Luminile și parcările Taorminei

Publicat în Dilema Veche nr. 975 din 15 decembrie – 21 decembrie 2022
Taormina © wikimedia commons
Taormina © wikimedia commons

Am fost (relativ) șocat de diferențele existente între Palermo, totuși capitala Siciliei (care are un regim de autonomie instituit încă din anii 1950), și Taormina, de parcă în numai cîteva ore am călătorit din Italia sudică, destul de asemănătoare cu Balcanii turciți, murdară, gălăgioasă, neliniștită, haotică, în Italia nordică, germanizată, disciplinată, plină cu bărbați și femei cu părul blond și ochi verzi sau albaștri, urmașii triburilor de longobarzi, ostrogoți și vizigoți care au cucerit și dezintegrat, bucată cu bucată, mărețul Imperiu Roman de Apus. Iar noi, românii, nu prea putem înțelege cum din gurile acestor germanici ies cuvintele dulci și muzicale, frumos parfumate, ale limbii italiene. Cum și de ce înțelegem ce zic acei oameni. Prin ce minune nu sîntem singuri pe lume. Pe de altă parte, există nuanțe care explică această perspectivă – Palermo nu este numai un oraș turistic, o vitrină, cum este cazul Taorminei, ci și port, centru industrial terțiar, capitala diverselor administrații regionale. Diferența ar fi cam cea dintre Constanța și regala și bine administrata Sinaie prahoveană.

Corina a rezervat ceea ce părea a fi un apartament deosebit, care oferea o panoramă vastă asupra litoralului. Conducînd din Agrigento, chiar speram să-mi odihnesc oasele și mușchii într-un pat adevărat, reconfortant, clasic, cu perne curate, cearșaf impecabil de alb și, mai ales, o saltea comodă. Cam tot ceea ce nu avusesem la Palermo. Persoana de contact ne-a sunat dimineața pentru a ne întreba ora cînd estimam că vom ajunge și ne-a rugat să-l apelăm cu o jumătate de oră înainte de a intra în Taormina, pentru a-l trimite pe fratele lui să ne deschidă. Dacă nu am fi avut aplicația de orientare indispensabila mai nou, nu cred că aș fi ajuns vreodată în fața imobilului unde se afla apartamentul. Nu știu cum s-ar fi descurcat Romulus Rusan și Ana Blandiana. În primul rînd, pentru că străduțele în pantă erau atît de înguste încît nu ai deloc timp să oprești și să întrebi. Nu vă supărați, unde este Via Firenze numărul 16? În plus, nici micul Panda nu era făcut să urce pantele, dar eu i-am turat motorul, m-am agățat de volan, rostind Tatăl nostru în română și în latină. Am virat și am fost mulțumit că, din motive financiare evidente, alesesem cea mai mică mașină pe care o puteam închiria. Însă pentru străzile din Taormina era perfectă, poate chiar prea mare. Exact cînd am dorit să mă încadrez pe o ultimă stradă, o altă mașină dorea să se încadreze pe ceea ce am putea numi minibulevardul taorminez, care traversa întreaga localitate de jos pînă sus, un fel de Bulevard al Republicii din Ploiești. Vizibilitate zero barat. Din fericire, am reușit să frînez la timp. Volkswagen-ul nu părea a avea unde să dea înapoi, nici dacă ar fi dorit șoferul, ceea ce nu era cazul. Cine cedează primul? Cine are nervii mai slabi. Am schimbat viteza în marche en arrière, m-am asigurat, deja blocam întregul trafic, dar nu aveam ce face, și am deplasat micul Panda doi metri mai în spate, spațiu suficient pentru ca mașina inamică din față să se strecoare. Mai aveam trei sute de metri. Era ora 8 seara, iar turiștii se scurgeau liniștiți din hoteluri și apartamente închiriate spre străzile principale. Străduța era unduitoare, cu vizibilitate mică, conduceam cu zece kilometri la oră, mereu gata să frînez. În fața unei vile, peste drum de un hotel, ne aștepta un tînăr care, observînd că încetinim, ne-a făcut semn fericit căci și așteptarea lui se sfîrșise. Buona sera, vuoi siete famiglia Constantin? Vorbiți italiana? Un poco, i-am răspuns. Restul conversației s-a purtat în limba engleză pe care tînărul italian o stăpînea destul de bine, mult mai bine decît marea majoritate a conaționalilor săi. Făcea parte din fișa postului său.

Puteți parca aici, în dreptul hotelului, pentru zece minute, pînă cînd duceți bagajele, dar apoi trebuie să mutați mașina. Există o parcare, pe lîngă care ați trecut, și puteți lăsa mașina acolo. Din cîte știu este cam scumpă și trebuie să plătiți de fiecare dată cînd ieșiți, se taxează la oră. Dar mai este o parcare pentru rezidenți, la capătul acestei străzi, mergeți pînă cînd se înfundă. Evident că voi nu sînteți rezidenți, așa că este posibil să fiți amendați, o să vă pună o notificare sub ștergător. Un fel de amendă de vreo 25 sau 26 de euro. O puteți plăti la poșta din centru, o să o descoperiți cînd mergeți în Piazza San Antonio. Corso Umberto dă în ea, nu aveți cum să o ratați. Oricum, este mult mai puțin decît dacă ați plăti trei zile de parcare... I-am mulțumit lui Andrea și am încercat să rețin toate detaliile cu care mă bombarda într-o engleză rapidă. El nu știa că eram extrem de obosit după o noapte prost dormită la Palermo, emoțiile de la oficiul de închiriere a mașinilor, zăpușeala din Agrigento și drumul de trei ore în care a trebuit să mă obișnuiesc cu o mașină nouă. Mai îmi era și teribil de sete. Ne-a făcut turul apartamentului care era impresionant și își merita fiecare eurocent. Livingul era mare și comunica cu un mic dormitor, unde se aflau instalate două paturi, încorporînd și o bucătărie perfect echipată. În mijlocul livingului trona o masă cu patru scaune, iar ascuns după o perdea nelipsitul aer condiționat. Am insistat să plătim atunci chiar dacă tînărul italian ne asigurase că nu era nici o grabă. Dar noi avem acest obicei de a rezolva aspectul contabil încă de la începutul sejurului. Cine știe ce se poate întîmpla pînă la final? Mai bine scapi de o grijă. Andrea ne-a propus un tîrg – ne lăsa 50 de euro dacă anulam rezervarea de pe Booking. El afirma că se poate face fără să fim taxați cu prețul stabilit. Ne-am uitat pe aplicație, am învîrtit-o, am sucit-o, nu ne stricau 50 de euro, dar era destul de clar că, dacă anulam, urma să ne fie retrasă de pe card suma respectivă. Nu ne convenea să plătim de două ori, așa că am renunțat, spre nedumerirea lui. Nu știu dacă încercase să ne păcălească, așa cum sugera Corina. Nu cred că nu știa că, dacă anulezi o rezervare cu cîteva ore înainte de a te caza, gigantul Booking îți reține de pe card suma datorată. Penalizare. De aceea este nevoie de card pentru a beneficia de ofertele aplicației. I-am dat înapoi hîrtia de 50 de euro, iar el a dat din cap descumpănit. După ce a plecat am verificat frigiderul în speranța ca italienii să fi avut inspirația de a lăsa în urmă, la rece, o sticlă, măcar una, de bere, așa cum mi se întîmplase în minunatul apartament din Volos. Nici vorbă. Bătea vîntul. Maledetti avari, mi-am șoptit în barbă. 

Am adus bagajele, copiii s-au instalat fericiți în spațiosul apartament care avea o panoramă superbă, iar eu am coborît 1) (primo) să parchez undeva/cumva mașina și 2) (secundo) să cumpăr niște băuturi reci, cît mai reci, inclusiv cîteva beri, de preferat quatro birre Moretti. „Dacă mașina funcționează cu motorină sau benzină de doi euro litrul, vara eu o fac cu o bere rece la bord, asta e, îmi asum păcatul, What can’t be cured must be endured“, cum spunea Behan. Conducînd pe via Capucini, observasem un magazin Coop care se afla la numai cincizeci de metri de noi. Ce fericire, ce încîntare! Era, de altfel, singurul supermagazin din centru, după cum am putut constata zilele următoare, ceea ce însemna că ne puteam aproviziona la niște prețuri decente, comparabile cu cele din Mamaia (mă urmărește obsesiv această comparație). Am urcat în Panda care mă aștepta docil, ca un cal legat de bîrna unui saloon din Far West (nimeni nu îmi blocase roata și nici nu-mi ridicase spre cer ștergătoarele) și am decis să văd unde se afla parcarea descrisă de italian. Sigur știe despre ce este vorba. Am mers încet încă patru sute de metri, iar la sfîrșitul acelei via, într-adevăr, am dat peste o parcare destul de generoasă, destinată celor care locuiau în zonă. Orășelul este unul construit direct în pantele dealului (mie așa mi s-a părut, departe de a fi un munte), deasupra litoralului Mării Tireniene, cu construcții care s-au tot îngrămădit unele în altele, cum se întîmplă în atîtea alte cazuri în Italia sau Grecia. După ce industria turistică a intrat pe scenă, înghesuiala arhitectonică s-a accentuat, au apărut hotelurile. Totuși, nu am observat construcții abandonate din hidosul BCA sau alte aberații arhitectonice, cum este cazul în mai toate stațiunile din România, ceea ce mă face să cred că primăria din Taormina, amplasată central, se asigură de respectarea unor reguli edilitare reale și banale, iar autorizațiile de construire nu sînt acordate în schimbul unor mari sume de bani sau nepoților și cumnaților. 

Am găsit un loc ferit și l-am parcat pe Panda. Știindu-mă cu musca pe căciulă, mi-am tras șapca pe cap și mai adînc. Avînd multe experiențe auto în Valahia cea sălbatică, mă așteptam ca în secundele următoare să fiu interpelat/preluat de vreun pensionar italian vigilent, membru al Grupului Autohton de Protecție împotriva Invaziei Turiștilor (Il gruppo indigeno di protezione contro l’invasione turistica), și care să urle la mine, ieșind din vreun gang sau de sub vreo umbrelă, agitînd o sticlă de tărie și o sapă: „Signore, signore, perché parcheggi qui, abiti qui, ha qualche prova?”. Nu aveam nici o dovadă, astfel că m-am strecurat rapid, bucurîndu-mă de liniștea cartierului, vinovat, cu ochii în pămînt. În următoarele zile l-am strecurat pe Panda tot în aceeași parcare. Observasem că multe dintre autovehicule aveau postate în interior, lîngă volan, un document în format A4, învelit în ceea ce noi, cei din administrație, desemnăm cu termenul gingaș și sexy de chiloțel (din plastic transparent), un fel de atestat din partea Poliției Locale că posesorii lor domiciliau în cartier, avînd dreptul legal de a parca acolo. În sinea mea, am încercat să mă conving că și eu aveam același drept, de vreme ce închiriasem un apartament în apropiere, în cartier. Păi ce, Andrea nu aduce bani comunității? E drept, nici el și nici frate-su, pe care aveam să-l cunoaștem în ultima seară, nu ne-au oferit nici cea mai mică dovadă fiscală a plății încasate. Nu că aș fi avut nevoie de ea sau că cineva mi-ar fi decontat-o. Dar românii puriști își bat joc în continuare de greci. Ăia nu dă nici o chitanță, nici un bon! Vorbesc prostii. Asta în condițiile în care, din cinci cazări în Elada, cel puțin patru mi-au oferit chitanțe, chiar și proprietari de apartamente, pe care le păstrez cu nostalgie. La Litochoro am oprit doar două nopți, dar proprietarul mi-a eliberat chitanța cu numărul 764. Nu înțeleg nimic din ce scrie pe ea, dar am o amintire. Doar la Roma, în februarie, recepționerul hotelului mi-a eliberat chitanță, fără ca măcar să i-o cer. Una-i hotelu’, alta-i apartamentu’! Cel puțin în Italia. Dacă parcarea ilegală mi-a mers în prima zi, am insistat și a doua seară și a treia. Ne întorceam de la plajă, îmi debarcam familia lîngă ușa imobilului unde se afla apartamentul, iar eu îmi continuam parcursul pînă în parcare. Micul Panda gri metalizat avea numere italiene, era banal, sărăcăcios, plin de praf, se încadra perfect în peisajul micului parc auto autohton, dar dacă polițiștii locali ar fi verificat plăcuțele de înmatriculare sînt sigur că și-ar fi dat seama că mașina era închiriată (a rental) de la celălalt capăt al insulei, din Palermo. Acum, nu aveam de unde să știu dacă taormitanii se înțeleg (și cum) cu palermitanii. Corina a înaintat o altă ipoteză – dacă vor trimite amenda direct firmei din Palermo? Păi, să o trimită și vedem atunci. Evident că nu s-a întîmplat absolut nimic, iar descurcărețul șofer român a reușit să salveze cam o sută de euro căci parcările legale, pentru turiștii din Taormina, practică un tarif înfiorător, de 3 euro pe oră. „Să-l plătească danezii și olandezii, mi-am spus, că ăștia-și permit! Și să nu uitam că sîntem colonii Romei la gurile Dunării, printre atîția barbari... am pătimit destule... deve avere importanza in qualche modo”.

Codruț Constantinescu este istoric și consilier pentru afaceri europene la Prefectura Prahova. Cea mai recentă carte publicată este Liber în Europa (Editura Vremea, 2021).

p 22 jpg
Împotriva organizării de către licee a admiterii pentru clasa a IX-a
Ce tip de lume este aceea în care se întîmplă asta? Este ceva mai mult decît medieval, este un fapt primitiv și rău, atroce.
980 22 L Cutitaru  jpg
Ești cum scrii?
Așa că subiectul acestui text, scrisul de mînă, destinat mai degrabă a amuza decît a informa, va fi dezvoltat într-o mică serie, în lunile următoare.
p 21 Pierre Nora WC jpg
„Monsieur notă-de-subsol“ face istorie
Nașterea revistei Nouvelle Revue Française a avut loc în timpul unei încrîncenate lupte culturale.
caderea unui dictator jpg
„Cine a tras în noi după 22”? Singura teorie logică și bazată pe dovezi - o discuție cu Andrei Ursu -
Sînt oameni care au fost eroi în mod real și cărora li s-a băgat în cap că de fapt au fost niște unii care nu știau ce fac pe acolo și, în același timp, securiștii, care au pensii speciale, sînt eroizați.
p 23 WC jpg
Criptomonedele nu sînt bani
Criptomonedele nu sînt bani, sînt o iluzie a unei lumi care-și caută noi căi acum în noua eră a informaticii și informației.
P G  Lowery Sideshow Band jpg
Se caută un cuvînt
Cohorte de îngeri... roiuri, stoluri, puzderie, cete, alaiuri... îți trebuie o mulțime de substantive colective ca să-l alegi pe cel mai potrivit ideii de „grup”.
973 22 Iulia Marin jpeg
De ce Bach?
Doar ecourile unui Du schaffst das m-au ajutat să pot duce piesele la final. Însă în acea zi, nu cred că Johann Sebastian Bach a ajutat multora.
p 23 Lewis Carroll WC jpg
Efemeridele lingvistice
O atitudine normală, veți zice. Poți pretinde drepturi asupra vocabularului?
p 22  James Cooke Brown WC jpg
Dreptul asupra limbii
Vladimir Putin poate, de fapt, să declare că limba rusă e proprietatea sa personală, consecințele legale ale unei astfel de pretenții sînt nule.
RoAlert jpg
Societatea de consum emoțional
De cîte ori ar trebui să sune telefoanele oamenilor într-o zi? Și apoi ce se va mai adăuga pe lista Ro-Alert?
p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“

Adevarul.ro

image
Cum a slăbit Damian Drăghici aproape 70 de kilograme. „Am avut zile când puteam să trăiesc doar din zahăr” VIDEO
Artistul, care a dezvăluit cum s-a transformat din punct de vedere fizic și mental, povestit că cea mai mare luptă pe care a dus-o a fost cea cu zahărul, și nu cea cu kilogramele.
image
Mută un singur băț de chibrit pentru a rezolva acest test de inteligență. Ai 20 de secunde la dispoziție
Acest exercițiu matematic devine corect printr-o singură mutare. Doar cei cu o inteligență peste medie îl pot face în mai puțin de 20 de secunde.
image
Condimentul ieftin care luptă împotriva cancerului. Poate fi folosit în mâncăruri, deserturi și băuturi
Acest condiment nu doar că este la îndemâna oricui și aromatizează perfect preparatele gătite, dar are și numeroase beneficii pentru sănătate.

HIstoria.ro

image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Din culisele Operațiunii Marte
În istoria războiului sovieto-german, nume ca „Moscova”, „Stalingrad”, „Kursk”, „Belarus” sau „Berlin” evocă mari victorii sovietice.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.