Umbra poeziei române fără drept
La Petrila Trama (compilaţie din presa vremii): După un weekend calm, animat doar de claxoanele convoaielor nupţiale (deh, sezonul nunţilor!) şi de beutura aferentă, Petrila se trezeşte cu colecţia sa de graffiti îmbogăţită de un soi aparte: versuri din poezia românească. Şaptezeci de citate, anume, scrise pe pereţii cenuşii ai urbei. Presa locală reacţionează violent, văzînd în demers mîna lungă (şi neagră - de spray, voi să zic) a sataniştilor sau a unor sceleraţi. Solicită intervenţia în forţă a organelor. Suspectul de serviciu - caricaturistul Ion Barbu, suspect şi numai pentru faptul că, la cariera sa naţională şi internaţională, se încăpăţînează să trăiască în Petrila - este chestionat de Poliţie şi mărturiseşte rolul său de instigator al demersului poetico-mural. Este sancţionat cu "avertisment" pentru "scrierea fără drept de versuri din poezia română pe pereţii blocurilor". Presa centrală sare la gîtul presei locale, acuzînd-o de obtuzitate. Presa locală sare la gîtul lui Barbu, acuzîndu-l de ceauşism. Primăria Petrila spoieşte cu var graffiti-urile cu pricina - şi numai pe acelea. Petrila revine la normalul ei cenuşiu (acum, pătat cu alb). Interpretări posibile: Poezia mobilizează. În mod evident, Ion Barbu a avut complici la "vandalizarea poetică" a Petrilei. Dacă ar fi fost localnici, s-ar fi aflat. Asta înseamnă că scriitorii de poezia altora pe pereţi străini, altfel oameni paşnici, la locul lor (că în alte părţi nu am auzit să se fi petrecut atare grozăvie), au traversat juma' de ţară ruptă de canicula ca să puna mîna pe spray şi să-şi dea frâu liber pornirilor sataniste. Poezia mobilizează de două ori. Pentru a repara ruşinea urbei, pentru a şterge pata/petele (şaptezeci la număr) de pe obrazul Petrilei, autorităţile au scos prompt efectivele din subordine la văruit zidurile. Pentru cine cunoaşte oraşul, măsura are caracter vădit excepţional. Cred că Petrila n-a mai văzut bidinea de la alegeri - alea din 2000, că la 2004 n-a mai fost nevoie, cenuşiul locului (acolo unde n-a răzbit mucigaiul mîncător de faţade) devenind un soi de trade mark. Poezia stîrneşte patriotismul local. Pe panoul de intrare în oraşul Petrila, mîna duşmănoasă (ştiţi dumneavoastră, aia neagră, satanistă) a scris o jumătate de stih de Matei Vişniec: "Oraş de rezervă". Nimic nu a supărat mai tare edilii oraşului şi presa aferentă ca aceste trei cuvinte. "De rezervă pentru cine?" s-a născut, insinuantă, întrebarea. Răspunsul a rămas nerostit/netipărit, dar el este evident: pentru ei, veneticii, pentru că noi sîntem aici de 2.000 de ani (deşi nu avem mai mult de 26, ceea ce este, evident, meritul nostru). Poezia cultă este inferioară creaţiei populare. Zidurile Petrilei (precum şi alte suprafeţe inscripţionabile) sînt de ani locul de manifestare a unor creatori populari - se pare, anonimi (sau "rămaşi necunoscuţi", ca să folosim un alt lingo.) Tradiţionalele cuvinte de patru litere sînt expuse la loc de cinste, ca şi îndemnurile la acte de dragoste trupescă faţă de diverse cluburi sportive locale sau naţionale. Aceste manifestări ale culturii pop nu au stîrnit vreodată nici atenţia locuitorilor (prin reprezentanţii lor), nici a presei. Se nasc două variante de studiu: fie a) - populaţia/autorităţile/presa achiesează la inscripţiile cu pricina, regăsindu-şi în ele modele culturale acceptabile; fie b) - autorii acelor inscripţii au scris "cu drept" şi aprobare de la primărie. Nici poliţia nu mai e ce-a fost (Slavă Domnului!). Poliţia din Petrila a fost acuzată de către reporterii nervoşi din Valea Jiului că a permis vandalizarea oraşului. Astfel sesizată de presă, a preluat cazul şi l-a rezolvat cu promptitudine. Este de remarcat moderaţia de care a dat dovadă organul anchetator, aplicînd modestul "avertisment". Se spune că presa nu poate fi mai bună decît societatea în care funcţionează. Iată că, pe alocuri, poliţia poate. Poezia are totuşi valoare de ştire. Chiar, de cînd n-aţi mai citit ceva despre poezie pe primele pagini ale ziarelor? Ce m-ar mai mira? După atare poetomahie într-un pahar cu apă (cam neagră şi cam tulbure), nu m-ar mai scoate din ale mele decît un proces colectiv al poeţilor împotriva lui Ion Barbu, pentru încălcarea drepturilor de autor.
