Societatea dezinformaţională

Publicat în Dilema Veche nr. 767 din 1-7 noiembrie 2018
Societatea dezinformaţională jpeg

Nu putem fi înzestraţi toţi cu ingenuitatea Micului Prinţ. Din punctul de vedere al căruia nu se „vede clar decît cu inima“, esențialul fiind „invizibil ochilor“. Or, mădularul esenţial al multora e cornul rinocerului. Între oameni, acest mamifer ionescian e departe de a fi pe cale de dispariţie. Dimpotrivă, se înmulţeşte, prosperînd spre nefericirea tuturor.

Conform observaţiilor Hannei Arendt, dacă insul face parte din elită sau din lumea interlopă, rinocerizarea lui are loc benevol. Masa oamenilor şi străinii trebuie însă convinşi. Or, nu-i tocmai uşor să-i determini să-şi asume un proiect totalitar, pînă la urmă sinucigaş. Trebuie să atomizezi societatea. S-o umpli de frică. S-o linguşeşti şi s-o prosteşti cu promisiuni goale. Să-i anulezi raţiunea, simţul critic, reperele, memoria. Scopuri în care nu te poţi lipsi de minciună, în toate ipostazele ei. De calomnie şi dezinformare. De teorii ale conspiraţiei, ca „statul paralel“. Pe scurt, de minciuna propagandistică. De care nimeni nu se foloseşte cu mai mare măiestrie decît Rusia lui Putin, demn emul al agitpropului stalinist şi al celui şi mai eficient al Germaniei lui Goebbles. În ambele sisteme, propaganda nu era „decît faţa unei medalii al cărei revers e teroarea“ (după cum constată Hannah Arendt în Originile totalitarismului, în siajul cărţii lui E. Kohn Barmsted, Dictatorship and Political Police. The Technique of Control by Fear).

Ivită în scenă odată cu şarpele care, utilizînd-o, o momeşte pe Eva, minciuna e atît de ubicuă încît a ajuns să aibă aerul de a face parte din bagajul nostru genetic. Oricum, ne însoţeşte dintotdeauna, forţa ei fiind redutabilă, de vreme ce e în stare să contribuie esenţial, alături de ranchiună, desfrîu şi poftă de putere, la alungarea noastră din Paradis. Mai ales crimele o aranjează de minune, cum reiese din insolenţa replicii asasinului care, întrebat de Creator unde-i e fratele, răspunde obraznic, dezinformat şi neghiob, dată fiind omniscienţa interlocutorului său: „Nu ştiu. Ce, sînt paznicul fratelui meu?“

Să fie omul care, din indiferenţă faţă de semenul său, optează pentru a „nu-i fi paznic“, condamnat să se transforme în ucigaşul său? Împărţirea şi învrăjbirea oamenilor, divizaţi în triburi, religii şi etnii concurente, i-a oferit minciunii o generoasă platformă. Mitul cel mai longeviv şi sîngeros s-a dovedit maladiva minciună antisemită, potrivit căreia evreii ar încurca bunul mers al lumii. Şi corolarul ei, potrivit căruia ar fi de ajuns să dispară poporul monoteist al Cărţii ca lucrurile să fie repuse în cea mai bună ordine. Îmbrăţişată, esenţialmente, de toate regimurile totalitare, fie ele comuniste, naziste, islamiste, acest mit funest pentru umanitate, blasfemic pentru Cel care şi-a ales poporul supus masacrelor antisemite, a sfîrşit prin a sminti şi un popor civilizat ca germanii. Şi i-a împins pe români în dezastrul fără egal al complicităţii la cea mai amplă crimă din istorie.

Mai nimic din toate astea nu s-ar fi întîmplat, poate, dacă o educaţie adecvată i-ar fi împiedicat pe oameni să se lase lesne duşi cu preşul de mituri care, frecvent, se autocitează şi se autoperpetuează, hrănindu-se din propria substanţă, spre a se răspîndi şi contamina ca o pandemie. Dacă, înzestraţi cu simţ critic, repere şi memorie, ar citi cum trebuie texte şi metatexte cu pretenții de veridicitate absolută. În acest caz n-ar admite ca plăsmuirile strecurate în ele să le deformeze astfel încît ispititorul stăpîn al minciunii să multiplice dihonia şi, implicit, crima, războaiele fratricide şi falsificările însoţitoare – ori pregătitoare – numite propagandă.

Nimic însă nu pare să fi împuternicit minciuna, sub forma ei ideologizată, de propagandă şi îndoctrinare, precum timpurile moderne şi postmoderne. Nimic n a conferit o propulsie mai eficientă şi mai rapidă mişcărilor extremiste, nimic n-a întărit statele totalitare mai mult decît agitpropul vehiculat prin mijloacele de informare în masă. Şi nimic n-a înlesnit ascensiunea totalitară mai mult decît societatea informaţională. Care e vulnerabilă şi uşor de confiscat de către ideologi profitînd expert de digitalizare şi globalizare, spre a o preface într-una dezinformaţională.

Cum s-a prefăcut minciuna contemporană într-un soi de Popeye după îngurgitarea unei guri de spanac? Învăţînd. De pildă, să se deghizeze genial. Mimînd adevărul şi spiritul justiţiar spre a supravieţui dorului de onestitate şi autenticitate, simţului dreptăţii şi demnităţii. Spre a se înmulţi, a învăţat de la publicitate şi de la apologeţii religioşi, cotropind, colonizînd şi controlînd minţile ideologilor totalitari şi mentalităţile autoritare ale oamenilor îndelung înrobiţi. Ori proaspăt atomizaţi. Pentru care libertatea constituie un inconvenient şi un risc insuportabil.

Minciuna e, deci, în stare să se folosească abil şi insidios de slăbiciuni şi neajunsuri antropologice spre a colporta semiadevăruri la fel de flexibile şi inconsistente ca Olive. Le combină, perfid, cu duritatea terorii, înfricoşînd ca muşchii de piatră a unui uriaş ca Pluto. Ca Securitatea. Ca teroriştii şi KGB-iştii lui Putin. Combinînd cele două chei se infiltrează oriunde. Venind din cele mai sordide cotloane şi din toate periferiile gangstereşti, ştie să invadeze şi centrul spectrului politic. Ca şarpele biblic, se prevalează viclean de vicii spre a-i targeta pe oameni individual şi colectiv, in corpore şi separat. Aşa lucrează propaganda rusă actuală, targetîndu-i de pildă pe italieni în procesul lor electoral, nu doar la nivel naţional. Ci şi la nivel de urbe. Sau chiar de cartier. Rezultatul unei asemenea infiltrări poate fi enorm. A schimbat în ultimii doi ani faţa Regatului Unit, a SUA, a Occidentului, a lumii din Brazilia pînă în Filipine. Spre a l atrage pe om în capcana totalitară şi a distruge civilizaţia, propaganda ştie, cu măiestrie, să-i instrumentalizeze marotele. Se foloseşte magistral de mesianismul evreiesc. Devenită temei al creştinismului, obsesia izbăvirii grabnice de o lume aparent iraţională, marcată de suferinţă, s-a văzut reciclată, doctrinar, ca salvaţionism şi prefăcută în bază de utopii moderne de felul bolşevismului, nazismului, legionarismului şi islamismului. Minciuna utilizează cu egală isteţime şi nefericitul scientism modern, de care cu îndreptăţire îşi bătea joc G.K. Chesterton. Minciuna saltă cu maximă virtuozitate, last but not least, pe trambulina relativismulului, pe spinarea variilor forme de corectitudine politică, de feminism, transgenderism şi alte isme din aceeaşi făină.

Cuplată cu teroarea, cu lipsa de educaţie a maselor-ţintă şi cu predicţia, falsă, a unui viitor pe care minciuna propagandistică totalitară pretinde că l-ar cunoaşte infailibil, graţie unei analize (ştiinţifice) fără cusur a trecutului istoric, a naturii, a omului, sau colectivităţii, demagogia e letală. Libertatea n-are cum să i reziste dacă nu se apără cum trebuie. Or, subestimarea riscurilor le-a furnizat eforturilor neototalitare un ascendent asupra democraţiilor liberale, prea lente în a înţelege că sînt supuse unor tactici de cal troian, prin recursul la tehnici inventate de societăţile deschise şi întoarse împotriva lor. Prea trufaşe, după triumful asupra lui Hitler şi a imperiului sovietic, s-au iluzionat să creadă, cu superbie, în „sfîrşitul istoriei“. N-au realizat, în timp util, cît de grav se periclitează cultivînd hipermoralismul autoculpabilizării perpetue şi duplicitatea aferentă. N-au înţeles că a cere tolerarea intolerabilului şi extinderea la infinit a unor drepturi minoritare va sfîrşi invariabil prin a mina drepturile tuturor, surpînd mai cu seamă temeiul democraţiei, libertatea de exprimare. Simultan, au omis să împiedice progresul tehnic să transforme civilizaţia dintr-una precară, dar sustenabilă, a cărţii, într-o anticultură a pozei năruitoare de încredere. Demnă de „omul nou“, această anticultură a mefienţei, a urii şi a antidemocraţiei se bazează pe imagini falsificatoare, manipulatoare şi polarizatoare, ostile gîndirii critice, transmise, alături de cele mai vechi şi deşănţate clişee şi lozinci pe căi relativ noi sau foarte noi, ca Facebook, Twitter, Instagram, w.a., gab.ai, Sputnik, Antena 3 şi Russia Today. Prin falsuri pretinzînd a combate ipocrizia (veritabilă) a corectitudinii politice şi a înfiera falsificări şi falsificatori (imaginari) se construieşte, cu migală, societatea dezinformaţională. E o întreprindere în care, ajutată de indiferenţa, de poltroneria şi vidul etic marcîndu i pe unii din mai-marii occidentali, Moscova şi China pompează, de ani, fonduri gigantice. Nu întîmplător, Kremlinul a transformat propaganda în armă strategică, numai bună să compenseze lipsa de eficienţă a unei societăţi reîmbisericite, dar vetuste, închistate, antimoderne, supravieţuindu-şi sieşi prin uciderea libertăţii.

Dacă minciuna, departe de a avea picioare scurte, e atît de puternică, oare ce ne rămîne de făcut? Să i ne supunem? Defel. În fapt, minciuna e mai slabă decît cred mitomanii şi maeştrii propagandei. E atacabilă cu arma decenţei detestînd duplicitatea şi impostura. Cu arma educaţiei. A curajului micuţei Alice în Ţara Minunilor în faţa Damei de Cupă. A vitejiei copilului în faţa craiului pe care-l anunţă că „împăratul e gol“, pentru ca, văzută cu inima, să devină, brusc, vizibilă, nu atît nuditatea obscenă a tiranului, cît veşmîntul de lumină al omului cinstit, refuzînd şi ura, şi rinocerizanta nepăsare faţă de celălalt. 

Petre Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
„Iuda“ care i-a trădat pe luptătorii anticomuniști, plătit regește. Povestea legendarului Ogoranu care nu a putut fi prins de Securitate timp de aproape trei decenii
Banda lui Ion Gavrilă Ogoranu, din care făceau parte unii din cei mai vestiți luptători anticomuniști, a fost anihilată după au fost infiltrați trădători. Informatorii Miliției și ai Securității primeau bani grei pentru informații despre partizani.
image
Joburile de rutină cresc riscul de declin cognitiv cu 66% și de demență cu 37%, potrivit unui studiu
Conform unui nou studiu, activitatea intensă a creierului la locul de muncă ar putea da roade nu numai în ceea ce privește avansarea în carieră, ci ar putea, de asemenea, să protejeze cogniția și să contribuie la prevenirea demenței pe măsură ce înaintezi în vârstă.
image
Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.