ratare

Înfrînți, dar neînvinși jpeg
Înfrînți, dar neînvinși
Dosarul de față abordează problema ratării pe diferite paliere.
Politicianul român? Un ratat: nici măcar ratarea n a nimerit o jpeg
Politicianul român? Un ratat: nici măcar ratarea n-a nimerit-o
Ce se poate spune, deci, despre ratarea omului politic român? Că nu poți pierde din vedere ținta dacă nu ai una.
Superputerea de a greși jpeg
Superputerea de a greși
În mod paradoxal, ne sînt mai simpatici oamenii care greșesc. Ne plac mai mult.
Despre ratare și fericire jpeg
Despre ratare și fericire
Am ratat, oare, nerămînînd în Occident, în tinerețe? Sînt convinsă că aș fi putut reface, cu succes, un parcurs academic, acolo, chiar pornind de la zero.
1 decembrie 1918   şi ce a urmat jpeg
Farmecul apăsător al necunoscutei de mîine (de ce Istoria, de la Decebal la COVID-19, nu cunoaște „ratări“)
A vorbi despre „ratări“ în Istorie e riscant, pentru că se presupune că alte alternative posibile ar fi fost mai bune – ceea ce nu avem de unde să știm.
Ratangiii jpeg
Ratangiii
Ratările lui îşi au şi ele campionii lor.
„Azi cosmetizăm foarte bine eșecul“   interviu cu Zenobia NICULIȚĂ jpeg
„Azi cosmetizăm foarte bine eșecul“ - interviu cu Zenobia NICULIȚĂ
Cel mai important aspect nu este legat de ceea ce s-a întîmplat ca să eșuăm, ci de tot ce a urmat după aceea.
Epidemia unui eșec jpeg
Epidemia unui eșec
Nu este oare această pandemie un lanț de cauze ale mascării, negării obstinate a realității și minimalizării consecințelor unei probleme?