Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Nu e ușor, ca nervi și optimism, să observi politica românească, dacă urmărești mai multe clase politice în paralel din cluburile de bază - UE/ NATO - din care face parte România. Și asta nu pentru că politicul de peste tot nu ar avea păcate, sau caragialisme, ci pentru că rar se vede așa o autosuficiență ca la noi. Tot vizibilă e o lipsă de apetit, aproape transpartinică, cu cîteva excepții, față de perfecționare, profesionalism și predictibilitate, trei P-uri cheie dacă vrei să faci - o minimă - istorie Politică. Sigur, populismul, prostia și (atacul la) persoană sînt trei P-uri mai ușoare și mai la îndemînă politic, dar perioadele de criză, ca și cea pe care o traversăm, au alte trei P-uri care le definesc: protecție, progres, respectiv pericol. Fie oferi protecție populației, progresezi și ești văzut(ă) ca progresînd, fie ești în pericol, ca persoană publică, ca popularitate și nu numai, crizele aducînd și mișcări de stradă.
Dar, lăsînd pe moment P-urile deoparte, e util să ne puțin la trei V-uri și trei D-uri, cu ultimele de altfel și ajungînd la motivul și argumentul de bază al acestui articol. Un Lider, cu atît mai mult unul politic, și cu atît mai mult în criză, trebuie să aibă voință, valori și viziune. Să fie puternic(ă), hotărît(ă), să creadă în ceva sau măcar să pară că are o cauză, respectiv să ofere un plan, de preferință către o destinație anume. Măcar să ne sară criza, cum ar fi sau ar veni. De asemenea, un lider nu trebuie să uite trei D macro și anume democrația (se presupune că trăim într-una, dincolo de stări de urgență sau de alertă, nu?), demnitate (umană și inter-umană) și decalogul (10 măsuri bune parcă sună mai bine ca 4, 6 sau 8, note luate de mulți din foștii și actualii mari ai zilei, la liceu sau facultate, cel puțin din perspectiva aparențelor comunicaționale).
Alături de trinitate, și decalogul poate fi privit atît simplist (rimează sau sună bine, frate/soro!), științific („sînt studii, e mai bine să zici 3 sau 10”) sau mistico-religios, românul fiind mîndru că e român și, slavă Domnului (alt D!), și creștin. În continuare, într-o lume care vorbește des de comunicare (vs atîta vorbă) vă propun niște vorbe, poate bune, sau un pic mai bune, ca cele folosite, haotic, în prezent. Vorba aceea, dacă nici în criză nu spui „o vorbă bună”, atunci cînd?! Iată, așadar, 10 cuvinte care pot ajuta, în umila mea opinie, trecerea cu bine peste crizele care vin (cea de sănătate nu a trecut, cea economică încă nu a izbucnit masiv), ajutînd cu răbdarea populară sau mobilizarea la acțiune:
● Plan - apropo de el și de punerea lui în aplicare, a se vedea și face apel constant la cei ce se pricep (o să rîdeți sau nu, dar toți cetățenii înțelegem „priceput”, însă nu toți pricepem „expert” sau „specialist” - asta e România Educată în 30 de ani, deci, să evităm cuvintele prea complexe și neologismele). Termenii nu trebuie abuzați, căci dacă zici mereu că ai soluții/ un plan, la un moment dat lumea va verifica dacă Împăratul e gol sau nu;
● Demnitate (fața „pozitivă” a protecționismului/ naționalismului în creștere în crize) - trebuie să trecem prin criză, dar e important să mergem cu fruntea sus. Putem: și bunicul a putut la război, și mama s-a descurcat în anii ’80 cînd făceam cu toții foamea și stăteam în frig, asta e, mergem înainte. Prin noi înșine, cum ar spune liberalii istorici, dacă ar mai trăi, nu așteptînd ce ne zic sau ce fac alții;
● Împreună (Unitate și Comunitate) - trecem printr-o criză din care nu ne putem salva individual, trebuie - și, apropo, e plăcut și bine - să cooperăm. Cei de lîngă noi au influență directă asupra noastră și a calității vieții noastre. Nu poți fi bine dacă vecinii tăi de stradă, sat sau oraș stau rău;
● Încredere - în sine, în mine, în tine, în fabrici, agropensiuni și uzine! Avem nevoie de încredere, de cea dată de modele, de preferință politice, dar dacă e vid, atunci să îl umplem cu exemple de afaceri, societate civilă, și individuale, de oameni și organizații care ajută sau de oameni care au reușit. Ajutorul și succesul cresc încrederea, motivează;
● Ajutor (dacă tot l-am menționat mai sus) - e normal și e drept, ca să nu folosesc mai sofisticatul legitim, să fim ajutați, dacă sîntem nevoiași în criză. Respectiv să ajutăm, dacă putem. Omul sfințește locul, iar dacă locul sărăcește, haideți să ajutăm pe cei care au nevoie, dacă nu putem imediat să îl îmbogățim - vom fi astfel o țară mai de Doamne ajută, mai solidară;
● Reușită - frumoasă e țara noastră, reușita e a voastră! Vrei o țară ca afară? Hopa sus, nu sta pe bară. O criză e reușită dacă reușim cu toții să trecem cu bine de ea, nu dacă ne împărțim social în oameni grași și oameni slabi (aviz 2010!), în oameni răi și oameni buni. Apropo, și afară e coronavirus, și e criză, deci, să ne calmăm, corona nu e „reușita” noastră;
● Construcție - e plăcută de toți și e dorită; e clar mai bună decît producție, care sună fie prea economic, fie a exploatare (și abia așteaptă unii comunism 2.0 și „pa UE!”, dacă nu sîntem atenți). A construi duce gîndul la temelia unei case, la familie, afacere etc. În context, Recovery Plan de care vorbește lumea, parcă sună mai bine reconstrucție decît recuperare, nu? Mai puțin dacă ne rupem picioarele economic, desigur, în 2020. Restart e ok, corporatist vorbind, dar e ca la telecomanda tv, închis-deschis, alb și negru, or crizele au nuanțe;
● Putere/ Putință - Dorință să fie, de ieșit din criză, în primul rînd, dar parcă și putința e bună. Puterea e dorită, putința e necesară, ca lider politic sau de business. Să avem așadar putere și voință să trecem prin ani grei împreună. Dacă nu, ce să zicem? Ca de obicei, n-ai cu cine, atîta s-a putut;
● Obstacol - nici o viață fără crize, nici o poveste fără obstacol, dacă nu și fără un vinovat sau un personaj negativ. Însă Harap Albii și Ilenele Cosînzene care ne-au condus, sau ne conduc, e bine să ne și treacă obstacolul, nu doar să ni-l arate și după să se opintească în el;
● Omenie - aș fi scris onoare, dar era prea mult, nu prea se practică, așa că nu vrem să șocăm oamenii tocmai acum, în criză, cu așa ceva. Oameni sîntem, nu? Iar omenia și percepția ei contează, de exemplu, atunci cînd iei măsuri dure e bine să nu pară că nu îți pasă. Sau, formulînd pozitiv, e bine să îți pese. Să fie bine, să nu fie rău, la toată lumea.
Riscul clasei noastre politice, și în special riscul conducatorilor zilei (dincolo de „Ah, vin Alegerile, și în Anul 2020”- 3A!), e că, dincolo de „norocul” politic clasic la noi („opoziția e și mai slabă”), trăim într-o epocă în care țările și regiunile sînt văzute ca piese într-un joc mai mare, al marilor puteri, deci se pot juca și alții cu agenda ta publică, îți pot grăbi sau mări ca imagine greșelile, sau ți le pot folosi pentru a te faulta într-o lume în care resursele sînt mai limitate. Și, apropo de limite, comunicarea de dragul vorbei fără limite, fără precizie, și cu aruncatul unor cuvinte dure pe piață (gen „austeritate”, care a traumatizat România 2010-2012) e o greșeală. E slabă speranța că lucrurile, și mai ales cuvintele cu încărcătură, se uită în ping-pong-ul zilnic „am spus, m-am răzgîndit, iar am zis ceva, dar nu e așa, vedem puțin mai încolo”. Ei bine, acest stil care ignoră bazele comunicării politice s-ar putea să dea naștere la ștampile care îi vor costa atît pe liderii noștri, cît și țara și pe noi ca cetățeni. Deci, atenție la cuvinte.
Lipsa de talent politic momentan (și lipsa de interes pentru perfecționare dincolo de pachetul nativ și cel educațional), ca joc putere-opoziție, nu înseamnă că lucrurile nu pot degenera pe viitor. Există un risc real în crize, ca în lipsa unei cîrmuiri înțelepte, să apară - sau să fie produse extern, cu migală - mișcări extremiste și populiste, care să țină România și mai blocată decizional și strategic decît am văzut-o în ultimii ani, precum și mai consumată nervos și divizată. Există un risc real, dovedit istoric, de populism și naționalism frustrat, dacă locul său nu e luat de patriotism inteligent, în pas cu lumea și în legătură cu ea. Problema cînd zilnic, săptămînal și lunar joci ping-pong, e că poate vin la un moment dat la tine jucătorii de tenis, și au racheta mai mare, și pierzi; asta e, vorba populară, așa e în tenis. Deci, să ne Pregătim, la Propriu, și, ca un ultim P, să fim (mai) Profesioniști, dragi lideri, din putere și opoziție. Nu vă mirați altfel că sînteți uzați și/ sau ștampilați, și ulterior schimbați, rapid.
Conform înțelepciunii proverbiale și subtilității francezului, a bon entendeur salut, așadar: țineți minte trei cuvinte - Criză, Premier, Președinte! Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal. România Normală nu am mai prins-o din decembrie pîna în martie, căci am fost ocupați cu anticipatele, care, ca mai orice în clasa noastră politică, s-au amînat. Vorba aceea dragă factorului politic, mereu axat pe prezent și niciodată pregătind viitorul, care, surpriză, ne surprinde nepregătiți: „vorbim!”. Măcar să facem asta cum trebuie.
Radu Magdin este analist politic global și un pasionat de comunicare.
