Adevăr și propagandă în Vest

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
Adevăr și propagandă în Vest jpeg

În 2015, Pete Hoekstra, ambasadorul Statelor Unite în Olanda, a povestit într-o dezbatere publică cum în Olanda există zone islamizate în care nu se intră, zone închise în care și mașini, și politicieni sînt arși în plină stradă. Singurul lucru care a ­luat foc însă a fost știrea afirmațiilor lui, odată descoperite, pentru că nimic din toate acestea nu era adevărat. Intervievat anul trecut de către un jurnalist olandez, Hoekstra a categorisit știrea ca „fake news“ – o ușiță din păcate deja clasică –, susținînd că nu ar fi spus așa ceva, deși filmarea era deja accesibilă peste tot pe Internet. Abia la începutul lui 2018, Hoekstra a admis că a „înțeles greșit“. „Mica neînțelegere“ însă îi servise deja pentru a-și susține punctul de vedere legat de tema sensibilă a presupusei islamizări a lumii vestice.

O minciună ca aceea a lui Hoekstra e ușor de identificat, iar într-o țară democratică cu presă liberă e și destul de ușor de contracarat. Dar cînd vine vorba de situații mai complexe, în care se ciocnesc părți cu interese diferite, adevărul e mai curînd o negociere în care faptele concrete sînt doar o parte din ecuație și nimeni nu e pur rațional pentru că nimeni nu e complet lipsit de sentimente.

Deși propaganda e în principiu un termen neutru, iar conotațiile lui negative sînt adesea asociate cu regimurile totalitare ale secolului XX și, în prezent, cu Rusia sau cu orice alte țări, dar în general cu Vestul nu, sentimentul că Vestul ar fi mai puțin vulnerabil e doar o iluzie. Tot mai multe evenimente recente – Brexit și scandalul Cambridge Analytica, încălzirea globală și creșterea popularității extremei drepte, printre multe altele – au dovedit că manipularea e posibilă și în țările cu presă liberă și tradiție democratică. Interese puternice pun presiune spre definirea unui adevăr deghizat în unghiuri favorabile diferitelor puncte de presiune. Diferența crucială între țările vestice și o țară ca Rusia, de exemplu, e că în Vest se discută, minciunile crase sînt taxate urgent și opiniile contradictorii își găsesc o voce audibilă în spațiul public. Dar e oare asta suficient?

În cartea Ipocrizia sovietică și credulitatea vestică, Vladimir Bukovski definește trei feluri de adevăr: cel factual, bazat pe realități și fapte concrete, cel aflat la limita dintre două explicații aflate în contradicție una cu cealaltă și acel adevăr format dintr-o multitudine de ­mici adevăruri în care fiecare afirmație își are propria veridicitate. După Bukovski, fiecare dintre aceste abordări poate fi valoroasă cînd este aplicată unei anume categorii de probleme. Dar, din păcate, indivizii preferă doar una dintre abordări, în funcție de sistemul în care au fost formați, și au tendința să ignore existența altor posibilități.

Adevărurile factuale nu sînt negociabile în Vest, însă, în mod interesant, ele pot servi ca unelte de manipulare atunci cînd sînt prezentate selectiv. Cînd susținătorii Brexitului arătau cît îl costă pe un britanic apartenența la Uniunea Europeană, ce arătau era un adevăr, însă doar o parte a lui, ­lăsînd deo­parte cealaltă jumătate, neavantajoasă argumentului, aceea despre cîți bani aduce unui britanic apartenența la UE. Un adevăr selectiv e un frame aplicat unui subiect mare, și nu e neapărat o minciună, deși poate fi într-un asemenea context. Un frame, așa cum indică și termenul, e un fel de a privi realitatea printr-o ramă și e o unealtă în mîna oricui comunică activ.

Geert Wilders, liderul partidului olandez de extremă dreapta PVV, nu minte, dar și el prezintă un adevăr selectiv. Militantismul lui se ancorează doar în acele exemple factuale și analize care îi susțin argumentele, și rezonează cu susținătorii lui datorită unei sume de percepții ale acestora, de cele mai multe ori eronate. Dacă v-aș întreba care e procentul populației musulmane în Olanda, ce mi-ați răspunde? Ați fi surprinși să știți că el este estimat undeva între 4% și 6%? Majoritatea olandezilor îl estimează undeva la 19%, mai bine de trei ori mai mult. Iar dacă vă gîndiți că procentul e în creștere, Geert Wilders s-ar bucura să audă, însă statisticile arată altceva.

Și totuși, pe fondul unor generalizări și al unui discurs alarmist răspîndit în toată Europa, discurs care dezechilibrează mai mult decît efectul concret al numărului de imigranți și refugiați, Wilders dă glas și amplifică o neliniște bazată pe niște percepții formate subiectiv. Susținătorii lui au nemulțumiri personale, experiențe negative cu migranți și percep fluxul lor ca fiind mai mare decît este de fapt. Brand-ul unic de extremism de dreapta al lui Wilders – care nu include atacuri la adresa homosexualilor, evreilor și nici nu invită la conservatorism religios așa cum fac alte partide de dreapta – identifică islamul ca pericol unic, iminent și vizibil. Și deși susține că nu are nimic cu populația musulmană moderată, mesajul lui o afectează pentru că proiectează un viitor conturat din adevăruri selective, lipsit de claritate, anticipînd că populația musulmană va atinge o masă critică periculoasă, care va amenința democrația și libertățile de care olandezii se bucură acum.

Adevărul legat de situația minorității musulmane în Olanda e acel tip de adevăr undeva la mijlocul dintre două opinii care se contrazic. La polul opus lui Wilders se află cei care cred că granițele sînt limitări artificiale și nu sînt necesare, și că Olanda ar trebui să primească un număr nelimitat de refugiați. Între aceste două extreme sînt întrebările reale care, în loc să își găsească răspuns, se ­pierd și se transformă în acuzații, în isteria care acaparează discursul colectiv. Încotro ne îndreptăm dacă nou-veniții nu respectă regulile locale? Ce înseamnă pentru mine și pentru viața mea un flux mereu nou de imigranți? În ce fel poate integra societatea nou-veniții și în ce fel putem influența inadecvările care creează fricțiuni? Care e adevărata limită a umanității pe care o datorăm – fără îndoială – și cît de mare e fluxul de refugiați pe care îl putem absorbi?

Ambele părți își revendică autoritatea din cauze nobile, chiar dacă fundamental diferite, însă ambele polarizează și etichetează. În tensiunea pe care o creează, întrebările acestea, deși legitime, nu mai sînt întrebări, ci feluri de a te defini. În funcție de ce întrebi, ceilalți fac imediat o asociere și judecă automat cu cine ții. Cei deschiși spre imigrație duc o propagandă pozitivă, un marș spre generozitate și umanitate care ar fi de așteptat să echilibreze discursul negativ. Dar, în loc să echilibreze, acest tip de propagandă produce un alt dezechilibru la rîndul ei. Deși pozitivă, propaganda lor e tot un bias, atîta timp cît amuțește nevoia de a chestiona și îți ghidează alegerea spre ce ar trebui să vrei să fii. Folosind imagini dramatice, un apel continuu la emoții și o doză de intransigență, propaganda pozitivă nu invită la claritate și la o analiză rațională, ci reduce totul la o întrebare simplă: vrei să fii bun și să fii de partea noastră sau nu vrei să fii?

Coșmarul are fața compasiunii, uneori. Și isteria Wilders, și cea a generozității aproape mesianice sînt toxice în feluri diferite, dar asemănătoare, pentru că împing în față adevăruri selective ca adevăr unic, și astfel distrag de la acele discuții sănătoase care ar putea aduce răspunsuri noi. Adevărul e captiv în acele întrebări lăsate în aer și în cei care-și păstrează echilibrul și analizează diferite unghiuri pe cont propriu, dar care, pe fundalul de tensiuni, sînt voci pe care nu le mai putem auzi. Are adevărul nevoie de propagandă? Puțin probabil, pentru că adevărul e o chestiune de echilibru, înseamnă incluziune și dezbatere, și amîndouă sînt ceva ce propaganda nu poate fi. 

Bianca-Olivia Niță este jurnalist freelancer.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Sentință exemplară în cazul unui șofer care a dat intenționat cu mașina de lux peste mai mulți polițiști
Doi polițiști din Argeș au fost loviţi, cu intenție, de un șofer care s-a urcat la volan deși avea permisul de conducere suspendat. Bărbatul a pus în pericol viața agenților și a celor trei copii minori ai săi, aflați în mașină în momentul producerii incidentului.
image
image
A murit procurorul român cu cea mai mare vechime în magistratură. Încă era în activitate
Pavel Palcu, procurorul arădean cu cea mai mare vechime în magistratură din România a murit, astăzi, 15 aprilie, într-un centru de recuperare medicală din Bucureşti.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.