Dragostea ca argument civilizaţional
Ultimele evenimente, legate de vecinătatea violentă pe care lumea occidentală o are cu islamul, generează întrebări diverse cu privire la diferențele dintre noi și ei. Cu toții vom fi de acord că civilizația noastră (prin civilizație înțelegînd totalitatea acumulărilor de ordin material) este una superioară. Dar ce a dus la apariția acestei superiorități? Ce s-a întîmplat aici și nu s-a întîmplat în altă parte? Dezbaterea este extrem de intensă și părerile extrem de diverse. Fondul cultural-religios creștin ni se pare a fi determinant pentru apariția personalității umane de tip occidental. Pe acest fond a crescut și dragostea dintre femeie și bărbat, ca element unic de diferențiere culturală (prin cultură înțelegem totalitatea acumulărilor de ordin spiritual) și civilizațională. Ne propunem deci să dezbatem acest subiect sensibil și despre care oamenii vorbesc extrem de rar, al dragostei ca argument civilizațional, sau în ce măsură iubirea dintre bărbat și femeie este specifică lumii occidentale, dacă această iubire a dus la repoziționarea socială a femeii și dacă această repoziționare socială a femeii nu este unul dintre secretele care au dus la superioritatea civilizației occidentale. Această repoziționare a avut consecințe în planul relațiilor sociale și economice în ansamblu? Are femeia, omul de lîngă noi, o contribuție la ceea ce am devenit? Cît de mult îi datorăm?
Îndrăznim să spunem din start că lumea civilizată nu ar fi fost ceea ce este azi fără contribuția decisivă a femeii, contribuție ce a urmat recunoașterii femeii ca egalul nostru, omul de lîngă noi, pe care îl iubim și alături de care construim o viață, o lume și o familie. Prin respectul pe care îl acordă femeii, lumea occidentală este o lume unică în istoria și cultura planetei pe care locuim. Și de această dată, creștinismul ne-a pus în poziția privilegiată a unui avans. Femeia este omul de lîngă Iisus, Mama Sa, Fecioara Maria fiind un personaj unic, de primă mărime în istoria religiilor. Femeia Îl însoțește permanent pe tot parcursul vieții și învățăturilor Sale și tot femeia este cea care-L veghează pe cruce. Trecerea spre lumea de dincolo este vegheată de femeie și femeia este cea care constată și anunță minunea învierii. „Iisus o consacră pe femeie în deplina sa demnitate ca persoană. (…) Printre dușmanii săi nu există nici o femeie“ (Jean Delumeau, Religiile lumii, Editura Humanitas, București, 1996, p. 20). Iisus interzice lapidarea în cunoscuta parabolă a pietrei care poate fi aruncată de către primul dintre semeni care se consideră fără de păcat. Este un înțeles în favoarea femeii, dar și în favoarea noastră, a celorlalți, să nu uităm că omul de lîngă noi nu este decît altă ființă, cu păcatele și credințele sale, și că judecata intolerantă nu mai este permisă de creștinism. Nu întîmplător, însă, ca simbol al păcatului este aleasă femeia, considerată în epocă la limita dintre ființă și animal. Prin această parabolă, prin refuzul de care se lovește bărbatul în repudierea femeii, Mîntuitorul pune femeia în rînd cu bărbatul și la nivelul său. De asemenea, Sfîntul Petru considera femeia ca fiind „atinsă de grația divină prin darul vieții“ (Antonia Fraser, Vasul mai slab. Destinul femeii în Anglia secolului al XVII-lea, Editura Curtea Veche, București, 2012, p. 15).
Cu toate acestea, și în cultura noastră, femeia a fost considerată mai slabă și, din punct de vedere intelectual, chiar inferioară bărbatului. Ceea ce este femeia azi și rolul pe care-l joacă în societate este rezultatul unor bătălii pentru schimbare duse de-a lungul a sute de ani. Lupta pentru emanciparea femeii este în același timp și lupta pentru egalitatea și libertatea omului în general. În întreaga cultură occidentală există o tradiție a rolului important jucat de femeie. Dragostea în Evul Mediu a fost cîntată de către trubaduri. Prin asta femeia era așezată pe un piedestal pe care nu a așezat-o nici o civilizație. Fenomenul iubirii dintre bărbat și femeie deține o puternică fațetă socială. Există un imens set de avantaje de care Occidentul va beneficia în acest context. Femeia este obiect de adorație, dar și subiectul unui imens respect, pentru că ea dă viață și ea conservă și are grijă de viață. Avantajele pe care o asemenea moștenire culturală le oferă Occidentului sînt multiple: valorificarea femeii în societate și familie ca egala bărbatului a conferit lumii occidentale un uriaș rezervor de talent, inteligență și rațiune; femeia devine, alături de bărbat, un creator de valori materiale, dar și un consumator al acestor valori; prin valorificarea potențialului femeii, lumea occidentală își valorifică pe deplin potențialul uman; femeia aduce bogăție, grație și frumusețe vieții de zi cu zi; echilibrul atît de necesar vieții sociale este și contribuția femeii; iubirea dintre bărbat și femeie va aduce echilibru și liniște în familia occidentală, punînd-o în centrul vieții de zi cu zi. Problema răului social este rezolvată și cu ajutorul femeii.
Doar cultura occidentală vorbește despre emanciparea femeii și consideră, pe bună dreptate, nivelul de emancipare a femeii ca fiind un indicator pentru emancipare în general. Gîndirea occidentală desparte sfera sexualității de cea a iubirii. Savantul român Ioan Petru Culianu arată: „Platon, fără nici o îndoială filozoful cu cea mai mare influență în istoria gîndirii occidentale, desparte sfera iubirii autentice de sferele sexualității și ale reproducerii“ (Ioan Petru Culianu, Eros și magie în Renaștere – 1484, Editura Nemira, București, 1994, p. 24). Din acest moment se deschide calea detașării femeii din rolul de simplu subiect al plăcerii și reproducerii, așa cum există încă în multe culturi contemporane nouă. A considera sexualitatea doar ca efect al iubirii este pasul decisiv pe care îl face civilizația occidentală pe drumul devenirii sale. Trăim încă într-o lume în care dragostea este un accident.
Este înfiorător pentru noi, occidentalii, să constatăm că azi, la începutul secolului XXI, cea mai mare parte a oamenilor de pe Pămînt nu cunosc dragostea și trăiesc, în relația cu femeia de lîngă ei, într-un fel de animalitate promiscuă. Pentru ei, femeia nu este o ființă, este un obiect. Nu are drepturi și nu este cetățean. Ea nu participă la conducerea treburilor în societate și nu are niciodată un cuvînt de spus. Trebuie să spunem că, asemenea multor altor cărămizi puse la baza demnității umane de către capitalism, nici egalitatea dintre bărbat și femeie nu a existat dintotdeauna. „În Europa Evului Mediu, practic nimeni nu se căsătorea din dragoste“ (Anthony Giddens, Sociologie, Editura ALL, București, 2001, p. 11), subliniază Giddens, tocmai pentru a ne aminti de lungul drum parcurs de către Occident. Dragostea era privită nu ca o binecuvîntare, ci ca o slăbiciune și uneori chiar ca o boală. Lungul drum al emancipării femeii coincide cu lungul drum al emancipării persoanei, al cîștigării și afirmării drepturilor sale fundamentale. Iubirea dintre bărbat și femeie este și simbolul infinitei prețuiri pe care lumea occidentală o acordă vieții, considerînd fiecare ființă unică pe acest pămînt. Prin dragoste, omul occidental se valorizează ca ființă și ca cetățean.
Occidentul cultivă dragostea și, prin dragoste, femeia, și ca semn al individualității și dreptului recunoscut fiecărei ființe de a-și căuta calea și fericirea în acord cu ceilalți, dar în beneficiul propriu. Poate din această cauză dragostea este atît de generoasă și în același timp atît de egoistă. Iisus a iertat multe femeii și pentru că știa că ea a iubit mult. Dragostea dintre bărbat și femeie este o parte a iubirii de oameni dorită și cerută de Mîntuitor. Nu este, însă, totul. Pentru occidentali, tocmai prin dragoste, căminul înseamnă mai mult decît pentru orice altă cultură. Dacă avem în afara sa un război, o luptă, această luptă este topită de dragoste în interiorul familiei. În același timp, prin dragoste, omul poate găsi baza a ceea ce numim noi fericirea. Omul îndrăgostit, cu femeia sa alături, este un om mai bun și mai tolerant, mai înțelegător cu ceilalți. Iată cum dragostea dintre bărbat și femeie poate armoniza și diversifica o construcție socială.
Așezarea femeii ca egală a bărbatului afectează structuri profunde ale societății de tip capitalist. Prin acest pas se dublează pur și simplu numărul celor care muncesc, dar și numărul celor care consumă. Prin recunoașterea instituțională a dragostei și a rolului pe care aceasta îl joacă în relațiile dintre bărbat și femeie se afectează profund, în sens pozitiv, structurile de tip social și tot ceea ce construiește omul occidental devine mai armonios și mai durabil. Familia capătă o putere mai mare și devine cu adevărat spațiul de discuție și regăsire a echilibrelor fundamentale ale omului. Și datorită participării femeii, familia de tip occidental va fi mai puternică și va oferi mai mult în exterior. Cu femeia alături de bărbat, lumea occidentală este întreagă și plină de farmecul acestei întregiri. Acest gest și această luptă, de emancipare a femeii, trebuie să plece doar de la constatarea că pentru femeie sexul poate deveni ușor o povară, și asta pentru că ea este cea chemată în mod natural să asigure, prin intermediul sexualității sale, nașterea și perpetuarea speciei. Nu întîmplător, în lumea occidentală contemporană, femeia este subiectul unei importante mișcări, chiar instituționalizate, la capătul căreia se află o reală discriminare de tip pozitiv. Este răspunsul unei construcții sociale evoluate, la diferențele dintre bărbați și femei. Pentru femei, în prezent, sexul tinde să nu mai fie „obstacolul cel mai mare“ (L.V. Mises, Socialismul. O analiză economică și sociologică, www.mises.ro, p. 67). Capitalismul eliberează femeia de povara sexului și o redă bărbatului nu în calitate de colegă de pat, ci în calitate de partener egal, de cetățean implicat și atașat lumii în care trăiește. Mises arată: „Pentru omul occidental femeia este camarada, pentru cel oriental este tovarășa de pat. Femeia europeană nu a deținut întotdeauna poziția pe care o ocupă azi. Ea a dobîndit-o în mersul evoluției de la de la principiul violenței, la cel al contractului“ (L.V. Mises, Socialismul. O analiză economică și sociologică, www.mises.ro, p. 67).
Emanciparea femeii a dus, dacă ar fi judecăm simplu, la o dublare a mărimii forței de muncă într-o economie. Chiar dacă la început femeia nu muncea oriunde, în orice loc de muncă, aportul său, chiar din poziția de „muncitor secundar“, nu este de neglijat. În același timp, femeia devine și un consumator, producînd o revoluție, chiar a consumului. Începutul de secol XX este caracterizat prin apariția marilor magazine și a marelui comerț cu amănuntul, magazine populate în primul rînd de femei în dubla lor ipostază, de angajate sau de consumatoare. Apropierea femeii de economie va permite dezvoltarea unor întregi ramuri economice. Prin prezența lîngă noi, ca egală a noastră, a femeii, în viața statelor noastre există mai multă inteligență, mai mult farmec, mai multă frumusețe și mai multă determinare.
Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.
