Vecinătăți olandeze

Publicat în Dilema Veche nr. 741 din 3-9 mai 2018
Vecinătăți olandeze jpeg

Dacă vreți să vă mutați la noi în cartier, să știți că există o singură regulă: nu se iese la cumpărături la prima oră. Asta pentru că la prima oră – fie beznă, vînt sau furtună, nu contează –, de prin scări, de prin cotloane, iese garnizoana locală de bunici, înarmată cu papornițe cu roți, și așteaptă să se dea startul la supermarket. Dacă te grăbești, n-ai șanse. N-au niciodată portofelul la îndemînă, se pun la palavre cu casierița și în general au viteza celor care nu trebuie să fie undeva la o oră anume. Asta pentru că la noi în cartier lumea e la pensie. Nu de mult, de maximum 15 20 de ani.

În 2009, proaspăt absolvenți de studii masterale și săraci lipiți pămîntului, ne am luat diplomele sub braț, motanul alb cu negru și un set de valize mai multicele, și ne-am mutat din Amsterdam – activ, urban, turistic – după aproape doi ani de locuit în centru, mers la școală ziua și explorat noaptea. Dacă vă întrebați de ce ne-am mutat, înseamnă că n-ați citit prima frază cu atenție, și mai ales ce scria după „studii masterale“. Dacă vă întrebați unde ne-am mutat, ei bine, ne am mutat în Rijswijk. Știu clar că nu știți unde e asta și că vi se împleticește limba în gură încercînd să-i spuneți numele. Nu-i nimic, la început și nouă ni se împleticea.

Rijswijk n-a fost inclus în traseul tururilor europene și există niște motive pentru asta. Să spui că ai dat Amsterdam-ul pe Rijswijk e ca și cum ai spune că ai dat Bucureștiul pe Bicaz. Totuși, eu, una, n-am văzut nici o problemă în asta, pentru că oricum ne mutaserăm temporar. Și cum ce e temporar durează cel mai mult, opt ani mai tîrziu, tot aici sîntem.

E și asta un fel de dragoste. În lumea tehnologiilor moderne, la noi în Rijswijk se cultivă lentoarea și atenția pentru detaliu și bun gust. O floare-n glastră, un bibelou în geam, o perdeluță la ușa de la boxă, un goblen frumos cu mori de vînt și plimbatul unui cățel mic alb în lesă, așa potent că pare c-ar avea un al cincilea picior – sentimentalul se manifestă în diferite forme și feluri la noi în cartier. Într-o lume IKEA, noi spunem vin-tage și prezervăm cultura materială și manierele anilor de foarte mult trecuți. Eu cred că există o posibilitate să ne contacteze cei de la UNESCO World Heritage în curînd.

Știu că deja căutați ruta către Rijswijk și de aceea țin să vă avertizez că pericole există. Aici ispita apare pe nepusă masă, are părul alb și voce tremurîndă. Ea spune: mă scuzați? Și tu te oprești. Ea spune: mă puteți ajuta? Și tu spui da. Și aici ai greșit. Cine are inima slabă, pierde. Pierde autobuze, trenuri, pierde întîlniri la ore fixe. Pierde timpul pe ploaie la ora 7 seara sunînd Salvarea pentru animale, pentru că amîndouă, nefiind experte în zoologie, n-am știut că găsitul pui de cioară nu făcuse chimioterapie, ci fusese ciocănit în cap de propria-i familie.

Pentru cine are ochi să vadă, Rijswijk e o piesă de muzeu. Dacă am decide să ne cerem independența față de Olanda și să avem țara noastră Rijswijk, cu capitala la Rijswijk Centru, să știți că nu ar fi o viață chiar nasoală. Ar fi o țară înconjurată de parcuri, un lux care-mi place tare mult cînd ies să alerg. Ar fi o țară și cu bune, și cu rele: prin grădinile noastre din spate ne trec arici, vulpițe și rațe, dar și o drăcovenie de stîrc care îți fixează fereastra cu orele și scoate sunete de dinozaur. Lentoarea ar fi un drept stabilit prin lege, și acum, dacă e să fiu cinstită, vă zic că de fapt asta a început să îmi placă aici. În plus, aș avea șanse maxime să devin președinte, și datorită vîrstei, dar și pentru că cine citește pe Internet și are sub 70 de ani aduce vești din viitor, în special cele de peste zid. Să știți că nu doar o dată am întîmpinat o bucurie vie dînd vestea că-ntre timp Ceaușescu a murit.

Totuși, să locuiești în patria bunicilor nu e lucru mic. Buclele retro, sacourile de tweed și pantalonii cu bretele, toate astea nu mai au secrete pentru mine și uneori îmi stîrnesc chiar invidie. E mereu coadă la coafor și chiar nu-i un sentiment bun să vezi că bunicul de peste drum e mult mai hip decît tine. Oricum, m-am mai obișnuit, am învățat cîte ceva și despre bucle, și mai nou nici romanțele olandeze nu-mi sînt străine.

Dacă mă gîndesc bine, de cînd ne-am mutat aici, vorba aia cu cine nu are bătrîni să și-i cumpere a devenit chiar interesantă. Nici nu știți ce potențial de afacere e aici la noi. Dacă n-aveți și doriți să vă cumpărați, vă rog să apelați fără ezitare. Avem o gamă vastă, dar aveți grijă ce vă alegeți.

Pe vecina mea de la parter să știți că nu v-o dau. Doamna Luud a fost prima mea prietenă aici, prima care mi-a aplicat un chestionar de evaluare – de unde sînt, cu ce mă ocup, ce-am mîncat de dimineață –, prima care mi-a speriat pisica de moarte cînd a găsit-o rătăcind pe scara blocului. Prima nu se uită niciodată.

Încă de la început, cînd nu vorbeam o boabă de olandeză, pe ea n-a deranjat-o deloc și nici n-a împiedicat-o să-mi povestească lucruri în detaliu. Mi-a zis și poante, și am rîs împreună. Ea mai întîi și mai tare, eu mai apoi și mai de politețe, că poanta clar n-o prinsesem.

Pentru companie, doamna Luud are un iubit cu ochelari fumurii și zîmbet de Elvis Presley, care-mi aduce aminte de bunicu-miu, deși n-are de ce, și asta mă face vulnerabilă, slabă și iertătoare. Elvis vine acasă cherchelit, roșu, cu zîmbetul iconic fixat pe meclă și ochi ce nu mai focusează prin ochelari. Nu știu exact de ce zîmbește așa, poate-n mintea lui își amintește cum trăia și el cîndva în Amsterdam, deși uneori mă gîndesc că poate-i doar fericit că a nimerit iar ușa. Îl studiez cu un mix de oroare și drag – la o adică, chefurile astea bahice îi sînt numărate –, dar el crede că mă uit la el pentru că-mi place mult. Asta-l face fericit, zîmbetul Elvis devine și mai larg, ochii se luptă cu lentilele, cuvintele nu-și mai au rostul. Și-n timp ce mă rog să nu ia pragul de la intrare, încerc să mă hotărăsc dacă-mi place mai mult cînd e așa și fumează mahoarce pe scara blocului sau cînd e treaz și își arată masculinitatea folosind cu orele o mașină de tuns iarba pe motorină. Însă e prea fericit și nu vreau să-i stric cheful. Îmi spun că o să-i zic eu doamnei Luud.

Acum, de cînd am învățat și olandeza, eu și ea chiar nu mai avem secrete. Practic, nu mă mai pot eschiva de la nici o întrebare. Spun ce fac, unde am fost și declar frumușel tot ce am în coletele pe care le ridică pentru mine, mai ceva ca la vama de la Poșta Română, și de cîte ori vin acasă mă rog în gînd să nu-mi fi zburat vîntul vreo pereche de chiloți peste balcon, pentru că doamna Luud îi culege cu o răbdare vrednică de vîrsta-i înaintată și îi prinde cu un cîrlig de bara de pe casa scării, să și-i ia ai cui or fi. Ai cui să fie?

Uneori nu-s ai mei și atunci întrebarea rămîne, iar ei dispar ulterior în mod misterios. Ce știu sigur e că-n timp am învățat să prind cîrligele mai bine. Și-am învățat și să-mi ascut auzul, căci să ieși din casă cînd sînt semne clare că e rost de chestionare e o treabă amatoricească. Nici o oră nu e destul de fragedă încît să te arăți pe balcon fără nici o precauție. Și că poți zburda liber prin supermarket poate crede numai cine nu știe durerea trecutului neatent de la raftul cu cereale la cel cu cafea – gafă plătită cu o jumătate de oră de uitat într un album cu poze. Să te grăbești în Rijs-wijk poate fi și-o idee proastă, dar și o strategie de supraviețuire.

Și totuși, fix cînd cred că am lucrurile sub control, viața mi le întoarce. Cînd îmi uit cheia în casă, spăsită și cuminte, tot la doamna Luud ajung. Cu grijă, îmi plantează o scăriță sub balcon, o țin și ea, și Elvis, și rîd amîndoi așa de tare în timp ce mă cațăr, că mi-e că mă scapă cu tot cu ea. Ajunsă sus, îmi promit că data viitoare cînd am să-i văd, n-am să mă mai grăbesc. La o adică, ce m-aș face fără ei? 

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.