Farmecul apăsător al necunoscutei de mîine (de ce Istoria, de la Decebal la COVID-19, nu cunoaște „ratări“)

Publicat în Dilema Veche nr. 840 din 26 martie - 1 aprilie 2020
1 decembrie 1918   şi ce a urmat jpeg

Unul dintre cele mai fascinante lucruri despre știință pe care le-am citit vreodată pleacă de la matematicianul francez Émile Borel (1871-1956; de altfel, e cam tot ce știu eu despre matematică). El se întreba care sînt șansele ca un milion de maimuțe, lăsate să se joace pe un milion de mașini de scris, să poată reproduce exact textul tuturor cărților din biblioteca de la British Museum.

Vi se pare o glumă – dar nu e, pentru că acele șanse pot fi, teoretic, calculate, iar Borel pleda pentru puterea științei de a ne oferi o imagine rațională despre lumea în care trăim.

Istoria face cam același lucru: ne arată cum am ajuns aici. Dar, spre deosebire de alte discipline ale cunoașterii, ea nu poate să ne arate decît singura cale în care am ajuns aici. Oricare dintre profesorii noștri, din școala generală, din anii 1980, ar fi putut demonstra logic de ce 1 plus 1 sau 4 împărțit la 2 vor face 2, inclusiv în anul 2020. Dar nimeni, nici un laureat Nobel și nici vreun academician al planetei, n-ar fi putut paria, în 1980, că în 2020 Albania va fi membru al NATO, iar Iugoslavia nu va mai exista.

De ce? Pentru că Istoria nu e decît numele unei lungi și unice tranziții, între un punct relativ cunoscut (ieri) și altul plin de necunoscute (mîine). Unii aplică logica trecutului, încercînd să prevadă viitorul. E tentant, dar ei au aceeași șansă de a intui ziua de mîine precum cea a  maimuțelor lui Borel de a rescrie biblioteca londoneză – sau poate chiar una mai mică. Surprize/lebede negre vor exista mereu.

Ortodoxie vs catolicism?

Mulți dintre români își imaginează că am „ratat“ unele chestii în Istoria noastră – dar discuția se complică dacă luăm în discuție ce înțelegem prin „ratare“. De exemplu: nouă din zece prieteni ai mei vor fi de acord că am ratat cîte ceva, în trecut; dar, dacă începem dezbaterea (mi se întîmplă, frecvent), aceste nouă suflete vor avea nouă perspective diferite asupra trecutului – și asupra ratărilor.

Să ne imaginăm că, pe la mijlocul secolului al XIV-lea, doamna Clara (soție, atunci, a domnitorului Țării Românești Alexandru Nicolae, fiul primului Basarab) ar fi reușit să-și convingă soțul, și mai apoi boierii, de necesitatea trecerii la catolicism. Este un clasic regret în cultura noastră – vezi marea carte a lui Eugen Lovinescu, Istoria civilizației române moderne (1924), unde autorul sugerează că ortodoxia e o „ratare“ istorică și e semnul ancorării noastre eterne în preajma Rusiei. Am mulți prieteni de idei care cred acest lucru și eu însumi am cochetat, intelectual, cu ipoteza. Nu e greu să ne imaginăm că o Românie latină și catolică ar fi fost ca un fel de Spanie a Estului etc.

Pe de altă parte, să ne imaginăm că Țara Românească, cîndva în jur de 1360, chiar devenea catolică, prin voia domnului și a boierilor (și a regatului maghiar). Nu toți românii din sudul Carpaților ar fi acceptat reforma (Bizanțul ortodox era încă în picioare și influent, drept pentru care sigur apăreau la noi schisme – și inchizitori). Apoi, Moldova, care era o entitate separată, nu văd de ce ar fi renunțat la ortodoxie – deci, e de discutat cînd/dacă am mai fi avut unirea din 1859! Pe firul logicii, la fel de probabil e ca o Țară Românească catolică să fi fost destinată unui parteneriat cu Ungaria, cu Habsburgii apoi – și la o adversitate tenace cu Moldova, Serbia, Bulgaria, mai apoi Imperiul Otoman, mai apoi Rusia etc. Lucrurile se complică deja.

Gluma lui Eminescu - și „ratarea“ de la Nicopole

Pentru mine, simbolul puterii absolute a Artei asupra Istoriei este o celebră poezie a lui Eminescu, pe care o știți. În epica lor întîlnire din Scrisoarea III, înaintea bătăliei de la Rovine ce avea să urmeze, Baiazid îi vorbește lui Mircea cel Bătrîn („un moșneag atît de simplu, după vorbă, după port“… Mircea, apropo, atunci avea în jur de 40 de ani!) despre planul lui de cucerire a Europei: „La Nicopole văzut-ai cîte tabere s-au strîns // Ca să steie înainte-mi ca și zidul neînvins“ – spunea Baiazid.

Eminescu a alterat, aici, realitatea – arătînd că, în mintea artistului, constrîngerile factuale nu există, ceea ce mi se pare un admirabil exercițiu de libertate. În fapt, bătălia de la Rovine (toamna 1394), cea cîștigată de Mircea cel Bătrîn, a fost înaintea celei de la Nicopole (toamna lui 1396) – deci Baiazid nu se putea lăuda cu Nicopole în fața… moșneagului de +/- 40 de ani!

Să insistăm totuși asupra momentului: a fost, oare, o „ratare“ înfrîngerea creștinilor de la Nicopole? După toate aparențele, da. Dacă armata creștină ar fi învins, probabil că otomanii ar fi fost scoși din Balcani (pentru cît timp?), Bulgaria ar fi redevenit un stat puternic (cu secole înainte fusese imperiu, cu noi împreună, ajungea pînă pe la Craiova!), Serbia (care căzuse în fața turcilor, în 1389) și-ar fi recîștigat autonomia, iar toate statele participante la acea cruciadă (inclusiv Țara Românească) ar fi avut ce sărbători – dar, atenție, imediat ar fi început și inevitabilul game of thrones, pentru că aceasta e logica Istoriei!

Fără amenințarea turcă la sud de Dunăre, foarte posibil, Țara Românească, Bulgaria și Serbia s-ar mai fi și războit între ele, cu implicarea vecinilor – adică ceva similar cu ce avea să se întîmple… în 1912-1913, în războaiele balcanice! Ca detaliu geografic, priviți la Banatul românesc de azi (Timișoara, viitoarea Capitală Culturală Europeană etc.). În cazul unei victorii a creștinilor la Nicopole (repet, 1396), e posibil ca, în secolele următoare, Banatul să fi fost disputat între regatele Serbiei și Ungariei – în timp ce, probabil, Țara Românească și-ar fi întărit ieșirea spre Gurile Dunării și spre Mare. Iar dacă Mircea cel Bătrîn ar fi fost un domnitor catolic (ca urmare a reformei doamnei Clara, de mai sus!), Țara Românească catolică și Moldova ortodoxă s-ar fi putut lupta ani și secole pentru controlul asupra Gurilor Dunării și accesului la Mare; și, foarte probabil, cîndva prin secolul al XVIII-lea, sprijinul Rusiei pentru Moldova i-ar fi îndepărtat pe munteni de la Marea Neagră. Iar azi, posibil, Constanța ar fi un port al Rusiei – vezi mai jos.

„Ratarea“ lui Cantemir?

În aprilie 1711, domnitorul moldovean Dimitrie Cantemir se alia cu steaua ascendentă a creștinismului est-european, țarul Petru cel Mare al Rusiei. Cantemir era un viitor luminat savant european, iar Petru I era exponentul unei rapide occidentalizări a Rusiei (care, ca și atunci, păstrează aceleași sincope).

În ciuda alianței ruso-moldave, în iulie 1711 turcii i-au încercuit pe creștinii româno-ruși la Stănilești, pe Prut le-au impus un dur tratat de pace. Dimitrie Cantemir și-a părăsit tronul de la Iași și s-a refugiat la curtea rusă, unde a devenit consilier al țarului (iar fiul lui, Antioh Dimitrievici Cantemir, avea să devină un pilon al literaturii clasice ruse – ajutat de faptul că știa franceză!).

Dincolo de aceste accidente biografice, oare ce s-ar fi întîmplat fără „ratarea“ creștină din  iulie 1711? Dacă rusul Petru cel Mare și românul Cantemir ar fi cîștigat acel război? Hmm… Logica duce spre mai multe scenarii… Chiar și victorioasă, Moldova lui Cantemir nu avea nici forța militară și nici anticorpii culturali pentru a rezista unui Petru cel Mare impetuos, care ar fi dorit recucerirea Constantinopolului (via Dobrogea, desigur). Rezultatul posibil? Estul României de azi (de la Iași la Mangalia) ar vorbi rusește, iar Țara Românească (ortodoxă ori catolică) ar fi dus lupte serioase și s-ar fi aliat cu cine nu ne imaginăm, după 1715, ca să se apere de această putere expansionistă din Est – adică ceva de genul a ceea ce face Ucraina azi.

Adevărul despre aceste „ratări“ alternative

Toate scenariile de mai sus sînt contrafactuale. A vorbi despre „ratări“ în Istorie e riscant, pentru că se presupune că alte alternative posibile ar fi fost mai bune – ceea ce nu avem de unde să știm. Adevărul, banal, e că nu există ratări, în trecut. Totul e curgere. Un stat are uneori șansă, alteori neșansă; uneori se iau decizii bune, alteori proaste. Faptul că am pierdut tezaurul în 1918 a fost o neșansă istorică, dar nu o ratare. La fel, intrarea sub pulpana URSS în 1945 – dar tot o neșansă ar fi fost și victoria lui Hitler. Ar fi fost mai bine ca Decebal să înfrîngă atacatorul roman, în anii 105-106? Cît și în ce condiții unirea lui Mihai Viteazul din 1600 ar fi putut rezista? Ar fi fost mai bine ca, în anul 1848, pașoptiștii maghiari să-i fi propus lui Avram Iancu autonomia românilor? Ar fi fost mai bine ca, în 1870, Franța să fi învins Prusia și nu invers (iar noul nostru domnitor, Carol I, să fi părăsit incognito Bucureștiul)? Ne salvează COVID-19 de un război – sau ne va duce spre unul?

Iată cîte necunoscute, în istorie și în prezent – pentru că timpul, din păcate, curge doar unidirecțional! Toate celelalte supoziții despre „ratări“ sau „variante optime“ sînt contrafactuale. Maimuțele lui Borel, după milioane și miliarde de încercări, teoretic, ar putea, culmea, rescrie orice bibliotecă. Cu mult mai modești, noi avem în spate doar un singur șir de pași: Istoria noastră s-a derulat doar o dată.

Adrian Cioroianu este istoric, ambasador delegat permanent la UNESCO.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

George Simion, Ilie Bolojan, Sorin Grindeanu / FOTO Mediafax Foto
Bolojan exclude ca PNL să intre într-un guvern cu PSD și propune o formulă „de bun-simț”. Ce spune despre AUR: „Are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
Premierul interimar Ilie Bolojan precizat joi seară că PNL nu își schimbă poziția privind o eventuală participare la un executiv alături de PSD și susține în continuare varianta unui „Guvern de tranziție”.
texas rangers jpg
Cine au fost „diavolii texani”, unii dintre cei mai de temut și respectați justițiari din lume
Rangerii Texani au fost și rămân una dintre cele mai faimoase și respectate forțe de aplicare a legii din lume, recunoscuți pentru eficiența, rezistența și tacticile lor de elită. Au aplicat metode extrem de ingenioase, dar foarte brutale ceea ce i-a făcut și controversați în același timp.
oua ochi vecteezy jpg
Nu mai prăji ouăle ochi în ulei sau unt! Ingredientul-surpriză care le face perfecte
Ouă ochi se numără printre cele mai populare și mai ușor de pregătit preparate din întreaga lume. Indiferent dacă le servim la micul dejun sau la un prânz rapid, cu toții am pregătit, de-a lungul timpului, ouă ochi.
Atentate 11 septembrie Statele Unite ale Americii SUA FOTO Guliver / Getty Images /   Jose Jimenez
11 septembrie 2001: Cum au distrus atentatele încrederea în presă și au pregătit terenul pentru era dezinformării
La 25 de ani distanță, moștenirea atacurilor din 11 septembrie depășește cu mult efectele fizice și economice inițiale. Evenimentele din acea zi și „războiul împotriva terorismului" declanșat ulterior au subminat profund încrederea în mass-media tradițională.
hot roman in Anglia FV pagina de poliție jpg
Român suspectat de furt, amenințat de un bărbat într-o stație de metrou din Marea Britanie: „Să nu mai furi de la oameni, nenorocitule. Fugi, șobolanule!”
​Un videoclip filmat la intrarea într-o stație de metrou din Marea Britanie surprinde momentul în care un biciclist îl abordează direct pe un bărbat suspectat de furt din buzunare, care pare a fi român.
11 septembrie cortina de fier jpg
11 septembrie: Ziua când s-a prăbușit cortina de fier în Ungaria. 13.000 de est-germani au părăsit „lagărul socialismului victorios”
În ziua de 11 Septembrie 1989, Ungaria anunță că refugiații est-germani, care au fost adăpostiți în tabere temporare, sunt liberi să plece în Germania de Vest „capitalistă”. Tot pe 11 septembrie se împlinesc 25 de ani de la antentatele teroriste din SUA.
Chirii în Irlanda  jpg
Cât plătește o familie de români pentru chirie în Irlanda? „Fără un istoric bun și job stabil e aproape imposibil”
O familie de vloggeri români de travel a detaliat costurile stabilirii în Irlanda. Aceștia plătesc 750 de euro pe lună pentru o locuință provizorie împărțită cu încă un cuplu, au investit 3.000 de euro într-o mașină cu volan pe dreapta și caută chirie definitivă în Waterford.
copii smartphone - telefon FOTO Shutterstock
Mișcare de amploare a părinților pentru interzicerea inteligenței artificiale în școli. Ce poate învăța sistemul de învățământ românesc din exemplul american
În ultimele zile, trei dintre cele mai mari districte școlare din Statele Unite au anunțat restricții semnificative privind utilizarea tehnologiei în sălile de clasă, răspunzând presiunii tot mai mari exercitate de grupuri de părinți.
andreea si victor
Ce s-a întâmplat cu Andreea Bălan și Victor Cornea după căsătorie. În ce stadiu este relația lor?
Cântăreața Andreea Bălan a vorbit cu sinceritate despre relația cu Victor Cornea, alături de care și-a unit destinele atât civil, cât și religios, în primăvara acestui an. După câțiva ani de relație, cei doi au decis să facă pasul cel mare, iar artista a mărturisit în repetate rânduri cât de fericit