The Kids Are Alright

25 martie 2020
The Kids Are Alright jpeg

Acum cîteva zile am visat că lucram într-o clădire labirintică cu un aer de Gotham City, unde eram colegă cu Ștefan Bănică Junior.  Și nu știu cum și de ce, Ștefan Bănică Junior s-a îndrăgostit de mine foarte tare și ținea morțiș să fim împreună. Eu eram flatată, dar mai mult eram foarte îngrijorată, pentru că în vis îmi aminteam că parcă împărțise palme unor foste partenere și mi-era teamă că acum e rîndul meu. Cînd m-am trezit, cerul era la locul lui, nici urmă de Junior și eram tot acasă, unde-mi fac veacul de mai bine de zece zile. Îngrijorarea și-a reluat iar locul undeva în fundalul realității zilei, dar tema visului – anume posibilitatea apropierii cu repercusiuni potențial grave – a rămas și rămîne.

Cu puțin timp în urmă – deși dimensiunea „puținului” devine tot mai neclară cu fiecare zi care trece cam la fel – încă se găseau de toate. La început, au dispărut săpunurile antibacteriene, subtil, aproape de neobservat. Într-o zi, pur și simplu am văzut că rafturile erau goale. Și, după ele, s-au evaporat rapid și pîinea, hîrtia igienică, paracetamolul și făina. Apoi și celelalte.

Toate ca toate, dar cel mai tare m-a surprins că a dispărut făina. Pîinea e de bază în Olanda, și înțeleg că făina e un fel de pre-pîine. Poate lipsa mea de înclinație domestică e de vină, însă chiar nu mi-am imaginat că sîntem toți brutari în suflet și abilități. Eu, dacă aș avea doar făină în casă, probabil că aș amesteca-o cu apă și aș da-o pe gît direct din pahar.

Deși m-am prins că lucrurile încep să dispară de pe rafturi, la început mi-am zis că eu nu fac dintr-astea, nu adun lucruri în casă și în frigider, că e absurd și panichist și chiar ridicol, mult sub inteligența mea. Apoi, cînd am primit un mesaj telegrafic că imediat urmează să se anunțe că se dă „marea stingere” și o să ne închidem toți în acasă – am simțit clar că mi s-a dat o misiune, așa c-am pus mîna pe două papornițe mai mari și am întins-o în pasul ștrengarului la supermarket, unde, fără pic de jenă, mînuța gheară se făcu.

Știți bancul ăla din comunism cu „Aveți ouă? – Nu, aici n-avem carne, n-avem ouă la următorul magazin”? Ei bine, mi-a venit în minte zilele astea, cînd am ieșit din vizuină să mai trag o tură cu papornița să văd ce mai e de luat. La vin și băuturi alcoolice chiar n-a fost înghesuială, așa că tot m-am întors cu ceva.

bianca2 jpg jpeg

Cînd am postat imaginile pe internet cu rafturile goale, mulți au răspuns că nu se așteptau ca olandezii să golească magazinele așa. Mitul unei societăți perfect echilibrate a lovit iarăși, cu dezamăgirea că disciplina, calmul și raționalul, de așteptat la națiile de übermensch din vest, au dispărut așa. Firesc ar fi ca așa ceva să se poată doar în România, ca să rîdem și să ne dăm ochii peste cap. Dar, iată, estul și cu vestul s-au întîlnit într-un mod neașteptat. S-a dovedit că frica – instinctivă și umană – și-a zis cuvîntul și aici, și de mai rău augur ca asta nici nu se putea.

Trebuie să recunosc că experiența rafturilor gol-goluțe are o încărcătură emoțională imediată. Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi. Asta și prin asociere cu imagini din filme-n care vine apocalipsa, dar și pentru că ilustrează implicit și foarte tangibil posibilitatea că acele produse, acum cărate în case, se vor termină. Și dacă momentul acela nu va coincide cu momentul revenirii la normal? Dacă nu mai vin altele, sau dacă vin și se termină și ele? Dacă e doar începutul și nu poți ști ce va urma?

Ce-i drept, nu poți ști, dar momentan am să recunosc și că viața acasă nu-i prea grea. E curios cît de repede am acceptat-o că fiind normalitate. Ziua lucrăm cu laptopurile în față, și între ședințele online, facem pauze de cafea. La început ne îmbrăcam și ne aranjam, dar acum nu ne mai deranjăm cu asta. Totuși, la prînz punem frumos masa. N-am mai luat atîtea prânzuri împreună de cînd eram studenți și stăteam acasă că n-aveam bani de altceva. Încă ne placem și asta ajută. O declarație de dragoste de sezon: dacă ar fi să aleg cu cine să mă închid în carantină, tot pe tine te-aș vrea. Ieri dimineață am dansat spontan în mijlocul sufrageriei pe o melodie care ne aduce aminte de vacanță, și-am rîs și am băut cafea. 

Mai sînt trei săptămîni și cel mai probabil o să împlinesc 36 de ani în atmosfera asta. Cu fiecare zi auzim că se închid tot mai multe. Merg mai puține trenuri și autobuze. Poștașul îmi aruncă un pachet de la jumatea scărilor privindu-mă ca pe o bombă cu ceas. Dar încă mai putem ieși din casă și, în momentul asta, asta chiar înseamnă ceva. Ne luăm bicicletele și fugim să vedem marea. Aerul proaspăt și deschiderea imensă ne reamintesc că sîntem tot aici, și sîntem bine. Că va mai trece o noapte și apoi va veni iar dimineața.

E o situație unică și fără precedent și cred că e bine să vedem, să observăm și să acceptăm asta. Ce ne rămîne în minte și în suflet nu e amintirea obișnuitului și-a previzibilului, ci fix acele momente ieșite din tipar, care ne fac prezenți și atenți și ne somează să reformulăm ce e important și ce contează. Pe internet apar mormane de articole și gînduri, un cumul de informații de tot felul, un haos de idei. Unele sînt importante, majoritatea însă reflectă doar nevoia de a pune ordine în nesiguranță și incertitudine și de-a găsi însemnătatea în ce e acum și în anticiparea a ce va urma. Simt că am obosit și mi-e și teamă că în zgomotul de fond nu auzim fix ce contează. Și sigur e mult prea devreme ca să putem cu adevărat vedea.

În imediat, criza actuală ne unește în izolarea noastră. Seara, în liniștea cartierului, stau pe balcon și simt prezența celorlalți, acum mai mult ca oricînd. Sîntem făcuți toți din aceeași stofă și sîntem vulnerabili. Și poate nu e rău să fim așa de conștienți de asta. Primesc mesaje de la prieteni împrăștiați în lume și simt că zilelea astea care curg la relanti topesc distanța, oricît de mare ar fi ea. Rutina și alergătura obișnuită dispărute – pentru un timp, trăim aceeași realitate și găsim același numitor în ea. Pare că ne-am adunat cu toții într-un spațiu suspendat, fără coordonate, în care ne avem unii pe alții, cu priorități comune, și o nevoie de apropiere și de a ști că cei pe care îi iubim sînt tot bine și azi, chiar dacă nu știm sigur dacă lucrurile vor rămâne așa și nici ce va urma.

Notă: Între timp supermarketurile s-au reaprovizionat. Azi se găsea și pîine și hîrtie igienică și mai de toate. Zilele trecute am prins și două săpunuri antibacteriene și o cutie de Paracetamol. 

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free­lancer.

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.