Poveşti! Cine mai are timp?

Publicat în Dilema Veche nr. 140 din 28 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Povestaşul era una dintre cele mai respectate instituţii din bătrîni. El umbla din sat în sat, ducînd veştile şi poveştile, informînd, amuzînd şi educînd... Ia staţi! Păi aiestea sînt funcţiile jurnalismului, nu? Ceea ce face din povestaşul nostru prototipul reporterului freelance. Un culegător (cultivator? vînător?) de informaţii, aflat în slujba comunităţii şi satisfăcîndu-i acesteia nevoia de a şti (căci dreptul a venit cu mult mai tîrziu, atribut al democraţiilor moderne). Dincolo de funcţia sa utilitară, de colportor de news for use - veşti de la cumătrul de peste deal, de la fetele măritate în alte sate, despre preţurile din tîrg şi cancanurile mondene ale eventualei curţi nobiliare -, povestaşul primordial disemina şi consolida mituri, credinţe comune şi cuvinte aşijderea. Povestea era mediul său de comunicare în masă. Ani buni mai tîrziu, locul poveştii ambulante a fost luat de către ceea ce numim azi, cu un cuvînt oarecum tehnic în sonoritate, reportaj. Ne învaţă cărţile de jurnalism că "reportajul este o felie de viaţă" - adică un material de mari dimensiuni, care radiografiază un personaj, un loc sau un fenomen. E un material cu detalii "vii", cu elemente de culoare, narativ (sau descriptiv, după caz), care cere imersarea reporterului (şi prin el, a consumatorului de presă) în respectiva felie de viaţă. Şi-a cunoscut perioada de glorie în anii de succes ai "ziarului pe hîrtie", cînd genul se numea, cu pompă şi panaş, grand reportage. Un grand care obligă. Era un soi de giuvaer al coroanei şi genul era atît de aproape de artă încît era tratat cu respectul datorat artiştilor, cules în volume şi studiat la şcoală, la orele de literatură (ceea ce pe nedrept mi l-a facut antipatic pe Geo Bogza - şi îmi fac acum publică mea culpa). A pătruns în televiziune cu acelaşi aplomb, la vremea în care oamenii acestei lumi erau mai puţin mobili şi călătoriile, ceva cu mult mai puţin obişnuit. El aducea lumea în faţa ochilor noştri, o povestea pentru noi şi pentru asta i se datora respect şi apreciere. Reportajul este un soi de negare a naturii exterioare a jurnalismului (de la care, în genere, cerem să fie "obiectiv", imparţial şi echidistant), pentru că cere empatie cu subiectul, vibraţie, "teză". Este şi o negare a nevoii de viteză, de instantaneu, de "acum" a jurnalismului de azi, căci el cere timp, căutare, cercetare, luarea în posesie a subiectului, reflexie. Cere timp şi de la cititor/ascultător/spectator - căci povestea se cere spusă pe îndelete. Şi pentru a treia oară neagă reportajul natura jurnalismului contemporan, cînd cere culoare, volută, cuvinte potrivite şi ritm în frază, fără a se mulţumi cu frazele mitraliate pe crawl-ul ecranului sau cu titlurile "de maxim cinci cuvinte". Şi dacă reportajul pare aşa de străin jurnalismului de azi (aşa cum îl ştim - un pic nevrotic şi capricios), de ce ne mai plîngem, de ce ne văităm că ne lipseşte şi îi căinăm absenţa din ziare şi de pe ecrane? Căci există un consens aproape general că reportajul a dispărut aproape de tot din mediile noastre, înlocuit fiind de ştire brută, infotainment şi, pe ici, pe colo o execuţie mediatică avînd pretenţii de investigaţie. Poate că, pur şi simplu, vremea lui a trecut, asemenea genului epistolar, poate că "nu mai corespunde". Cred însă că ne grăbim cu lamentaţiile. Daţi (ca mine) un search pe Google cu "reportaj" şi o să vedeţi ce obţineţi. Ce m-a surprins este multitudinea de ziare locale care adăpostesc încă acest gen, chiar şi în variantele online. Dar poate că m-am lăsat surprinsă pe nedrept. Presa locală are mai multă aplecare spre naraţie şi "local", spre culoare şi empatie. Nu pentru că ea este diferită în esenţă de cea "centrală", ci pentru că este, prin natura ei, mai apropiată de comunitatea pe care o serveşte şi mai atentă la preferinţele ei. Şi doar ştiam că la Moldova nasc şi acum grands reporters - şi vîna lor narativă, forţa povestirii lor este uluitoare. Opinia studenţească din Iaşi dă, an de an, laureaţi ai premiilor de jurnalism la secţia reportaj - şi asta nu poate fi doar o fericită întîmplare. Ştiu jurnalişti botoşeneni care şi-au strîns reportajele în volum, de citit de drag. La Bacău, la anualele gale ale presei locale, chiar şi personajele controversate au poveşti aşa de frumos spuse că mai-mai că... Presei centrale îi vine mai greu să găsească o poveste pentru tot s(t)atul. În plus, cînd un subiect generos se anunţă, el vine tot din zona presei locale, care îl va fi identificat şi "ridicat la fileu" prin vreun corespondent local (nu întotdeauna acelaşi care a găsit subiectul pe plan local). Publică şi "centralele" reportaje, dar ele sînt de departe mai puţin grand, temele sînt mai mult urbane şi atît de aproape de divertisment că îşi pierd virtutea de a povesti de dragul poveştii. Televiziunea încă mai adăposteşte, pe ici pe colo, reportaje. Grilele de programe sînt însă destul de rigide şi înghesuite şi nu mai au - fizic - spaţiu pentru poveştile de inimă. Găsesc reportajele noastre televizate un pic manieriste, cu aceleaşi mijloace de expresie - imagini frumoase, de film de artă, texte liricoide, muzici de alean dătătoare şi voci tărăgănate pierzîndu-se în silabele finale. Subiectul le mai salvează pe unele dintre ele, dar dacă ar avea cineva fantezia de a mandata cinci echipe de televiziune să facă reportaje pe acelaşi subiect, mă tem că, de la a doua proiecţie, am avea un permanent sentiment de déj

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un cântăreț o murit pe scenă în timp de cânta la chitară: bărbatul a căzut ca secerat după ce s-a electrocutat
Cântărețul brazilian Ayres Sasaki a murit în timpul unui spectacol live la un hotel din orașul Salinopolis din nordul Braziliei. Muzicianul în vârstă de 35 de ani a fost electrocutat.
image
Caz bizar în Canada: un cuplu a fost găsit mort pe „Insula Cimitirului” în timp ce încerca să traverseze Oceanul Atlantic
Cadavrele unui cuplu care a traversat Oceanul Atlantic într-o călătorie cu barca au fost găsite pe o barcă de salvare care a eșuat pe o insulă canadiană îndepărtată, la aproape șase săptămâni după ce au fost văzuți ultima dată.
image
Gropile săpate în nisipul de pe plaje se pot dovedi mortale. Cazul care a șocat opinia publică din SUA
Milioane de americani merg în vacanțe la mare și caută soare, nisip și mare. Mulți însă nu își dau seama cât de periculos poate fi să sapi o groapă banală în nisip.

HIstoria.ro

image
Ziua în care veteranii de o vârstă cu secolul s-au întors pe plajele Normandiei
Acum 80 de ani, soldații care au debarcat pe plajele Normandiei, în dimineața de 6 iunie, au pășit în infern, întâmpinați de obstacole diabolice, mine, sârmă ghimpată, cazemate și bunkere, mitraliere secerându-i încă din apă și un inamic fortificat hotărât să îi arunce înapoi.
image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.