Nu pot să respect nefericirea

23 aprilie 2020
Nu pot să respect nefericirea jpeg

Acum vreo două luni m-am apucat să recitesc Cutia neagră a lui Amos Oz. Am abandonat-o, însă, pe parcurs fiindcă m-am apucat de citit alte cărți. Atunci cînd am decis să o recitesc, am făcut-o dintr-un singur motiv: eram curioasă dacă la vîrsta de acum mă va impresiona la fel de mult ca atunci cînd am citit-o prima dată, în urmă cu mai bine de zece ani, dacă va avea același impact puternic asupra mea. Mi se pare interesant felul în care, peste ani, ni se schimbă perspectivele asupra lecturilor noastre, asupra personajelor, asupra poveștilor. Zecile, poate chiar sutele de cărți în care ne pierdem sau ne cîștigăm între timp și, de fapt, propriile noastre povești ne fac să simțim altfel viețile, iubirile altora. Poate, uneori, și pe ale noastre.

Din același considerent am răsfoit, recent, Clar de femeie a lui Romain Gary. Pe aceasta, însă, fără intenția de a o reciti integral, ci pentru plăcerea unor pasaje anume. Am dat, astfel, peste o replică peste care, recunosc, am trecut repede la prima lectură, o replică pe care n-o reținusem: Nu există nici un motiv să respectăm nefericirea. Nici unul. Am sentimentul că, deși evident fără nici o legătură cu situația actuală, cuvintele lui Gary exprimă fără echivoc toată revolta mea față de contextul prezent, concentrează toți nervii mei față de perpetua stare de zen a celor care, zilele astea, ba se redescoperă, ba se dezvoltă personal, ba - asta mi se pare mai grav - devin dătători de lecții de viață despre cum se trăiește, „de fapt”, în vremea pandemiei. Am cunoscuți și chiar prieteni care îmi povestesc despre cît le place perioada asta, despre faptul că se simt bine acum, despre filmele și cărțile pe care le citesc și care nu înțeleg că eu nu mă simt la fel. Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate. Replica lor - toți sîntem la fel - nu poate să mă liniștească nicicum. Nu sîntem toți perfecți. Nu cred că sîntem toți la fel, pentru că nu ne simțim cu toții la fel, pentru că nu avem toți aceleași resorturi interioare care ne fac să rămînem pe linia de plutire, să cădem sau să ne ridicăm.

Ceea ce mă scoate „din toți săriții” este nevoia constantă, promovată obsesiv și pe rețelele de socializare, și de presă, de a rămîne în standarde, de a fi fericiți la comandă, de a avea psihicul care trebuie, nu altul. Îi admir sincer pe oamenii care, chiar și în contextul prezent, rămîn ei. Recunosc că mi-ar plăcea ca acești ei să înțeleagă că inimile noastre nu bat la fel, că nu funcționează la fel, că panicile, fricile noastre nu sînt aceleași. Mai mult decît pe oamenii ăștia îi admir și îi înțeleg pe aceia care își dau voie și să fie vulnerabili, și să se enerveze, și să se revolte, și să le fie frică. De ce, pentru ce această obsesie a perfecțiunii? De ce să respectăm perioada asta și altfel decît prin protecția impusă strict de pandemie (măști, mănuși și o repetată spălare pe mîini, plus statul în casă)? Nu e și-așa destul de greu de dus? De ce trebuie să rămînem în normă, să corespundem și emoțional?

Am tot văzut titluri și mărturii despre sudarea cuplului, despre redescoperirea în cuplu. Despre zeci, sute de activități cu cei mici. Despre mii de rețete culinare. Îmi place să cred că astea sînt doar felii de tort, că omul e mai mult decît soț, iubit. Mai mult decît părinte. Mai mult decît persoană care gătește. Sîntem mult mai mult decît cei care sîntem în spațiul strict al propriei locuințe și nu putem, cred, să ne resemnăm cu atît. Respect condițiile impuse de situație și de autorități, dar în nici un moment de la debutul acestei crize nu m-am oprit din revolta asta interioară. Știu, ea nu rezolvă mare lucru, dar este modul meu de a rezista. M-am agățat și o voi face pînă la finalul acestei perioade, de orice contact fizic sau virtual cu oamenii care contează pentru mine, oamenii pe care îi iubesc și fără de care eu nu aș mai fi eu. Și fără de care nu aș fi eu niciodată în viața mea, de fapt. Asta include și tot restul vieții mele de după pandemie. Sau mai ales acel rest al vieții.

Nu pot să respect nefericirea. Pentru că, așa cum frumos spune Gary, nu există nici un motiv. Nici măcar unul. Nici nu vreau să o fac. Pentru c-ar însemna să nu mai cred în bine, în frumos, în tot ce iubesc fără măsură.

Foto: flickr.com

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.