Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității

21 aprilie 2020
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg

Cînd, pe la începutul crizei, am auzit că nu va mai trebui să merg la serviciu, că voi putea lucra de acasă și că voi avea în continuare același salariu, mi-a venit să sar în sus de bucurie. Gata cu trezitul cu noaptea-n cap, gata cu cafeaua băută pe fugă, gata cu îmbulzeala, cu agresivitatea șoferilor frustrați, voi avea timp mai mult pentru mine, pentru lucrurile pe care le aveam de făcut prin casă și de care nu aveam chef și timp și poate voi reuși în sfîrșit să pun cap la cap, într-o formă mai mult sau mai puțin coerentă, sutele de pagini cu notițe pe care le-am strîns de-a lungul ultimilor ani.

Voi avea liniște, iar tensiunea permanentă din cap provocată de vînzoleala perpetuă în care trebuia să trăiesc zi de zi, pe care o simțeam din clipa în care ieșeam din casă și pînă mult după întoarcerea acasă, va dispărea lăsînd locul unei serenități benefice.

Constat însă acum, după mai bine de o lună de „izolare”, că lucrurile nu stau chiar așa. E adevărat că am cîștigat o oră de somn în plus, că am scăpat de contactul fizic cu hoardele de agitați frustrați  și că am reușit să fac niște treburi gospodărești, pe care probabil nu aș fi reușit niciodată să le fac așa cum trebuie în această viață: ordine într-o debara în care haosul ajunsese la cote cu adevărat cataclismice și într-o boxă de subsol nu mai puțin deprimantă, aruncat la gunoi cantități incredibile de vechituri inutile, cîștigat astfel incredibil de mult spațiu, rearanjat radical balconul, pe care l-am transformat într-un fel de birou de lucru acceptabil și chiar instalat un covor nou în sufragerie.

Toate bune și frumoase, numai că „tensiunea din cap provocată de vînzoleala perpetuă în care trebuia să trăiesc” nu a dispărut deloc. Ba dimpotrivă.

Încercînd să înțeleg cum de este posibil așa ceva, mi-am amintit un fragment dintr-o lectură mai veche. Aparține lui Franz Kafka și sună așa:

„Nu e nevoie să ieși din casă. Stai la masă și ascultă. Nici măcar nu asculta, așteaptă. Nici măcar nu aștepta, fii liniștit și singur. Lumea ți se va oferi singură spre a-ți fi dezvăluită; nu poate altfel; în extaz, răvășită îți va sta în față.” (Franz Kafka, Aforisme, 1917-1918)

Ceea ce constat în aceste săptămîni de „izolare” este că, exact așa, „în extaz, răvășită”, cum o descrie Kafka, Realitatea lumii în care trăiesc pătrunde nestingherită la mine în casă și în minte, unde continuă să creeze acea tensiune de care speram să scap, iar întreruperea contactului fizic cu ea nu o împiedică cu nimic să facă acest lucru. Și sînt înclinat, în consecință, să cred că NU contactul fizic cu ea și NU prezența sa fizică reprezintă problema. Ci cu totul și cu totul altceva.

Deschid televizorul sau internetul ca să aflu și să înțeleg ce se întîmplă, ca să știu ce am de făcut și la ce să mă aștept (și nu ca să aflu detalii despre natura ei sau despre toanele și nevrozele Ei, ale acestei doamne pe care o numim Realitate). Ei bine, ceea ce primesc de fiecare dată și în primul rînd este Spaimă, Frustrare, Îngustime de orizont, Patetism și Zgomot. Foarte mult Zgomot. Exact ca înainte de izolare.

Dar cum de această Realitate, pe care am fost învățați încă de mici, de părinții și profesorii noștri, să o luăm cît se poate de în serios, că „nu-i de joacă”, că trebuie să „ne băgăm mințile în cap” și să „fim cu picioarele pe pămînt” și să „nu mai umblăm cu capu-n nori” se prezintă, iată, acum, la maturitate, sub acest aspect abject, de mahalagioaică de periferie, gata să-și ridice fustele-n cap?

Mă gîndesc că, în fond, ceea ce numim „Realitate” și mai ales „Realitate socială”, pentru că ea ne interesează în această perioadă în primul rînd, este un ansamblu de imagini, stări, percepții care ni se formează în minte în cadrul unui proces coordonat, mai mult sau mai puțin direct, de oamenii care au „Puterea”, care au în mîini frîiele acestei lumi, cum se spune, și de slujbașii lor.

Problema este că acești oameni, care creează și modelează Realitatea imediată, sînt în general oameni cu un orizont extrem de îngust, fără niciun fel de preocupare sau înclinație față de partea spirituală a vieții, care sînt absolut convinși că trebuie să dea totul acum, Aici, în această lume, pentru că Dincolo de ea nu mai există nimic.

Pînă la urmă sînt cei care, în sinea lor, sînt convinși că ceea ce în creștinism se numește „Înviere”, nu e decît o poveste de adormit copiii. Și proștii.

Această stare de lucruri și, implicit, această Realitate vor persista atîta vreme cît cei din cealaltă tabără, adică oamenii care conștientizează partea spirituală a vieții, care știu sau bănuiesc că această lume nu poate fi singura și că nu totul se va termina acum și aici (hic et nunc), oamenii cu orizont intelectual amplu, larg deschis către Cunoaștere, cunoscători ai ideilor umaniste fundamentale care stau la baza Civilizației Occidentale, nu își vor uni eforturile într-o formă de protest relevantă, dacă nu într-o alternativă viabilă, care să facă posibilă scoaterea din scenă a clovnilor care conduc azi lumea.

Și cred că, din acest punct de vedere, Realitatea ar trebui tratată ca un factor toxic, ca o maimuță agitată și agresivă, care merită discreditată cu orice ocazie și nu, așa cum facem acum, ca pe un aspect fundamental al vieții noastre, în care trebuie să ne scufundăm cu orice preț, avizi de „informație” și de „noutăți”.

Dar ceea ce mi se pare prioritar în aceste condiții nu este găsirea de soluții pentru rezolvarea situației descrise mai sus (probabil că nici nu există – tendința spre Non-Acțiune a oamenilor luminați va fi întotdeauna cel puțin egală ca intensitate cu vitalitatea, energia și capacitatea de a da din coate a oamenilor mediocri) ci cu totul altceva, și anume păstrarea sănătății mintale individuale.

Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.

Și poate că cititul, lectura în singurătate și liniște, este esențial tocmai din acest motiv: că este capabil să întrerupă, cel puțin temporar, contactul cu Realitatea și nu neapărat pentru că prin el am dobîndi ceva (cultură, educație etc.) – așa cum ne-a fost băgat în cap tot de doamna Realitate. A citi nu înseamnă neapărat a acumula ceva, ci mai ales a atinge o anumită stare de spirit. A ieși din starea de spirit cotidiană, care în general, din păcate, este dominată de Spaimă. 

A citi înseamnă în primul rînd, după părerea mea, a intra în contact mental și afectiv cu aproapele fără ca aspectele lui fizice să influențeze în vreun fel comunicarea. Fără să poți spune despre el „uite ce privire ciudată are, sigur are ceva de ascuns” sau „ăsta seamănă cu colegul meu de bancă care mi-a furat stiloul” sau „vocea asta seamănă cu a dirigintei mele dintr-a 7-a care mi-a scăzut nota la purtare” sau „uite ce urît miroase, cred că nu s-a mai spălat de o săptămînă”.

A recepționa mesajul unui spirit destrupat, pînă la urmă.

A citi este, într-un fel, o revenire la acel „umblat cu capul în nori”, la care părinții noștri ne-au făcut să renunțăm, de dragul Realității. A umbla (din cînd în cînd, dar în mod constant) cu capul în nori, fără niciun scop, pe străzi sau oriunde, este esențial pentru protejarea sănătății mentale.

Incredibil de mulți oameni trăiesc cu ferma convingere că TREBUIE să stea mereu în contact cu ea, la curent cu tot ce se întîmplă, cu picioarele pe pămînt, cu capul pe umeri și că, în caz contrar, ar fi ca și cum cineva i-ar scoate din schemă, i-ar arunca undeva, într-o margine întunecoasă, tristă și fără ieșire.

Există un nivel de isterie generală ARTIFICIALĂ, AUTOINDUSĂ, în care trăim și care are motive foarte complexe, dintre care unul cred că este chiar educația primită de la părinții noștri (mă refer cel puțin la generația mea): nu mai umbla cu capul în nori, trezește-te la realitate (care realitate?), vino cu picioarele pe pămînt, etc.

Apoi competiția din școală, de pe culoarele ei și din fața blocului: Cum n-ai auzit? Nu știi? Atunci ești prost! Dacă tu, Gigel, nu știai că Angelica și-a rupt fustița cînd a sărit gardul și i s-au văzut chiloțeii, atunci erai ultimul prost din școală. Punct. De ce? Pentru că TOATĂ LUMEA văzuse, numai tu nu. Deci erai exclus din comunitate. Punct.

Exact pe acest principiu am devenit atît de vulnerabili la tot soiul de manipulări și informații false: ni s-a creat un fel de aviditate de a înghiți pe nemestecate tot felul de idioțenii, nu pentru a ne informa, a afla, a ne edifica, ci numai și numai ca să nu rămînem cumva „în urmă”. În urma cui, stau acum și mă întreb?

Există un subtil proces de discreditare sistematică, inclusiv instituțională, a Bunului Simț prin care trecem cu toții, de-a lungul întregii vieți, mă tem, care face ca acum, la maturitate, dacă de exemplu eu încerc să-l întreb pe un ateu convins:

„Domnule, dacă Omul e ființa supremă și dacă nu există Divinitate, cum zici, atunci cum de nici pînă în ziua de azi Viața nu a putut fi creată, de la 0, în laborator, de oameni, ci doar reprodusă, clonată, pornind de la o formă de viață preexistentă? Scînteia aia care face carnea să miște, unde e?”  etc.,

acel ateu să nu cadă pe gînduri și să recunoască că habar nu are, ci dimpotrivă: fără ca măcar să atingă subiectul discuției, el va încerca la rîndul lui, cu toate energiile lui, să-mi demonstreze cît sînt eu de ignorant, expirat, refractar etc.

Acesta este tipul de om apreciat, omagiat, promovat și lăsat să creeze și să modeleze Realitatea zilelor noastre. De aici și Spaima generală în care trăim cu toții și pe care o suportăm din ce în ce mai greu. Pentru că omul acela, chiar dacă a cîștigat „confruntarea” cu mine, știe în sinea lui că nu are dreptate și din acest motiv poartă cu el o spaimă ascunsă, pe care o plimbă cu el prin lume, contaminîndu-i pe toți cei cu care intră în contact...

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică
Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.