Armata justițiarilor virtuali (ne)chemați la datorie

Publicat în Dilema Veche nr. 853 din 13 - 19 august 2020
Armata justițiarilor virtuali (ne)chemați la datorie jpeg

Recent am aflat printr-o postare de pe Facebook că în Haga s-a deschis un restaurant cu specific românesc. O afacere nouă, probabil plănuită de ceva vreme și deschisă în timp de pandemie, pentru că, odată ce investești, costă mai mult să aștepți vremuri mai bune decît să-ți încerci norocul în cele date. Postarea era binevoitoare, cu două fotografii ale meniului. O minge ridicată la fileu, greu de ratat: meniul conținea cîteva greșeli de scriere. Scăpare sau necunoaștere, nu știu și prea puțin contează. Pentru că, citind din comentarii, am simțit acea lehamite care mă încearcă tot mai des față de un fenomen pe care îl observ constant.

Să încerci să faci ceva și să expui acel ceva lumii virtuale e un exercițiu de curaj în sine, pentru că în online te așteaptă eterna turmă zeflemitoare. E o loterie: online, oameni decenți, care probabil nu ar reacționa la fel într-un context față în față, abia așteaptă să se întreacă în ironii și comentarii înjositoare. Că s-a deschis sau ce s-a zis, ce mai contează la o așa ocazie de afirmare și învăluire într-o aură de superioritate. Un biet meniu, online, a devenit o armă. Și de la o simplă veste, interacțiunea a alunecat instantaneu în sfera personală, în care cel cu inițiativa și dorința de a crea ceva a fost redus la o simplă eroare. Un mesaj discret, privat, ar rezolva orice problemă. Dar dacă ai face asta fără zgomot s-ar pierde acel moment de tristă strălucire virtuală.

Ce împinge de la spate acest fenomen e un sentiment de inferiorizare și de frustrare personală la o scară care-mi scapă, dar mă tot uimește. Și nu vorbim de o simplă corectare sau, în alte cazuri, de păreri contrare, ci de agresivitate, deseori pasivă, alteori mascată ca opinie, mai întotdeauna îndreptată la persoană. În profunzime, emoțional și nu doar, apare o profundă divizare din care toată lumea pierde. Cei care atacă par să nu poată tolera că acel ceva pe care nu-l pot trece cu vederea chiar există. Lumea se oprește acolo și nu pot vedea contextul mare. Cel care se răzbună să sape două gropi, spune proverbul. La fel și cînd e vorba de făcutul de rușine. Un mediu toxic și o lipsă de simplă generozitate taie adînc și vulnerabilizează pe cel comentat, dar în mod subtil înăsprește pe cel ce ține lama.

Apare astfel un fenomen de mob la scară mică. Efectul nu e cel major descris de Jon Ronson în Umilirea publică în epoca Internetului, dar tot doare. Majoritatea celor care umilesc și critică în felul ăsta pe Internet nu ar face asta în viața lor reală. Majoritatea n-au inițiative, nu se expun, dar stau la cotitură. Să construiești ceva, să încerci, să pui ceva din tine în văzul lumii înseamnă risc și expunere, deci vulnerabilitate. Te poți întreba nu doar cine ești tu, cel care rănește, ci și cine e persoana reală – tu, cel care scrii acele comentarii ascuțite, sau tu, cel din viața reală, care nu ar face asta?

Știu că, dintre toate cuștile cu lei posibile, Facebook-ul e un spațiu aparte, deseori un fel de show isteric și facil de afirmare prin asemenea cuvinte aruncate. Comunitatea Facebook e orice, dar nu comunitate. Oricine și orice e la un click distanță și e o chestiune de secunde să tastezi ceva, semi-dospit sau la impuls, să dai verdicte laconice și categorice pentru că... de ce nu? Un spațiu plin de anxietate în care așa, ușor, se pot contraface emoții și argumente, cu oameni care se ambiționează ca într-o competiție pe viață și pe moarte. Să iei premiul cel mare al aprobării populare sau poate numai satisfacția iluzorie că puterea e în mîna ta, și tare bine ai zis-o. De cîte ori vi s-a întîmplat să închideți Facebook-ul după un schimb de idei mai mult sau mai puțin clare, anxioși sau cel puțin simțindu-vă nițel mai șifonat?

Pe Facebook nu e loc de generozitate. Nimeni nu îți răspunde ca să îți ofere nuanțe sau să-ți atragă atenția cu delicatețe că ai ratat o literă – Doamne ferește, o cratimă! – și poate ar fi de corectat. Cînd ai prins o greșeală, nu pierzi tu timpul, comentezi cu semne de exclamare, te-ntreci în a găsi cuvintele tăioase, faci cîte-o referire la ce-i scris, dar te asiguri că ai atins – fie și implicit doar – natura, originile sau calitatea nefericitului care a îndrăznit să formuleze acel ceva. Te asiguri că și-o ia și îl și doare.

Ai luat premiul Nobel, dar ți-a scăpat ceva într-o postare? Te corectez și mă asigur că-nțelegi că tot un fraier ești, nimic special. Și-atunci și eu, adică nimeni, sînt la fel ca tine, sau chiar mai bun pentru că te-am corectat. Ți-ai povestit un episod din viață sau ai făcut un webinar în timpul liber ca să îi ajuți pe alții? Te dai erou, habar nu ai ce zici, eu aș face, dacă aș face, mult mai bine. Ăsta clar nu-i „sportul” tău și mult mai bine ar fi să te apuci de croșetat. Și dacă îndrăznești să te implici activ într-o problemă – sînt altele mai importante, iar tu faci caz de o treabă simplă. Te dai mare ca să arăți că îți pasă. Eu înțeleg mai bine, mai complex și numai mie îmi pasă de ceea ce contează cu adevărat. Ți-a fost greu într-o situație? Mie mi-a fost mai greu. Olimpiadele suferinței și ale virtuții pe Internet au cei mai mulți participanți. E important să cîștigi sau cel puțin să faci egal.

Și mă întreb, mai putem scrie ceva sau face ceva care să nu adune hater-i? Sau mai putem spune ceva care contează, care să facă vad și să adune un nucleu de păreri și pro, și contra articulate, din care toți avem ceva de cîștigat? În lumea ego-ului și a afirmării toxice virtuale, ce rost mai are cînd, orice ai face, ura aleatorie divizează și distrage de la discuțiile care contează cu adevărat?

Nu prea știu cazuri în care rușinea să fi făcut oamenii mai implicați și mai empatici. Știu doar opusul. Deși avem resurse mari de implicare și empatie, filtrul emoțional prin care putem trece cumulul de zgomot este limitat. Cînd e prea mult, reacția firească e să te închizi, să iei distanță. Prin ură și rușine, resursele umane de empatie se contractă și potențialul colectiv de coeziune se disipează într-o interacțiune care devine o lume în sine – abstractă, agresivă și de evitat.

Regulile interacțiunii umane nu se șterg pe Internet. Sînt tot aceleași, dar, prin distanță fizică și prin anonimat, poate părea că devin opționale. Oamenii devin mai curajoși în exprimare pe Internet, nițel mai categorici și mai aspri, iar felul în care e perceput mesajul poate fi doar o problemă de receptare. Știu asta. Și tot mă gîndesc că mediul online are un potențial de coeziune și mobilizare pozitivă care se pierde între cuvinte aruncate. Am fi cu toții mai săraci și mult mai singuri dacă tot mai puțini am face și am spune lucruri din simț de prezervare. Dar dacă am înlocui eternul bici virtual cu sprijin și încurajare? Dacă am sprijini idei și noi proiecte, în loc să adăugăm la valul de negare? Poate în urmă ar rămîne altceva decît distinctul sentiment că, oricum ai fi ca om și oricît din tine ai oferi lumii din jur, dacă te nimerești în fața turmei agresive, tot ce-ți rămîne e un sentiment de îngemănare.

Bianca-Olivia Niță este jurnalistă free­lancer.

Foto: flickr.com

AMSandu NOU jpg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Chantal jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

Adevarul.ro

image
Preţurile petrolului continuă să crească. La cât ar putea ajunge până la sfârşitul anului şi cu cât au scăzut stocurile
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 4%, deoarece datele solide privind consumul de combustibil din SUA şi aşteptările de scădere a livrărilor ruseşti au compensat temerile că încetinirea creşterii economice ar putea submina cererea, transmite Reuters.
image
NBC News: Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu meargă la serviciu vineri, pe fondul îngrijorărilor cu privire la un incident planificat
Rusia i-ar fi instruit pe angajaţii centralei nucleare Zaporojie să nu se prezinte vineri la lucru, au confirmat în exclusivitate serviciile secrete militare ucrainene pentru NBC News.
image
De ce folosesc românii voucherele sociale pentru alcool şi ţigări. Ce spun sociologii şi psihologii
Ministrul Proiectelor Europene a anunţat că voucherele sociale blocate pentru că beneficiarii au cumpărat cu ele tutun şi alcool vor rămâne aşa până la următoarea tranşă de bani pe care statul o va livra. Experţii atrag însă atenţia că din coşul de c...

HIstoria.ro

image
Înființarea aviației militare în România
România a fost printre primele țări din lume care și-a înzestrat forțele sale armate cu aerostate și avioane.
image
Responsabilitățile date de germani Armatei Române la Stalingrad, mult peste posibilitățile acesteia
Bătălia de la Stalingrad a tensionat relațiile cu aliatul german, cu precădere în urma acuzelor venite dinspre liderii militari cu privire la responsabilitatea trupelor române pentru căderea în încercuire a Armatei 6 germane.
image
Sfârșitul tragic al poetului Dimitrie Bolintineanu
Pe 20 august 1872, Dimitrie Bolintineanu, poet, revoluţionar şi om politic, murea într-un ospiciu din Bucureşti, suferind de o afecţiune psihică, dobândită de pe urma mizeriei şi sărăciei.  Viaţa lui Bolintineanu a stat sub semnul cinstei.