La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică

14 aprilie 2020
La fel de izolată ca înainte, dar mai empatică jpeg

De cîţiva ani lucrez doar de acasă, cu puţine zile pe an pe care le dedic muncii dintr-un birou, iar acele excepţii se întîmplă mai ales pentru întîlniri care-mi aranjează agenda pe lunile ori chiar anii ce vin. Din acest motiv, izolarea mea este o alegere veche. De fapt, acesta este mai degrabă un simptom al unei boli îndelungate: incapacitatea mea de mă afla în prezenţa celorlalţi zi de zi, de a socializa vorbind despre vreme lîngă automatul cu cafea mediocră de pe hol, lipsa oricărei posibile plăceri la atingerea de umeri necunoscuţi prin mijloacele de transport în comun. Nu vreau ca biroul să-mi fie vreodată ca-n reclamele la job-uri plătite puţin, dar cu „fructe proaspete zilnic” şi „aici sîntem o familie” enumerate printre avantaje. Nu vreau să-mi fie biroul familie.

M-am simţit, la început, privilegiată. Apoi deranjant de copiată, de parcă restul lumii ar fi avut de-ales. La fel de imitată cînd mi-am dat seama că eu fac dintotdeauna aceste lucruri, deşi din cu totul alte motive: rar ating suprafeţele comune, mă chinui să apăs butonul liftului cu cot sau genunchi, cu capătul cheii, fără atingerea cu palma a barelor de sprijin din autobuz, fără pupături pe obraz la întîlnirea cu un cunoscut. Fără aglomerare şi spaţii deschise pline de oameni. Atacurile de panică şi anxietăţile tind să te pregătească cu mult înainte de viaţa în caz de pandemie. Măcar noi, cei aflaţi în astfel de situaţii preexistente, ar trebui să ştim cum să ne comportăm acum. Să nu strigăm pe internet că-i o conspiraţie, mi-am spus, tot judecînd, tot încruntată.

Lucrînd pentru un ONG, perioada aceasta am muncit-o uneori cîte 10 ore pe zi, gîndind cum să conving, într-o mare de vorbe strigînd în lumea-ntreagă după ajutor pentru dotarea spitalelor, acelaşi lucru ca toţi ceilalţi, dar sigur aducător de rezultate. Nu vrea nimeni campanii fără sute de mii de lei de raportat la final, fără statistici cu săgeţi care arată doar spre cer sau spre Dumnezeu, în funcţie de cum simte fiecare salvarea. Am stors din mine cuvinte care să scoată bani de la cei care pot să se asigure că măresc numărul celor care sînt testaţi şi trataţi, chiar vindecaţi. În acelaşi timp, acumulînd oboseală, am trecut prin o a patra fază: ura faţă de toţi cei care goleau în neştire rafturile magazinelor, judecîndu-i aspru pe cei de la parterul blocului în care stau, pe care-i vedeam zi de zi trimiţîndu-şi copiii să se joace printre copacii cu flori galbene, înflorite timid sub geam.

N-am mai ieşit din casă din sîmbăta în care Iohannis anunţa că lunea începe starea de urgenţă. Asta trebuie să fi fost acum vreo lună ori mai mult. Nu am de gînd să ies curînd; este evident nesigur, iar eu nu-s omul care să se arunce de pe stîncă şi să spere că învinge gravitaţia şi greutatea amplificată de viteză a propriului corp. Am redescoperit bucuria gătitului doar pentru că-mi limitez comenzile acum cu întrebarea care m-a ajutat şi să slăbesc 30 de kilograme într-o vreme: chiar am nevoie de asta acum sau sînt doar plictisită?

După toate etapele de furie şi revoltă de mai sus, cea mai îndelungată stare este cea prezentă şi a venit odată ce mi-am reamintit de definiţia libertăţii a lui John Stuart Mill, care zicea că libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt. Lucru pe care l-am pretins, multă vreme, de la toţi cei din jur. Dacă ies cumva schimbată din această perioadă de încercare a umanităţii şi a umanului din noi, atunci empatia trebuie să-mi fi fost amplificată. Hai să-mi văd eu doar de libertatea mea şi de limitele ei, mi-am spus. Neg tot ce ştiu despre mine dacă vreau să schimb lumea urlînd de la balcon la copiii care îmi ţopăie sub geam, la rîndul lor sub atenta supraveghere a părinţilor care stau ciorchine pe terasele celor cu grădină la parter. S-au adunat să vegheze ca nu cumva să fie prea mulţi?, mă-ntreb şi mă las aşa, fără răspuns, acceptînd să ies din aria tentaţiei de a fi o voce care reclamă, care are pretenţia că învaţă, care vrea să schimbe lumea, să pedepsească. Nu-s influencer nici pe internet, darămite în viaţa reală. Cred în puterea exemplului, dar cine să mă vadă cum respect regulile-n izolarea mea şi să se ia după mine?

Vreau să schimb lumea? De ce nu o fac începînd cu mine? Ce pot face eu dintre lucrurile acelea care chiar ţin de mine? Cînd am devenit atît de dispusă să ies şi să dau lecţii? N-ar fi mai bine, oare, să văd cum îmi peticesc propria viaţă după acest început de criză care s-a insinuat uşor în viaţa mea, prin lipsa plăţilor traducerilor la timp, prin lipsa unui răspuns la un e-mail? Atîtea întrebări şi cel puţin tot pe-atîtea posibile variante de răspuns pentru fiecare în parte.

Am înţeles că tuturor ne e greu, dar şi că unora dintre noi le e mai greu să accepte asta. Că procesează panica aşa cum pot, cum ştiu: că ieşitul afară e o formă de revoltă împotriva altor neputinţe, că eu, prin ceea ce muncesc, dau tot ce pot unei comunităţi pe care am încercat să o educ şi prin vorbă bună, dar nu numai. Că probabil secretul stă-n acceptarea, măcar sporadică, a limitărilor pe care le impune domeniul de activitate ori interes al fiecăruia. Că nu lipsesc tocmai eu de pe internetul cel îndelung căutător de conspiraţii şi grabnic aruncător de speculaţii despre tot ce fac rău ceilalţi. Că nu-mi ajută la nimic şi nu aduce vreun folos nici altora să-mi afirm fals superiorul „da, dar eu aş fi făcut altfel în situaţia aceea”. Pe cine-ajută, de vreme ce eu nu sînt celălalt şi nici în papucii lui nu mi-am dus ultimele zile?

O să păşesc din izolare, poate peste alte cîteva luni, cu singura lecţie pe care am reuşit să o înţeleg dintre toate frămîntările curente: pot să mă trezesc la aceleaşi ore, să pun de cafea şi să mă aşez în faţa traducerii sau a call-ului pentru donaţii din laptop, să nu sufăr că nu lucrez nici azi din cafenea. Dar nu pot fi la fel sau mai puţin empatică acum, cînd totul e despre a supravieţui în timp ce încerci să-i ţii şi pe ceilalţi în viaţă.

Anca Zaharia este traducătoare din limbile engleză și franceză și scriitoare; cea mai recentă carte publicată este Suicid (editura Herg Benet, 2019).

Un pahar cu apă jpeg
Un pahar cu apă
Pășește afară din deșertul lumii. Nu-ți trebuie decît curaj.
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte! jpeg
Țineți minte trei cuvinte: Criză, Premier, Președinte!
Vremea sloganelor goale a trecut, puneți-vă centurile, criza e România Noului Normal.
Virusul ca metaforă jpeg
Virusul ca metaforă
Alienarea era un sentiment real al vieții. Însă în zilele noastre nu mai poate fi așa. În extazul comunicării, subiectul se contopește cu obiectul, interiorul cu exteriorul, toată lumea este conectată organic cu toată lumea și cu toate.
Alergînd pe sloiuri de gheață jpeg
Alergînd pe sloiuri de gheață
De cînd cu pandemia asta nenorocită, ne amînăm și respiratul. Ne-am pierdut chipul în spatele măștilor albe. Nu mai știm cine sîntem. Îmbrățișările, libertatea și rîsul cu prietenii au fost amînate și ele.
Reflecții din izolare jpeg
Reflecții din izolare
Starea de anxietate este crescută și este firesc să fie așa, sunt multe necunoscute, iar predictibilitatea vieții ce părea că o avem a dispărut.
Nu pot să respect nefericirea jpeg
Nu pot să respect nefericirea
Nu înțeleg sentimentul de cușcă, de colivie, pe care îl trăiesc, nu pot pricepe starea mea de privare de libertate.
Pandemia și igiena mentală  O tentativă de discreditare a Realității jpeg
Pandemia și igiena mentală. O tentativă de discreditare a Realității
Constat, cu ocazia acestei pandemii, pentru a nu știu cîta oară, cît de mult și cît de profund  contactul prelungit, neîntrerupt, cu Realitatea dăunează sănătății mentale.
Insule în derivă jpeg
Insule în derivă
Neîncrederea mea a fost construită cu grijă, an după an, vîrstă după vîrstă, decret după decret.
Gînduri post pandemie: părăsim orașele! jpeg
Gînduri post-pandemie: părăsim orașele!
Astăzi trăim o pandemie similară ca simptomatologie, impact și măsuri adoptate cu ciuma pulmonară, iar orașul ne riscă viața în loc să ne apere.
Micro granturi pentru artiștii independenți jpeg
Micro-granturi pentru artiștii independenți
Micro-granturile ADFRSurvival se adresează talentelor emergente și actorilor independenți.
Karma e karma, neh? jpeg
Karma e karma, neh?
Creația se naște de multe ori din suferință, dintr-o fractură a spiritului.
Ce n am înțeles încă despre pandemie? jpeg
Ce n-am înțeles încă despre pandemie?
În acest mecanism hipercomplex tulburat de pandemie, ajungem să trăim reactiv.
New York, stare de urgență jpeg
New York, stare de urgență
În New York, lumea nu a respectat izolarea în totalitate. Dacă s-ar fi luat măsuri mai devreme, poate nu s-ar fi ajuns aici. Există mai multe focare. Momentan, cel mai mare e în Queens.
În oglindă jpeg
În oglindă
Cît de ușor este să stai la adăpost, între cei patru pereți ai tăi și să critici pe toată lumea.
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX lea jpeg
Sfaturi pentru epidemie din secolul al XIX-lea
Amintindu-mi că în manual se regăsește și o lecție referitoare la epidemii și boli contagioase, m-am gîndit să împărtășesc cititorilor normele de comportament recomdandate à cette époque-là pentru a putea controla în mod corespunzătoar astfel de momente dificile, în măsura în care era posibil, în condițiile date.
Intimitatea în vremea pandemiei jpeg
Intimitatea în vremea pandemiei
Închiși între patru pereți și cu măsuri de distanțare socială impuse de autorități, cum ne mai raportăm astăzi la intimitate? Nu ne mai ținem de mînă, nu ne mai îmbrățișăm. Nu ne mai spunem că o să fie bine, pentru că nu știm, de fapt, cum o să fie. Ne sunăm prietenii și părinții și vorbim mult.
Să vorbim despre moarte jpeg
Să vorbim despre moarte
Frica de moarte se află în centrul tuturor activităților noastre și este sursa angoasei noastre existențiale.
Primăvara disperării noastre jpeg
Primăvara disperării noastre
Nu sînt împăcată cu perioada asta. Nu sînt senină și nu sînt deloc zen. Nu am confortul psihic pentru a fi așa.
Paradoxul liniștii jpeg
Paradoxul liniștii
Dacă am mizat pe convingerea că serviciul sau produsul nostru va beneficia de interes necondiționat (și neîntrerupt!), fără a ne pune problema existenței noastre și în condiții precare, sau dacă am știut că jobul nostru tinde să iasă din sfera importanței în viitorul previzibil, însă am sperat fără temei că acest viitor este un concept prea îndepărtat pentru a-l scoate din abstract, atunci sîntem de vinovați pentru ceea ce trăim astăzi.
Ceea ce nu ne omoară ne sperie jpeg
Ceea ce nu ne omoară ne sperie
Principiul psihologic care ne face să ne temem de gripa porcină, de gripa aviară sau de COVID-19, dar nu de gripa comună, se cheamă „frica de pericole care sperie“.
The Kids Are Alright jpeg
The Kids Are Alright
Tranziția de la „de toate” la „nimic” în timp atît de scurt este șocantă, te face să anticipezi și să te ambalezi.
„Este de dorit să nu ajungem în situația de a improviza cu mîinile goale“ – dialog cu Natalia PĂTRAȘCU, medic cardiolog jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor jpeg
Epidemia în vremea dezastrelor
De cîtva timp trăim în epoca fenomenelor care afectează profund mase de oameni care, de cele mai multe ori, nu au nici o vină în declanșarea lor.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.