De ce moare o rafinărie?

Publicat în Dilema Veche nr. 894 din 27 mai - 2 iunie 2021
De ce moare o rafinărie? jpeg

Nu există un cîmpinean, născut în jurul anului 1970 și chiar spre 1980, care să nu își aducă aminte de o imagine ce ni se părea la fel de banală precum nenumăratele zile însorite cu care orășelul fusese binecuvîntat și care îi atrăsese pe un Grigorescu sau C.I. Istrati și-i făcuse să se stabilească la noi ‒ traficul blocat în dreptul trecerii de cale ferată. Constatarea era spusă pe un ton resemnat: S-a pus bariera. Circulația era blocată și zece minute, pentru că garniturile erau formate din zece, dar și cincisprezece vagoane-cisternă, care se tîrau către Rafinărie, împinse cu multă greutate de o locomotivă electrică. Vagoanele se mișcau încet pentru că, indiferent dacă veneau din gara Poiana Cîmpina și se îndreptau spre Rafinărie sau invers, erau pline fie cu țiței, la dus, fie cu benzină, motorină, parafină și alte produse derivate, la întors. Toți eram obișnuiți încă din copilărie cu mirosul înțepător și greu al petrolului, făcea parte din cea de a doua atmosferă a orășelului. Marea majoritate a bunicilor sau chiar străbunicilor noștri erau legați de petrol, de Rafinărie sau de pădurea de sonde care înconjura tîrgul subcolinar prahovean. Unii își cunoscuseră sfîrșitul în circumstanțe deloc fericite, arși în timpul erupțiilor sondelor sau ca urmare a altor accidente atroce de muncă. Eroi necunoscuți. Era o industrie la început de drum, pentru că și lumea pe care o (de)servea se afla la începutul fulminantei sale dezvoltări. Chiar și bunicul meu, inițial conțopist, adică grefier de Tribunal (ceea ce l-a salvat de la trimiterea pe front, căci a fost oprit la cancelaria regimentului său, avea un scris caligrafic impresionant și patru clase de liceu, ceea ce nu era deloc de lepădat), își legase marea majoritate a activiății profesionale de atelierele care reparau utilajele Rafinăriei (Atelierele Centrale Cîmpina), fiind și portarul echipei sale de fotbal, care se întrecea în micul, dar dîrzul campionat al fabricilor din oraș. De aici a și ieșit la pensie.

Trece trenul!

Copiii erau sfătuiți cu grijă de părinți să fie prudenți cînd trece trenul, să nu se aventureze, să nu riște, chiar dacă el se tîra ca o broască țestoasă, mai ales că unii jucau tenis la o bază sportivă deținută de fabrica Neptun, la doi pași de calea ferată industrială, cu o singură linie. Amintirea barierei a rămas impregnată și în cazul miilor de absovenți ai Școlii de Poliție din Cîmpina, cea care moștenea localurile unei foste unități de Securitate din anii 1950, foarte activă în reprimarea rezistenței anticomuniste din munți, amplasată în Parcul „Dr. C. Istrati“. Comuniștilor nu le-a păsat de dorința ilustrului cercetător, ministru și fost primar al Bucureștiului care lăsase acel imens teren cîmpinenilor, pentru a se bucura de un parc (unde poposiseră, e drept, la intervale diferite, atît Regele Carol al II-lea, cît și Codreanu).   

Istoria Societății Steaua Română este bogată, exotică, dinamică, așa cum era și regatul român. Societatea s-a înființat în anul 1895, cu capital majoritar german. Sediul său social era la București, avînd sucursale la Smirna (actualul Izmir din Turcia, care însă pe atunci era locuit în majoritate de greci) și Constantinopole, și agenții (filiale) la Viena, Budapesta, Sofia, Salonic, Geneva, plus două reprezentanțe generale la Paris și Londra. Marea rafinărie Steaua Română, mîndria orașului și principalul vector al dezvoltării economice a Cîmpinei, a fost finalizată în 1898, putînd prelucra 1,48 milioane de tone de țiței, ocupînd 13 hectare. A costat societatea imensa sumă de 8,5 milioane de lei (un salariu bun era în jurul a o sută de lei), fiind deservită la început de 100 de tehnicieni, muncitori, ingineri. Rafinăria din Baku (din fostul imperiu țarist) îi servise ca model. Cele cinci coșuri din cărămidă aparentă au fost ridicate de zidari italieni. Marea majoritate a producției era destinată exportului. Societatea s-a aflat într-o continuă expansiune pînă în 1914, avînd instalații de stocare în portul Constanța, dar și o altă rafinărie mai mică la Moinești (care prelucra numai 100.000 de tone anual, dar care s-a dovedit foarte importantă după ce administrația și armata română s-au retras în Moldova, în noiembrie 1916). În noiembrie 1916, iadul s-a abătut și asupra instalațiilor și sondelor din Cîmpina, pentru că au fost aruncate în aer sau scose din uz, pentru a nu putea fi folosite de nemți. Care însă, foarte întreprinzători, le-au refăcut și repus în funcțiune repede, folosind și forța de muncă a prizonierilor români și ruși. Din fericire, nu au mai avut timp să le arunce și ei în aer, în noiembrie 1918, cînd au părăsit rapid România. În 1930, Steaua Româna extrăgea 0,79 milioane de tone de țiței (13,83% din totalul extras de România), avînd o cotă a exportului românesc de 17,41% și fiind pe locul al doilea după Astra Română, care în perioada interbelică avea o prezență semnificativă și în Cîmpina (rafinăria o avea la Ploiești). Viziunea conducerii era foarte profesionistă, acoperind întregul lanț comercial, de la extracție, producție, transport pînă la vînzare, căci Societatea deținea trei tancuri petroliere cu care se transportau produsele finite de la Cîmpina (Steaua Română – 3.229 de tone, Principele Barbu Știrbei – 1.647 de tone – fostul domnitor deținuse moșia Cîmpina – și Oltenia – 3.847 de tone). Rafinăria din Cîmpina distila și rafina, în 1931, 1.354.198 de tone de țiței brut, producînd 328.000 de tone de benzină, 198.901 tone de petrol, 211.415 tone de motorină și 452.572 de tone de păcură. La 31 decembrie 1933, Societatea avea un capital de un miliard de lei, împărțit în două milioane de acțiuni la purtător, fiecare acțiune valorînd 500 de lei. În anul 1938, Rafinăria Societății Steaua Română se întindea pe o suprafață amplă, sufletul orașului, de 20 de hectare, avînd 58 de clădiri, 400 de rezervoare și fiind cel mai mare angajator din comuna urbană Cîmpina, cu 780 de muncitori, ingineri, secretare, avocați, funcționari etc. Producția anuală s-a menținut în deceniul al patrulea constant în jurul cifrelor de 60-70.000 de vagoane de țiței prelucrat. În 1940 avea o capacitate de prelucrare de un milion de tone, fiind a patra din țară după rafinăriile Astra Română, Vega și Româno-Americană (actuala rafinărie Lukoil) din zona Ploieștiului. Zilnic erau transportate către Constanța 70 de vagoane cu produse petroliere.

627x0 jpg jpeg

Bombardamentele americane

Nici măcar cel de-al Doilea Război Mondial nu avea să fie cîntecul de lebădă al Rafinăriei, chiar dacă a fost una din țintele favorite ale bombardamentelor celei mai puternice aviații din cel de-al Doilea Război Mondial, cea americană, încă din 1943, cînd a fost atacată cu bombe brizante și incendiare care au atins bateria Stratford, bateria Mekke, uzina electrică, fabrica de parafină, linia ferată, rezervoarele de ulei parafinat, făcînd pagube de trei miliarde de lei. Mătușile mele își aduceau aminte de păcura ce ardea și se scurgea pe stradă, transformînd orașul într-un cuptor încins în care nu puteai respira. De altfel, încă mai există catacombe, de fapt tuneluri de evacuare, urmele sistemului construit pentru a-i scoate repede pe muncitori din Rafinărie la adăpost, pe bulevard. În timpul bombardamentelor mult mai intense și dese din 1944, pînă la 23 august, rafinăria avea să fie scoasă din funcțiune. Pe dealurile dimprejur, generalul german Alfred Gerstenberg a organizat apărarea antiaeriană româno-germană, care chiar dacă nu a reușit să împiedice bombardarea obiectivului strategic, a doborît cîteva fortărețe zburătoare americane B-24. Una dintre ele s-a prăbușit în albia rîului Doftana, acolo unde acum este construit un pod greu încercat, la ieșirea din comuna Bănești, pentru că face față traficului infernal de pe DN 1. Recent am descoperit în arhive chipurile celor care au muncit în perioada interbelică în cadrul acestei Societăți, căci depuneau cereri adresate Prefecturii Prahova pentru a li se elibera pașapoarte, anexînd și fotografii. În perioada interbelică, nu oricine pleca în străinătate, să se caute de sănătate la Karlsbad. Iar diversitatea lor etnică este frapantă. Munceau la Cîmpina pentru că li se ofereau niște salarii competitive la nivel european. Nu am greși dacă am considera-o o multinațională avant la lettre. Unele dintre vilele pe care le-au construit acești petroliști încă mai dăinuie, chiar dacă se face prea puțin pentru punerea lor în valoare.

646x404 2 jpg jpeg

Ultima parte a istoriei

Bogata istorie a Societății Steaua Română s-a încheiat în 1948, cînd regimul impus de Stalin a naționalizat toate mijloacele de producție. Însă Rafinăria avea să fie reparată și să funcționeze de-a lungul întregii perioade comuniste, chiar și după 1989. Inițial a fost integrată într-unul dintre sovromurile prin intermediul cărora Stalin a jefuit România, chiar dacă Uniunea Sovietică numai de petrol nu se poate spune că ducea lipsă. Cert este că regimul comunist a investit prea puțin în modernizarea instalațiilor de prelucrare, preferînd să se concentreze asupra unor mastodonți  precum rafinăriile de la Brazi, de la Năvodari sau chiar de la Onești. În anul 1994 s-a început procesul de privatizare care s-a încheiat în anul următor. Pentru că nu s-a ales (sau poate că nici unul nu a fost intersat) un mare jucător pe piața mondială, firma care a preluat Rafinăria nu a avut forța financiară să o retehnologizeze. Boală lungă, moarte sigură. În 2008, ea s-a închis, iar în 2013 societatea a intrat în insolvență. Celebră pe plan local rămîne încercarea de a vinde fostul stadion de fotbal, aflat la intrarea în oraș, pentru imensa sumă de două milioane de euro. Nici un moment nu s-a pus problema donării acestei baze comunității. Asta și pentru că rechinii capitaliști de după 1990 nu aveau nimic în comun cu domnii de dinainte de 1940, care se gîndeau și la comunitate și locuitorii ei, lăsînd în urmă clădiri, parcuri, ștranduri.

Anul acesta, o societate bucureșteană a achiziționat creanțele fostei Rafinării și a început vînzarea, bucată cu bucată, a activelor, instalații, clădiri, terenuri etc. În tîrg a apărut zvonul că se va ridica un mall pe terenul eliberat de instalațiile petroliere, ceea ce pare mai degrabă un scenariu SF, avînd în vedere pauperizarea orașului. Mall-urile se află la Ploiești. Pe plan local sînt și visători naivi care cred că, dacă publică pe diverse grupuri de pe Facebook exemple de transformare a unor locații industriale în spații comerciale sau expoziționale (dar unde? tocmai în București), se va întîmpla la fel și în Cîmpina. Din păcate, neexistînd un muzeu local, al orașului Cîmpina sau al istoriei exploatării petroliere din zonă, nici măcar diverse instalații de mai mici dimensiuni nu se vor păstra, ci vor lua calea fierului vechi, căci firma privată nu are memorie, ci doar conturi de alimentat. Dar nu este vina ei pentru că autoritățile locale au fost mereu dezinteresate de această moștenire. Trecutul a părut mereu că le apasă.

Totuși, care este semnificația profundă a acestei dispariții? Este ultima dovadă, dacă am mai avea nevoie de una, că un oraș industrializat, cu tradiție industrială chiar antebelică (nu multe orașe din Vechiul Regat se pot mîndri cu aceasta, inclusiv o duzină de capitale de județ, de la Vaslui la Slatina și de la Alexandria la Slobozia), moare. Iar recensămîntul de anul viitor o va dovedi. Unele orașe mono-industriale, avîndu-și originea în planurile aberante ale lui Nicolae Ceaușescu, au decăzut mult mai grav și mai rapid decît a făcut-o Cîmpina după 1990. Și totuși aveau o scuză ‒ depindeau de un singur combinat sau de vreo mare fabrică ce angaja toată populația aptă de muncă, în timp ce în Cîmpina au funcționat multe uzine, fabrici și Rafinăria. Paradoxal și pentru felul cum s-a privatizat după 1990 este faptul că cea care a rezistat pe piață este tocmai uzina care se ocupa de întreținerea și producerea echipamentelor petroliere, dar cumpărată de un gigant american (fostele Ateliere Centrale Cîmpina ale bunicului meu). Măcar bogata arhivă se pare că va ajunge la Ploiești, la Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Prahova, spre conservare și pentru a fi oferită cercetătorilor interesați să studieze peste vreo cincizeci de ani ceea ce a fost una dintre cele mai mari rafinării din Europa.

Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).

Foto: Rafinăria Steaua Română din Cîmpina în 1908 (adevarul.ro/ziaruloglinda.ro) - sus; adevarul.ro/delcampe.net - centru; Cîmpina, zona centrală, în secolul XIX (historia.ro) - jos

1037 23 foto I  Cosman jpg
Valul a venit, apoi a trecut – tsunami în Maldive –
Oamenii au învățat să trăiască prezentul, fără să-și pună problema zilei de mîine.
image png
Analiza plagiatului de la vîrful Harvard
„Nu au fost constatate abateri de la standardele etice în activitatea de cercetare academică ale Harvard”
p 23 jpg
Despre prostie – sau cum am devenit inteligent
E o alegere inconștientă a ceea ce vrem să fim, dar care poate deveni conștientă datorită cunoașterii.
p 22 Barcelona WC jpg
Universul Barcelonei
Numai un prost l-ar distruge. Dar istoria este plină de alde d-ăștia.
image png
Pirgu vs. Montaigne
„Mă-nnebunesc după tot ce ţine de memorialistică: jurnale, memorii, corespondenţă, note de drum etc.”.
p 23 Andrei Scrima jpg
O întîlnire mirabilă – interviu cu filozoful și psihanalistul Virgil CIOMOȘ –
Domnul Profesor nu mi-a recomandat studii și cărți de logică și de filosofie, ci Patericul egiptean, mai întîi, și Spovedania unui pelerin rus, mai apoi.
image png
Hasdeu și regulamentul
Tot în 2023 s-au împlinit 333 de ani de la susținerea (la Universitatea din Leipzig) a primei teze de doctorat din lume dedicată jurnalismului.
image png
Casa Regală a României și palatele prefecturilor
O altă statuie a lui Ferdinand din Rezina (amplasată în 1938, sculptor Alexandru Plămădeală) a fost aruncată în Nistru de către barbarii bolșevici în 1940.
p 23 Cefalonia WC jpg
Aventuri estivale cefalonite
Încă nu am un răspuns clar. Cîți bani îmi mai trebuie pentru a termina odată Elada?
p 23 WC jpg
Librarii din vechiul București
Cum a ajuns, însă, un librar să aibă un parc botezat după numele lui, este o altă poveste, pe care, deși stau de aproape douăzeci de ani în acest cartier, am aflat-o mai tîrziu.
image png
Poze, nu vorbe!
Nu mai insist asupra faptului că, în absența cuvintelor, gîndirea conceptuală și gîndirea discursivă nu sînt posibile.
p 23 WC jpg
La Peleș – proprietari triști și administratori buni
Altfel, castelul Peleș rămîne o capodoperă a bunului gust.
p 21 Josephus Szabo, Diploma de magister philosophiae,1768 jpg
O descoperire majoră pentru istoria învățămîntului universitar din România
Era prima instituție de învățămînt superior universitar de pe teritoriul actual al țării.
p 23 Ministerul Finantelor WC jpg
Cît de mare este datoria noastră publică sau despre suveica numită România
Există deci un PIB care lucrează în favoarea bugetului nostru de stat și unul care lucrează în favoarea altora.
image png
Inspecția, acolo unde sînt îngrijiți oameni
Un timp prea scurt alocat controlului duce la concluzii superficiale.
p 21 jpg
Credință. Încredere. Clandestinitate – imagini din Dosarele Securității
Este bine să le gîndim procesual, ca instrumente care se schimbă în timpul facerii.
p 23 jpg
p 23 Metroul din Atena WC jpg
Atena, așa cum am descoperit-o eu
„Cîtă vreme avem ce povesti, nu ieșim la pensie”.
index jpeg webp
Am înnebunit de fericire – despre tristețea abisală și apeirokalia cea de toate zilele –
Mă întreb în final, cumva retoric, cine sînt mai periculoși pentru lumea în care locuim: mîrlanii sau cei care înnebunesc de fericire și tristețe, respectiv maniaco-depresivii?
p 23 jpg
Sindromul nou-născutului maculat
Dar de ce să procedăm așa cînd putem lăsa totul la îndemîna șmecherilor pe care îi invocam?
p 23 WC jpg
Paris, după douăzeci de ani și patru luni
Dar cum mereu am fost în trecere prin Paris, nostalgiile nu au fost deloc puternice și au lăsat loc curiozității de a redescoperi minunatul univers parizian.
p 19 WC jpg
Oameni capabili să devină medici
Observația privind „dezumanizarea” medicinei, îndrăzneață în urmă cu o jumătate de secol, este astăzi banală.
p 23 2 WC jpg
O fată sub dărîmături. Un bărbat neputincios
Două zile mai tîrziu, ceva ajutor a început să apară în centrele marilor oraşe. Dar pentru nenumăraţi oameni, este prea puţin şi prea tîrziu.
982 23 Huqqa de origine persana 1770 jpg

Adevarul.ro

image
Cât costă minivacanța de 1 Mai-Paște pe Valea Prahovei sau în stațiunea Padina-Peștera
În scurt timp începe minivacanța de 1 Mai-Paște (5 mai 2024), prilej de relaxare și călătorii. Două populare destinații sunt Valea Prahovei și stațiunea Padina-Peștera (Dâmbovița). Ofertele de cazare sunt multiple și variate.
image
Ce ascunde China în Wuhan. Misterele locului de unde a pornit pandemia, dezvăluite de un cunoscut vlogger român VIDEO
Cătălin Stănciulescu, vlogger-ul român devenit celebru pentru în peregrinările sale a făcut interviu cu fratele celebrului baron al drogurilor, Pablo Escobar, a vizitat Wuhan, locul din China de unde a pornit pandemia care a ucis zeci de milioane de oameni.
image
Zboruri din Sibiu, de la 200 de euro biletul. Care sunt destinațiile de vacanță
Se reiau cursele spre cinci destinații de vacanță din această vară, cu un total de zece frecvențe săptămânale, ce vor fi disponibile pentru rezervare la agențiile de turism cu care colaborează aeroportul din Sibiu.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.