File din activitatea ARLUS în Prahova
Cel mai important vehicul propagandistic înființat după 23 august 1944 în vederea răspîndirii/popularizării modelului cultural sovietic în România a fost Asociația Română pentru Strîngerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS). Inițiativa a aparținut unui grup de intelectuali simpatizanți ai comunismului, care îl vizitau acasă pe profesorul Constantin Parhon, în seara zilei de 20 octombrie 1944. Adunarea generală a avut loc la 12 noiembrie 1944 în localul Facultății de Științe a Universității din București, iar printre membrii fondatori nume mai cunoscute erau chiar Parhon, social-democratul Constantin Titel Petrescu, al cărui filosovietism nu l-a scăpat de Gulagul RPR, unde a petrecut șapte ani la Jilava și Sighet, dar și alți profesori universitari mai puțin cunoscuți acum. Președinte devenea același Parhon, care era ajutat de șase vicepreședinți, toți profesori universitari. În noul context, Asociația avea un vînt puternic în pupă. Greu de precizat acum cîți dintre cei care au aderat au făcut-o din entuziasm față de Uniunea Sovietică și cîți din oportunism (marea majoritate). Scop cultural oficial, dar cu mize politice clare ‒ transformarea României după model sovietic. ARLUS a organizat patru congrese și a administrat o editură celebră în epocă, Editura Cartea Rusă (care a avut o viață lungă, funcționînd pînă în 1968), prin intermediul căreia România a fost inundată cu milioane de volume de propagandă bolșevică. În 1945 apărea filmul propagandistic Un an de activitate ARLUS, în care erau oferite imagini filmate la diversele întîlniri ale ARLUS. În 1964, Asociația a fost desființată de către comuniștii români care doreau să dea semne de independență și atașament față de țară. După două decenii de epurări, arestări, confiscări, execuții, își permiteau să arate că puteau sta pe propriile picioare, nemaiavînd nevoie de asistența marelui frate de la Răsărit. Care oricum era foarte aproape.
ARLUS a fost foarte activă și în județul Prahova, organizînd multe evenimente care aveau un singur scop: captarea bunăvoinței populației față de Uniunea Sovietică, fapt ce nu era ușor de realizat, avînd în vedere nenumăratele vexațiuni pe care le-au suferit prahovenii atît din mediul rural, cît și de la orașe, în urma trecerii și/sau staționării trupelor sovietice. La 17 martie 1945, la ora 17, se marca revenirea Transilvaniei de Nord sub administrație românească (zona fusese eliberată de Armata Roșie și de Armata Regală Română încă din octombrie 1944, dar fusese sub administrarea sovieticilor, revenirea ei fiind prețul plătit de România pentru acceptarea guvernului comunist al lui Groza) în sala cinematografului Scala din Ploiești. Prefectul de Prahova urma să țină o alocuțiune, iar „pentru a demonstra solidaritatea participării maselor la această sărbătoare națională”, Prefectura era „sfătuită” de către ARLUS să-și aducă toți funcționarii. Intrarea era gratuită. Este posibil ca ARLUS să se fi temut ca sala să nu se ocupe cu simpatizanți entuziaști, avînd în vedere că avea 380 de locuri. La 1 mai 1945 avea loc vernisajul expoziției antifasciste „Noua ordine a lui Hitler” la sediul ARLUS care se afla în Casa Radu Stanian, pe Bulevardul Independenței. Casa aparținuse liderului liberal Nicolae Constantinescu-Bordeni, care a cunoscut Gulagul RPR. Impresionantul imobil avea să fie naționalizat și să devină decenii la rînd Casa Căsătoriilor, pînă recent cînd, fiind retrocedată, a intrat într-un rapid proces de degradare. În acest sediu generos și ultracentral au fost organizate multe manifestări, probabil de o mai mică amploare. O anume profesoară Păulescu susținea o șezătoare literară despre Maiakovski, marele poet rus care s-a sinucis, dezamăgit de sistemul sovietic, în 1930. Moartea lui violentă nu a împiedicat sistemul stalinist să-l confiște și să-l folosească. Programul era completat de cîntecele elevilor de liceu. Bineveniți erau și pictorii progresiști români. În septembrie avea loc vernisajul expoziției lui Perahim. Este vorba despre Jules Perahim (1914-2008), pictor român de origine evreiască, stabilit în Basarabia după ce această provincie a fost anexată de URSS în iunie 1940. După 22 iunie 1941 a fost inspirat și s-a refugiat în interiorul imperiului sovietic (dacă ar fi rămas ar fi fost mai mult ca sigur deportat în lagărele morții din Transnistria). Jules Perahim a revenit în România după 23 august 1944, fiind adeptul suprarealismului, chiar al versiunii sale staliniste. În 1969 s-a stabilit la Paris, părăsind sistemul socialist și avînd o carieră îndelungată.
Se pare că la conducerea filialei ploieștene s-a aflat generalul-maior Marin Manaful (1896-1977), care era comandantul Corpului V de Armată, considerat de presa locală „un distins cavaler al armatei democratice române”. În aprilie 1945, sub directivele generalului, s-au organizat mai multe expoziții de carte rusă, atît la sediul ARLUS, cît și în vitrinele librăriilor din Ploiești. Prin intermediul ei „putem cunoaște imensele bogății spirituale și materiale ale puternicii noastre vecine dela răsărit și de care am fost cu totul străini pînă astăzi datorită abjectei propagande naziste”. Cărțile expuse erau, previzibil, scrise de Constantinescu-Iași (Educația publică în Uniunea Sovietică) sau Femeia în Uniunea Sovietică de T. Șerbenikov, dar și literatură clasică, acceptată de regimul stalinist, precum Gogol, Cehov sau Turgheniev sau noi scriitori staliniști precum Ehrenburg, Ostrovski. După trei luni de funcționare, presa locală afirma că filiala ploieșteană a ARLUS era cea mai puternică din țară (ca și cum s-ar fi știut ce activități organizau alte asemenea filiale din țară, care arătau servil dragostea față de ocupantul sovietic). Prin intermediul relațiilor lui Manaful la Ploiești ar fi concertat ansamblul de front al Armatei Roșii (dar care front?), au avut loc conferințele lui Sadoveanu și generalului Vasiliu-Răcanu (1887-1980), care oricum avea legături cu Prahova, avînd în vedere că el a condus trupele române din zonă după 23 august 1944, reușind să îi respingă pe germani înainte ca sovieticii să ajungă în județ. Ulterior s-a apropiat de Partidul Comunist, care l-a numit ministru de Război în primul Guvern Groza, fiind cel care a inițiat distrugerea Armatei Regale și înlocuirea ei cu cea comunistă, după model sovietic. A avut o viață lungă, ca mai toți trădătorii.
La 27 mai 1945 se organiza conferința profesorului universitar P.P. Stănescu, care era secretar general în cadrul Ministerului Educației Naționale, avînd drept subiect „Dezvoltarea științelor naturale în Uniunea Sovietică”. În august 1945, ARLUS solicita implicarea autorităților județene în organizarea vizitei unei delegații sovietice, condusă de academicianul arhitect Mordvinov, care era președintele Comitetului pentru Arhitectură de pe lîngă Consiliul Comisarilor Poporului (Guvernul sovietic), care venea să-și aducă expertiza în reconstrucția orașului Ploiești. Este vorba despre Arkadi Grigorievici Mordvinov, probabil cel mai de succes arhitect stalinist, care a coordonat și a imaginat mai multe clădiri impunătoare și lipsite de eleganță, în stilul arhitectural stalinist, la Moscova. După 1945 s-a ocupat de refacerea urbanistică a unor orașe aproape complet distruse de război precum Smolensk sau Minsk. Stalinist înfocat, după moartea lui Stalin a supraviețuit și în timpul regimului lui Hrușciov, continuîndu-și activitatea de arhitect comunist. ARLUS din Ploiești nu știa exact cum se scria numele potentatului sovietic, în document apărînd ca Mordvilov. Dar este e explicabil căci propagandiștii se aflau doar la început de drum. În septembrie 1945 a vizitat Ploieștiul, susținînd o conferință, și maleabilul Mihail Ralea (1896-1964), care era ministru al Artelor în guvernul lui Groza, iar la 7 octombrie (era o zi de duminică), profesorul universitar Traian Săvulescu (1889-1963) conferenția în aceeași sală de cinematograf despre „Aspecte din URSS” (posibil ca urmare a unei vizite pe care i-au oferit-o sovieticii lui Săvulescu, după clasicul lor tipar de fermecare). Săvulescu era și vicepreședinte al ARLUS. La 28 octombrie 1945 susținea o conferință în ultracentralul local al ALRUS și scriitorul I.A. Bassarabescu, fost prefect al Prahovei în 1918, intitulată neutru „Aspecte din literatura rusă”, care era urmată de un recital de poezie din Pușkin. Un mare eveniment literar avea loc duminică, 10 martie 1946, cînd ARLUS îl aducea în Ploiești pe poetul Tudor Arghezi. Titlul conferinței era „Comentarii în zig-zag“. Arghezi a adus aminte auditoriului că nu mai putuse lua contact cu publicul din ianuarie 1943. Și-ar fi încheiat conferința cu paradoxalele cuvinte (venind tocmai de la el): „Pentru a duce la bun sfîrșit ceva se cere mai multă conștiință decît șovăială”. După nici trei zile de la acest eveniment propagandistic, comuniștii organizau la Ploiești o recepție în cinstea delegatelor sovietice venite în România cu ocazia unui congres al femeilor democrate care era organizat la București, la care au luat parte atît autoritățile militare, cît și cele civile. La 7 aprilie 1946 susținea o conferință la cinematograful Roxy și Gheorghiu Mihail Bujor, unul dintre cei mai vechi comuniști români, supraviețuitor atît al evenimentelor revoluționare din Odessa anului 1918, unde a organizat detașamente bolșevice din rîndul dezertorilor români, cît și al zbuciumatei perioade interbelice ‒ a scăpat de epurările staliniste probabil doar pentru că era închis în România între 1920-34 și 1937-44. El a fost condamnat inițial la moarte pentru înaltă trădare, pedeapsa fiindu-i comutată la detenție pe viață. O bună parte din sentință a executat-o la închisoarea Doftana, de lîngă Cîmpina. Bujor fusese plimbat prin Uniunea Sovietică, astfel încît titlul conferinței sale era lipsit de imaginație: „Ce am văzut în URSS”.
Modelul ARLUS de virusare se extindea și în judet, la Valea Călugărească s-a înființat o filială, care susținea o primă manifestare la Școala de Viticultură. ARLUS încerca să se insereze și în mediul rural prahovean. La Mălăești și Plopeni au luat parte la înființarea de filiale mai mulți demnitari județeni, printre care și prim-președintele Tribunalului Prahova, un anume Traian Barbețeanu, care conferenția la Mălăești despre „legăturile culturale din trecut și foloasele pentru țara noastră din prietenia cu vecinii de la răsărit. (...) Noi vom lupta pentru strîngerea legăturilor prietenești cu URSS care ne vor duce spre pace, spre progres, spre independență” (Presa nr. 208, 2 septembrie 1947). Filiale aveau să apară și la Câmpina, Sinaia și Azuga. Presa locală românizase termenul, iar ziariștii se refereau la „Arlusul prahovean” sau „Arlusul ploieștean”. Un Arlus, doi Arluși. Activitatea ARLUS a continuat și s-a extins în anii următori. În ciuda faptului că, teoretic, era doar o asociație, era stipendiată generos de la bugetul județului. În 1945 i se alocaseră cel puțin 110.000 de lei, iar în 1947 alte 50.000 de lei, bani solicitați de ARLUS pentru a organiza „Săptămîna prietenei româno-sovietice“. Unele societăți industriale din județ făceau importante donații, probabil în speranța de a se pune bine cu noile autorități, iar activitatea lor să fie permisă în continuare, ceea ce era o himeră. În 1945, Astra Română oferea ARLUS suma de 200.000 de lei. Și persoane particulare făceau astfel de donații, chipurile dezinteresate. Prefectura transmitea primarilor din Predeal, Azuga, Bușteni, Sinaia, Cîmpina și Breaza o notă prin care li se solicita să îl însoțească pe un anume magistrat pensionar Eugen Popovici, care făcea parte din comitetul județean al ARLUS, care se afla pe Valea Prahovei într-o misiune de spoliere a unităților economice (încă) private. Se recomanda ca primarii „să insiste cu toată hotărîrea pentru ca contribuția să fie cît mai masivă”. Progresul comunizării este dovedit și de un banal raport al unei școli din Filipeștii de Tîrg. În noiembrie 1947 fusese decretată o „săptămînă ARLUS“, iar directorul școlii comunale a vorbit sindicaliștilor de la Schela Nedelea despre „Educația și cultura în Uniunea Sovietică”. Apoi același om a luat parte la pregătirea festivității de la școala primară pe care o conducea, unde a vorbit din nou despre „însemnătatea serbărilor și legăturilor noastre de prietenie cu URSS”. Sala școlii a fost decorată fastuos. La 16 decembrie, Asociația se erija de-a dreptul în instituție a statului, transmițînd un document în care primăriilor din Prahova le era solicitat să ia măsuri din timp pentru a marca cu fast ziua de 21 decembrie 1947 care era considerată de propaganda comunistă ca fiind ziua oficială de naștere a lui Stalin. Dictatorul sovietic, aflat în culmea gloriei, împlinea 68 de ani. „Un membru din comitet va conferenția, scoțînd în evidența personalitatea Generalisimului Stalin, lupta pe care o duce pentru menținerea păcii și crearea democrației mondiale”.
Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).
Sursa foto: historia.ro
