O lume schizoidă

Publicat în Dilema Veche nr. 1031 din 11 ianuarie – 17 ianuarie 2024
image

1. Teza

Trăia odată un rege bun și înțelept al cărui regat, tot mai prosper, și-a extins granițele atît de mult încît regele a trebuit să instruiască emisari pricepuți care să administreze mersul lucrurilor în locurile îndepărtate. După un timp, cel mai iscusit și ambițios dintre trimiși a început să se creadă el stăpîn și să acționeze în nume propriu. În cele din urmă, uzurpatorul a devenit tiran, iar regatul s-a prăbușit. Această povestire (citită undeva în scrierile lui Nietzsche) i-a sugerat psihiatrului britanic Iain McGilchrist titlul cărții sale din 2009, The Master and His Emissary / Stăpînul și emisarul său (a cărei traducere în limba română a apărut recent, la Editura Herald), pentru că i-a evocat puternic starea de lucruri din lumea modernă, mai ales cea occidentală. McGilchrist crede că, în prezent, o bună parte a omenirii se află în mîinile emisarului care, în ciuda iscusinței și talentelor reale pe care le deține, nu e decît un birocrat regional ambițios care-și urmărește doar propriile interese, în timp ce stăpînul, trădat, se află în lanțuri. 

Dar cine sînt cei doi? Nimeni altcineva decît cele două emisfere cerebrale ale creierului uman, care analizează lumea diferit. De aici decurge teza cărții: pentru orice ființă umană există două realități fundamental opuse, două perspective asupra vieții, coerente individual, dar incompatibile una cu cealaltă. (Blaise Pascal: „Această natură duală a omului e atît de evidentă încît unii cred că omul are două suflete.”) Emisferele sînt menite natural să coopereze. În stare de normalitate, jumătatea dreaptă ancorează în trup orice primă experiență, după care vine o fază intermediară, de procesare în emisfera stîngă, unde experiența e decupată, sistematizată, categorizată, devenind cunoscută, familiară, urmată de faza a treia, foarte importantă, de reîntoarcere a acestor informații la emisfera dreaptă, care le pune în context global. Conflictul constatat de McGilchrist provine din faptul că, de multe ori, nu mai are loc faza a treia, întregul proces se termină în emisfera stîngă, care nu mai comunică dreptei ce a aflat, nu o mai interesează ce are aceasta de spus, știe ea mai bine. Important de precizat, emisferele nu au forțe egale.

Psihiatrul britanic ne avertizează să nu înțelegem că omul și-ar folosi doar jumătate din capacitatea cerebrală. În orice creier, în orice clipă, în toate stările și în aproape toate procesele mentale, ambele emisfere sînt active și implicate. Numai că ele au păreri diferite asupra lumii, valori diferite, astfel că ceea ce noi percepem la nivelul experienței e rezultatul sintezei activității lor. Toate cele patru căi principale către adevăr – știința, rațiunea, intuiția și imaginația (care reprezintă, fiecare, un amestec de elemente furnizate de ambele emisfere) trebuie incluse în mod egal în această sinteză care, în realitate, nu are mari șanse să fie una echilibrată, așa cum ar trebui, și, prin urmare, lumea pe care o experimentăm fenomenologic depinde de versiunea emisferei care ajunge să predomine.

2. Inegalitatea de forțe

Limbajul este atît de important pentru supraviețuire și cunoaștere încît simplul fapt că ariile cerebrale dedicate procesării lui se află, la majoritatea vorbitorilor, în emisfera stîngă e destul ca aceasta să fie numită, tradițional, emisferă dominantă, emisferă majoră, ceea ce pune în inferioritate, din start, emisfera dreaptă. Așa cum am arătat mai sus însă, ambele contribuie la limbaj, numai că diferit, din cauza modului diferit în care lucrează. Astfel, emisfera stîngă procesează informația secvențial (liniar, analitic, digital), construind o imagine bucată cu bucată și preferînd explicitul. Prin ariile Broca și Wernicke, aici se află memoria verbală, aspectele fonetice, semantice și sintactice ale limbii. Pentru că are o mare putere de abstractizare, favorizează impersonalul, excelează în manipularea simbolurilor, formelor, structurilor și acceptă doar sensurile literale: sensul unei afirmații este egal cu suma sensurilor cuvintelor care o compun. Vede lumea ca pe un mecanism, iar atenția ei e concentrată punctual, pe componente.

În contrast, emisfera dreaptă procesează multiple fluxuri de informație simultan, iar tabloul pe care îl formează – global (holistic, de ansamblu) – capătă contur așa cum o imagine neclară, prin focalizare de lentile, devine clară. În ceea ce privește limbajul, aici sînt procesate aspectele lui suprasegmentale: intonația, ritmul, tonul vocii, adică toate variabilele personale ale vorbirii, amprenta noastră vocală. Emisfera dreaptă preferă implicitul; găzduiește paradoxul, ambiguitatea, metafora; cu ea înțelegem glumele, sarcasmul, ironia, aluziile, jocurile de cuvinte, morala unei povești, sensul global, cel pus în context. Specialitatea ei este detectarea unei minciuni, deducerea sensului dintr-un mesaj cu subtext, cu ajutorul limbajului non-verbal: gesturi, priviri, mimica feței, intonația. Vede lumea ca pe un întreg viu, iar atenția ei e amplă, valorizînd relațiile dintre componentele identificate de emisfera stîngă.

Toate aceste concepte și valori ale emisferei drepte, de o lipsă de tranșanță pe care emisfera stîngă nu o poate suferi, sînt constant subminate și minimalizate ca nerelevante, cu logica pe care aceasta din urmă o deține și cu care se mîndrește. Avînd voce și control asupra cuvîntului prin vocabular și sintaxă, dispunînd de logică și spirit analitic, ea devine foarte puternică atunci cînd construiește un argument („E ca un Berlusconi al minții, ca un campion politic de categorie grea care controlează presa”, spune McGilchrist, cu umor). E clar că, între cele două, lumea construită de emisfera stîngă – alb-negru, ori-ori – e cea accesibilă, preferabilă. Emisfera dreaptă nu are cum să facă față: ceea ce știe e mult prea complex, neavînd avantajul de a putea fi dezasamblat în bucăți care pot fi ușor și elegant puse laolaltă în alt mod și, oricum, nu are voce. În acest punct, cititorul atent sigur crede că emisfera stîngă, cu atîtea atuuri, este Stăpînul, iar dreapta Emisarul, și așa și stau lucrurile, de fapt, dar nu și de drept: stînga este uzurpatorul din povestea lui Nietzsche.

3. De ce emisfera dreaptă primează

Emisfera dreaptă primează pentru că atenția ei amplă are întîietate în fața atenției focalizate, a celei stîngi; pentru că întregul are prioritate în fața părții; pentru că aici este ancorată (prezentată, întrupată) orice experiență nouă; pentru că re-prezentarea (din emisfera stîngă) slujește prezentarea (din emisfera dreaptă), fiind un proces ulterior; pentru că limbajul referențial al emisferei stîngi își are originile în corp și în emisfera dreaptă; pentru că implicitul vine înaintea explicitului; pentru că afectul apare primul, apoi apare și gîndirea; pentru că ceea ce ajunge în conștient a fost, mai întîi, în inconștient; pentru că gîndul, sensul și nevoia de a comunica au apărut primele de pe tărîmul relativ inconștient al emisferei drepte; pentru că emisfera dreaptă  e prima care-și dezvoltă funcțiile și rămîne dominantă în primii ani de viață. 

Însă primatul dreptei nu e doar de tip temporal sau evolutiv („cine face mai întîi...”), ci și ontologic: stînga trebuie să transmită dreptei concluziile la care ajunge. Făcînd ce? Explicitînd: adică descompunînd întregul în bucăți pe care le categorisește și abstractizează, făcînd scheme și diagrame ale realității. Dacă lumea emisferei drepte este un tablou viu cu ape, munți și păduri, lumea stîngii este o hartă a lor. În cuvintele autorului: „Versiunea despre realitate a emisferei stîngi funcționează bine la nivel local, în viața de zi cu zi, asupra căreia ne îndreptăm atenția din obișnuință. Aici funcționează regulile mecanicii newtoniene; însă această versiune «eșuează» de îndată ce reușim să înțelegem imaginea mai amplă a realității, la nivelul subatomic sau la cel cosmic. Aici incertitudinea înlocuiește certitudinea; ceea ce este fix se dovedește a fi ceva în schimbare continuă și nu poate fi fixat; liniile drepte sînt curbe: cu alte cuvinte, legile lui Einstein explică acest lucru mai bine decît cele ale lui Newton”. Favorabilă punctelor de vedere multiple, mai responsabilă moral și mai prudentă, emisfera dreaptă e mai deschisă decît dogmatica și închistata stîngă, a cărei impulsivitate o temperează, și, chiar dacă e, probabil, mai pesimistă decît ar trebui (are un rol important în depresie), e infinit mai conectată la realitate decît stînga, cu optimismul ei care frizează ridicolul. 

Că emisfera dreaptă e cea importantă reiese cu claritate din cazurile care țin de patologia cerebrală. Lezarea ei (prin traumă, AVC, tumori etc.) provoacă probleme similare clinic celor din schizofrenie. La pacienții din ambele grupuri se constată alterarea capacității de a îndeplini sarcinile menționate mai sus, la punctul 2 (recunoașterea și înțelegerea contextului, a elementelor discursive, a emoțiilor interlocutorului ș.a.m.d.). Prin pierderea simțului scurgerii temporale naturale, percepția devine fragmentată într-o succesiune de momente statice. Văduvită de substanțialitate, realitatea pare o piesă de teatru (bolnavi care, la spital, cred că doctorii și asistentele sînt actori). Viul devine mecanic: un pacient schizofrenic din cazuistica medicală prezentată susține că „lumea e alcătuită din unelte, și orice lucru am privi are o utilitate”. Lumea emisferei drepte este invadată de emisfera vecină (dovezile din imagistica medicală arată o stîngă hiperactivă) al cărei reflector se focalizează îngust în analize minuțioase și schematice; de exemplu, pacienții din ambele categorii „supun unei examinări atente comportamentul celorlalți oameni, așa cum ar face, mai degrabă, un vizitator dintr-o altă cultură, pentru a descoperi «regulile» care le explică comportamentul”. Neînțelegînd ceea ce le-ar spune o emisferă dreaptă normală, ei trebuie să rezolve totul prin logică, precum un extraterestru sau un computer, ceea ce duce la tot felul de interpretări distorsionate, halucinații și paranoia (ideea că nu au control și că altcineva îi dirijează prin vocile din cap). Toate acestea sînt mult mai rele decît deficitele de vorbire, memorie, planificare și organizare posibile în cazul lezării emisferei stîngi.

4. Dacă emisfera stîngă ar fi de capul ei

Dominația exclusivă a viziunii furnizate de emisfera stîngă ar reprezenta triumful mecanicismului, care ar veni cu un preț foarte mare, spune McGilchrist, chiar cel suprem, pentru că Emisarul prioritizează nevoia de acumulare, văzînd în lume și oameni resurse de exploatat. Controlînd mîna dreaptă, cu care apucăm, scopul lui e de a manipula – și la propriu, și la figurat. Urmărește utilitatea, viteza de execuție, eficiența – lucruri bune, în sine, dar care nu pot fi aplicate oriunde. Enumerînd sec: experiența ar fi înlocuită de expertiză; planificarea, strategizarea, administrația și procedurile birocratice ar prevala; tehnologia ar domina totul, științele umaniste ar fi împinse la periferie; de la producția de bunuri la performanțele intelectuale, orice ar putea fi cîntărit și exprimat numeric; calitatea ar fi anihilată de cantitate, personalul de impersonal; relațiile dintre oameni s-ar deteriora, dominate de competiție acerbă și ranchiună, identificarea individuală s-ar face pe criterii de apartenență la un grup sau altul, paranoia ar fi starea de spirit generală; guvernele ar dori să controleze absolut tot, libertatea individuală ar fi limitată, monitorizarea permanentă și controlul informației ar fi considerate firești, multe dintre responsabilitățile individuale ar fi minimalizate; moralitatea și înaltele valori umane nu ar avea nici un sens, profesiile care cer altruism (profesori, doctori, preoți) ar fi suspecte și corelate cu interese personale ascunse; pentru orice lucru care scapă de controlul emisferei stîngi (accidente, moarte) s-ar căuta vinovați; indivizii, mînioși și agresivi, ar fi obsedați de certitudine și siguranță; greața și plictisul de lume ar duce la nevoia constantă de noutate și stimulare; sexul ar deveni explicit și omniprezent; bunul-simț, implicit și intuitiv cum e, ar eșua total, ceea ce derivă din el trebuind descris și ultra-explicitat prin limbaj, care ar deveni excesiv, autoreferențial, abstract, tehnic, iar asta ar duce la dezvoltarea unui labirint de reguli mici și complicate pentru orice; arta ar fi fără adîncime, muzica – doar ritm, dansul – solipsist.

5. Cum este acest scenariu posibil

La acuzația că dihotomizează, McGilchrist răspunde că natura a făcut asta înaintea lui, cînd a separat cele două emisfere cu ajutorul corpului calos, fapt crucial pentru supraviețuire. Avînd aceeași organizare contralaterală a creierului ca și omul, păsările și alte animale își identifică hrana cu ochiul drept (folosind atenția focalizată a emisferei stîngi) și, ca să nu fie mîncate în acest timp, se uită simultan cu ochiul stîng după prădători (folosind atenția globală a emisferei drepte). Sistemul neural dual și asimetria – structurală, substanțială etc., dar mai ales funcțională – a emisferelor reprezintă soluția naturii la dilema cum să te hrănești fără să devii în acele momente hrana cuiva. Diferența dintre cele două tipuri de atenție acordată lumii este crucială, pentru că de ea depinde modul în care ni se prezintă realitatea. McGilchrist respinge atît realismul naiv (lucrurile există, pur și simplu, fără a avea nimic de-a face cu mintea noastră), cît și idealismul naiv (realitatea este creată doar de mintea noastră). Pentru el, realitatea este o relație între mintea care observă și lucrul observat, iar ce anume observăm depinde de natura atenției acordate. Dacă noi considerăm ceva a fi o simplă mașinărie, atunci vom vedea doar aspectele sale mecanice, orice alt lucru va cădea în penumbră. Atenția schimbă ceea ce vedem și găsim în jurul nostru (lucru bine documentat, între altele, de studiile despre schizofrenie). Dacă folosim exclusiv tipul de atenție cu care căutăm prada, dacă privim lumea ca pe un loc de exploatat, atunci devenim moralmente altcineva, după cum și lumea cu care interacționăm devine altceva: numai lucrurile care se pliază pe acest tip de atenție vor ieși în față. Vom lua asta ca semn că metoda funcționează, că sîntem pe calea cea bună, o vom folosi din ce în ce mai des, și așa, peste ceva timp, nu vom mai ieși din ideea că totul e o mașinărie sau o resursă. Apoi perspectiva se va răspîndi, oamenii cu o astfel de gîndire vor ajunge în poziții de decizie și cu atît mai mult o vor impune. Omul și mediul se transformă unul pe altul, încontinuu, încă de la naștere. Pentru că participăm, în acest fel, la crearea lumii, e foarte important cum ne apropiem de ea. Atenția e un act moral, spune McGilchrist.

 6. Sîntem deja pe drumul cel rău

Asemănările remarcabile dintre schizofrenie și sindroamele de deficit hemisferic drept, vizibile la nivel individual, conduc la întrebarea dacă o întreagă cultură dominată de viziunea emisferei stîngi poate începe să prezinte trăsături „schizoide” (important de precizat: nu este vorba aici despre situațiile de split-brain, „creier scindat”, deși termenul grecesc chiar asta înseamnă, ci despre preluarea controlului de către emisfera stîngă). Răspunsul lui McGilchrist este afirmativ. Experiența vieții noastre din ultimele secole (urbanizarea, migrația, mecanizarea, erodarea legăturilor sociale, înstrăinarea de natură) seamănă izbitor cu multe dintre experiențele trăite pînă acum doar de cei bolnavi de schizofrenie. Omul modern și postmodern, însingurat și supus constant unei avalanșe de informații disparate și experiențe virtuale fără istorie și context, are o înțelegere tot mai fragmentată a vieții, sentimentul unui mediu ostil, reacții exagerate de frică și agresivitate, o diminuare a empatiei și o exacerbare a distanțării, ironiei, cinismului. Bolile psihice sînt tot mai răspîndite. Științele exacte, tehnologia și administrația ocupă un loc central, atrăgînd persoanele cu trăsături schizotipale, foarte potrivite acestor domenii, care deja ocupă poziții de putere sau influență, rotițe într-un angrenaj al unei lumi care se autogenerează. În ultima sută de ani, ultradependența lumii vestice de emisfera stîngă s-a accelerat, tabloul general e ridicol de sărăcit moral, emoțional și filozofic, lipsit de valori spirituale autentice, civilizația modernă a căpătat (ajutată și de digitalizare) o perspectivă rigidă, ca de computer, asupra a ceea ce sîntem și ar trebui să facem. Din punct de vedere istoric, acest lucru se întîmplă cînd o societate se întinde peste măsură: începe să aibă nevoie de o administrație tot mai mare, iar administrația nu se poate ocupa de cazuri unice, pe care le „manageriază” prin respingerea unui întreg mod de gîndire – și aproape o jumătate din volum e dedicată analizei momentelor din ultimele două mii de ani de istorie în care balanța de putere dintre cele două emisfere s-a modificat, începînd cu Grecia antică, trecînd apoi prin Renaștere și Reformă, Iluminism, Romantism, Revoluția industrială, Modernism și Postmodernism.

7. Încheiere

Avînd peste 600 de pagini și mai mult de 350.000 de cuvinte, volumul Stăpînul și emisarul său vine după 20 de ani petrecuți de McGilchrist cercetînd și scriind. Afirmațiile cuprinse se sprijină pe un număr absolut uriaș de informații din domenii care, la prima vedere, nu au nimic de spus despre creier: se face apel nu doar la neurologie, psihiatrie și psihologie, ci și la filozofie, literatură, arte, arheologie și antropologie, într-un amestec de erudiție, logică, intuiție și sensibilitate greu de egalat de vreun autor contemporan. Deși am expus aici o parte infimă din ideile și problemele abordate (dar mă voi întoarce punctual la McGilchrist în articole viitoare) – și într-un stil care nu are nimic de-a face cu căldura și frumusețea emanate din paginile scrise de acest autentic polimat –, nu mă îndoiesc că cititorul are deja o mulțime de întrebări. Ce s-a întîmplat, mai exact, în mișcările culturale menționate mai sus? Cum ajunge o lume întreagă să se contamineze ideologic? Ce putem face să echilibrăm balanța de putere? Și, mai ales, de ce se vulnerabilizează singură emisfera dreaptă? De ce pare Stăpînul să renunțe la rolul lui, alegînd să aibă încredere deplină în Emisar, știind că, prin libertate totală, trădarea este posibilă oricînd? Eu sper din suflet că am trezit în cititorul dilematic sentimentul că aici se ascunde o piatră scumpă și va dori să o descopere singur, ca să simtă încîntarea rară pe care doar una dintre cele mai rafinate minți ți-o poate da.

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.
Jose Ortega y Gasset jpg
(In)dispensabilitatea valorilor
Lumea este plină de oameni care nu au venit în contact cu marile valori.

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.