Vițelul de pixeli

Publicat în Dilema Veche nr. 896 din 10 - 16 iunie 2021
Vițelul de pixeli jpeg

Să nu-ți faci chip cioplit, scrie la Carte. Cioplit – bine, fie, dar de pixeli se poate? Că ei sînt imateriali, sînt mai mult niște năluciri, așa, niște fulgurații pe cerul ecranelor noastre, cum vin, așa se duc…

Imaterială cum (din ce în ce mai mult) este, mass-media ne oferă din ce în ce mai mult din din ce în ce mai multe. Am vrut informație despre cei care ne guvernează. Ne-a dat. Am vrut informație despre mersul lumii largi. Ne-a dat. Am vrut să știm cine ce mai vinde, ca să ne imaginăm ce ne-ar mai lipsi și să hotărîm ce să ne mai cumpărăm. Ne-a dat. Am vrut să știm cine cu cine și unde și de cîte ori. Ne-a dat și asta. Timpul probabil în Militari. Sau/și la Buenos Aires. Stratul de zăpadă de la Kathmandu. Cursul leu-dolar, la orice oră din zi din noapte. Nuanța Pantone a anului, în cifre și litere. De virusuri, de păsări flamingo și de prinți îndrăgind vînătoarea ne-a dat. De prețul aurului, al AUR-ului, al pieilor de cloță. De toate ne-a dat.

Omniprezentă, omniscientă și magnanimă – taman cum ne plac nouă zeitățile. Ei, da, și un pic capricioasă, cu un pic de țîfnă și cu putere pedepsitoare. Bifează toate căsuțele. Cum să nu te gîndești că ar putea să fie de origine divină?

Și dacă mass-media ar fi o religie?

Altare are? Are, în aproape fiecare casă cîte unul. Televizorul care ocupa, pe vremuri, locul de cinste în sufragerie, împodobit respectuos cu milieu de macrame și pește de sticlă. Care oferă și azi (adeseori unicul) pretext pentru a avea bibliotecă în casă, ca să ai unde să pui măgăoaia. Care ocupă un ditamai peretele, catapeteasmă cu cristale lichide și „pixeli autoluminați”. Sau mic-mic, cocîrjat, cocoțat prin vreun raft din magazin sau din garaj sau în cașcarabeta de paznic sau pe unde mai merge omul la lucru, că fără el nu se poate niciunde. Sau radioul acela de care ne lipeam urechea, ca să nu audă neprietenii din vecini. Sau, pe stil nou, telefonul ce pare lipit de biet trupul nost’, pe care îl gîdilăm din trei în trei minute, cu întrebare de oracol retroactiv: nu „Ce se va întîmpla?”, ci „Ce s-a mai întîmplat?”.

Ritualuri are? Are. Vă mai amintiți – sau vi s-au povestit, de aveți norocul să fiți atît de tineri – serile cu Dallas? Cu străzi pustii și tăcute în serile de sîmbătă, cu licărul fosforescent al ecranului alb-negru răzbătînd din mii de ferestre, semn să se știe că dreptcredincioșii își îndeplinesc libațiile hertziene. Sau fuga în cîrd a puștilor de prin locurile de joacă dintre blocuri la strigătul „Încep deseneeeee!”. Sau adunările de grup la un video underground (atunci) sau un binge netflixian (acum). Drumul ritualic – cum altfel? – la chioșc, să prinzi ziarul, strîngerea de mînă secretă ca să capeți o România liberă de sub tejgheaua de metal. Berea și fotoliul din care priveam/privim liturghia neagră „de la ora cinci”. Acel prim gest de dimineață către telefonul de la căpătîi, să ne asigurăm că lumea e la fel cum am lăsat-o cu șase ore în urmă și că în continuare ne like și ne follow.

Sacerdoți are? Are. Îi vedem, zi de zi și, mai ales, seară de seară, oficiind de la pupitrele lor de plexiglas, cu sfîntul pahar de apă și miraculosul laptop lîngă ei, arătîdu-ne calea, adevărul și viața. Îi citim și ascultăm, cu religiozitate, chiar dacă nu tocmai cu sfințenie, pentru că îi credem: „E adevărat, parol, a zis X aseară la televizor!”. „E adevărat, a scris și la gazetă, am citit cu ochii mei.”

Are și apostați? Și. Din cei rătăciți care spun că nu mai vor mass-media, că nici măcar nu mai au televizor în casă, ziare nu mai cumpără de zece ani și chiar și pe rețelele sociale intră mai răruț. Biete minți rătăcite, că la telefon nu am auzit să fi renunțat careva cu totul, de sastiseală, oricît de mic ar fi aparatul. Nu-i bai, mass-media iubește (și) plasticul și spațiile mici.

Ceea ce este cu adevărat remarcabil la religia aceasta e că vine la pachet cu propria pletoră de idoli și demoni. Și, ca să ne țină permanent în trează adorare, ni-i schimbă cu de la sine putere. Des. Vehement. Ni-i aduce în fața ochilor, ni-i aurește, ni-i luminează și ni-i flutură de amețim de plăcere. Îi vrem albi? Albi să fie! Pohtim la diversitate cromatică? Găsim de îndată și negri. Îi crește în mințile noastre ca într-un strat bogat de îngrășămînt, pentru că bieți idolii aceia pot fi, în viețile lor de carne, mărunți sau nevolnici sau doar „ca noi”. Dar și asta e mare parșivenie, pentru că dacă aceia pot deveni frumoși și celebri și atrăgători, poate că și noi, dacă am avea noroc, dacă am avea pe cineva unde trebuie, într-o zi… Ni-i învelește în mantii diafane de pixeli, dîndu-le consistența stranie a viselor, care sînt plăsmuiri, nu-i vorbă, dar care tot te fac să simți, creînd o realitate a emoțiilor mai adevărată uneori decît cea a materiei. Idoli de unică folosință, pentru că media-credincioșii sînt făpturi nevolnice, vor mereu altceva-dar-nu-chiar-cu-totul-diferit, au un attention span de opt secunde, mai mic cu o secundă decît cel al carasului auriu. (Mit întemeietor și acesta, pentru că: 1) Nu s-a putut identifica sursa primară a informației legate de atenția noastră și 2) carașii aurii au un attention span mult mai mare decît cele nouă secunde cu care sînt creditați.)

Biodegradabili idoli, pentru că acolo unde vedeam în altare frumusețe și tinerețe și măreție, vedem în scurt timp, în aceleași altare, putreziciune și meschinărie și – vai nouă! – normalitate.

Religia noastră mediatică vine cu propria industrie producătoare de idoli și mituri, ca să nu ne mai ostenim noi să le creăm. Ea monetizează astfel ofranda noastră cea mai de preț: ceea ce Patrick Le Lay, PDG al canalului public francez TF1, a numit „timp de creier disponibil”. Fie și doar pentu opt secunde pe secvență.

Ioana Avădani este președintele Centrului pentru Jurnalism Independent.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.