Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Dacă arunci o piatră într-un lac, tulburînd astfel liniștea locului, căderea pietrei va strica suprafața netedă a apei. Din locul în care piatra cade se nasc cercuri concentrice, care în doar cîteva clipe se vor stinge. În același fel, războiul din Ucraina dă naștere unor valuri concentrice, care trimit un impact puternic și divers asupra restului lumii. Doar că aceste valuri nu dispar, ci își păstrează forma și se solidifică în timp. Iar calmul din lac este pierdut din chiar prima zi în care a început acest conflict.
Se vorbește despre creșterea bugetelor de apărare. După doar cîteva zile de conflict, Germania a anunțat creșterea acestui buget, urmată de multe alte țări. În contextual actual, această schimbare nu este surprinzătoare, ba e chiar necesară. Însă banii care vor merge spre apărare sînt bani care nu vor mai fi cheltuiți pe sănătate, educație, mediu și spre rezolvarea problemelor de încălzire globală. Rămîne de văzut cît și în ce fel va afecta războiul eforturile legate de mediu, dar cu siguranță implicațiile conflictului merg dincolo de buget.
Tăierea contactelor cu Rusia și izolarea oamenilor de știință ruși vor avea un impact pe termen lung asupra proiectelor de cooperare și schimbă imediat o perspectivă, poate idealistă, a internaționalismului științei și cercetării în toate domeniile. Acum multe proiecte au fost suspendate.
Împreună, Ucraina și Rusia acoperă – sau, mai bine zis, acopereau – aproape 30% din cererea de grîu a lumii. Pe fondul încălzirii globale care afectează recoltele și după doi ani de pandemie, care la rîndul lor au avut un impact asupra ofertei de cereale, conflictul adaugă o nouă problemă. De la începutul atacului, Rusia a tăiat masiv din exporturile sale de grîu, iar Ucraina nu mai poate exporta prin porturile sale. O bună parte din agricultura Ucrainei suferă azi, în special în zonele afectate de război, acolo unde fermierii nu mai au acces la teren, fertilizanții și combustibilul nu se mai găsesc, iar lucrătorii fermelor se înrolează în armată. Acum nu se poate ști dacă grîul deja semănat va putea fi cules în vară și ce se va întîmpla cu cerealele ce ar fi trebuit semănate în martie. Multe dintre țările în curs de dezvoltare depind de grîul pe care îl importă în mod obișnuit din Rusia și Ucraina. Absența exportului dinspre cele două țări ar putea crește semnificativ și prohibitiv prețul mîncării în zone ale globului în care banii sînt puțini, iar accesul la hrană purta deja un mare semn de întrebare.
Avînd toate acestea în față, poate o analogie mai potrivită este aceea folosită recent de Yuval Noah Harari. Impactul conflictului asupra lumii este similar cu cel al undelor de șoc, cu perturbații care se propagă mai rapid decît viteza sunetului, purtînd o energie ce schimbă abrupt presiunea, temperatura și densitatea mediului. În mod similar, războiul din Ucraina schimbă, cu fiecare zi în care continuă, nu doar lumea în care trăim, ci și viitorul și, de asemenea, percepția noastră asupra realității, și astfel ne alterează și lumea interioară. Efectul tragediei în desfășurare are o dimensiune geografică, dar are și o dimensiune temporală, cu ecouri ce vor fi resimțite în lunile, anii și generațiile care urmează. Pe lîngă impactul economic, el mai readuce în prim-plan amintiri și frici aproape uitate.
La cîteva zile de la începutul invaziei, m-am întîlnit cu Tanja, prietena mea slovenă. Am vorbit despre război și, pe măsură ce ne completam propozițiile, Tanja a început să plîngă. M-am gîndit inițial că lacrimile erau măsura stresului de moment, a veștilor proaste, a șocului prin care am trecut toți realizînd că inimaginabilul a devenit imaginabil. Însă motivul era altul. Imaginile cu oameni ascunși la metrou îi aminteau Tanjei de copilărie, cînd sîrbii au bombardat Slovenia timp de zece zile. Suficiente totuși pentru a-i lăsa copilului de 6 ani de atunci o amintire traumatizantă, în care mama ei o lua și împreună mergeau să se ascundă. Și poate că războiul din Iugoslavia pare acum departe. Dar pentru Tanja e o amintire care prinde formă și substanță, o fantomă uitată care reînvie prin imaginile de acum.
Chiar și fără un fond de amintiri directe, știrile și imaginile din conflict ne afectează emoțional. Cercetările arată că volumul de știri și calitatea explicită a imaginilor la care ne expunem ne afectează semnificativ sănătatea mentală. Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news. Nu doar legate de pandemie, ci și de încălzirea globală, rasism și multe alte probleme locale și internaționale. Aveam deja un cumul, la care acum se adaugă suferințele războiului și valul continuu de refugiați. Pe lîngă asta, ușurința cu care se răspîndesc știrile false poate altera un simț al realității atît de necesar.
Pentru cineva din estul Europei, în special din fostul bloc comunist, relaționarea emoțională cu imaginile conflictului din Ucraina nu ține doar de un simplu simț uman și de apropiere geografică – deși ele contează –, ci și de o doză de identificare și de noduri culturale comune. De exemplu, imaginile cartierelor de blocuri ieftine din perioada comunistă, acum distruse, pot avea o rezonanță aparte. Prin ele devine clar că ne leagă o istorie împărtășită care a lăsat în urmă nu doar dinamici comune și mentalități mai mult sau mai puțin similare, ci și o moștenire materială și arhitecturală similară. Cartierele de blocuri și satele din estul Europei au un numitor comun, estetica standardizată și ușor recognoscibilă care ne apropie. Pe lîngă asta avem și un trecut cu experiențe similare, un trecut compus din poveștile despre război și comunism – amintiri care acum se reactivează și se simt ca fiind ale noastre mai mult ca niciodată. E o istorie care pînă pe 24 februarie părea atît de îndepărtată.
Trăind într-o lume care părea că face tot posibilul pentru a lăsa în urmă moștenirea comunistă, lipsa tangibilului în ideea posibilității unui război cu Rusia e cît se poate de justificată. Pînă nu demult, al Doilea Război Mondial părea la ani-lumină în trecut. Războiul Rece – ceva ce s-a întîmplat, dar care nu mai are mare importanță. Și totuși, acum trecutul a prins viață într-o formă nouă, dar păstrînd vechea esență. Monstrul adormit s-a trezit. Nu dispăruse, ci stătuse ascuns. Originile războiului din Ucraina sînt istorice, la fel ca rănile care acum se redeschid și ne încarcă conștiințele.
Ceea ce readuce acum în prim-plan războiul din Ucraina este o traumă istorică trăită la scară mare. E o rană veche din care toți ducem bucățele povestite în familii și care acum devin elemente identitare. Cu fiecare zi în care războiul continuă se plantează semințele urii și ale separării. Ceea ce se întîmplă în Ucraina amplifică istoriile, atît pe cea comună, cît și pe cea individuală, și împreună reformulează gîndurile noastre despre cum e construită de fapt lumea.
Redescoperirea faptului că preocupările legate de influența teritorială și militară de tip „Est versus Vest” sînt încă vii înseamnă că nu ne-am putut elibera de acel trecut, deși am încercat. Redescoperim cu limpezime și că libertățile, valorile și pacea cîștigate și menținute în Europa timp de decenii întregi nu sînt garantate. Iar acesta e un șoc în sine, dar unul care ne apropie. Nu doar pe cei cu rădăcini în Est, ci de pe întregul continent.
În timp ce Rusia se închide în camera sa plină de propriile fake news și știri cenzurate, restul Europei se trezește la o nouă realitate. Războiul a retrasat distanța dintre noi și ei cu o linie simbolică la mijloc. Dintr-o dată nu doar cooperarea, dar și sentimentul de unitate și identitate în restul Europei s-au întărit, au căpătat substanță. Ucraina a devenit parte din acest „noi” și un simbol al luptei pentru democrație și pentru libertate.
Asta ne face mai puternici într-un fel. Și, cel puțin pentru moment, diminuează diferențele și accentuează sentimentul de unitate. Ne conturează o identitate colectivă bazată pe valori comune. Percepția geografică a ceea ce înseamnă „noi” este în curs de redefinire și reformulare. Ne interesează ceea ce se întîmplă în Ucraina, iar compasiunea și umanitatea capătă tot o formă de „noi versus ei” în care ne pasă de ucraineni și ne pasă prea puțin de ceea ce se întîmplă cu oamenii de rînd din Rusia. Că o bună parte din soldații ruși provin din medii dezavantajate în care nu există bani pentru a scăpa de recrutare nu e problema noastră. Suferința lor pare justificată.
Istoria ține de trecut, dar are o puternică dimensiune emoțională. Ea poate alimenta fantasme și monștri și, pe termen lung, se conturează un nou bagaj istoric, o adîncire a rănilor din trecut cu cele noi. E un bagaj făcut din dureri și frici și multe traume. Războiul se va încheia, dar într-un fel acel moment va fi doar începutul. Încrederea se construiește greu și dispare atît de ușor. La fel cum nimic nu-i va putea aduce înapoi pe cei uciși, iar traumele vor rămîne, nimic nu va putea aduce înapoi încrederea pierdută și deschiderea spre Rusia care, privite retrospectiv, par aproape să fi fost o formă de naivitate.
Bianca-Olivia Niță este jurnalistă freelancer.
Foto: adevarul.ro
