Alexandru CIZEK

La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.

Refugiul în pivniţă a fost şi salvarea noastră, căci nenorocirea a făcut să cadă, direct pe adăpost, o bombă, ucigînd sute de persoane refugiate acolo.

Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa.

Oda utemistă pe care o cîntam, de voie, de nevoie, în anii ’50, în cinstea eliberării cotropitoare a țării de către ostaşii roşii, începea tot cu un „august“, dar cu un „23“ și un „1944“ în coadă. Douăzeci şi unu august la care mă refer a fost al anului 1968, fiind marcat de o altă eliberare tot atît de cotropitoare, anume a Cehoslovaciei, iarăşi de către ostaşii roşii călare atunci pe tancuri. Fuseseră minţiți că au fost aeropurtaţi la Praga ca să apere mica surioară socialistă de invazia fasci

Ca „plecat“, te vezi, deci, confruntat cu un neprevăzut, cu instituții, mentalități, obiceiuri și reguli sociale, cu prejudecăți și cu o ignoranță la care nu te puteai aștepta. Neprevăzutul îți poate rezerva și cîte un coșmar, în sensul că, de ce te-ai ferit mai mult în țară, te poate paște în străinătate.

Anul 2015 a consemnat, pe lîngă multe alte date notorii, şi dispariţia din viaţă a lui Günter Grass, la venerabila vîrstă de 87 de ani. Personalitate complexă, cunoscut ca scriitor de renume internaţional, ca sculptor şi grafician, dar şi ca un om angajat politic cu patimă de partea unei stîngi democratice.

Există ani de mare densitate, în care evenimente, jubileuri şi centenare îşi dau mîna sau chiar se suprapun, după cum există lungi perioade de letargie politică. Îmbătrînind, simt cum ani îndepărtaţi, dar plini de semnificaţii, mi se apropie întruna, în timp ce prezentul îmi apare un déjà vu et connu.

Acum cîţiva ani, am însoţit un prieten pictor în luxosul apartament aparţinînd unui minioligarh bun de plisc şi lacom, mai deunăzi sărăntoc. Pereţii livingului acestui distins domn erau ticsiţi de tablouri unul şi unul, dar ochiului încercat al amicului i-au trebuit doar puţine minute ca să identifice în jumătatea exponatelor numai opere de falsificatori…

Alle Jahre wieder… cu regularitate şi de şase decenii, anual cam la aceeaşi dată, editori din Germania şi din mai toate ţările lumii îşi etalează producţiile în pavilioane de dimensiuni foarte variate, în funcţie de bugetul alocat, dar şi de prestigiul pe care şi-l arogă.

Mi se întîmplă, mereu mai des, să retrăiesc momente dintr-un trecut care, în loc să se depărteze, mi se apropie, şi, legate de acesta, îmi apar persoane care au însemnat mult pentru mine. Astfel de umbre îmi devin acum mai vii ca oricînd.

Pe 20 mai, la 4,30 dimineaţa, o mînă invizibilă ne împinse patul: înainte, înapoi, iar înainte, iar şi iar, scuturîndu-ne vîrtos, un zgomot apocaliptic venind din străfunduri ne vîra încă mai multă groază în oase... A durat poate o jumătate de minut, lungă cît o eternitate; afară, urlete de cîini, ţipete de spaimă ale oamenilor treziţi, probabil ca noi, dintr-un somn adînc.

Este cea dintîi evocare monografică a unei remarcabile personalităţi, cu multiple faţete, a culturii germane din Transilvania, din păcate insuficient mediatizată atît în România, cît şi în Germania, unde trăieşte de mai bine de 40 de ani: sportiv de performanţă, muzician, scriitor, jurnalist şi eseist cu un trecut de deţinut politic al fostului regim.

Olga Cizek in memoriam În ce fel să scăpăm, fraţilor, mai repede de cei bătrîni?...