Bianca-Olivia NIŢĂ

Și sînt atît de multe în realitatea imediată, dar trec neobservate.

O lume inclusivă e poate ca un sat mai mare, care se construiește împreună, nu prin demonizare și nu pe Internet.

Crăciunul îl sărbătorește pe „Împreună”, dar dacă „Împreună” nu mai e o posibilitate?

Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.

Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.

Oamenii din Sicilia simt că Etna e parte intrinsecă a identității lor și a tot ce are și ce înseamnă Sicilia.

Deschiderea celor din jur și felul cum m-au adoptat m-a convins că „a fi acasă” poate fi o experiență temporară și neașteptată.

În 1904, ceea ce s-a inaugurat a fost un parc cu un foișor unde cînta fanfara militară, iar dedesubt o grotă – Grota Urșilor – unde se putea bea bere.

Familia ca apartenență, lentoarea ca răgaz și spațiu de reflecție.

Olandezii au fost printre primii care au adoptat ideea de imunitate de grup, iar carantina implementată în Olanda a primit numele de „carantină inteligentă”.

Dintre toate cuștile cu lei posibile, Facebook-ul e un spațiu aparte.

La început, viața în străinătate e confuză și e o nostalgie, iar cine ești – o narațiune la trecut. Teama de compromis ține de un instinct de supraviețuire identitară.

Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.

Temperatura ideală a camerei pe timpul nopții este undeva între 15 și 19 grade. Temperatura normală a corpului nostru este in jur de 37 de grade. Dacă nu va puneți mănuși și fular – sau dacă RADET-ul sau altele asemenea nu dau căldură – și temperatura corpului vă coboară sub 35 de grade, vă ia mama dracului sau, în termeni medicali, intrați în hipotermie.

Îi plăceau brățările cu sclipici și mi-a făcut și mie cadou una. Îmi imaginez că provenea dintr-o comunitate tradițională și săracă, după cum își ținea strîns și stîn-gaci geanta, și din cum avea un respect disproporționat pentru orice bărbat care apărea. Ieșeam pe stradă la plimbare, un cuplu straniu din care nu știu dacă înțelegea cineva ceva. Abia schimbam cîteva cuvinte stîlcite în olandeză, în perioada aia Marife încerca să învețe cîteva. Și la început îmi era puțin jenă cînd intram cu ea l

Îmi dă să țin în mînă un diamant cît o unghie. Între mine și pietricica asta sclipitoare stă o avere. Îi spun că, dacă am noroc și cîștig la loterie, îmi iau ceva frumos de la el. „Nu aștepta prea mult“, îmi răspunde fatalist, zîmbind cu toată gura.

Adevărurile factuale nu sînt negociabile în Vest, însă, în mod interesant, ele pot servi ca unelte de manipulare atunci cînd sînt prezentate selectiv. Cînd susținătorii Brexitului arătau cît îl costă pe un britanic apartenența la Uniunea Europeană, ce arătau era un adevăr,

Nu mai pot să înghit aceeași „asta-i Românica“, același negativism pasiv, blazat. Mă simt un spectator lăsat pe dinafară, dar asta nu e pentru că am plecat. Pentru că am plecat nu mai pot fi martoră și nici nu mai pot participa la această circularitate toxică.

Doamna Luud a fost prima mea prietenă aici, prima care mi-a aplicat un chestionar de evaluare – de unde sînt, cu ce mă ocup, ce-am mîncat de dimineață –, prima care mi-a speriat pisica de moarte cînd a găsit-o rătăcind pe scara blocului.

Eu vă spun sincer că nu am nici casă, nici mașină, și în forul meu interior nu bifez la căsuțele standardului împlinirii universale. Dar cu ce mă laud e că am învățat cîteva lucruri despre perseverență și curaj, și despre îndrăzneala de a-mi trăi viața în termeni proprii.

Ursuleți fără un ochi, păpuși ciufulite și miniaturi de bucătării și magazine din perioada comunistă, toate stau în tăcere, parcă surprinse că a venit cineva să le vadă. Adunate la un loc, au un aer înduioșător de trecut, și simbolic par că reprezintă o era întreagă înghesuită într-un subsol.

Lupul venise să o pedepsească, pentru că părintele la care fusese să se spovedească îi spusese să postească, dar ea nu-l ascultase.

„Cum puteţi să spuneţi că Stalin a cîştigat războiul mondial? Şi că a făcut o singur?“, se aude o voce indignată din cealaltă cameră.

Planeta Petrila spune povestea unor oameni care se ridică împotriva sistemului, sistemul fiind aici inclusiv Uniunea Europeană, care impune nişte lucruri care ulterior sînt interpretate aberant de autorităţile române.

Sentimentul că ai mereu de contracarat o stigmă e tare obositor.

În 2007, cu doar nouă ani în urmă, străzile pe care mă plimb acum au fost centrul ultimei revolte civile împotriva regimului militar care a ținut Birmania în izolare completă timp de o jumătate de secol. Revoluția de șofran a pornit atunci cînd comunitatea călugărilor, tradițional neimplicată în chestiuni politice, a ieșit în stradă.

Gustul pentru documentare este la fel ca acela pentru lectură. Se cultivă şi te poate schimba ca om. Ar trebui să vedem filme documentare pentru că, în esenţă, ne fac mai curioşi şi mai receptivi la lumea din jur. Nu factual, nu mai ahtiaţi după informaţie. Ci mai empatici şi mai deschişi.