Eutanasiaţi-i pe cei bătrîni!
Olga Cizek in memoriam În ce fel să scăpăm, fraţilor, mai repede de cei bătrîni? Din ce în ce mai numeroşi, sîcîitori şi longevi, care ne mănîncă de pe acum pensiile, pe care oricum n-o să le mai avem? În Germania, actualmente, pensionarii numără 20 de milioane, adică un sfert din populaţia ţării! Este o problemă europeană, este mai degrabă de o problemă eternă pe care omenirea activă a rezolvat-o în decursul timpului în chip diferit, mai brutal sau mai cu mănuşi, diferenţiat în funcţie mai puţin de considerente morale sau religioase. Mai curînd, şi în situaţii de criză, sub imperativul unui instinct darwinist. Să luăm, ca pildă, fabliau-ul medieval La housse partie (Pătura înjumătăţită) cu trei actanţi reprezentînd trei generaţii succesive ale aceleiaşi familii: tataia neputincios, tatăl în puterea vîrstei şi băiatul teenager. Pe o iarnă grea cu viscol şi foamete fără sfîrşit, tatăl îi cheamă pe ceilalţi doi. " "Tataie, nu te mai putem hrăni, du-te singur în lume, tataie. Domnu’ să te aibă în grijă! Iar tu, băiete, ia pătura aia mare, pune-i-o pe umeri şi du-l afară din ogradă". Ordinul se execută fără crîcnire, dar băiatul se întoarce cu jumătate din pătură... " "Ce-ai făcut, băiete, cu cealaltă jumătate?". " "Cealaltă, tată, e pentru tine, cînd ai s-ajungi şi tu neputincios!". Spuneam rezolvare diferenţiată, întrucît unii bătrîni sînt mai puţin bătrîni decît ceilalţi. Gerontocraţia a funcţionat diacronic în cele mai diverse medii şi cadre social-politice, începînd cu casta şamanilor pînă la secretarii generali ai sovietismului, ca să nu amintim de instituţia papală şi de aiatolahi... Astfel de bătrîni sînt excluşi de la rezolvarea lichidatoare. Altminteri stau lucrurile cu masa celor de rînd sau nu deajuns de răsăriţi ca să beneficieze de nişe gerontocratice. În multe societăţi din "lumea a treia", se aplică în primul caz alternativa: lichidare expeditivă, ca în fabliau-ul amintit, pe viscol sau pe timp frumos, sau cu încetinitorul prin închisul în casă, în lîncezeală, pînă la un sfîrşit natural sau grăbit depinzînd de mărinimia, respectiv de nerăbdarea celor în putere ce-i au în grijă. Noi, cei umani şi civilizaţi, avem, pentru ei, nu-i aşa, aziluri, însă cu tarife foarte diferite, care le pot grăbi sau încetini procesul dispariţiei fizice. După zecii de ani de mari frustrări provocate de un egalitarism colectivist forţat, cînd avuţia sau proprietatea, cît de mică, erau privite " după cum bine ştim " ca un stigmat social, societatea postcomunistă a revenit repede la instincte de rapacitate fără pereche, la un capitalism "sans rivage" acceptat cu acelaşi "stoicism" ca mai înainte paradisul egalitarist. Printre alte specii ale acestei faune de răpitoare, se numără, la loc de cinste, şi "vînătorii" proprietăţilor de bătrîni neputincioşi sau fără discernămînt. Avem de-a face cu jivine proteiforme care adulmecă, cu instinctul cel sigur al hienei, încă de departe mirosul de leş în devenire... Dacă nu-i nici o ocrotire, se aruncă şi-şi sfîşie hulpavi victima: Raskolnikov s-a folosit de topor. Dacă totuşi apar riscuri, se comportă cameleonic vîrîndu-se cu încetul în casa şi-n sufletul victimei, precum Tartuffe-ul lui Moli
