Cu ceva timp în urmă, Consiliul Europei a adunat o mînă de oameni cu interes în libertatea de expresie să analizeze oportunitatea adoptării unor documente " cu valoare de recomandare " legate de comportamentul mass-media la vreme de criză. Două zile ne-au trebuit să ajungem la concluzia că nu poţi reglementa reacţia la criză, atîta timp cît accepţi că însăşi criza este un moment de fractură de paradigmă, un moment (insist) în care nici o regulă prestabilită anterior nu se mai poate aplica. A face reguli pentru lipsa de reguli este un exerciţiu intelectual atractiv, dar doar atît. Şi, oricît de diferiţi am fi fost în părerile, experienţele şi credinţele noastre, am fost cu toţii de acord " atunci " că putem vorbi de criză doar "la moment". Criza este secunda rupturii " nu ceea ce o premerge şi nici decum ceea ce urmează. De aceea cred că a vorbi de "perioada de criză" pe care o traversăm este oarecum oximoronic. Un soi de scuză mentală care ne permite să justificăm multe şi să ne plîngem angoasele. La români, criza a devenit subiect de discuţii, de dezbateri (un fel de discuţii mai cu foc şi cu ceva mai mult public pasiv), de reglări de conturi, de glume (cum altfel? cum altfel!), de oferte promoţionale, de reclame. Şi, dacă o vom mai duce mult aşa, criza asta va deveni un mit, pe care nimeni nu l-a văzut, dar ale cărui "efecte" le ştie toată lumea. Cam ca Meşterul Manole. Lovit evident de criză este şi sectorul mass-media, cu rolul său dual de victimă şi colportor: cu cît scrie/vorbeşte mai mult despre criză, cu atît percepţia despre criză se învîrtoşează şi loveşte mai abitir, ceea ce dă un şi mai puternic temei mass-mediei să fluture stindardul crizei şi... După cum spunea unul dintre participanţii la masa rotundă "Publicitatea de criză" (organizată la jumătatea lunii februarie de Clubul Român de Presă), "criza trece prin minţile noastre". Frica de criză este mai mare decît criza însăşi. Au venit la masa rotundă oameni din mass-media (cu precădere din presa scrisă, dar şi de la televiziunile de mare audienţă), din agenţiile de publicitate şi chiar cîţiva "anunţători". Dovadă că tema a stîrnit interes a fost numărul mare de participanţi " şi "reprezentarea", la nivelul "deciziei pe bani" (adică sus!). Faptul că vorbirile s-au legat mai greu şi că multe lucruri au rămas nespuse mă face să cred că oamenii erau mai degrabă dispuşi să asculte, decît să vorbească despre propriile probleme. Problema tuturor era destul de vizibilă (cam ca un elefant într-o încăpere): scad bugetele de publicitate. Şi scad sensibil " de la 600 de milioane de euro (cifră estimată pentru 2008) la 450 de milioane în 2009. Estimată, spuneam, pentru că " aşa cum a subliniat unul dintre participanţi " "piaţa" nu este în stare să vină cu o cifră netă clară a bugetelor de publicitate. În atari condiţii, bugetele nu vor fi doar mai mici, ci şi " frumos zis " "mai atent alocate". Din acest punct de vedere, clienţii de publicitate, cei care pun banii pe piaţă, au fost extrem de tranşanţi: trăim un an greu, banii sînt cîţi sînt, nu mizaţi pe solidaritatea de industrie, luptaţi-vă pentru ei. Un mesaj destul de dur pentru mass-media, ai cărei reprezentanţi aşteptau, probabil, ceva mai multă cooperare din partea celor din publicitate. Au fost menţionate acolo cîteva posibile soluţii: un accent mai serios pus pe auditarea reală a tirajelor (şi nu numai reală, dar făcută de organizaţii credibile şi cunoscute în branşă " cum ar fi Biroul Român de Audit al Tirajelor), armonizarea termenelor de încasare a banilor cu nevoile presei (căci un termen legat de încasare de 150 de zile este, Doamne, iartă-mă, aproape o jumătate de an, o perioadă lungă şi în vremuri "normale", dară-mi-te la vreme de criză!), renunţarea la faimoasele "rebate"-uri " un soi de comisioane percepute de agenţiile de publicitate de la mass-media (în plus faţă de cele percepute de clienţii lor). Stăpînii banilor au fost însă expliciţi: faceţi-ne oferte pe care să nu le putem refuza. Fiţi flexibili şi " magic cuvînt! " fiţi creativi. Creativitatea ca soluţie de ieşire din criză este o idee seducătoare, poate mai solidă, pe termen lung, decît apelul la strîngerea rîndurilor în interesul industriei. Rezerve de creştere ar mai fi. Noua legislaţie în audiovizual permite noi forme de publicitate " cum ar fi plasarea de produse. Drept e că aceste forme nu avantajează presa scrisă " cea mai puternic lovită de criză (şi de frica de criză). O altă soluţie ar fi apelul la eternul binefăcător " statul " şi la măsuri protecţioniste pe care acesta le-ar putea lua " după model francez " în favoarea industriei de mass-media. Reduceri de TVA, în speţă " greu de imaginat în contextul în care bugetul însuşi e "de criză", cînd fiecare bănuţ (se zice) contează. Şi cînd industria de mass-media este asimilată (la cel mai înalt nivel) cu "mogulii" " care sînt, nu-i aşa? " nişte cetăţeni mai puţin decît oneşti şi care s-au îmbogăţit din diverse mişculaţii. La ce ar binemerita ei sprijin de la Patrie? Pentru că, au argumentat participanţii la masa rotundă, presa îndeplineşte (ropot de tobe) "un serviciu public". Voil