Poveşti! Cine mai are timp?

Publicat în Dilema Veche nr. 140 din 28 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Povestaşul era una dintre cele mai respectate instituţii din bătrîni. El umbla din sat în sat, ducînd veştile şi poveştile, informînd, amuzînd şi educînd... Ia staţi! Păi aiestea sînt funcţiile jurnalismului, nu? Ceea ce face din povestaşul nostru prototipul reporterului freelance. Un culegător (cultivator? vînător?) de informaţii, aflat în slujba comunităţii şi satisfăcîndu-i acesteia nevoia de a şti (căci dreptul a venit cu mult mai tîrziu, atribut al democraţiilor moderne). Dincolo de funcţia sa utilitară, de colportor de news for use - veşti de la cumătrul de peste deal, de la fetele măritate în alte sate, despre preţurile din tîrg şi cancanurile mondene ale eventualei curţi nobiliare -, povestaşul primordial disemina şi consolida mituri, credinţe comune şi cuvinte aşijderea. Povestea era mediul său de comunicare în masă. Ani buni mai tîrziu, locul poveştii ambulante a fost luat de către ceea ce numim azi, cu un cuvînt oarecum tehnic în sonoritate, reportaj. Ne învaţă cărţile de jurnalism că "reportajul este o felie de viaţă" - adică un material de mari dimensiuni, care radiografiază un personaj, un loc sau un fenomen. E un material cu detalii "vii", cu elemente de culoare, narativ (sau descriptiv, după caz), care cere imersarea reporterului (şi prin el, a consumatorului de presă) în respectiva felie de viaţă. Şi-a cunoscut perioada de glorie în anii de succes ai "ziarului pe hîrtie", cînd genul se numea, cu pompă şi panaş, grand reportage. Un grand care obligă. Era un soi de giuvaer al coroanei şi genul era atît de aproape de artă încît era tratat cu respectul datorat artiştilor, cules în volume şi studiat la şcoală, la orele de literatură (ceea ce pe nedrept mi l-a facut antipatic pe Geo Bogza - şi îmi fac acum publică mea culpa). A pătruns în televiziune cu acelaşi aplomb, la vremea în care oamenii acestei lumi erau mai puţin mobili şi călătoriile, ceva cu mult mai puţin obişnuit. El aducea lumea în faţa ochilor noştri, o povestea pentru noi şi pentru asta i se datora respect şi apreciere. Reportajul este un soi de negare a naturii exterioare a jurnalismului (de la care, în genere, cerem să fie "obiectiv", imparţial şi echidistant), pentru că cere empatie cu subiectul, vibraţie, "teză". Este şi o negare a nevoii de viteză, de instantaneu, de "acum" a jurnalismului de azi, căci el cere timp, căutare, cercetare, luarea în posesie a subiectului, reflexie. Cere timp şi de la cititor/ascultător/spectator - căci povestea se cere spusă pe îndelete. Şi pentru a treia oară neagă reportajul natura jurnalismului contemporan, cînd cere culoare, volută, cuvinte potrivite şi ritm în frază, fără a se mulţumi cu frazele mitraliate pe crawl-ul ecranului sau cu titlurile "de maxim cinci cuvinte". Şi dacă reportajul pare aşa de străin jurnalismului de azi (aşa cum îl ştim - un pic nevrotic şi capricios), de ce ne mai plîngem, de ce ne văităm că ne lipseşte şi îi căinăm absenţa din ziare şi de pe ecrane? Căci există un consens aproape general că reportajul a dispărut aproape de tot din mediile noastre, înlocuit fiind de ştire brută, infotainment şi, pe ici, pe colo o execuţie mediatică avînd pretenţii de investigaţie. Poate că, pur şi simplu, vremea lui a trecut, asemenea genului epistolar, poate că "nu mai corespunde". Cred însă că ne grăbim cu lamentaţiile. Daţi (ca mine) un search pe Google cu "reportaj" şi o să vedeţi ce obţineţi. Ce m-a surprins este multitudinea de ziare locale care adăpostesc încă acest gen, chiar şi în variantele online. Dar poate că m-am lăsat surprinsă pe nedrept. Presa locală are mai multă aplecare spre naraţie şi "local", spre culoare şi empatie. Nu pentru că ea este diferită în esenţă de cea "centrală", ci pentru că este, prin natura ei, mai apropiată de comunitatea pe care o serveşte şi mai atentă la preferinţele ei. Şi doar ştiam că la Moldova nasc şi acum grands reporters - şi vîna lor narativă, forţa povestirii lor este uluitoare. Opinia studenţească din Iaşi dă, an de an, laureaţi ai premiilor de jurnalism la secţia reportaj - şi asta nu poate fi doar o fericită întîmplare. Ştiu jurnalişti botoşeneni care şi-au strîns reportajele în volum, de citit de drag. La Bacău, la anualele gale ale presei locale, chiar şi personajele controversate au poveşti aşa de frumos spuse că mai-mai că... Presei centrale îi vine mai greu să găsească o poveste pentru tot s(t)atul. În plus, cînd un subiect generos se anunţă, el vine tot din zona presei locale, care îl va fi identificat şi "ridicat la fileu" prin vreun corespondent local (nu întotdeauna acelaşi care a găsit subiectul pe plan local). Publică şi "centralele" reportaje, dar ele sînt de departe mai puţin grand, temele sînt mai mult urbane şi atît de aproape de divertisment că îşi pierd virtutea de a povesti de dragul poveştii. Televiziunea încă mai adăposteşte, pe ici pe colo, reportaje. Grilele de programe sînt însă destul de rigide şi înghesuite şi nu mai au - fizic - spaţiu pentru poveştile de inimă. Găsesc reportajele noastre televizate un pic manieriste, cu aceleaşi mijloace de expresie - imagini frumoase, de film de artă, texte liricoide, muzici de alean dătătoare şi voci tărăgănate pierzîndu-se în silabele finale. Subiectul le mai salvează pe unele dintre ele, dar dacă ar avea cineva fantezia de a mandata cinci echipe de televiziune să facă reportaje pe acelaşi subiect, mă tem că, de la a doua proiecţie, am avea un permanent sentiment de déj

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.