Despre meteahna comparaţiei

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Despre meteahna comparaţiei jpeg

Nu știu alții cum sînt, dar pe vremea cînd eram eu la școală, să-ți compari copiii era un fel de sport. Cine ia premiu, cine cît a luat la matematică – toate astea erau subiecte făcute să zgîlțîie liniștea clasei și a familiilor, și să tulbure ceva din stima de sine a celor care nu luaseră ce ar fi vrut să ia. Din fericire, ai mei m-au scutit de sportul ăsta. Ce e drept, nu aveau ei chiar un cal de curse pe mînă, dar mă descurcam bine la școală, îmi plăcea să citesc și eram foarte creativă, lucruri frumoase de altfel, dar care nu te calificau în cursa pentru cine ține cel mai bine minte lecțiile învățate pe de rost.

Au trecut anii și comparațiile s-au mutat la alt nivel, și iarăși simt că nu mă calific la nivelul așteptat. Poate în special pentru că locuiesc în străinătate, standardul e și mai ridicat. Mă întîlnesc pe la colțuri de stradă cu diverse cunoștințe, oameni care nu m-au văzut mult timp, dar care nu vor să piardă vremea – la o adică, trebuie să recuperăm toți anii din urmă –, așa că-mi aplică din scurt un chestionar concret ca să poată conclu-ziona rapid cam cît de departe am ajuns în viață. Eu bifez căsuțele din chestionar cu oarecare stînjeneală – și cu o doză de iritare, recunosc – și la final răsuflă toată lumea ușurată, eu că am scăpat și ei că n-am sărit calul, am ieșit bine, dar nu am bifat încă suficiente încît să prezint un pericol de descalificare a propriilor progenituri.

Chestionarele vin de obicei la pachet și cu sfaturi și rețete concrete. Și trebuie să recunosc că momentele de genul acesta – deși nu sînt chiar rare și deși se întîmplă de tare multă vreme – nu încetează să mă uimească. E halucinant cum atît de multă lume e dezorientată și dezamăgită în România, însă cînd vine vorba de sfaturi de viață, există armate întregi de specialiști deghizați în mamele fostelor colege și în diverse cunoștințe.

Vă rog să nu-mi spuneți că sînt singura care trece prin astfel de momente și că dumneavoastră nu vi se întîmplă așa ceva. Discutînd cu mai multe persoane despre acest fenomen, toată lumea a recunoscut descrierea, însă toți au ținut să sublinieze că știu mai mult de la alții, ei nu compară și nu sînt comparați. Din păcate, cealaltă față a acestor grile cu răspuns e o nevoie acută de a cosmetiza orice pare că ar putea lăsa o impresie negativă. Astfel, oamenii depun efort să lase o impresie plăcută și își împărtășesc cu generozitate – și oarecare exagerare – succesele proprii, însă cînd vine vorba de nereușite, se aleg cuvintele potrivite pentru a masca așa cum trebuie. În 2018 trăim încă vremurile în care să lași impresie bună nu strică și ține de o mîndrie care nu e de negociat sau de lăsat în voia sorții.

Meteahna comparației nu e rezervată doar subiectului copiilor deveniți sau nu adulți, ci e patologică și, pentru mine, e definitorie pentru societatea românească. Comparația și cosmetizările sînt prezente pretutindeni și se reflectă în tot soiul de situații. Mulți români ar face orice ca să lase impresia unei vieți pline de succes și, pentru unii, asta implică niște cheltuieli majore. Să ai un stil de viață mult peste ce îți poți permite de fapt e un fel o datorie. Astfel, nu e ieșit din comun să cheltuiești pînă și ultimul ban pe o nuntă cu ștaif, să îți cumperi o mașină la care plătești mult și bine sau să abuzezi cardul de credit că să-ți cumperi haine de care nu ai nevoie, dar lasă impresia corespunzătoare. Să fii cineva demn de luat în calcul e, per total, o investiție care merită să fie făcută și există ceva și absurd, și înduioșător legat de asta.

Excesele de sărbători pot și ele exemplifica nevoia societății românești de a și arată puterea de cumpărare. Excesul festiv e un fel de monedă de schimb social la care mulți nu fac rabat. Dar acesta e doar un aspect, ce e mai sufocant e portretul omului realizat, cel standard, care implică o listă de realizări nemateriale. Aceasta e imaginea individului fără chip și fără nuanțe contextuale. El e omul așezat la casa lui, cu mașina lui și cu copiii lui, care are serviciu și deci e adult în toată regula. Și dacă descrierea nu ți se potrivește – și nu ni se potrivește multora – trezești motive de suspiciune și poate chiar de milă, și presupuneri și păreri legate de ce n-a mers, ce a ieșit prost, ce indicii existau încă din copilărie sau care a fost punctul din care ai început să nu mai iei premii și să mergi la vale. Pe scurt, cine nu ilustrează standardul, ilustrează inadecvarea, cu toate că standardul nu e rețeta unică și adeseori nu are nimic de-a face cu fericirea și cu împlinirea la nivel individual. Totuși, atingerea standardului este echivalată cu ceva din esența individului și cu valoarea sa ca om, și deci să nu corespunzi înseamnă să nu ai stofa morală corespunzătoare. În mod curios, în contextul acesta, personalitatea, altruismul, generozitatea, coloana vertebrală și altele care nu țin de statut și nici nu au patru roți devin secundare.

Nu știu cîți din cei care luau premii și note bune la matematică au ajuns să fie personificarea acestui model ideal de adult, dar m-aș putea interesa. Ce știu e că viața are întorsăturile și surprizele ei, că multe realizări țin de noroc și că să trăiești după un plan fix e o aspirație nerealistă. Iar comparația ca atitudine socială este de fapt foarte păguboasă, atît la nivel individual, cît și la nivel de coeziune socială. Comparația creează în primul rînd neîncredere și formulează viața ca pe un concurs cu ținte fixe în care unii pierd și alții cîștigă, iar competiția cu o rețetă a succesului și cu reușitele celorlalți nu se sfîrșește de fapt niciodată, dar aduce în schimb o doză de nefericire constantă.

Cine se compară mereu trăiește cu o amenințare invizibilă, e mai suspicios, judecă și se așteaptă să fie judecat la rîndul său, și e mai puțin dispus să ceară ajutor sau să admită un eșec. Comparația e prietenă cu rușinea, și de aici apare nevoia constantă de cosmetizare a realității și de a prezenta adevăruri selective. În totalitatea lor, experiențele noastre umane sînt similare, însă cine ar fi dispus să admită că are nevoie de sprijin dacă are mereu sentimentul că ceilalți abia așteaptă să i-o ia înainte? În esență, comparația afectează și felul cum îi vedem pe cei din jur, dar și felul cum ne percep ei pe noi în contextul social, și e un joc în care toată lumea are de pierdut.

De fapt, să ne comparăm între noi înseamnă să ne tragem în jos unii pe alții, pentru că, prin definiție, comparația e reducționistă. Ea nu ține de empatie și nu ia niciodată în calcul circumstanțele de viață individuale și acele lucruri care fac experiența de viață a fiecăruia unică. Și ce e și mai toxic e că cei crescuți astfel devin adulți nesiguri, care simt că, deși ating ținte, nu sînt niciodată împliniți. Ei sînt cei dezamăgiți că în viața reală nu se dau premii pentru lecțiile învățate pe de rost, dar continuă să mențină jocul aparențelor și, la rîndul lor, își vor pasa generației următoare toate nesiguranțele proprii.

Eu cred că am fi mai cîștigați ca societate dacă ne-am trăi deschis adevărurile personale și dacă nu ne-ar fi teamă să vorbim deschis despre frici și eșecuri, și am înlocui judecățile de valoare cu încrederea că cei din jur sînt plasa noastră de siguranță. Oare cît puternici am fi împreună dacă am lăsa deoparte comparațiile și ne-am întreba unii pe alții cum vedem viața cu adevărat? Cum ar fi dacă ne-am putea povesti deschis alegerile și experiențele de viață și am primi la schimb empatie și ceva din experiențele celorlalți? Mă gîndesc că, dacă n-am mai fi atît de preocupați să menținem aparențele sociale, am rîde mai mult, am avea mai mulți bani pentru lucrurile care chiar contează pentru noi și poate că ne-am sprijini mai mult unii pe alții. Eu vă spun sincer că nu am nici casă, nici mașină, și în forul meu interior nu bifez la căsuțele standardului împlinirii universale. Dar cu ce mă laud e că am învățat cîteva lucruri despre perseverență și curaj, și despre îndrăzneala de a-mi trăi viața în termeni proprii. 

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă.

Foto: Lucian Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

horoscop chinezesc iulie jpg
Horoscop chinezesc iulie 2025. Un animal are o lună de foc, cu provocări, cumpene și adevărate drame
Luna iulie 2025 aduce schimbări și energii diverse pentru fiecare semn al zodiacului chinezesc
aplicatii smartphone
Micile cheltuieli care golesc contul: abonamentele ignorate ne sabotează bugetul
Micile cheltuieli lunare, aparent inofensive, pot aduna sume semnificative care afectează serios bugetul personal. Printre cele mai ignorate capcane financiare se numără abonamentele automate la servicii digitale.
Dominic Fritz votează la Timișoara. FOTO Inquam Photos / Virgil Simonescu
Dominic Fritz, contestat în interiorul USR după ce a fost ales președinte. „A obținut mai puține voturi decât Lasconi” SURSE
Dominic Fritz a fost ales președinte al USR cu un procent covârșitor, 67%, însă, în termeni reali, voturile primite de primarul Timișoarei au fost numai 7.000.
pepene cu telemea logo jpg
De ce trebuie să mănânci pepene cu telemea. Dr. Mihaela Bilic: „Vă ofer și un argument”
Pepenele este fără îndoială fructul verii, apreciat pentru savoarea sa răcoritoare și conținutul ridicat de apă, ce ne ajută să ne hidratăm în zilele caniculare.
croaziera ibiza  Foto Costa Cruises jpg
Croazierele, noul trend în turismul românesc. Cele mai căutate rute și prețurile pentru 2025
Croazierele revin în forță în preferințele de vacanță ale românilor, după doi ani în care în topul preferințelor au fost vacanțele all-inclusive. Datele oficiale arată că cererea este cu 30% mai mare decât anul trecut, în special în Marea Mediterană sau Europa de Nord.
interviu de angajare
Cum se autosabotează șefii: cele șapte greșeli care scad performanța echipei
Există un adevăr universal în management: nu ceea ce știi te încurcă, ci ceea ce crezi că nu contează, mai ales când vine vorba de performanța în echipă, punctează consultanții specializați în resurse umane.
Edgar Allan Poe, maestrul macabrului jpeg
Un poet s-a însurat cu verișoara lui. Când au pășit în fața altarului, el avea 27 de ani, iar ea numai 13
În lumea literaturii americane, numele Edgar Allan Poe evocă imagini ale unui spirit întunecat, marcat de tragedii și creații pline de geniu.
Sfinții Apostoli Petru și Pavel Foto Basilica dms jpg
De ce nu e bine să mănânci mere până la Sânpetru: Tradiții, superstiții și secrete din Postul Sfinților Petru și Pavel
De ce nu se mănâncă mere până la Sânpetru? Tradiții, superstiții și semnificații spirituale din postul Sfinților Petru și Pavel.
Impozite si taxe Foto Primaria Pitesti jpg
Discursul fiscal al politicienilor, demontat de un profesor la ASE: „Solidaritatea nu se face din Mercedes”
Profesorul Cristian Păun, de la ASE București, explică în 5 puncte, limpede și pe înțelesul oricui, cum ar putea România să scape de deficitul fără să crească taxele și impozitele.