Vițelul de pixeli

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Vițelul de pixeli jpeg

Să nu-ți faci chip cioplit, scrie la Carte. Cioplit – bine, fie, dar de pixeli se poate? Că ei sînt imateriali, sînt mai mult niște năluciri, așa, niște fulgurații pe cerul ecranelor noastre, cum vin, așa se duc…

Imaterială cum (din ce în ce mai mult) este, mass-media ne oferă din ce în ce mai mult din din ce în ce mai multe. Am vrut informație despre cei care ne guvernează. Ne-a dat. Am vrut informație despre mersul lumii largi. Ne-a dat. Am vrut să știm cine ce mai vinde, ca să ne imaginăm ce ne-ar mai lipsi și să hotărîm ce să ne mai cumpărăm. Ne-a dat. Am vrut să știm cine cu cine și unde și de cîte ori. Ne-a dat și asta. Timpul probabil în Militari. Sau/și la Buenos Aires. Stratul de zăpadă de la Kathmandu. Cursul leu-dolar, la orice oră din zi din noapte. Nuanța Pantone a anului, în cifre și litere. De virusuri, de păsări flamingo și de prinți îndrăgind vînătoarea ne-a dat. De prețul aurului, al AUR-ului, al pieilor de cloță. De toate ne-a dat.

Omniprezentă, omniscientă și magnanimă – taman cum ne plac nouă zeitățile. Ei, da, și un pic capricioasă, cu un pic de țîfnă și cu putere pedepsitoare. Bifează toate căsuțele. Cum să nu te gîndești că ar putea să fie de origine divină?

Și dacă mass-media ar fi o religie?

Altare are? Are, în aproape fiecare casă cîte unul. Televizorul care ocupa, pe vremuri, locul de cinste în sufragerie, împodobit respectuos cu milieu de macrame și pește de sticlă. Care oferă și azi (adeseori unicul) pretext pentru a avea bibliotecă în casă, ca să ai unde să pui măgăoaia. Care ocupă un ditamai peretele, catapeteasmă cu cristale lichide și „pixeli autoluminați”. Sau mic-mic, cocîrjat, cocoțat prin vreun raft din magazin sau din garaj sau în cașcarabeta de paznic sau pe unde mai merge omul la lucru, că fără el nu se poate niciunde. Sau radioul acela de care ne lipeam urechea, ca să nu audă neprietenii din vecini. Sau, pe stil nou, telefonul ce pare lipit de biet trupul nost’, pe care îl gîdilăm din trei în trei minute, cu întrebare de oracol retroactiv: nu „Ce se va întîmpla?”, ci „Ce s-a mai întîmplat?”.

Ritualuri are? Are. Vă mai amintiți – sau vi s-au povestit, de aveți norocul să fiți atît de tineri – serile cu Dallas? Cu străzi pustii și tăcute în serile de sîmbătă, cu licărul fosforescent al ecranului alb-negru răzbătînd din mii de ferestre, semn să se știe că dreptcredincioșii își îndeplinesc libațiile hertziene. Sau fuga în cîrd a puștilor de prin locurile de joacă dintre blocuri la strigătul „Încep deseneeeee!”. Sau adunările de grup la un video underground (atunci) sau un binge netflixian (acum). Drumul ritualic – cum altfel? – la chioșc, să prinzi ziarul, strîngerea de mînă secretă ca să capeți o România liberă de sub tejgheaua de metal. Berea și fotoliul din care priveam/privim liturghia neagră „de la ora cinci”. Acel prim gest de dimineață către telefonul de la căpătîi, să ne asigurăm că lumea e la fel cum am lăsat-o cu șase ore în urmă și că în continuare ne like și ne follow.

Sacerdoți are? Are. Îi vedem, zi de zi și, mai ales, seară de seară, oficiind de la pupitrele lor de plexiglas, cu sfîntul pahar de apă și miraculosul laptop lîngă ei, arătîdu-ne calea, adevărul și viața. Îi citim și ascultăm, cu religiozitate, chiar dacă nu tocmai cu sfințenie, pentru că îi credem: „E adevărat, parol, a zis X aseară la televizor!”. „E adevărat, a scris și la gazetă, am citit cu ochii mei.”

Are și apostați? Și. Din cei rătăciți care spun că nu mai vor mass-media, că nici măcar nu mai au televizor în casă, ziare nu mai cumpără de zece ani și chiar și pe rețelele sociale intră mai răruț. Biete minți rătăcite, că la telefon nu am auzit să fi renunțat careva cu totul, de sastiseală, oricît de mic ar fi aparatul. Nu-i bai, mass-media iubește (și) plasticul și spațiile mici.

Ceea ce este cu adevărat remarcabil la religia aceasta e că vine la pachet cu propria pletoră de idoli și demoni. Și, ca să ne țină permanent în trează adorare, ni-i schimbă cu de la sine putere. Des. Vehement. Ni-i aduce în fața ochilor, ni-i aurește, ni-i luminează și ni-i flutură de amețim de plăcere. Îi vrem albi? Albi să fie! Pohtim la diversitate cromatică? Găsim de îndată și negri. Îi crește în mințile noastre ca într-un strat bogat de îngrășămînt, pentru că bieți idolii aceia pot fi, în viețile lor de carne, mărunți sau nevolnici sau doar „ca noi”. Dar și asta e mare parșivenie, pentru că dacă aceia pot deveni frumoși și celebri și atrăgători, poate că și noi, dacă am avea noroc, dacă am avea pe cineva unde trebuie, într-o zi… Ni-i învelește în mantii diafane de pixeli, dîndu-le consistența stranie a viselor, care sînt plăsmuiri, nu-i vorbă, dar care tot te fac să simți, creînd o realitate a emoțiilor mai adevărată uneori decît cea a materiei. Idoli de unică folosință, pentru că media-credincioșii sînt făpturi nevolnice, vor mereu altceva-dar-nu-chiar-cu-totul-diferit, au un attention span de opt secunde, mai mic cu o secundă decît cel al carasului auriu. (Mit întemeietor și acesta, pentru că: 1) Nu s-a putut identifica sursa primară a informației legate de atenția noastră și 2) carașii aurii au un attention span mult mai mare decît cele nouă secunde cu care sînt creditați.)

Biodegradabili idoli, pentru că acolo unde vedeam în altare frumusețe și tinerețe și măreție, vedem în scurt timp, în aceleași altare, putreziciune și meschinărie și – vai nouă! – normalitate.

Religia noastră mediatică vine cu propria industrie producătoare de idoli și mituri, ca să nu ne mai ostenim noi să le creăm. Ea monetizează astfel ofranda noastră cea mai de preț: ceea ce Patrick Le Lay, PDG al canalului public francez TF1, a numit „timp de creier disponibil”. Fie și doar pentu opt secunde pe secvență.

Ioana Avădani este președintele Centrului pentru Jurnalism Independent.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.