Despre persoane şi drepturi

Publicat în Dilema Veche nr. 364 din 3 - 9 februarie 2011
Despre persoane şi drepturi jpeg

- cu (oarecare) furie -

Florin se uită uimit la pachetul voluminos din faţa lui. Vine de la o primărie dintr-o comună de prin văile munţilor din preajmă. Florin e jurnalist şi, cu ceva timp în urmă, a cerut primăriei cu pricina informaţii privind cadastrul forestier al zonei (încă) împădurite din vecinătate. Deschide pachetul şi nu mică îi e mirarea cînd găseşte un top de hîrtie albă-albă, aşa cum fusese el cumpărat din librărie. Peste hîrtia mută, o adresă din partea primăriei: „Găsiţi alăturat o parte din răspunsul la cererea dumneavoastră de informaţii depusă în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public“. Să fie parabolă? Prea-i subtilă. Să fie snoavă? Prea-i înflorită. Dar e realitatea unei ţări europene numită România, la anul 2010, la aproape zece ani de la adoptarea legii cu pricina. Şi, ca şi Florin, nu te poţi împiedica să te întrebi ce poate fi în mintea colectivă a unei autorităţi publice care găseşte resurse de timp şi financiare să-şi rîdă de contribuabil.

Legea accesului la informaţii a fost o breşă majoră în cultura secretomaniei care a guvernat România zeci de ani. Ea a impus transparenţa ca principiu, ca normă în relaţiile autorităţilor publice cu cetăţeanul. Ba nu, nu cu „cetăţeanul“, ci cu – aşa cum sună textul legii – „orice persoană“. Este probabil una din cele mai profunde schimbări de paradigmă din gîndirea politică şi administrativă a României. Pentru prima dată, autorităţile sînt ţinute să se pună „în slujba“ – la propriu – oricui le cere: pentru prima oară, serviciile publice devin ceea ce le spune numele – servicii, facilităţi, utilităţi pentru nişte entităţi cu voinţă şi discernămînt propriu – „persoanele“.

Un soi de avînt reformator (moderat, dar reformator) a urmat adoptării legii şi a fost dublat de o muncă susţinută şi de aparatul guvernamental, şi de neguvernamentalele organizaţii care au pus umărul la naşterea ei. Gîndirea comună a epocii era „să educăm instituţiile să lucreze cu legea“. De aceea – şi doar de aceea – forma iniţială a legii nu prevedea pedepse împotriva celor ce nu-i dau curs. Mai mult, educaţi în spiritul şi litera legii se cereau a fi şi utilizatorii – şi accentul s-a pus atunci pe ONG-uri şi pe mass-media, căci la „omul simplu“ este mai greu de ajuns cu astfel de educaţie. Cei cîţiva ani de astfel de proiecte şi-au arătat efectele şi legea a început să funcţioneze la un nivel satisfăcător, chiar dacă imperfect.

La aproape zece ani de existenţă, legea ar fi trebuit să-şi vădească efectele pe termen lung. O clasă administrativă responsabilă şi responsivă, un public avizat şi conştient de drepturile sale, mecanisme juridice capabile să corecteze eventualele abateri sau să asigure justul echilibru între aşa-numitele „drepturi intrate în conflict“ – căci dreptul de a primi informaţii intră uneori în coliziune cu cel la viaţă privată. Dar analiza la zi şi poveşti precum cea a lui Florin, care se constituie deja într-un corp de „folclor profesional“, compun un tablou ruşinos şi jignitor.

Astfel, la o cercetare întreprinsă în 2010 de Centrul pentru Jurnalism Independent, din cele 15 ministere care compuneau Guvernul, doar 7 au răspuns, de o manieră sau alta. Nici unul – nici unul! – nu a răspuns complet şi în termen. Teste efectuate de alte organizaţii – şi aici se cere să numim în clar Institutul de Politici Publice, Pro Democraţia şi APADOR-CH, care fac în mod constant astfel de acţiuni – relevă faptul că aplicarea legii se erodează, că funcţionarii publici devin din ce în ce mai apatici, mai neştiutori sau mai nepăsători la cererile „persoanelor“. Mai mult – şi aici ne amintim din nou povestea lui Florin – autorităţile devin arogante şi agresive în faţa a ceea ce ar trebui să fie o procedură de rutină. Ceea ce ne spune, în fapt, că dorita ruptură de paradigmă nu s-a întîmplat. Sau, dacă s-a întîmplat vreodată, organismul administrativ a găsit anticorpii necesari reconstrucţiei opacităţii. Transparenţa nu este o tendinţă naturală a puterii – de orice natură ar fi ea. Puterea creşte din umbre, necunoaştere, teamă chiar, şi – în cazul nostru – sentimentul mioritic al fatalităţii („n-ai ce le face, dom’le!“). Ea nu este naturală nici în democraţii deja consolidate – şi cazul american este un bun obiect de studiu. În mod paradoxal, în domeniul accesului la informaţii, Uniunea Europeană nu ne ajută: standardele comunitare în domeniu sînt sub cele româneşti. Legea românească a fost adoptată înaintea directivei europene în domeniu şi are la bază o filozofie mai liberală şi mai favorabilă solicitantului. Dacă vrem ca legea să funcţioneze în beneficiul nostru, al „persoanelor“, trebuie să ne mişcăm singuri.

Dom’le, n-avem ce le face? Dreptu-i – în forma actuală a legii. Poate că a venit timpul să dăm legii dinţi de fier şi măsele de oţel şi să introducem nişte pedepse semnificative pentru cei care înţeleg să ne umilească – prin tăcere, prin batjocură, prin ignoranţă – pe noi, ca „persoane“. Ştiţi ce repede s-au mişcat directorii de instituţii care au primit în justiţie sancţiuni cu „20% din salariu pentru fiecare zi de întîrziere“? (http://www.romania curata.ro/ltfont-colorblackgt18012011lt-fontgt-20-amenda-din-salariu-pentru-fiec-1123.htm) Şi staţi aşa, că încă nu am început să scriu pe ziduri grafitti cu „Buna guvernare = drept fundamental al omului“! Atunci să te ţii ofensivă a transparenţei!

Ioana Avădani este director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Singura specie care...
Ca în faimoasa metaforă a lui Walter Benjamin, în care angelus novus, împins de forțele progresului, zboară înainte cu spatele, privind înapoi...
p 10 YouYube jpg
p 12 WC jpg
În căutarea omului grec
Cine este „omul grec”, acela aflat la originea civilizaţiei europene?
p 13 WC jpg
Omul medieval în ipostaza îndrăgostitului
Putem privi și noi prin lentilele omului medieval? Cred că nu. Dar privirea noastră poate fi îmbogățită de acest om, născut la întîlnirea dintre realitate și ficțiune.
p 14 Hans Holbein, Ambasadorii WC jpg
Savantul umanist al Renașterii
Departe de a fi o ruptură cu tradiția și cultura Renașterii, putem vedea cum revoluția științifică se hrănește din ele.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.

Adevarul.ro

image
Iarna se dezlănțuie. Viscol puternic în România: harta celor mai afectate zone. Anunțurile meteorologilor
Iara se dezlănțuie în următoarele ore. Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări cod galben şi portocaliu de ninsori şi de vânt puternic pentru cea mai mare parte a ţării. Vremea rea pune stăpânire pe România.
image
Cât pot să ceară meseriașii pentru o casă simplă, la roșu. „Nu te mai droga, frățică!”
Un român a postat un anunț în care s-a interesat cât ar putea să-l coste o casă de 80 de metri pătrați, pe un singur nivel. Printre răspunsuri, au fost și unele cu totul surprinzătoare.
image
Prima autostradă din România, construită la dorința lui Ceaușescu. În cât timp a fost gata și care era viteza maximă de deplasare
Autostrada Bucureşti-Piteşti, cea mai veche din România, a fost finalizată în doar cinci ani, între 1967 şi 1972, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu. Astăzi se împlinesc 56 de ani de la începerea lucrărilor de construire.

HIstoria.ro

image
Moartea căpitanului Valter Mărăcineanu, un erou al Războiului de Independență
Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” deține în patrimoniul său o fotografie inedită a eroului român Valter Mărăcineanu.
image
Armata lui Vlad Ţepeș: Arme și echipamente
Cu toată lipsa de piese originale din epocă, putem reface echipamentul și armamentul trupelor lui Vlad Ţepeș, bazându-ne pe puținele piese existente, pe sursele pictate și scrise și pe comparații cu zonele din jur.
image
Sfârșitul Bătăliei de la Stalingrad: Capitularea mareșalului Paulus
În timpul nopții de 30 spre 31 ianuarie 1943, Brigada 38 Motorizată, având atașate companiile de geniu, a încercuit zona din jurul Pieței Eroilor Căzuți și magazinul Univermag, întrerupând legăturile telefonice dintre comandamentul mareșalului Friedrich Paulus și unitățile subordonate.