Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!

18 aprilie 2020
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg

Scriem acest articol ca o reacție la actuala preocupare a celor mai mulți de a afla ce urmează după pandemie sau, mai bine zis, de a li se spune ce să facă (diferit) după pandemie. Încercăm astfel să anticipăm traiul în orașul post-COVID-19, avînd convingerea că unele lucruri trebuie în mod obligatoriu să se schimbe sau să le schimbăm.

În fața bolii sîntem toți egali. Ce zice azi un rege, zice și un țăran, iar ce zice azi un țăran, zice și un rege. În timpul epidemiei de ciumă bubonică din Anglia (anii 1665-1666), peste 100.000 de oameni au fost uciși în decurs de 18 luni. Londra a pierdut aproximativ 40% din populația orașului, iar în luna septembrie a anului 1665 a fost atins vîrful epidemic, 7.165 de oameni fiind uciși într-o săptămînă. Înstăriții Londrei care au avut posibilitatea, precum cei mai mulți dintre doctori, avocați și comercianți, inclusiv regele Carol al II-lea al Angliei împreună cu familia, au părăsit capitala. Oamenii săraci au rămas în Londra, alături de muribunzi și de șobolanii care răspîndeau moartea. Din punct de vedere istoric, orașele au fost formate ca efect al centralizării producției agricole (Revoluția Neolitică) în jurul vînzării excesului de producție generat de agricultură, iar înainte de orașe, așezămintele (comunități mici) au fost formate de oameni pe dealuri, din rațiuni de securitate și apărare împotriva atacatorilor (Ierihon, Babilon, Cartagina, Troia, Sparta, Atena etc.).

Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere. Aristocrații Parisului s-au retras în vilele din afara orașului, care pe unde a putut, cei care au avut prezență de spirit și posibilitatea de a părăsi Viena înainte de închiderea capitalei au plecat. În România, o parte dintre proprietarii de terenuri de la țară, care doreau să vîndă casa părintească și terenul aferent, își regîndesc decizia sau chiar au părăsit orice gînd de vînzare. Dimpotrivă, își fac planuri de a părăsi orașul „îndată ce se încheie nebunia” și de a cultiva terenul cu necesarul alimentar. Într-adevăr, pare că, date fiind măsurile drastice impuse în contextul pandemiei de COVID-19, al izolării voluntare sau forțate a populației, al lipsei produselor alimentare de pe rafturile magazinelor de cartier sau ale supermarket-urilor din centrele comerciale, închiderea forțată și necesară a acestora prin deciziile autorităților de stat, închiderea forțată a spațiilor de entertainment și de socializare, traiul în oraș, în apartamentul de la bloc, nu-și (mai) are sensul…

Țăranii nu mai vînd producția de legume și nici alte lucruri pe tarabele piețelor din oraș, „abia dacă mai găsești o ceapă pe undeva”, îmi spunea maică-mea deunăzi, iar soră-mea a investit (mai în glumă, mai în serios) într-o pungă cu lumînări, „că poate se ia curentul în bloc, mai știi?!”. Mai mult, apartamentul unde ne-am izolat, fără un orizont de timp al revenirii la normalitate, fără un termen de finalitate a supliciului, devine o cușcă, ce ne protejează (deocamdată!) de societatea în care ne place să trăim sau de care sîntem, într-un fel sau altul, dependenți. Freamătul străzii la orele de vîrf, aglomerația amețitoare a marelui oraș, de oameni și culori, ținutele și zumzetul vorbăriei celorlalți, toate caracteristicile „obositoare” ale orașului ne energizează, sînt izvoare de vitalitate și tind, în aceste zile, să devină amintiri pe care le prețuim. Traiul în comun, în orașe aglomerate (apartamente, metrou, cafenele, terase, restaurante, spectacole, parcuri, biblioteci), tot ceea ce ne definește ca ființe sociale, nu ne mai ajută, ci dimpotrivă.

În Viena, orașul în care mă izolez de mai bine de douăzeci de zile, cînd ies (numai) la cumpărături, mă feresc de oameni și ei se feresc de mine; un cetățean traversează strada ca să mă lase să circul singur pe trotuar, doamna de la casierie abia îmi atinge produsele și remarc manșetele bluzei ei prinse sub mănușile chirurgicale; își întoarce fața de la mine printr-un gest de evitare deși port două măști, una peste alta, iar ea stă în spatele unui panou de plexiglas…

Tot confortul apartamentului depinde de sustenabilitatea (pe termen lung) a furnizorilor acestui confort: compania de electricitate, compania de gaz, agentul termic. Iar două-trei luni în acest context de teroare generalizată este un termen lung. Degeaba piesele Class In, Mobexpert, IKEA sînt super-comode dacă n-ai lumină, căldură, gaze în apartamentul aranjat cu bun gust; degeaba ai apartamentul aproape de nu știu ce supermarket, de nu știu ce mall sau ansamblu comercial, dacă toate sînt închise și nu le poți frecventa, iar rafturile unora dintre magazine au rămas goale…

Parcă vă aud: „Dar în oraș muncim, în oraș ne cîștigăm pîinea!”. Așa este, însă pînă la următoarea pandemie, cînd angajatorul ne va așeza în brațele statului, iar viitorul nostru se va reduce, din nou, la incertitudinea următoarelor două sau trei luni.

Așadar, în opinia noastră, o urmare a prezentei pandemii (care se va materializa în timp) o reprezintă o întoarcere la glie, o repoziționare din punct de vedere al interacțiunii sociale, în sensul în care orașul post-pandemie va deveni exclusiv un centru de business și comercial, în care oamenii vor munci și vor bea împreună o bere, apoi se vor retrage la casa din afara orașului, la o independență alimentară și o distanțare (izolare!) firească de nebunia lumii. Pînă cînd vom face această mișcare, izolarea noastră voluntară din apartament este mult mai greu de suportat decît izolarea celor de la sat. Nu pledăm pentru „căderea” gulerelor albe la sapă și lucrul pămîntului, ci la simplitatea și smerenia întoarcerii la valorile satului.

Îmi aduc aminte zilele astea, ușor rușinat, cum opinam, de la cafeneaua aglomerată din Piața Victoriei, despre cei care trăiesc la țară, gîndindu-mă dacă aș putea să duc viața tihnită a unui sătuc în care nu se întîmplă niciodată nimic: „Oamenii ăia sînt prea izolați, prea rupți de realitate; n-aș părăsi orașul pentru nimic!”…

Foto: wikimedia commons

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.