Universul fascinant al Salonicului

Publicat în Dilema Veche nr. 957 din 11 – 17 august 2022
image

Ziua 1

Participarea fiului meu la un turneu de fotbal de juniori, tocmai la Salonic, a reprezentat un motiv excelent pentru a-i fi alături. Nu i-am perturbat programul riguros, dar am asistat la toate cele patru meciuri, ne-am consumat (ca orice părinte), am căutat/inventat scuze, am trepidat și am asudat. Dar pe lîngă aceste meciuri, a reprezentat o excelentă ocazie a vizita o bună parte din Salonic și împrejurimi. În trecut am parcurs autostrada (un fel de centură ocolitoare) care trece pe lîngă Salonic de mai multe ori, în drumurile noastre spre insulele ionice, dar niciodată nu ne-am oprit în orașul propriu-zis. Și nici nu văzuserăm pînă acum un oraș grecesc mai mare decît Volos. Întîmplarea a făcut ca în aceste săptămîni să mă delectez cu jurnalul de călătorie al lui Romulus Rusan (O călătorie la marea interioară, trei volume, Editura  Spandugino, București, 2019) și chiar cînd ne pregăteam să plecăm spre Salonic am ajuns la segmentul elen al diaristului-călător de acum patru decenii. „În Grecia totul este unitar, indestructibil, inseparabil. Cetățile ei sînt munții, zidurile sînt țărmurile de mare, iar muzeele ei sînt un cîmp ca Maratonul, o trecătoare ca Termopile, o răspîntie ca aceea a lui Oedip, de la trei vînturi, un sat ca fatala Cheroneea, locuri din care uneori n-a mai rămas decît povestea, o poveste pe care n-ai voie să n-o știi, iar știind-o n-ai voie să n-o treci prin tine însuți, încercînd s-o reinventezi.” După ce Grecia te-a obișnuit cu prețurile mari din insulele turistice, cele practicate la Salonic m-au surprins. Pozitiv. După ce ne-am cazat la un hotel decent, care și-a meritat fiecare euro, mult mai ieftin decît cele de la Mamaia sau Cluj, destul de central, am alergat către cea mai apropiată plajă de lîngă Salonic. Care nu sînt grozave pentru cunoscători, dar atunci cînd ai condus o noapte întreagă, aproape orice suprafață de nisip fin elen reprezintă un mare premiu. În apropiere se aflau mai multe taverne amplasate direct pe fîșia de plajă. Masa a fost delicioasă și bogată. La final am cerut respectuos nota de plată. Pentru a nu mă înșela, l-am întrebat pe patron (el părea a fi, emana autoritate, era în vîrstă, pe la 65-70 de ani, cu un ten măsliniu uscat) dacă scrisese bine cifrele. Nu distingeam dacă era vorba de 4 și 5 sau 6 și 5. Mult mai normal mi s-ar fi părut să fie 6 și 5 la desfășurarea de farfurii care zăceau semigolite pe masa noastră. „Vi se pare scump?”, m-a întrebat grecul ironic. „A, nu, deloc, chiar ieftin, mai ieftin decît la noi”, i-am răspuns cu zîmbetul pe buze, lăsînd un bacșiș acceptabil.

Ziua 2

Plimbarea pe înserate, după ce am parcat mașina hăt, departe de Turnul Alb (am găsit același loc de parcare de două ori la rînd, în două zile consecutive, ceea ce mi s-a părut mai degrabă un semn divin decît o potriveală, avînd în vedere traficul din Salonic), ne-a dus de pe esplanada portului pînă către Palatul lui Galerius, împărat roman care a marcat dezvoltarea orașului Salonic. El ar fi fost de origine tracă (mama lui e posibil să fi fost chiar dacă), mare militar (i-a înfrînt pe perși, iar în cinstea acestui eveniment a fost ridicat un masiv arc de triumf, care poate fi admirat în centru), dar și persecutor al creștinilor. A murit însă în chinuri atroce, suferind se pare de un cancer testicular. Am descoperit că ultimele care îi cuceriseră palatul erau pisicile elene. O duzină, mai mari sau mai mici, își stabiliseră perimetrul printre ruinele antice. Pisici squateriste, cum ar veni. Le-am studiat curioși și ne-am dat seama nu numai că blana lor este mai puțin deasă decît a suratelor din Moldo-Valahia (ceea ce este perfect explicabil avînd în vedere căldurile toride de peste 40 de grade Celsius), dar sînt și mai lungi cu vreo cîțiva centimetri buni. Iar pentru aceasta nu am nici o explicație.

Abia acum, pieton fiind, mi-am dat seama de sensul și logica centrului orașului. În mașină mi se pare destul de greu, aplicația face totul pentru tine, te învîrte și te bagă pe toate străduțele irelevante. Pe de altă parte, fără ea mi-ar fi fost absolut imposibil să mă descurc într-un oraș aglomerat precum Salonicul. Și mi-am dat seama că city-break-ul per pedes apostolorum are farmecul lui căci astfel cunoști un oraș mult mai intim decît dacă te bazezi exclusiv pe mașina personală, lăsînd la o parte că cele mai multe mari orașe europene fac totul pentru a descuraja accesul autovehiculelor în centru. Pe bună dreptate, m-am temut de traficul infernal din oraș. Fusesem avertizat, dar nu aveam de ales. Conduc ca nebunii! Aproape nimeni nu respectă regulile de circulație și totuși există un echilibru precar și fragil între toți participanții la trafic. Există o singură mare regulă: să te ferești de celălalt și, pe cît posibil, să nu intri în cel din stînga. Dacă nici aceasta nu s-ar respecta, ar trebui să aibă loc mii de accidente, care printr-o minune nu se produc. Și în ciuda acestui trafic nebun, se claxonează foarte puțin. În rest, apasă tare pedala de accelerație! Poliția elenă este aproape inexistentă, spre cinstea ei. Uneori am observat nemulțumirea unor colegi tesalonicieni de trafic pentru că, prudent și străin, conduceam numai cu 60 km/oră în oraș și nu cu 90 sau 100, cum o făceau ei. Spre onoarea lui, Salonicul este un oraș unde aparent poți parca impenitent oriunde găsești un loc liber. Nimeni nu va veni după o jumătate de oră să-ți blocheze roata cu celebra caracatiță valahă sau să-ți urce mașina pe o rampă și să o ducă nu știu unde. Un turist care ar avea o asemenea experiență în mod cert nu s-ar mai întoarce în Salonic a doua oară. Prețul unui litru de benzină a ajuns la neverosimila sumă de 2,5 euro. Și, cu toate astea, mașinile circulă la fel ca înainte. În ritmul ăsta, un litru de benzină sau motorină va costa mai mult decît o bere Mythos la o tavernă. (Sfat: alimentați masiv în Bulgaria!)

Ziua 3

După un al treilea meci am descoperit minunata plajă Sani, situată la vreo șaptezeci de kilometri de Salonic, în peninsula Kasandra. O mini-stațiune, un resort integrat, cum nu prea mai văzuserăm în Grecia. Sorbind dintr-o bere la draft, tolănit pe un șezlong, admirînd lunga plajă (mama, la telefon, cînd a aflat unde sîntem, m-a întrebat alarmată: „Dar cum de v-ați mutat atît de rapid la Sunny Beach?”, ca și cum cineva care cunoaște plajele elene ar mai putea gusta din cele bulgărești sau românești), mi-am adus aminte că prin 1999 sau 1998 îmi fusese publicat un mic articol în Dilema în care edictam decis: „Niciodată concedii, mereu vacanțe!” (aproximativ). Cum o fi mai bine, să ai trei luni interminabile de vacanță, în care să nu știi ce să faci cu timpul (căci bani să ni le fi umplut nici măcar nu puteam spera) sau doar două săptămîni concentrate, în care să vezi, să simți, să admiri, să aduni amintiri (chiar dacă aceasta presupune și să îți asumi niște riscuri)? Dilemă grea. Dar uităm atît de ușor de unde am plecat, de campingul de la Neptun, de Amara. Cel mai bine ar fi să ai bani pentru trei luni de concediu în Grecia sau Italia, o utopie.  Spre seară ne-am întors în oraș și ne-am prăbușit istoviți la o terasă care oferea o panoramă frumoasă a portului și a esplanadei unde se plimbau atît localnicii, cît și miile de turiști. Acolo avea loc și un tîrg de carte. Avioanele decolau și se pregăteau să aterizeze pe Aeroportul Makedonia, aflat în apropierea orașului și pe lîngă care trecuserăm de mai multe ori înainte de a ajunge la baza sportivă situată într-o suburbie. Am avut din nou senzația de ieftinătate a mesei. Și, har Domnului, nu mă consider deloc bogat. Înainte de a merge să ne recuperăm mașina pentru a ne îndrepta spre hotel (urma o zi foarte lungă și obositoare), am intrat într-un mic magazin cu de toate, de unde feminista de fiică-mea a ales un magnețel cu Goddess of Greece, iar eu două beri Alfa reci. La casă, vînzătorul, cu păr la fel de grizonant ca al meu și cu chef de glumițe, m-a întrebat dacă știu unde locuiau zeițele alea. Inițial am rămas blocat, nu înțelegeam sensul întrebării. „Peste drum locuiau, uite acolo” – și mi-a făcut semn cu mîna spre mare, „sus, pe Muntele Olimp”. Nu m-am putut abține să-i răspund că știam și că fusesem acolo anul trecut. „Nu le-am văzut poate pentru că nu am ajuns chiar în vîrf, dar pînă la refugiul Agapito am făcut-o, nu a fost ușor, cred că mai degrabă din cauza căldurii”, i-am spus, provocîndu-i un moment de stupefacție: „Să știi că ai ajuns mai sus decît am făcut-o eu o viață întreagă”. Nu i-am mai mărturisit că la un anumit moment visam să escaladez pînă în vîrf (dar pentru aceasta ai nevoie de două zile).

Ziua 4

Are loc ultimul meci, iar apoi plecăm spre casă, trebuie să conduc mai bine de zece ore (asta dacă nu ne mai și oprim pe la benzinării, ceea ce este imposibil). Și a doua zi voi vedea în fața ochilor camioane, remorci, mașini, motociclete care se strecoară haotic pe lîngă mine. La turneul balcanic de fotbal de la Salonic au luat parte și multe echipe din România. Uneori te simțeai ca acasă, mai mult se vorbea în limba română decît în elenă, chiar dacă și părinții greci și-au însoțit și susținut copiii legitimați la diverse cluburi de juniori. Am remarcat prenumele copiilor, absolut toate neaoșe elene (Yanis, Aris, Aristos, Yanakis etc.). Asta spre deosebire de români. Nu mai întîlnești un copil român pe care să-l mai cheme Gheorghe sau Ion sau Petru. Unii (nu puțini) dintre părinții români din categoria suporterilor sînt inclasabili, ușor de recunoscut. Implicați. Extrem de pasionali. Copilul lor este Messi sau Salah. Vin dotați cu steaguri, vuvuzele, tobe. Se ceartă cu arbitrul. Incredibil mi s-a părut cînd unul dintre acești indivizi a apărut înarmat cu o imensă boxă portabilă, din care dădea întregii baze sportive, compusă din vreo opt terenuri de fotbal, cu un gazon foarte bun, dar și satelor macedonene din jur, un fond sonor dominat de o bubuială specifică suporterilor români (care cred că-i aparține la bază lui Scooter). Elenii trebuiau să conștientizeze că a venit El, suporterul Alfa, fanul absolut și dominator. Sînt absolut sigur că organizatorii au răsuflat extrem de ușurați atunci cînd invazia valahă a luat sfîrșit, iar autocarele și mașinile cu numere de B sau IF (tind să cred că înghesuiala, cîmpia sahariană, poluarea din zonă afectează grav psihicul) au luat drumul de întoarcere, abandonînd – doar pe moment – prima cucerire românească a Macedoniei. Spre cinstea lor, organizatorii eleni nu au umflat prețurile băuturilor (mai ales ale micilor sticle de o jumătate de litru de apă ținută la rece, mereu la rece, scoasă dintr-o imensă ladă frigorifică) la micul local care deservea mulțimea participanților. Ceea ce mai mult ca sigur nu ar fi fost cazul dacă evenimentul ar fi avut loc în România (noi am fi dublat în două secunde prețurile, tunul de moment neputînd fi ratat). Uitîndu-mă la meciul juniorilor din Cîmpina, am avut privilegiul de a surprinde de pe margine o dispută aprigă și amuzantă (pentru mine) între un antrenor român și un oficial elen al Turneului Balcanic. Antrenorul nostru era ajutat în dispută de un fel de traducător ad-hoc român, cineva care cunoștea cam o sută de cuvinte în limba engleză, spre deosebire de grec, fluent. Motivul? Nu știu ce echipă nu se prezentase la ora stabilită la terenul 4, pentru a juca împotriva celei române. Românul urla, grecul protesta. „Toate echipele românești se retrag, se retrag, băăăăăă, se retrag”, amenința războinicul român gazda elenă. Care protesta și încerca să-l aducă pe recalcitrant, cu tot cu translator, în biroul bazei sportive, pentru a lămuri relativ civilizat situația, fără scandal. Cearta era intermediată de traducător – antrenorul român urla, traducătorul trebuia și el să urle la grec. Între ei, românii îl bălăcăreau impenitenți pe grec. „Bou grecu’, bou rău, că echipa Juniors Champions the Best era uite aici, dar nu le-a spus nimenea să vină la teren, ce vrei, tembeli.” Perfecțiunea organizatorică valahă se întîlnea cu haosul elen, ce să zic. În sinea mea rîdeam în hohote. Mi-am zis: „Nu se putea un turneu balcanic fără o ceartă aprigă, deci balcanică”. Iar termometrul nici măcar nu ajunsese la 40 de grade Celsius. La final menționez tristețea drumului de întoarcere către orașele valahe ultrabetonate și terne, precum și părerea de rău: I-au copt-o harvardianului Kostov. Balcanicii lui bulgari i-au copt-o bine! Dar chiar meritau bulgarii un absolvent de Harvard în funcția de prim-ministru? Să aleagă și ei un general, zic.

Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).

3 jpg
Festivalul Povestirilor
 de pe Via Transilvanica
Vă așteptăm la Festivalul Povestirilor de pe Via Transilvanica, între 9-11 septembrie, la Muzeul Național al Țăranului Român.
7 jpg
Farmece
În basme și în tradiția populară, farmecele sînt legate de vrăjitoare și de magia provocată de om. Dar farmecele se nasc cîteodată doar umblînd pe o cărare. Una lungă de 1.400 de kilometri.
5 jpg
Amazonul Gastronomiei, Via Transilvanica
În multe locuri unde se poate mînca pe Via Transilvanica, dincolo de rețete, ingredientele care ajung pe masa ta au mari șanse să fi fost aduse din spatele casei.
958 23 Foto Catalin Soto1 jpg
„Profesorul de rap” – G.P. VOLCEANOV în dialog cu DOC –
Ca om de cuvinte, pot să îţi spun că, după douăzeci de ani de mînuire a lor şi de „stat cu ele în cameră”, am ajuns la concluzia că limbajul e limitat în a comunica, uneori, esenţa lucrurilor.
p 22 23 3 jpg
O experiență de vîrf în satul Piscu…
Nu mi-a venit să cred că, la doi pași de Capitală, a putut lua naștere o instituție de asemenea calibru, fără ca lumea culturală să ia notă, prompt și sonor, de prestigiul ei.
p 22 23 1 jpg
Meșteșugul redescoperit ca artă
Pedagogia se completează cu descoperirea de sine: întîlnirea nemijlocită cu lutul.
p 22 23 4 jpg
Tîlcul poveștii
„Casa Regală se apleca cu multă grijă asupra a tot ce însemna cultură țărănească, avînd multă prețuire față de meșteșuguri.“
952 21 22 Sodiq Adelakun foto Sophiyah Sulaimon Adelakun jpg
Fotojurnaliştii în epoca fake news – anchetă
Competiţia anuală World Press Photo recunoaşte fotojurnalismul de calitate şi premiază imagini şi poveşti din întreaga lume.
Rododendron jpg
Rododendronii din Leaota
Este preferabil totuși să fotografiezi rîurile roz de rododendroni decît să-i iei acasă, în sacoșă, pentru a face magiun sau ulei.
p 22 Cetatea Risnov  WC jpg
Munții din trecut și cum îi străbăteam
Drumul pînă la Brașov, la o aruncătură de băț, a fost parcurs în trei sferturi de oră, cu o viteză supersonică ce nu depășea 40 de kilometri pe oră.
p 21 AP 22067489059075 jpg
„În practică, adevărul este un diamant cu multe fațete” – interviu cu fotograful Vadim GHIRDĂ
„Eu cred în puterea și valoarea fotografiei: puterea de a schimba ceva în bine, valoarea unică de a opri timpul.”
Cenzura în Prahova după 23 august 1944 jpeg
Cenzura în Prahova după 23 august 1944
Pînă în august 1944, cenzura nu era atît de strictă, cea antonesciană rezumîndu-se la publicațiile legionare, după cum o arată documentele de arhivă.
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea) jpeg
Roma este eternă, noi – trecători (prin ea)
Roma nu este doar un oraș-muzeu, care te lasă fără grai, înțesat cu biserici baroce, piațete și sute de obiective turistice, ci și un oraș tînăr.
File din activitatea ARLUS în Prahova jpeg
File din activitatea ARLUS în Prahova
„Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială.“
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m am întors din Franța jpeg
11 lucruri care îmi lipsesc de cînd m-am întors din Franța
În Franța am constatat că am drepturi, nu a trebuit să mă gîndesc că aș avea, de la cele mai mărunte, de angajat, de client, de chiriaș, pînă la cele profunde, de om.
Cîte bordeie, atîtea Japonii jpeg
Cîte bordeie, atîtea Japonii
Munca era totul, zecile de obiceiuri și tradiții pe care familia le ținea erau obligatorii și nu era scuzată sub nici o formă absența.
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna) jpeg
Vulcan, mamă, ființă vie (o poveste despre Etna)
Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.
Un Crăciun vienez jpeg
Un Crăciun vienez
Prima măsură pe care am adoptat-o a fost să arunc toate cardurile de reduceri ale celor 25 sau 28 de lanțuri de farmacii din România.
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă jpeg
Constanța, acest veșnic pacient în stare gravă
Oamenii au acest drept: de a fi bine reprezentați la nivelul administrației publice locale.
E cool să postești jpeg
Țînțarul virtual și armăsarul real
Subiectul „generația 2010 este supusă bullying-ului” oferea, prin particularizare, un vad enorm de atenție.
Povestea fraților Popescu  sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști jpeg
Povestea fraților Popescu sau despre ascunzătorile ingenioase gîndite de arhitecții moderniști
Blocul oprește lumina și scaldă într-o umbră permanentă o importantă zonă a bulevardului, acolo unde nici iarba nu crește.
Geneva  După douăzeci de ani jpeg
Geneva. După douăzeci de ani
La Geneva m-aș întoarce doar dacă mi s-ar propune poziția de șofer/căpitan de Mouette.
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării jpeg
Cine poate spune cum începe? O călătorie la izvoarele disputate ale Dunării
Dunărea are un izvor turistic în Donaueschingen și un izvor nominal, marcat ca atare pe hartă, în locul de unde Brigach și Breg se contopesc.
Cum vorbim despre arhitectură? jpeg
Cum vorbim despre arhitectură?
Arhitectura este adesea privată de un discurs capabil să o aducă aproape de inima publicului său.

Adevarul.ro

Kim Kardashian (8) jpg
Kim Kardashian, amendată cu 1,26 milioane de dolari pentru promovare frauduloasă a unei criptomonede
Comisia americană pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) a anunțat, luni, că vedeta Kim Kardashian a acceptat să plătească 1,26 milioane de dolari, după ce a fost acuzată că a promovat o criptomonedă pe contul său de Instagram fără a preciza că a fost plătită pentru acest lucru.
accident defileul jiului gorj jpeg
Șoferul care a murit lovit de o piatră în Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca
Șoferul care a murit pe Defileul Jiului, pe parbrizul căruia a căzut un bolovan desprins de pe versantul muntelui, era din județul Giurgiu. El se întorcea cu familia de la mormântul lui Arsenie Boca.
energie gaze rusia uniunea europeana Foto Shutterstock
Liderii UE vor cere Bruxelles-ului plafonarea preţurilor la gaze. „Sper să convingem Germania”
Liderii UE ar urma să ceară Bruxelles-ului să propună plafonarea preţurilor la gazele naturale, când se vor întâlni vineri, 7 octombrie, conform unui proiect consultat de Reuters.

HIstoria.ro

image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.
image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia