Armata justițiarilor virtuali (ne)chemați la datorie

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Armata justițiarilor virtuali (ne)chemați la datorie jpeg

Recent am aflat printr-o postare de pe Facebook că în Haga s-a deschis un restaurant cu specific românesc. O afacere nouă, probabil plănuită de ceva vreme și deschisă în timp de pandemie, pentru că, odată ce investești, costă mai mult să aștepți vremuri mai bune decît să-ți încerci norocul în cele date. Postarea era binevoitoare, cu două fotografii ale meniului. O minge ridicată la fileu, greu de ratat: meniul conținea cîteva greșeli de scriere. Scăpare sau necunoaștere, nu știu și prea puțin contează. Pentru că, citind din comentarii, am simțit acea lehamite care mă încearcă tot mai des față de un fenomen pe care îl observ constant.

Să încerci să faci ceva și să expui acel ceva lumii virtuale e un exercițiu de curaj în sine, pentru că în online te așteaptă eterna turmă zeflemitoare. E o loterie: online, oameni decenți, care probabil nu ar reacționa la fel într-un context față în față, abia așteaptă să se întreacă în ironii și comentarii înjositoare. Că s-a deschis sau ce s-a zis, ce mai contează la o așa ocazie de afirmare și învăluire într-o aură de superioritate. Un biet meniu, online, a devenit o armă. Și de la o simplă veste, interacțiunea a alunecat instantaneu în sfera personală, în care cel cu inițiativa și dorința de a crea ceva a fost redus la o simplă eroare. Un mesaj discret, privat, ar rezolva orice problemă. Dar dacă ai face asta fără zgomot s-ar pierde acel moment de tristă strălucire virtuală.

Ce împinge de la spate acest fenomen e un sentiment de inferiorizare și de frustrare personală la o scară care-mi scapă, dar mă tot uimește. Și nu vorbim de o simplă corectare sau, în alte cazuri, de păreri contrare, ci de agresivitate, deseori pasivă, alteori mascată ca opinie, mai întotdeauna îndreptată la persoană. În profunzime, emoțional și nu doar, apare o profundă divizare din care toată lumea pierde. Cei care atacă par să nu poată tolera că acel ceva pe care nu-l pot trece cu vederea chiar există. Lumea se oprește acolo și nu pot vedea contextul mare. Cel care se răzbună să sape două gropi, spune proverbul. La fel și cînd e vorba de făcutul de rușine. Un mediu toxic și o lipsă de simplă generozitate taie adînc și vulnerabilizează pe cel comentat, dar în mod subtil înăsprește pe cel ce ține lama.

Apare astfel un fenomen de mob la scară mică. Efectul nu e cel major descris de Jon Ronson în Umilirea publică în epoca Internetului, dar tot doare. Majoritatea celor care umilesc și critică în felul ăsta pe Internet nu ar face asta în viața lor reală. Majoritatea n-au inițiative, nu se expun, dar stau la cotitură. Să construiești ceva, să încerci, să pui ceva din tine în văzul lumii înseamnă risc și expunere, deci vulnerabilitate. Te poți întreba nu doar cine ești tu, cel care rănește, ci și cine e persoana reală – tu, cel care scrii acele comentarii ascuțite, sau tu, cel din viața reală, care nu ar face asta?

Știu că, dintre toate cuștile cu lei posibile, Facebook-ul e un spațiu aparte, deseori un fel de show isteric și facil de afirmare prin asemenea cuvinte aruncate. Comunitatea Facebook e orice, dar nu comunitate. Oricine și orice e la un click distanță și e o chestiune de secunde să tastezi ceva, semi-dospit sau la impuls, să dai verdicte laconice și categorice pentru că... de ce nu? Un spațiu plin de anxietate în care așa, ușor, se pot contraface emoții și argumente, cu oameni care se ambiționează ca într-o competiție pe viață și pe moarte. Să iei premiul cel mare al aprobării populare sau poate numai satisfacția iluzorie că puterea e în mîna ta, și tare bine ai zis-o. De cîte ori vi s-a întîmplat să închideți Facebook-ul după un schimb de idei mai mult sau mai puțin clare, anxioși sau cel puțin simțindu-vă nițel mai șifonat?

Pe Facebook nu e loc de generozitate. Nimeni nu îți răspunde ca să îți ofere nuanțe sau să-ți atragă atenția cu delicatețe că ai ratat o literă – Doamne ferește, o cratimă! – și poate ar fi de corectat. Cînd ai prins o greșeală, nu pierzi tu timpul, comentezi cu semne de exclamare, te-ntreci în a găsi cuvintele tăioase, faci cîte-o referire la ce-i scris, dar te asiguri că ai atins – fie și implicit doar – natura, originile sau calitatea nefericitului care a îndrăznit să formuleze acel ceva. Te asiguri că și-o ia și îl și doare.

Ai luat premiul Nobel, dar ți-a scăpat ceva într-o postare? Te corectez și mă asigur că-nțelegi că tot un fraier ești, nimic special. Și-atunci și eu, adică nimeni, sînt la fel ca tine, sau chiar mai bun pentru că te-am corectat. Ți-ai povestit un episod din viață sau ai făcut un webinar în timpul liber ca să îi ajuți pe alții? Te dai erou, habar nu ai ce zici, eu aș face, dacă aș face, mult mai bine. Ăsta clar nu-i „sportul” tău și mult mai bine ar fi să te apuci de croșetat. Și dacă îndrăznești să te implici activ într-o problemă – sînt altele mai importante, iar tu faci caz de o treabă simplă. Te dai mare ca să arăți că îți pasă. Eu înțeleg mai bine, mai complex și numai mie îmi pasă de ceea ce contează cu adevărat. Ți-a fost greu într-o situație? Mie mi-a fost mai greu. Olimpiadele suferinței și ale virtuții pe Internet au cei mai mulți participanți. E important să cîștigi sau cel puțin să faci egal.

Și mă întreb, mai putem scrie ceva sau face ceva care să nu adune hater-i? Sau mai putem spune ceva care contează, care să facă vad și să adune un nucleu de păreri și pro, și contra articulate, din care toți avem ceva de cîștigat? În lumea ego-ului și a afirmării toxice virtuale, ce rost mai are cînd, orice ai face, ura aleatorie divizează și distrage de la discuțiile care contează cu adevărat?

Nu prea știu cazuri în care rușinea să fi făcut oamenii mai implicați și mai empatici. Știu doar opusul. Deși avem resurse mari de implicare și empatie, filtrul emoțional prin care putem trece cumulul de zgomot este limitat. Cînd e prea mult, reacția firească e să te închizi, să iei distanță. Prin ură și rușine, resursele umane de empatie se contractă și potențialul colectiv de coeziune se disipează într-o interacțiune care devine o lume în sine – abstractă, agresivă și de evitat.

Regulile interacțiunii umane nu se șterg pe Internet. Sînt tot aceleași, dar, prin distanță fizică și prin anonimat, poate părea că devin opționale. Oamenii devin mai curajoși în exprimare pe Internet, nițel mai categorici și mai aspri, iar felul în care e perceput mesajul poate fi doar o problemă de receptare. Știu asta. Și tot mă gîndesc că mediul online are un potențial de coeziune și mobilizare pozitivă care se pierde între cuvinte aruncate. Am fi cu toții mai săraci și mult mai singuri dacă tot mai puțini am face și am spune lucruri din simț de prezervare. Dar dacă am înlocui eternul bici virtual cu sprijin și încurajare? Dacă am sprijini idei și noi proiecte, în loc să adăugăm la valul de negare? Poate în urmă ar rămîne altceva decît distinctul sentiment că, oricum ai fi ca om și oricît din tine ai oferi lumii din jur, dacă te nimerești în fața turmei agresive, tot ce-ți rămîne e un sentiment de îngemănare.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free­lancer.

Foto: flickr.com

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Avertizări de caniculă şi vijelii pentru toată ţara. Unde se vor înregistra fenomene extreme: harta regiunilor afectate
Avertizări de Cod Portocaliu şi Cod Galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină au fost emise marţi, 5 iulie, pentru mai multe judeţe din ţară.
image
Atacul rechinilor. Ce spun biologii marini despre cazul turistei românce ucise în Marea Roşie a Egiptului
Periodic, rechinii atacă turiştii în Marea Roşie. Ultima victimă este o româncă de 40 de ani din Suceava. Aceasta nu a avut nicio şansă în faţa Marelui Alb care la doar 600 de metri distanţă mai ucisese o turistă din Austria.
image
Cum se vor impozita imobilele şi care este baza de calcul pentru contribuţiile la pensii şi sănătate
Modificările Codului Fiscal prevăd, printre altele, şi modificări ale modului de calcul pentru plata imobilelor, dar şi a bazei de calcul pentru contribuţiile la sănătate şi pensii.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.