Şi dă-i, şi luptă

Cine a crezut că hidra totalitară îşi va da duhul într-un răstimp previzibil s-a înşelat. Victoria din decembrie 2004 începe să semene tot mai mult cu înfrîngerea din 2000. Episodul deturnării politice a inundaţiilor şi vodevilul anticipatelor ratate, sub pretextul hilar al viiturii, au pus capac nădejdilor de schimbare autentică a României înaintea împlinirii miticelor 4 decenii biblice. 40 de ani de drum în pustie le fuseseră necesari robilor spre a se scutura de lanţurile din sufletele mînjite de sclavie, spre a binemerita elecţiunea şi Ţara Făgăduinţei. Ce-i de făcut? Păi, dă-i şi luptă... ce altceva... Episodul biblic e cu atît mai memorabil, cu cît oferă paralele semnificative la jenanta repliere pe poziţii perdante a actualului arc guvernamental. În cea de-a patra carte a Sfintelor Scripturi se relatează că iscoadele trimise de Moise spre a cerceta Ţara Făgăduinţei revin din misiune cu sacul plin de fructe minunate din ţinutul în care curge laptele şi mierea, dar şi cu inima saturată de laşitate şi răutate. 10 din cei 12 principi ai Israelului, expediaţi în legendara misiune de spionaj, susţin apoi imposibilitatea cuceririi Ţării Sfinte, în ciuda tuturor făgăduinţelor divine. "E prea puternică pentru noi, are prea multe cetăţi întărite şi prea mulţi giganţi", afirmaseră înalţii demnitari, ignorînd vinovat uriaşul ajutor divin ai cărui martori oculari fuseseră în prealabil, spre a manipula fin, dar eficient, poporul pe care-l reprezentau şi a-l determina să dea uitării o aventură pasămite prea de tot riscantă. Doar doi dintre ei, între care Isus fiul lui Nun şi Caleb fiul lui Iefune îndrăznesc să-i contrazică pe manipulatorii de serviciu, explicînd de ce insistă să considere întreprinderea fezabilă, cu ajutorul lui Dumnezeu şi a loialităţii faţă de El. Doar ei aveau să fie învredniciţi să ajungă în Ţara Sfîntă. Traducînd în româneşte acest episod, găsim că Ţara Făgăduinţei se numeşte mai nou UE. De la Bruxelles, unde a avut loc întîlnirea cu "gigantul" Olli Rehn şi eurobirocraţii cu simpatii socialiste care-l înconjoară, un Tăriceanu hotărît să se ţină cu dinţii de putere s-a întors în patrie cu coada între picioare, speriind electoratul Alianţei D.A. cu o voltă strînsă, care riscă să răstoarne barca democraţiei româneşti. Anticipatele - deşi în mod vădit necesare pentru ca România să se cureţe de mîlul totalitar şi lanţurile sugrumîndu-i reformarea autentică - au fost urgent vîrîte la naftalină, în speranţa că vor vedea zile mai bune şi promotori mai curajoşi. Şi dă-i şi luptă, ne propune Tăriceanu la a patra sau a cincea răzgîndire. Nu e un secret cine s-a frecat pe mîini împreună cu marii prieteni liberali ai PSD, în urma acestei manevre de pomină. Nimic nu poate afecta mai rău credibilitatea preşedintelui Băsescu şi a premierului său, precum şi şansele lor de a accede cît de cît curaţi la puterea reală în România, decît această decizie. E inutil de speculat ce s-a întîmplat la Bruxelles şi ce s-a petrecut în cadrul alianţei D.A. În lipsa unor informaţii fiabile, se poate recurge la experienţa ultimilor 15 ani, spre a se deduce că, o dată în plus, a funcţionat reţeaua cripto-comunistă atît în ţară, cît şi în străinătate. Cum a lucrat ea în ultimii 15 ani (mimînd cu succes reforma şi acasă, şi în străinătate) am aflat recent din paginile influentului ziar conservator german Frankfurter Allgemeine Zeitung. "Abia acum, cînd s-au ivit premisele unei schimbări româneşti autentice, o Europă profund obosită de extindere constată că a fost ani de zile dusă de nas" - scria, la 20 iulie, Karl-Peter Schwarz în ziarul din Frankfurt. Cum a fost dusă de nas o Europă (mult prea comodă şi socialist-birocratică spre a nu fi iritată de nevoia adaptării la parteneri noi, în special anticomunişti) nu e greu de ghicit. Regimul ceauşist a întreţinut agenţi de influenţă în Vest, în special în presă, spre a azvîrli cît mai consistent praf în ochii apusului, în timp ce acasă îşi înfometa poporul. Această practică s-a menţinut şi sub tandemul Iliescu-Năstase. Edificator e episodul urmăririi Emmei Nicholson şi a europarlamentarului Arie Oostlander de către agenţii secreţi români, în timp ce SRI considera că pericolul mortal prezentat de diverşii Hayssami şi prieteni ai terorismului arab aciuiaţi la Bucureşti ar fi un mizilic. Mai devreme sau mai tîrziu va fi înlăturat de la putere nu numai Tăriceanu, ci va fi redus la insignifianţă şi PNL, incapabil să se mîntuie de dihonia internă. Alianţa D.A. nu va putea rezista în actuala ei formulă. Nu alta ar putea fi soarta lui Traian Băsescu, un preşedinte pe care nici aderarea în 2007 la UE nu-l va putea salva pe termen lung de furia populară, aşa cum dezintegrarea CDR n-a scutit de pulverizare carierele politice ale unui Ciorbea sau Constantinescu.