Alergînd pe sloiuri de gheață

26 aprilie 2020
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg

Ca în toate familiile obișnuite din România, din copilărie am învățat să economisesc. Totul se punea la păstrare pentru zilele rele ce urmau să vină. De mică mi s-a înșurubat în cap motto-ul fiecărei zile: „Strînge bani albi pentru zile negre”.  Fii econoamă, fii prevăzătoare. Hainele bune se țineau în dulapuri, pentru ocazii deosebite. De cîte ori veneam din marele oraș (Petroșaniul nostru cel de toate zilele), trebuia să ne schimbăm în hainele de casă. Ca să nu stricăm prea repede țoalele cele scumpe, cele de negăsit. Dulciurile, care erau la negru și nu se găseau mai deloc, erau puse în dulăpior și mîncate cu porția, mai tîrziu. Fratele meu mă scotea din minți pentru că își mînca în viteză porția, ca un disperat și apoi atenta zilnic la dulciurile mele pe care le păstram prevăzătoare și cuminte pînă expirau. Porțelanurile și fețele de masă erau pentru cînd veneau musafirii. Noi mîncam pe mușama. Și așa mai departe.  

Chiar și viața era pusă în așteptare. Întîi trebuie să înveți, mi-au spus părinții grijulii. Nu acesta este timpul potrivit pentru iubire sau distracție. Acesta este timpul pentru făurirea viitorului de aur. Învață, învață, învață! Așa că am învățat. Apoi am sărit direct în viitorul meu de aur. Numai că deja eram obișnuită să amîn toate lucrurile bune. Să le păstrez pentru zilele negre. Chiar și acum, după aproape 30 de ani de maturitate golden de-a dreptul, încă păstrez, încă amîn. Îmi pun deoparte mesajele de la fiul meu. Cum un avar își adună aurul. Dacă vreodată o să fiu bătrînă și singură și el nu o să îmi mai scrie?! Îmi pun deoparte cărțile care o să-mi țină de urît cîndva, necitite, amîn gesturile frumoase care se derulează doar în imaginar, amîn pînă și să fiu dramatică cînd am chef să fiu dramatică. Mai înainte tocmai i-am spus soțului meu să nu mănînce din salata de conopidă, e pentru săptămîna viitoare.

Cum amînăm totul în țara asta, de zeci de ani sîntem în regim de amînare. Amînăm șoselele, ne zdruncinăm prin toate gropile și ne propunem să mai mergem acolo, în locul acela minunat, cînd se vor face reparații. Adică niciodată. Drumul spre Obîrșia Lotrului e de o frumusețe ieșită din comun, dar cine mai îndrăznește să-l calce?! Doar cine vrea să-și facă praf mașina. Ce dacă o omenire întreagă ar putea să pășească cu religiozitate pe el și să-i cînte osanale?! Se amînă. Nu știu ce facem cu orașul, amînat de-a dreptul,  nu se mai poate trăi aici, cu toate străzile și trotuarele săpate și întoarse. Parcă am fi zonă de război. De zeci de ani amînăm orice urmă de admirație și încredere în oamenii noștri politici. Cei pe care îi avem par smulși din manualul cu caricaturi și asta pentru că amînăm să îi căutăm pe cei inteligenți. Presupunînd că mai avem oameni inteligenți în țară. Dacă nu or fi plecat cu toții. Amînăm să ne renovăm spitalele, amînăm să rezolvăm cu mita dată personalului medical, degeaba au salarii, că tot iau plicurile, poți renunța să suni la 112, că tot nu vine. Te amînă. Urșii mor agonizînd pe șosele, amînați și ei, limba română abia mai respiră prin vîrfurile societății, amînăm să o învățăm, nu e vitală. Putem trăi și fără ea. 

Am avut chiar surpriza să aud prunci de 14 ani alegîndu-și cariera într-un mod ciudat: „Doamna, aleg cariera militară, pentru că la 45 de ani ieși la pensie!”. „E foarte greu”, a zis alt copil. „Cînd o să trăiești?” „După 45 de ani!” a răspuns pruncul încîntat. Atunci urma să fie liber și asigurat. Se amînă tot în țara asta. Chiar și viitorul.

Sîntem toți exasperați, nervoși, trăim altceva decît ar trebui, sîntem amînați spre o altă viață. Amînăm iubirea, amînăm binele, ne-am obișnuit așa de tare cu răul, zilele negre sînt peste noi, grămadă, noi ne uităm pierduți spre albeața „banilor” puși deoparte. Nu ne îndurăm să ne atingem de ei.

De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.

De acord, nu strică să mai lași ceva și pentru zilele următoare. Dar eu una am terminat-o cu amînarea. Mi-am scos hainele bune din dulapuri și le port cu satisfacție prin casă. Trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima. Ziua de azi e foarte bună. Chiar dacă e rea, tot bună e. Căci o trăiesc eu, acum. Nu mai vreau să ies la pensie, cum am vrut ani de zile. Vreau să muncesc pe baricade pînă mă voi prăbuși în plină glorie, la datorie. Nu așa spun japonezii? Nu te pensiona niciodată. Ei, bine, eu sînt aceea. Am decis să nu mă pensionez niciodată. 

Nu mai am dulciuri depozitate prin cămară. Traiul sănătos nu a mai fost amînat pentru următoarea zi de luni. Mușamaua e la gunoi si beau apă din pahare de cristal.

Nu, n-am să mai aștept nici o secundă în plus. N-am să mai aștept să plîng. Nu o să-mi mai înghit lacrimile ca de obicei și nu o să mai afișez lumii zîmbetul mereu strălucitor atîrnat de sforile mobile ale marionetei. Dacă îmi vine să plîng, o să plîng. Acum, aici. Fără amînare, fără să îmi depozitez lacrimile înăuntrul meu, una peste alta. Fără să le adun picătură cu picătură, pînă lacul liniștit devine maree turbată și dărîmă totul în cale. N-o să-mi mai amîn furia pentru altădată. Furia nu e civilizată, nu?! Ea nu trebuie exteriorizată. Așa spun lecțiile copilăriei mele. Dar furia există. Și cînd există, trebuie lăsată să urle, să dărîme toate zidurile, să-și găsească drum spre zările libere și să te tîrască și pe tine după ea. Furia e bună, e distrugătoare, e  mîntuitoare, e caveman-ul tău care își zornăie lanțurile, le mușcă și te mișcă. Spre înainte. Furia te scapă de frică. O înghite și o ronțăie bucățică cu bucățică. Mai bine furios, decît înfricoșat de moarte. Vreau să schimb tot ce e în jurul meu și furia să-mi fie trigger-ul. Nu mai suport nici o amînare.

Nu o să mai pun la păstrare pentru mai tîrziu nici o emoție. Nici rîsul, nici iubirea. Ce iubire e aceea care se teme?! Se teme de cuvinte greșite, de gesturi furioase, se teme de propria-i dispariție?! Iubirea e glorioasă, e cosmică, e puternică și indestructibilă. Ce ajungem să fim dacă nu mai credem asta?! Mă întorc din nou la mine cea de demult. Atunci știam totul despre esențele lumii. Undeva, pe drum, am uitat să mai știu. M-am amînat pe mine însămi, punîndu-mă deoparte la păstrare în formol și întuneric.

Nu îmi voi mai amîna propriile-mi greșeli. Nu o să-mi mai fie frică de ele. Nu voi mai încerca să le controlez, să le înăbuș. Să nu le recunosc. Și, poate, dacă le dau frîu liber se vor transforma în ceva mai bun, ceva mai înalt. Greșelile mele de care m-am temut o viață, greșeli fatale, capabile să distrugă iubiri, să îți nenorocească viața, îngropîndu-te în vini pînă-n gît. Se vor decanta transformîndu-mă. Ușa e deschisă. Nu mai amîn nimic. Și ce va fi distrus, va fi. Nu era menit să fie.

Nu mai amîn nici pericolele, riscurile, provocările. În cutia mea toracică atît de fragilă sînt gata acum să adăpostesc zboruri de artificii, schimbări radicale ce pot în sfîrșit să dea năvală, să trîntească ușa de perete și să mă zgîlțîie, zdrăngănindu-mi coastele. Să mă elibereze din cotidianul pașnic prin care îmi tîrăsc comoditatea. Oboseala. Să mă elibereze din închisoarea în care singură m-am băgat.

Dumnezeule, cît de idiot să fii să aștepți?! Ca altcineva să-ți umple gropile și să-ți netezească drumul. Să aștepți zonele sigure, relațiile veșnice, marcate de zîmbete politicoase și vesele, de controlul feroce al greșelilor?! Să aștepți să trăiești, să te exprimi, să-ți amîni mereu urletul de disperare sau rîsul clocotitor! Care zonă sigură?! Nu vedeți că nu există?! Trăim pe nisipuri mișcătoare, care ne înghit încetul cu încetul. Amîni, și mai ești înghițit un pic. Amîni, și genunchii ți s-au afundat, devenind imobili. Amîni, și te strînge de mijloc, de piept, inima ți se poticnește, se forțează să mai bată, să mai simtă. Amîni, și brațele-ți sînt înghițite. În curînd,  vei respira numai nisip și nisipul ucigaș își va împlini menirea. Totul se va fi împlinit. Amînare, procrastinare, înecare, statuie de sare.

Mai bine o iau pe rîul acesta vijelios, plin de sloiuri de gheață albă. Voi sări de pe unul pe altul, în continuă mișcare, voi dansa în lumină și în pericol. Voi plînge, voi țipa de durere, voi răcni de furie. Voi rîde, voi iubi, voi încerca. Cu hainele mele cele mai bune, cu cea mai frumoasă ceșcuță de porțelan în mînă, sorbind din cel mai aromat și roz-aprins-de-asfințit ceai voi sări de pe un sloi de gheață pe altul, îmi voi juca viața la ruleta rusească, nu voi mai aștepta pensia și voi alerga pe rîul meu frumos și sălbatic. Apă rece și bună. Chiar dacă mă voi prăbuși, îmbrățișarea apei va fi mult mai conținătoare decît cea a nisipului. Răcoroasă și limpede, transparentă pînă chiar în miezul neființei.

Nu mai amîn nimic. Căci nu mai e timp de amînare.

Foto: flickr.com

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.