Doamna de argint

Publicat în Dilema Veche nr. 509 din 14-20 noiembrie 2013
Doamna de argint jpeg

Germanii, autorii unora dintre realizările majore ale Europei, dar şi ai rătăcirilor ei cele mai crunte, n-au uitat cele două conflagraţii pe care le-au declanşat chiar ei. Nu li s-a şters din memorie nici măcar aceea iscată de orgoliul kaiserului, în urma atentatului din Sarajevo, cînd, în nemăsurata lui ambiţie, riscase confruntarea cu Rusia şi cu Franţa, incendiind ţara, continentul, lumea. Împuşcarea prinţului moştenitor al Austriei avea să se soldeze cu moartea a 40 de milioane de oameni, cu dispariţia unor imperii, cu instalarea bolşevismului în Rusia, dar şi cu apariţia legendelor care au dus la prăbuşirea democraţiei de la Weimar şi la edificarea celui de-al treilea Reich. Hitler, Holocaustul şi Războiul sînt, de altfel, atît de adînc întipărite în memoria Republicii Federale, încît nu trece zi fără ca undeva, în vreun oraş, să nu se amintească de cea mai sumbră pagină a istoriei continentale.

A vorbi serios, azi, despre Germania şi liderii ei înseamnă, prin urmare, înainte de orice, a ţine seama de ceea ce nemţii nu pot uita nici dacă ar vrea. Dar şi a ţine cont de ceea ce s-a creat din determinantele istorice ale Germaniei. Angela Merkel este, în măsură mai mare decît s-ar putea crede, produsul lor. A pune, aşadar, în legătură cu ea, întrebări anistorice înseamnă a rata aspecte esenţiale ale personalităţii ei. Nici măcar întrebări banale despre cancelar n-ar trebui să facă abstracţie de ceea ce – spre a-l parafraza pe poet – se află în „Uvedenrode“, „peste mode şi timp, în Olimp“.

Credem adesea că doar „cultura uneşte, în timp ce politicul dezbină“, cum citeam nu de mult în presa românească. Ne mai închipuim că în „mediocraţiile“ contemporane, în care domnesc mai puţin guvernele şi democraţia, cît o mass-media gregară, laolaltă cu cele mai abjecte forme de presă, ar fi imposibil să mai ajungi la cîrma unui stat şi să te menţii mult timp fără multă charismă. Angela Merkel demonstrează cîtă eroare zace în ambele clişee. Ştim, datorită ei, că se mai ascunde mult mister în natura puterii şi că avem prea puţin habar despre modul în care, în complexa lume contemporană, poate fi condus eficient un stat important şi de succes ca Germania. Pe de altă parte, a o studia intens pe şefa  executivului de la Berlin nu înseamnă defel că se vor descoperi automat secretele invulnerabilităţii ei.  

Merkel nu e prima femeie de stat fascinantă. S-a scris enorm şi despre „doamna de fier“. Maggy Thatcher a suscitat admiraţie, între altele, pentru că a reuşit să extragă Marea Britanie relativ rapid şi durabil dintr-o criză pe cale de a se eterniza. Şi-a salvat ţara prin aplicarea unei reţete complexe, constînd, pe de o parte, din transpunerea unui set riguros de reforme şi măsuri economice de piaţă, precum şi, pe de alta, dintr-un stil de conducere întemeiat pe convingeri şi consecvenţă morale inebranlabile.  

Provenind şi ea din zona conservatoare, Merkel s-a dovedit nu mai puţin influentă în lume şi nu mai puţin impresionantă. Spre deosebire de Thatcher, cancelara nu şi-a scos ţara din criză, dar a ştiut să profite plenar de pe urma reformelor de piaţă introduse de predecesorul ei social-democrat. „Doamna de plastilină“ – ar putea s-o numească adversarii ei, cu trimitere la inegalabila ei maleabilitate şi capacitate de a învinge orice greutăţi şi de a-şi înlătura din cale orice obstacol ori adversar, printr-un zîmbet graţios şi o legiune de hatîruri şi favoruri făcute stîngii spectrului politic.  

Concesiile ei au ajuns să fie atît de numeroase, încît la ultimul scrutin legislativ, stînga germană şi-a văzut mare parte din electorat trecut cu arme şi bagaje în tabăra dreptei.  

„Doamna de argint“ – i-aş zice eu, cu trimitere la proprietăţile unui metal care nu e doar maleabil şi ductil, ci deţine şi o amplă putere de reflectare a luminii şi a radiaţiei.

Mutti (mămica) – o numesc mulţi germani. În opinia lor, mama naţiunii, deşi înjurată înflăcărat la marginile continentului, din cauza obsesivelor programe de austeritate impuse de Berlin, ar face bine ce face. Merkel – se afirmă – apără eficient moneda europeană pentru care Germania a renunţat la marcă, bunul ei postbelic cel mai de preţ. „Merkel ne protejează cum trebuie“ – mai spun destui dintre compatrioţii ei – „ne pune la adăpost“ nu doar metalul preţios rîvnit de greci şi de alte neamuri cam prea petrecăreţe şi prea cheltuitoare, ci şi interesele de ţară prea îndelung silită să plătească oalele sparte de alţii.  

Deloc de mirare că, încă din ianuarie curent, deci mult înainte de ultimul scrutin, Angela Merkel trecea deja drept cel mai popular om politic al germanilor. Electoratul apreciază în continuare ceea ce se afirmă a fi precauţia, moderaţia şi pragmatismul ei. Între 70 şi 80%  dintre alegători îi consideră politica deopotrivă echilibrată şi înţeleaptă. Majoritatea i-a acceptat opinia potrivit căreia Germaniei îi merge, cu ea la timonă, din ce în ce mai bine, recuzînd catastrofismul opoziţiei de stînga. Nici varii cărţi şi articole menite, în campania electorală, să zdruncine această convingere şi să anihileze măcar parţial impresia bună a germanilor despre Merkel n-au reuşit să le destrame. Aşa se explică fulminantul ei triumf electoral, graţie căruia, într-o ţară ca Germania, neguvernabilă, de regulă, decît prin coaliţii, Merkel şi Uniunea ei creştin-democrată s-au aflat în buza istoricei victorii a cuceririi puterii integrale.   

Născută şi crescută sub ruşi, în estul comunizat al Germaniei, Angela Dorothea, fiica unui teolog protestant cu ascendenţă poloneză, o specialistă în fizică chimică şi statistică, îşi datorează ascensiunea politică propriei inteligenţe, precum şi, în bună măsură, lui Helmuth Kohl şi demolării Zidului berlinez. 

Sătulă de tutela comunistă şi dotată, în egală măsură, cu pofta libertăţii şi cu instinctul puterii, tînăra utecistă, ajunsă om politic creştin-democrat, s-a lansat rapid. A cucerit un mandat în Bundestag, în 1990, pentru ca apoi să-şi confirme succesiv reintrările în parlament, prin redutabile victorii directe, repurtate în circumscripţia ei electorală.  

De primul ei soţ, al cărui nume îl poartă în continuare, avea să divorţeze rapid. De mentorul ei, Helmut Kohl, avea să se despartă mai greu. L-a părăsit abia în faza în care cancelarul reunificării avea să alunece într-un irepresibil declin. Merkel avea chiar să-i dea, politic, lovitura de graţie.

Anterior, liderul CDU se împotmolise într-o afacere de finanţare ilegală a partidului şi considerase că respectarea cuvîntului său de onoare, prin care se obligase să nu-i divulge pe sponsorii Uniunii, e mai importantă decît legea. Ulterior, Merkel avea să-şi consolideze poziţia, eliminînd rînd pe rînd, din poziţii fruntaşe, diverşi baroni influenţi ai partidului. N-a dus lipsă de adversari redutabili. Mai toţi rivalii şi duşmanii au subestimat-o. Mai toţi au crezut că lipsa charismei va sfîrşi prin a-i veni de hac. Cu toţii s-au înşelat amarnic.  

„Fata lui Kohl“ – cum i se spusese după 1989 – a intrat în guvernul din 1991, fiind plasată în fruntea Ministerului Tineretului şi al Femeii. Ulterior, avea să preia portofoliul Mediului, pentru ca din anul 2000 să ajungă şefa CDU, iar de la mijlocul anilor 2000 – şefa executivului Republicii Federale.

Criticile împotriva politicii ei economice, ecologice şi chiar a diplomaţiei girate de Merkel s-au ţinut de-atunci lanţ. I s-a reproşat că şi-ar înşela electoratul, că şi-ar viola principiile conservatoare. Apoi – acuză grea din unghiul unui electorat cu îndelungi tradiţii şi propensiuni socialist-colectiviste – i s-a imputat prezumtivul neoliberalism light, deşi a acceptat măsuri net anticapitaliste, precum introducerea taxei Tobin, a impozitului pe tranzacţii financiare. S-a văzut acuzată că i-ar fi scăpat de sub control Serviciile secrete interne, în criza declanşată de asasinatele teroriste comise asupra unor imigranţi de un grup de extremă dreaptă – NSU. Că ar fi insensibilă la ecologie. Că ar căuta cu lumînarea succesul economic, slujind politica marilor concerne energetice. Or, după şocul provocat germanilor de accidentul nuclear de la Fukushima, cancelara se grăbise să le facă pe plac concetăţenilor ei şi să arunce peste bord propriile promisiuni electorale, renunţînd la făgăduita prelungire a vieţii reactoarelor atomice germane. În fine, o parte a elitei a condamnat, în repetate rînduri, ataşamentul ei definitiv şi imuabil faţă de securitatea statului evreu, al cărui drept la existenţă – după cum a afirmat ea într-o alocuţiune rostită în Knesset, la Ierusalim – constituie o parte „a raţiunii de stat a Germaniei“.  

Fapt remarcabil, în acest domeniu esenţial, ca şi în cel al necesităţii combaterii antisemitismului şi extremismului de orice fel, cancelarul nu s-a mai arătat dispus la vreo concesie. Instinctul libertăţii şi conştiinţa istorică au pus-o la adăpost pe Merkel de varii derapaje. A rezistat, de pildă, magna cum laudae, ispitei de a recurge, precum predecesorul ei la cancelariat, Gerhard Schröder, la jalnicul instrument al antiamericanismului ca trambulină electorală. 

Că, în pofida şirului virtual interminabil de critici şi învinuiri cu care se confruntă, Merkel continuă să fie, pentru nemţi, între politicieni, „cea mai iubită dintre pămînteni“ ţine probabil de straturile adînci ale psihismului german. În mod curios, simpatia ieşită din comun pe care o suscită se datorează tocmai modului ei simplu şi nepretenţios de a fi, aerului ei de pastoriţă protestantă, apetenţei pentru compromis, absenţei oricărei urme de charismă. La ea, toate acestea sînt combinate cu o existenţă din care lipsesc atributele convenţionale ale succesului, copiii şi marile averi. Ca atare, i-a sporit constant credibilitatea, tot mai mulţi considerînd că Merkel şi-a consacrat viaţa, fără vreo rezervă, naţiei şi-şi exercită puterea ca un bun cioban, în strictul interes al turmei păstorite.

E foarte posibil ca o parte dintre opţiunile ei politice şi economice să fie totuşi discutabile. Pe unele le-au criticat observatori lucizi, deloc impresionaţi de rombul pe care-l formează, adesea, mîinile Angelei Merkel. 

În spasmele globalizării, calmul raţional al acestui om de ştiinţă devenit politician aminteşte oarecum de alt mare cancelar creştin-democrat şi de caracterul benefic al fermităţii convingerilor democratice şi prooccidentale ale unui Konrad Adenauer. Cel care, preluînd timona Germaniei după cel mai amplu cataclism istoric, a reuşit, în cîţiva ani, turul de forţă de a-şi extrage ţara din coşmarul nazist şi de-a o readuce în familia naţiunilor civilizate. Încît, realizînd caracterul geometric al gîndirii succesoarei sale, îţi vine, poate, să îngîni după Ion Barbu: „Ceas în cristalin, lîngă fecioara Geraldine… sub timp / sub mode / în Uvedenrode…“  

Petre M. Iancu este jurnalist la Deutsche Welle.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Ger de crapă pietrele în România: temperaturile de coșmar care se anunță. Cât ține episodul de vreme rea
Vremea rea pune stăpânire pe aproape toate regiunile. Va continua să ningă la munte, iar temperaturile vor scădea accentuat. Gerul ne va chinui toată săptămâna viitoare.
image
Închisoare pe viață pentru un român care a ucis o femeie pentru a-i lua averea. Cum s-a filmat în casa victimei
Mohammed El-Abboud, cetățean român în vârstă de 28 de ani, și Kusai Al-Jundi, cetățean sirian, în vârstă de 25 de ani, au păcălit-o pe Louise Kam, să semneze documente de împuternicire care, credeau ei, le-ar fi permis să controleze averea de milioane de euro a acesteia.
image
„Mirciulică“, filmul cu Mircea Bravo, locul 1 pe Netflix. Cât profit a făcut în cinema. „A trebuit să folosim înjurături“ VIDEO
La doar o zi de la lansarea pe platforma de streaming, comedia este deja preferata telespectatorilor din România.

HIstoria.ro

image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.
image
Originea familiei Caragiale. Recuperarea unei istorii autentice
„Ce tot spui, măi? Străbunicul tău a fost bucătar arnăut, plăcintar! Purta tava pe cap. De-aia sunt eu turtit în creștet!”, astfel îl apostrofa marele Caragiale pe fiul său Mateiu, încercând să-i tempereze fumurile aristocratice și obsesiile fantasmagoric-nobiliare de care acesta era bântuit.
image
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești / VIDEO
Detalii din viața a 3 mari actori cu origini românești