarea Ordinului Iezuit (1773), Josephus Szabó a fost preot la Gheorgheni, ceea ce poate explica cum de a ajuns diploma lui între paginile unei cărți vechi din Gheorgheni.
3) Diploma a fost semnată de către decanul Joannes Baptista Illei S.J. (1725-1794). Între 1753-1757, acesta a studiat teologia la Trnava. În 1760 a revenit la Cluj ca profesor de etică. Din 1767 și pînă la dizolvarea Ordinului Iezuit (1773) s-a aflat la Cluj, ca director al Seminarului Sfîntul Iosif din Cluj. După desființarea Ordinului Iezuit a fost profesor de retorică la Buda. Este apreciat, în primul rînd, ca dramaturg, fiind autorul mai multor piese de teatru. El a creat în principal pentru școlile iezuite, unde punerea în scenă a pieselor de teatru era parte a programei școlare. Unele piese de teatru scrise de ele au ajuns să fie jucate și în teatre laice.
4) Pe sigiliul de pe diplomă apare inscripția: SIGIL FACVL PHILOS ACADEM CLAUDIO SOCTIS JESU (în centrul sigiliului pare să fie o figură umană).
Cu acordul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia, diploma va fi expusă în clădirea centrală a UBB, evenimentul venind ca o întîmpinare fericită a conferirii în toamna anului 2023 de către UBB a titlului de Doctor Honoris Causa prepozitului general al Ordinului Iezuit, pr. Arturo Sosa Abascal. Diploma de fondare din 1581 este deja identificată, tradusă din latină în limbile română, maghiară și germană, adică în limbile academice oficiale ale UBB, și a fost expusă, la rîndul ei, în clădirea centrală a Universității.
Învățămîntul superior din România are multe asemenea istorii fascinante, de la academiile domnești din Iași și București pînă la primele universități cu învățămînt în limba română (Iași – 1860; București – 1864; Cluj – 1919). Iată că tradiția academică clujeană, ancorată mai direct în tradiția universitară europeană clasică ca urmare a contextului teritorial-istoric, le duce mai adînc în istorie, completîndu-le astfel.
Daniel David este profesor de psihologie și rector al Universității „Babeș-Bolyai“.
