Memoria problematică a obiectelor comuniste

Publicat în Dilema Veche nr. 926 din 6 – 12 ianuarie 2022
Memoria problematică a obiectelor comuniste jpeg

O modă previzibilă, dar totuși interesantă, care merită o analiză mai aprofundată, se răspîndește în ultimii ani (și) în România. Este vorba despre o reevaluare a obiectelor produse sub și în timpul regimului comunist. De vină o fi și trecerea timpului, o binevenită pauză. În ultimii ani, raportarea la comunism a cam pălit, iar noi ne-am resemnat să acceptăm faptul că nomenclatura PCR și slujitorii Securității, în marea lor majoritate, au scăpat basma curată și au realizat o tranziție lină, chiar fericită și prosperă, către democrația capitalistă. Acum sînt bunici fericiți că și fiii lor au succes în viață. Plasa de siguranță care a atenuat căderea lor a fost Ion Iliescu and all of his men. Iliescu’s gang. Amplă discuție. După 32 de ani de la Revoluția din 1989 ar trebui să ne întrebăm cu ce altceva mai rămînem în urma acestui atît de detestat (atunci) regim. Am rămas cu transformarea arhitecturală uriașă, cu distrugerea patrimonului, cu amintiri și... cu obiectele comunismului.

În mai multe colțuri ale României au apărut diverse încercări de prezervare și recuperare a acestor obiecte. La Timișoara, printr-o inițiativă particulară s-a realizat un Muzeu al Consumismului în Comunism, unul neprofesionist, dar într-un spațiu generos (trei camere), plin cu obiecte adunate din această perioada. Într-adevăr, așa cum îmi sublinia și Teodor Baconschi, se poate pune legitima întrebare: a existat consumism în comunism? Nu este o alegere nepotrivită, care pune semnul egalității între consumismul nesăbuit din capitalismul prosper, care produce și schimbă modele tocmai pentru a-și impulsiona economia, și economia comunistă, care încă din primele ei zile, din Rusia sovietică, părea sortită eșecului?  Căci era clar că nu avea cum să ofere sclavilor săi altceva decît mizerie, produse de o proastă calitate (dar rezistente, nu?) penurie. Mulți sovietologi au ridicat întrebarea cum a fost posibil ca regimurile comuniste să reziste atît de mult timp, avînd în vedere disfuncționalitățile economiilor centralizate, dominate de factorul ideologic. Una dintre ambițiile comuniștilor a fost să depășească și la nivelul producerii de bunuri de consum lumea decadent-capitalistă, chiar dacă această ură nu împiedică furtul tehnologic. România socialistă producea diverse bunuri pe care le oferea populației. Cum nu prea aveam termeni de comparație, românii au fost nevoiți să se mulțumească cu ele. Nu era ca și cum am fi avut de ales. La Iași a apărut un Muzeu al Copilăriei în comunism, pe care încă  nu am avut ocazia să-l vizitez și care „cuprinde o expoziție permanentă împărțită în două secțiuni: o parte recreează atmosfera dintr-o sală de clasă specifică perioadei comuniste, iar cealaltă parte este dedicată atmosferei de acasă a copilului acelor vremuri, în care vom regăsi diverse obiecte familiare și familiale”. Și la Vaslui ar există ceva similar și probabil că și în alte părți ale țării. Ba mai mult, și la intrarea în mall-uri s-au organizat asemenea expoziții. Bulgarii ne-au luat-o puțin înainte căci la Varna există un imens spațiu dedicat unui Retro Muzeu, pe o suprafață de 4.000 de metri pătrați.

După ce am vizitat spațiul din Timișoara mi-a venit ideea să propun autorităților locale din Cîmpina să realizeze ceva similar. Orașul oricum nu are un muzeu municipal de istorie cum ar merita și credeam că ar putea fi un început. Orașul a suferit din plin în urma sistematizării ceaușiste de după 1977 cînd, practic, întregul centru interbelic a  fost demolat și înlocuit cu blestematele blocuri ceaușiste. Cum se întîmplă în România și mai ales în spațiul extracarpatic, prima reacție a fost extrem de favorabilă. Suspect de optimistă. Îl facem, garantat, mi s-a spus. M-am bucurat, mai ales că în oraș există o imensă clădire comunistă, denumită pompos, înainte de 1989, Casa Științei, iar după 1990, Casa Tineretului, care păstrează neatinsă marca realismului socialist. În fața acestei clădiri a fost postată clasa mea pentru a-i întîmpina pe Nea Nicu și pe consoarta prin 1987 sau 1988, cînd ne-au vizitat orașul. Țin minte doar că, atunci cînd a trecut convoiul de mașini, toți pionierii au rupt rîndurile în dorința de a-l vedea pe Zeu. Aici s-ar fi putut găsi o cameră sau două, mai ales că cine știe ce activități nu au loc acolo, pentru a expune obiecte pe care comunitatea ar fi fost invitată să le doneze. Am fi semnat și procese-verbale de predare-primire, ca să nu avem apoi discuții. Intenționam să expun și fotografii cu demolările/transformările de după 1977. Dan Perjovschi m-a asigurat că ar veni să-mi deseneze doi pereți. Doar pentru ține, Codruț. Am fost invitat să văd un spațiu care avea nevoie de o minimă ecologizare, linoleumul era chiar din 1983, cînd a fost dată în folosință clădirea, lipicios, murdar, slinos, cu tendința de a se desprinde. Un mediu propice pentru gîndacii negri. Igrasia completa sumbra perspectivă. O floare era desenată pe un perete, locul găzduise o fundație pentru copiii defavorizați. Am spus că nu fac oricum, doar pentru a face. Cînd s-a auzit că trebuie investită o mică sumă, proiectul a căzut automat. Să nu jignești cumva administrațiile locale spunîndu-le că și cultura are nevoie de bani! Iau foc. În mințile lor, cultura trebuie mereu făcută gratuit. Oricum este un moft. Dar nu vreți să organizați o expoziție temporară în hol? Fie, am zis, dar vreau să o inaugurăm în decembrie, cînd ar trebui să marcăm cumva regăsirea libertății. După alte trei săptămîni s-a revenit cu un alt telefon în care eram informat că expoziția ar putea irita familiile celor care au pierdut oameni dragi în timpul Revoluției. Ce ciudat, nici nu știam că orășelul meu subcarpatic a fost oraș martir. Oricum, la intrare nu scrie nimic. Nu e ca la Constanța, unde probabil niște pescăruși au fost mitraliați pe 21 decembrie! Nu, în Cîmpina, Revoluția a izbucnit instantaneu și cu multă fervoare la prînz, în ziua de 22 decembrie 1989, cînd s-a văzut la televizor că soții Ceaușescu își luaseră zborul de pe clădirea CC-ului. O știu pentru că am fost acolo. Martor autentic. Așa că m-am dat bătut. Dacă voi nu (mă) vreți, apoi nici eu nu (vă) mai vreau. M-am rezumat la o mini-expoziție găzduită de o librărie cochetă, unde organizăm și lansări de carte. Și unde, pentru a recrea atmosfera acelor vremuri, am aranjat și ca lumina să se stingă după o jumătate de oră. S-a luat curentul! Să scoatem lumînările. Poate voi convinge un actor local să se îmbrace ca un securist și să mimeze o arestare. To’arășu’ Constantinescu, aveți gura cam slobod[, veniți cu noi acu’ puțin la cercetare... 

Una din mizele acestor expuneri de obiecte din comunism ar fi educarea tinerilor. Dacă ar vedea obiectele comuniste, care par acum atît de greoaie, inconfortabile, inestetice, urîte, chiar poate că ar idealiza mai puțin regimul de dinainte de 1989. Evident, obiectele trebuie puse în strînsă legătură cu poveștile pe care le spun. Povești despre lupta acerbă pentru a le avea. Stratificarea socială pe care deținerea acestor obiecte o dovedea. Nu știu dacă elevilor noștri li se predă ceva despre regimul RSR în timpul orelor de istorie, tind să cred că nu sau prea puțin, însă contactul direct cu aceste urme ale regimului ar face mai mult decît toate informațiile care oricum le trec pe la urechi. Din punctul meu de vedere, fiecare județ ar trebui să aibă un astfel de muzeu al comunismului sau măcar o secție în cadrul muzeului existent de istorie. Nu se pune problema în Prahova, chiar dacă regimul a transformat radical și acest județ. Nu s-a ajuns nici pînă la al Doilea Război Mondial, așa că mai avem de așteptat.

Orice s-ar spune acum și orice ar indica sondaje pseudo-sociologice, barometrele dezinformării publice, poporul român detesta profund comunismul în anii 1980-1990. În consecință, s-a debarasat cu mult entuziasm și grăbire de obiectele care-i aduceau aminte de el. Era o răzbunare personală să le înlocuiești cu obiecte occidentale, chiar de mîna a doua sau a treia. Asta spre deosebire de obiectele care au supraviețuit miraculos din perioada interbelică, pe care și eu, și mulți alți decreței le priveam cu maximă venerație. O medalie, o carte, un țoi din pod, o fotografie din interbelic, din epoca Regatului, erau pentru noi moaște sfinte. Nu mai spun de monedele cu efigia regilor. Tare mă tem că în cîțiva ani vom avea mai multe obiecte interbelice decît din perioada regimului comunist. O altă constatare personală care spune multe despre atmosfera irespirabilă din România comunistă: obiectele care permiteau o mică evadare spirituală, de la pick-up-uri, magnetofoane redegiste sau sovietice (celebrele Majak), pînă la aparatele video, aduse ilegal în RSR și care puteau să-i îmbogățească pe proprietarii care „dădeau filme” la tot blocul, au reușit să supravietuiască în număr mult mai mare pentru că lumea a avut tendința să le păstreze. Poate din atașament, nu știu. Îmi aduc aminte de un unchi care reușise să-și cumpere un astfel de aparat, cu care venea în anumite zile bine stabilite și „dădea filme” întregii familii reunite cu sfințenie în sufrageria unei mătuși al cărei soț era nomenclaturist local de frunte. Din această postura reușise să achiziționeze un televizor color. Magia era perfectă ‒ filme americane în culori. Nu puteai cere mai mult. Noi, copiii, nu eram acceptați la astfel de regaluri cinefile, zburdam pe afară. 

Se ridică întrebarea, perfect justificată: cît de nevinovate sînt asemenea expoziții sau mici spații memoriale? Nu pun ele în paranteză imensa suferință trăită de mii și mii de familii de români, care și-au pierdut persoane dragi în Gulagul comunist? Pot fi disociate obiectele de această suferință? Și chiar lăsînd la o parte teribilii ani 1950 (obiectele de atunci sînt practic imposibil de găsit în afară unor cărți care reprezintă maculatura regimului), mergînd spre ceea ce Ana Blandiana numea luminișul comunismului românesc, primăvara dintre două lungi ierni sau anii 1970, cînd represiunea era mult mai difuză, nu trebuie să uităm că pentru acea sticlă de lapte de cinci lei părinții și bunicii (inclusiv ai mei) se așezau la coadă de cu noaptea. Se formau cozi practic pentru orice. Cîtă viață s-a irosit pentru a beneficia de niște bunuri care acum ni se par elementare nu o vom ști niciodată. Și pînă la urmă, una din crimele acestui regim a fost tocmai irosirea a sute de ore de viață. Iar acum, în plină pandemie, am aflat din nou  cît de valoroasă este viața.

Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).

945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990 2021 jpeg
Subreprezentarea femeilor în politica românească: 1990-2021
Posibile dificultăți cu care se confruntă femeile în ascensiunea politică constau în responsabilitățile ce țin de familie, constrîngerile de timp,  standarde mai înalte privind femeile care intenționează să candideze, stereotipurile de gen, lipsa încrederii de sine, o rețea fragilă de sprijin, hărțuirea online și în social media.
Disuasiunea nucleară după Ucraina jpeg
Disuasiunea nucleară după Ucraina
Armele nucleare precise, de dimensiuni reduse, par atît de ușor utilizabile încît am ajuns să le considerăm normale.
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse jpeg
Un colaps moral și umanitar al culturii ruse
Asistăm la o recidivă teribilă a rasismului postimperial.
„Cei doi vor fi un trup“ jpeg
Răzbunarea lui Stolîpin. La Kiev
Este o nouă formă de societate civilă, mai fragmentată, dar mai conștientă de sine, formată din grupuri de cetățeni capabili să se informeze independent, să-și construiască propriile poziții, dar mai ales să acționeze în opoziție cu statul și cu elita birocratică.
Ce înseamnă apărarea Europei? jpeg
Ce înseamnă apărarea Europei?
„Întrebarea e cine conduce lumea. Numai războiul poate decide cu adevărat.“
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București jpeg
„Acționăm împreună pentru securizarea teritoriului NATO” – interviu cu Peer GEBAUER, ambasadorul Germaniei la București
„Permiteți-mi să spun foarte clar un lucru: acesta este războiul lui Vladimir Putin. Putin a început și a dezlănțuit acest război.”
Viitorul furat al Rusiei jpeg
Viitorul furat al Rusiei
Războiul său vizează întregul sistem european, care se bizuie, mai presus de toate, pe principiul inviolabilității granițelor.
Comunicarea muzicală jpeg
Comunicarea muzicală
Muzica e cel mai bun candidat la rolul de strămoș al limbajului, cu loc între funcțiile emisferei drepte, care se relaționează cu empatia și comuniunea, nu cu competiția și divizarea.
Alegerile libertății din Ungaria jpeg
Alegerile libertății din Ungaria
În ultimii zece ani, Orbán a transformat Ungaria într-o „democrație iliberală” în care vocea sa e singura care reprezintă poporul.
Cum vindeci o traumă? jpeg
Cum vindeci o traumă?
Multe statistici trag semnale de alarmă asupra sănătății mentale la nivel global, iar întrebarea cu răspuns evident – „Suferim o traumă socială colectivă?” – naște una al cărei răspuns e departe de a fi unul clar: „Cum ne vom vindeca?”.
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei jpeg
Despre plafonarea prețurilor sau cum revenim pe drumurile cunoscute ale tiraniei
Oamenii consumă și sînt sclavii mărfurilor. Nu există o limită a consumului în afara celei oferite de preț.
Despre sinestezie jpeg
Despre sinestezie
Un celebru experiment din 2001, menit a explora fundamentele psihice și neurologice ale asocierii sunetelor cu formele din lumea reală, a fost făcut de V.S. Ramachandran.
Solemna latinitate și gîngăveala slavă jpeg
Solemna latinitate și gîngăveala slavă
Cel mai adesea neologismele intră în limbă odată cu realități noi, ori din motive de prestigiu cultural sau, de foarte multe ori, din motive pur istorice, prin cucerire și dominație.
Realist, despre realism în politica externă jpeg
Realist, despre realism în politica externă
A fost oare actuala criză din Ucraina provocată de o lipsă de realism a politicii externe americane?
Despre cantitate în limbă jpeg
Despre cantitate în limbă
Ca orice alt fenomen, limba are proprietăți numerice, lucru care justifică aplicarea metodelor matematice, între care cea mai cunoscută e statistica.
Aplanarea frontului de est jpeg
Aplanarea frontului de est
Democrațiile și statele autoritariste trebuie să stabilească cu claritate ce anume vor unele de la altele și ce își datorează unele altora.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.