Fuga din paradis

Publicat în Dilema Veche nr. 915 din 21 – 27 octombrie 2021
Fuga din paradis jpeg

Două seisme comparabile, Berlin: 13, 14, 15, 16 august 1961, pînă la 9 noiembrie 1989, şi, după 60 de ani, Kabul: 13, 14, 15, 16 august 2021… oare pînă cînd?

S-au împlinit 60 de ani de la data cînd s-a împlîntat în inima Berlinului pumnalul care a fost construirea ZIDULUI, die Mauer: de la o zi la alta şi pe nepregătite – dar nu pe neaşteptate – pentru opinia publică, ca o nemaiauzită sfruntare a adevărului. Cu două luni înainte, vocea de scapete a lui Walter „Visarionovici” Ulbricht anunţa sentenţios, într-o conferinţă de presă: „Nimeni nu are intenţia să construiască un zid…”. La acea dată, graniţa dintre Germania „democratică” (RDG) şi Germania federală era blocată, pe o întindere de 1.300 km, cu sîrmă ghimpată, cu turnuri de pază, miradoare, şi cu mine îngropate numărînd cu zecile de mii. Grănicerii aveau ordin să tragă în tot ce încerca să treacă dincolo. Pentru capturarea sau uciderea transfugilor erau decoraţi şi primeau o maşină de cafea, made în West Germany… Era fuga din paradisul socialist în infernul capitalist. Dintr-un paradis în care toţi erau egali – egal de săraci şi de liberi –, unii fiind mai egali decît alţii.

Pe durata celor 12 luni înaintea construirii Zidului, circa 200.000 de estici emigraseră în vest: hemoragia demografică începută încă de la crearea RDG-ului atinsese punctul culminant, Rămînea să se închidă şi singura graniţă, încă permeabilă, din Berlin, oraşul cu un statut special, împărţit în patru sectoare de ocupaţie ale foştilor aliaţi învingători. De facto, era o împărţire între zona „vestică” şi cea „estică”, sub tutelă sovietică. A fost un statut pe care Moscova a încercat întruna să-l anuleze, mai ales în 1948, prin totala blocadă terestră a oraşului. Or în Berlin, pînă la 13 august 1961, se putea circula, dintr-o parte în alta; berlinezi estici lucrau în vest, existau nenumărate legături familiale şi de vecinătate. Or, în funesta zi de august, sute de tancuri au blocat trecerea între cele două zone, soldaţii înarmaţi ai armatei „populare” postîndu-se pe această linie. Îndată s-au şi întins kilometri de sîrmă ghimpată şi zidarii s-au pus pe lucru cu sîrg „stahanovist”, făcînd să crească vertiginos zidul despărţitor pînă la peste patru metri înălţime, înzestrat apoi treptat cu miradoare, reflectoare şi cu mecanisme de auto-împuşcare. Ca urmare, s-au tăiat pe mijloc puzderie de străzi, de pieţe şi canale. În cele cîteva zile cînd se mai putea încă sări peste zid sau escalada, a avut loc disperata fuga a multor estici. De pomină a fost imaginea unui volksarmist sărind, „c’un răpid avînt”, în echipament de luptă, peste zidul înalt de numai cîteva palme. Cînd nu s-a mai putut sări sau catapulta peste zid – cu prăjini, trambuline ori cu funii –, fuga a devenit şi în Berlin o aventură care costa viaţa. S-au consemnat 147 de împuşcați şi nenumăraţi alţi capturaţi şi condamnaţi la ani de temniţă. În paralel, şi cu mai puţin risc, a funcţionat fuga prin multele tunele subterane ingenios concepute dinspre Berlinul de Vest.

Produsul poate cel mai cinic al Războiului Rece într-una dintre cele mai „calde” faze ale sale a fost botezat de propaganda estică ca fiind „Zidul de Apărare Antifascist”. De la o zi la alta, berlinezii s-au trezit rupţi unii de alţii pentru 28 de ani. Mulţi dintre ei şi-au pierdut locul lor de muncă, familii au fost divizate. Izolarea a fost totală pînă în 1963, cînd, graţie multor presiuni, s-au concedat permise de liberă trecere numai pentru berlinezii vestici. S-a sperat o vreme că Zidul nu putea avea viitor, că se va reveni… În mai 1990, într-un interviu dat revistei Spiegel, un neconsolabil Genosse motiva construcţia Zidului prin faptul că „nu voiam să sîngerăm de moarte, voiam să salvgardăm ordinea democratică antifascistă din Germania democrată”. Sînt de remarcat două lucruri care se bat cap în cap în această poziţionare. Admiterea „sîngerării” atestă o luare de cunoştinţă realistă: efectiv, acceleratul exod al esticilor ameninţa să ducă la colapsul economic şi social al regimului. Motivarea contramăsurii alese de guvernanţi era însă de un pur cinism machiavelic. Instalarea „zonei morţii” nu era menită să-i ţină în şah pe „fasciştii” din vest: miradoarele şi mecanismele de auto-împuşcare erau îndreptate către interior: oare către inexistenţii fascişti din est? A susţine asta în 1990 nu mai putea însemna cinism politic, ci îndobitocirea iremediabilă, a unui „cap de beton”. Oamenii fugeau din estul Gernaniei, ca şi de la noi, din motive politice, economice ori din amîndouă.

Coincidenţa calendaristică a acelor evenimente cu precipitata fugă din Kabul a zeci de mii de oameni poate da de gîndit. Se pot constata cîteva frapante analogii în ciuda diferenţelor esenţiale.

Şi din Kabul se fugea, după 13 august, în disperare şi tot pe nepregătite, dar nu şi pe neaşteptate, pentru cine putea prevedea dezastrul. Se fugea ca să se ajungă dincolo de un zid interpus între city şi aeroportul mîntuitor: un zid de talibani cu turbane, burnuze, şalvari şi bărbi negre, înarmaţi cu Kalaşnikovuri. În şcolile lor coranice din Pakistan, au învăţat să aplice o sharia riguroasă însemnînd transformarea anacronică a societăţii, după modelul – așa cum cred ei – propovăduit de profet, al unui paradis terestru. Ca şi alţi jihadişti, talibanii au învăţat să ucidă şi să se ucidă pentru a merita paradisul ceresc cu munţi de pilaf şi, spre eterna lor desfătare, cu cîte 70 de hurii cu pielea albă-străvezie pentru fiecare dintre ei. Şi actuala fugă culminează o hemoragie demografică ce se petrece de decenii. Numai că situația este mai complexă şi mai nenorocită decît în cazul transfugilor din democraţiile populare.

Timp de milenii, Afganistanul a fost o ţară împietrită într-un patriarhalism tribal şi, de mai mult de un mileniu, sub veșmînt islamic. Pluralismul politic în germene a fost lichidat, în 1978, de lovitura de stat a unei elite îndocrinate de marxism-leninism care a acaparat puterea cu sprjiinul Moscovei. Au pus îndată în aplicare, cu brutalitate, modelul sovietic, cel fără greş în alte părţi: exproprieri masive, colectivizări, o laicizare sîngeroasă etc. Lichidîndu-l pe dictatorul Hafizullah Amin – devenit prea autonom –, tancurile sovietice aeropurtate au invadat Kabulul în decembrie 1979, după un scenariu similar celui din Praga, la 21 august 1968. Sub un guvern de marionete, ocupanţii au continuat procesul transformării comuniste a ţării, provocînd o rezistenţă armată de neînvins, în cadrul unei coaliţii în care s-au impus talibanii. Aceştia, după retragerea ruşilor, în 1988, au pus capăt experimentului leninist, devenind, în scurt timp, stăpînii ţării căreia i-au impus, pînă în 2002, orînduirea coranică ce se reinstaurează în momentul de faţă. După fuga multora din paradisul comunist aflat în zadarnică construcţie, s-a fugit încă mai abitir din Afganistan, sub prima guvernare a talibanilor. Ca urmare a evenimentului din 11.09.2001, a avut loc invadarea ţării de către trupele NATO care au întreprins, cu acelaşi zel misionar ca sovieticii înaintea lor, occidentalizarea ţării, avînd ca obiective principale pacificarea, democratizarea şi reconstrucţia ei economică, toate fiind a priori sortite aceluiaşi fiasco ca şi exportarea comunismului, înainte cu douăzeci de ani.

După o vremelnică refulare a talibanilor graţie masivei intervenţii militare străine, cu bombardemente şi cu mii de drone ucigătoare mai ales pentru populaţia civilă, jihadiştii au recîştigat terenul, treptat, dar sigur, pe măsura diminuării contingentului trupelor de ocupaţie şi a crescîndei ineficienţe a armatei guvernamentale. În paralel, atentatele s-au ţinut lanţ, nu mai puţin şi în Kabul. În ultimele luni ale înaintării talibanilor, s-au putut menţine libere numai marile centre urbane şi cele de sub controlul regionalilor war-lords care au dispărut cu aceeaşi rapiditate ca şi trupele guvernamentale, spre stupoarea occidentalilor. Majoritatea covîrşitoare a celor 39 de milioane de afgani, terorizată fără încetare de ambele părţi beligerante, nu-i putea nicidecum îndrăgi pe ocupanţii ţării lor. Erau, cu toţii, ghiauri veniţi de pe altă planetă. Voiau mai ales pace şi neatîrnare. Democratizarea după reţeta occidentală (alegeri libere locale şi naţionale, şcolarizare, emanciparea femeilor etc.) a lăsat neschimbate structurile patriarhale din largul cuprins al ţării. S-a relevat izbitorul contrast dintre emanciparea orăşencelor, mai ales din Kabul – care frecventau cu toată libertatea cafenele, baruri, piscine, salons de beauté, făceau sport şi politică – și femeile din zonele profunde, învăluite în burka şi claustrate, a căror singură menire era să aducă pe lume cît mai multă progenitură. S-a investit pînă la un trilion pentru proiecte de dezvoltare economică şi administrativă modernizatoare. Or, cea mai mare parte a banilor a dispărut în buzunarele fără fund ale guvernanţilor. A avut de profitat numai minoritatea celor direct implicaţi în acest proces: oameni de afaceri, jurnalişti şi activişti sociali, translatori, militari etc. Majoritatea populației, în condiţiile unui continuu boom demografic, a avut parte mai degrabă de o sărăcire agravată de războiul civil. Ca atare, a continuat emigraţia unui tineret din ce în ce mai numeros şi lipsit de perspectivă, o emigraţie accentuată mai ales în ultimele luni. Ca în Africa de Nord, ca în Balcani, s-a constituit şi în zona asiatică o reţea de traficanţi de persoane, transfugii aflîndu-se cu totul la discreţia acestora. Şi ruta asiatică este presărată de mormintele celor morţi de foame, de rigorile iernilor şi de arşita verilor. La transfugii din trecut se adaugă acum sute de mii de inşi care sînt periclitaţi politic de noul regim. Pe cei ce reuşesc să iasă din ţară îi paşte o altă pacoste: Europa nu-i mai vrea. Numai că şi ajungerea în Europa apare foarte problematică deoarece miile de kilometri ai parcursului prin Iran şi Turcia comportă obstacole greu de învins: atît Iranul, cît şi Turcia îşi păzesc acum graniţele, trimiţîndu-i înapoi pe transfugi. În special Turcia, care este grevată de milioane de refugiaţi, nu mai este dispusă să vadă sporind şi numărul refugiaţilor afgani Drept care autocratul de la Ankara a dispus construirea unui zid de-a lungul graniţei. Potrivit unei surse fiabile (Le Monde din 10 august 2021), frontiera cu Iranul este pe cale să fie securizată de un zid înalt de beton pe o întindere de 295 de kilometri, mărginit de şanţuri adînci şi dotat cu sute de turnuri de pază cu miradoare. Ar lipsi numai mecanismele de auto-împuşcare ale perfecţionistului Ulbricht…

Alexandru Cizek este clasicist, doctor în filologia latină a Evului Mediu. Este stabilit la Münster, în Germania. A publicat, între altele, Alexander bifrons. Le Roi et le Sage. Études sur la légende d’Alexandre le Grand de l’Antiquité au Moyen Age, Clermont-Ferrand, 1997.

Foto: Zidul Berlinului (wikimedia commons)

p 23 jpg
Preocuparea pentru suflet
Funcționarea umană fără „angajament sufletesc”, ca să spunem așa, fără ardoarea sau entuziasmul pe care îl provoacă cultivarea thymos-ului sau pneuma, este condamnată să eșueze pe termen mediu și lung și să provoace o criză internă în democrația liberală modernă.
Les Autres jpeg
Les Autres
Să transplantezi și să altoiești oameni este cu totul altceva, e alt nivel de performanță.
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont jpeg
Merkel și Zemmour, sfîrșit și debut european cu nori cenușii la orizont
Ce va fi, oare, cu motorul franco-german al Europei? Va continua să funcționeze, chiar dacă nu la turații maxime?
O amintire jpeg
O amintire
Soboul era membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Francez, director al Institutului pentru istoria Revoluției franceze și membru în redacția revistei Annales.
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor jpeg
Migranții ca muniție de război și adecvarea Vestului la agresor
E vorba de un război hibrid, a admis șefa Comisiei Europene. Dar cine e agresorul? Dar ținta? Și cum e apărarea ei?
Vederi din Nisa jpeg
Vederi din Nisa
Nisa este cel mai frumos cadou pe care l-a făcut Napoleon al III-lea francezilor și tare mă tem că și cel mai durabil.
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America jpeg
„O idee în mințile noastre”: ce înseamnă să fii american atunci cînd nu ești născut în America
America era deja o „superputere” atunci cînd amenința valorile tradiționale ale lumii de care au fugit imigranții.
De ce au fost inundațiile germane catastrofale jpeg
De ce au fost inundațiile germane catastrofale
În Germania, tot mai multe voci acuză autoritățile de o neglijență încă insuficient probată, care ar fi inclus omisiunea de avertizare (eficientă) a populației afectate în legătură cu pericolul dat.
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale jpeg
Merkel, Biden, neînțelegerile transatlantice și provocările globale
Istoria pare a fi urmarea unor suite de neînțelegeri și de disonanțe cognitive.
Biden și drepturile omului jpeg
Biden și drepturile omului
Biden l-a criticat pe președintele chinez Xi Jinping, reproșîndu-i că nu are nici „o fibră democratică în corpul său”.
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei jpeg
Grațierea prezidențială în SUA, o încurcătură din vremea monarhiei
Nesocotirea flagrantă de către Trump a intenției originale a grațierii prezidențiale a fost doar una dintre multele provocări cu care acesta a confruntat sistemul politic stabilit prin Constituția SUA.
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin Frumos care l va răpune jpeg
Despre zmeul COVID cel rău și Vaccin-Frumos care-l va răpune
Cine va plăti spartele oale economice ale lockdown-urilor gestionate prost?
„Cazul” Mila jpeg
„Cazul” Mila
Se declanșează o întreagă campanie de ură contra ei, fiind acuzată de islamofobie.
Destituire și interdicție imediată pentru Trump jpeg
Destituire și interdicție imediată pentru Trump
Trump a încercat să submineze procesul democratic cu perseverență.
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez jpeg
Prețul capitulării lui Merkel în fața șantajului maghiar și polonez
Existența însăși a Uniunii Europene se află în pericol. Și totuși, conducerea UE răspunde cu un compromis.
Revoluția „coifurilor de staniol” jpeg
Revoluția „coifurilor de staniol”
Trebuie să muncim mai mult pentru a comunica și pe înțelesul „proștilor”, al căpșunarilor, al badantelor.
„Un exercițiu de a rămîne conectați”  – interviu cu Ioana TRAISTĂ, co fondatoare a Cercului Donatorilor din Bruxelles jpeg
Jurnal londonez de pandemie jpeg
Jurnal londonez de pandemie
În iunie, unul dintre cele mai așteptate și intense momente a fost cel al redeschiderii faimoasei (și aglomeratei, în condiții normale) zone comerciale West End din Londra.
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală jpeg
Abordarea olandeză: spațiu și responsabilitate individuală
Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.
În gaura cheii jpeg
În gaura cheii
Clepsidra pandemiei din 2020 se zărește prin gaura întunecată a cheii. Fiecare vine în vremurile de Covid-19 drept o eliberare de la ananghie. Credința este cheia ce se potrivește găurii ei.
La Sagrada desnuda jpeg
La Sagrada desnuda
Gripa asta „simplă” a oprit Spania în loc. A blocat-o, este anchilozată în acest moment, și nu doar din punct de vedere turistic.
Noua religie atee din Apus jpeg
Noua religie atee din Apus
E o orbire iscată de vedeniile unei noi religii atee, propovăduite de fruntașii actualei revoluții culturale neomarxiste.
Lumea după ordinea internațională liberală jpeg
Lumea după ordinea internațională liberală
Puterea trebuie exercitată împreună cu ceilalți.
România: cum a fost evitată o problemă de imagine în Italia jpeg
România: cum a fost evitată o problemă de imagine în Italia
Măcar s-a pus un petic peste o pată care în Italia ar fi putut murdări imaginea României, o țară aflată în proces constant de ameliorare în ultimii ani.

Adevarul.ro

Mark Rutte
Premierul Olandei vine în România. Vizita, pe fondul unui posibil vot pe intrarea României în Schengen
Premierul olandez vine săptămâna viitoare într-o vizită oficială în România, potrivit unor surse guvernamentale. Evenimentul are loc în contextul unui posibil vot, în decembrie, pentru intrarea României în Schengen, față de care Olanda a rămas reticentă.
Submarinul nuclear Belgorod FOTO Profimedia
Submarinul nuclear rus Belgorod a fost localizat. Unde se află acum nava încărcată cu torpila Poseidon
Au apărut noi imagini din satelit cu submarinul nuclear rusesc Belgorod, publicate de site-ul navalnews.com. Uriașul a fost suprins ieșind la suprafață în zona Arctică, mai precis în Marea Barents din nordul Rusiei.
Ramzan Kadirov FOTO EPA-EFE
Kadîrov a intrat în Cartea Recordurilor din Rusia ca persoana cu cele mai multe sancțiuni
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a intrat în posesia unui certificat oferit de Cartea Recordurilor din Rusia, care atestă că este cetățeanul rus cu cel mai mare număr de sancțiuni personale impuse de entități străine.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.