Un sistem nervos calm este o măsură a succesului și împlinirii

Luna trecută, The Guardian a publicat un articol care ridica problema unui trend nou, acela al „influencer-ilor bej” care, potrivit autoarei, portretizează și promovează o viață monotonă și lipsită de surprize. „Aprinde o lumînare, poartă pijamale asortate, culcă-te devreme – de ce a devenit plictiseala o aspirație pentru atîția tineri?”, întreba articolul în subtitlu. 

Reprezentanții trendul-ui își încurajează publicul să-și romantizeze viața și să vadă lucrurile bune din jurul lor într-o lumină și mai pozitivă. De asemenea, îi încurajează să facă schimbări și ajustări modului în care trăiesc, schimbări care să-i aducă mai aproape de „viața lor ideală”. Potrivit autoarei articolului, în loc să îndemne la o viață captivantă, plină de surprize, lucruri noi și glamour, această viață ideală este pentru mulți tineri doar copleșitor de seacă, trăită în fiecare zi la fel, urmînd o rutină îngustă și înregimentată.

Articolul explică acest trend ca fiind legat de instabilitatea lumii de azi, de schimbările politice, economice și sociale, rutina idealizată fiind un fel de contrabalansare. 

Personal, nu văd lucrurile astfel și cred că textul ratează adevărata explicație, ceva mai profundă, și care ține de două elemente.

Unul din ele este că acest trend nu are legătură atît de mult cu instabilitatea lumii, cît e legat de deconectarea socială și interioară pe care mulți o simt în viața de zi cu zi. Cu toții avem o mulțime de lucruri de rezolvat și presiunea multor așteptări externe. Ni se cere să jonglăm cu diferite spații mentale pe parcursul zilei, în funcție de sarcini și lucruri de făcut. Și cu toții încercăm să fim un fel de om renascentist – și intelectual, și cavaler și om de arme –, dar în varianta capitalistă, care e ceva mai complicată. Iar asta, pe fondul unei idei generalizate că a fi productiv e dezirabil și e bine, iar opusul productivității sînt doar statul degeaba și pierderea de timp, sau cel mult o pauză pentru a putea fi productiv din nou. Boala productivității merge mînă în mînă cu frica de a rata șanse și oportunități, și împreună se reflectă în orice efort. La bază au o teamă: de a nu fi suficient, de a te rata și de a nu aparține.

Pînă și timpul liber devine o sursă de neliniște, vacanțele sînt momente de stres și de planificare – o contradicție.

În noua ei carte, Saving Time, Discovering a Life Beyond the Clock, Jenny Odell face referire la ideea filosofului Josef Piper, aceea că, atunci cînd muncești, timpul e orizontal, întrerupt de frînturi de odihnă care să te învioreze pentru a putea munci din nou. Pentru Piper, acele întreruperi nu sînt momente de destindere. Adevărata destindere există pe o axă verticală a timpului, una care în totalitate taie sau neagă întreaga dimensiune a timpului tipică unei zile de muncă. Destinderea adevărată nu există și nu poate exista de dragul muncii. Distincția dintre cele două axe atinge o coardă intuitivă pentru Odell și pentru oricine suspectează că productivitatea nu e măsura ultimă a sensului și valorii timpului.

Invitația la o viață structurată și conectată e, pe de o parte, o invitație de conectare la forul interior și în același timp de a reformula raportarea la timp, pentru a trăi pe o axă verticală în care atît eforturile zilei, cît și răgazul își au un sens în sine.

Fără răgaz, nu mai putem îmbrățișa lucrurile așa cum vin și pierdem acel spațiu interior din care putem să observăm detalii și licăriri sensibile în viața cotidiană. Prin contrast, acele rutine simple pe care le promovează noul trend sînt despre a găsi acel spațiu și flux interior calm, și despre punerea accentului pe lucrurile de bază, cele simple. 

Într-o lume hectică, în care pare că nu faci și nu ești niciodată suficient, să fii mulțumit aprinzînd o lumînare și făcînd un ceai e ca o răzvrătire și, în același timp, o ancoră. Și este un fel de practică de liniștire.

Al doilea element care îi scapă autoarei articolului este că less is more.

Într-un spațiu în care îți dai voie să te concentrezi pe lucrurile simple, lumea ta interioară iese la suprafață. Contactul cu propriile emoții este facilitat de acele activități simple și de un ambient fără distrageri. Trend-ul invocat nu invită la o viață plictisitoare, ci sugerează să ne oprim din a căuta extraordinarul în exteriorul nostru. Încurajînd simplitatea și căutarea însemnătății în realitatea imediată – este o invitație spre a găsi satisfacție conectîndu-ne la forul nostru interior. În plus, trend-ul nu încurajează o viață fără ambiții și fără vise, ci una în care echilibrul interior are prioritate. E vorba despre un punct de echilibru care face posibilă chestionarea adevăratelor nevoi și ambiții personale, pentru a le găsi pe cele motivate intrinsec, nu exterior. Nu e nimic plictisitor în asta, ci doar contraintuitiv într-o lume agitată care ne cere mult și tot mai mult.

Să urmărești constant extraordinarul și surprizele poate fi o ambiție sau o căutare interioară motivată de nevoi sincere și identificate. Dar, de multe ori, este motivată de acel FOMO (fear of missing out) și de sentimentul că tu cu tine nu îți ești suficient. Nu suficient de bun, nu suficient de interesant, și că ratezi ceva, deși nu știi prea sigur ce. Este un sentiment că viața adevărată e undeva în afară și, dacă nu o urmărești constant, o vei rata. Și cînd nimic nu e niciodată suficient, e aproape imposibil să te poți relaxa.

Poti face un lucru din cel puțin două puncte emoționale diferite. Dar o măsură a succesului este cu siguranță un sistem nervos calm. Din calm și din răgaz, din respirația adîncă, îți poți simți corpul cu adevărat și-l poți „locui” în totalitate, și doar din punctul acesta poți fi în contact nu doar cu tine, ci și cu cei din jur, cu adevărat.

Artista și scriitoarea Caroline Caldwell a spus odată că „într-o societate care profită de nesiguranțele tale, să te placi pe tine însuți este un act de rebeliune”. Și ca să te placi trebuie întîi să te întîlnești, iar asta nu se întîmplă într-un ritm de perpetuă căutare, sau din sentimentul că ai mereu nevoie de mai mult și de mai multe. Împlinirea înseamnă mai întîi să găsești libertate interioară și gratitudine în ceea ce este deja. 

Și sînt atît de multe în realitatea imediată, dar trec neobservate. Autonomie, compasiune, sens și calm, o viață trăită deliberat – pot fi găsite în contact profund cu sine, poate în tăcere, închizînd lumea de afară, în procesul de a aprinde o lumînare și de a bea un ceai.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free lancer.

Foto: wikimedia commons